Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 13019/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publică din data de 05.10.2015
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: A. P.
Grefier: A. L.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul R. A. S. împotriva intimata P. M. BUCURESTI -DIRECTIA GENERALA DE POLITIE LOCALA SI CONTROL.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns petentul R. A. S., fiind identificat cu CI . nr._, CNP:_, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței stadiul în care s-a aflat dosarul, precum și faptul că, la data de 17.07.2015, prin Serviciul registratură s-a depus Întâmpinare de către intimată, în două exemplare, iar în urma verificărilor efectuate în sistemul informatizat Ecris s-a constatat că, nu mai există înregistrat pe rolul acestei instanțe un alt dosar având același obiect și privind aceleași părți, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța își verifică din oficiu competența și în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001 constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța pune în discuție excepția nulității plângerii contravenționale și excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată prin întâmpinare.
Petentul arată că a semnat cererea de chemare în judecată. În ceea ce privește excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, arată că a formulat în termen cererea de chemare în judecată întrucât de când a primit procesul verbal nu au trecut cele 15 zile de la comunicarea acestuia. Arată că a formulat contestația în ziua a 13-a și a depus-o personal.
La interpelarea instanței, petentul, învederează că procesul verbal a fost semnat la momentul în care a fost întocmit.
Instanța, reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 18.03.2015, sub nr._/192/2015, contestatorul R. A. Ș. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/27.01.2015 încheiat de către intimat.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 27.02.2015 s-a deplasat împreună cu numiții C. A. G. și B. A. C. în zona centrului istoric din sectorul 3 pentru a imortaliza anumite clădiri, scopul fotografiilor fiind acela de a realiza un portofoliu cu imagini expresive din București.
A mai învederat că în zona Hanul M. a observat o clădire abandonată și împreună cu C. A. G. și B. A. C. au hotărât să facă fotografii în acea clădire. A mai arătat că a apelat un număr de interfon care făcea accesul în clădirea dezafectată, a adus la cunoștință scopul vizitei unei persoane, a realizat câteva fotografii și la un moment dat, la fața locului a venit o persoană care a afirmat că este proprietarul clădirii și le-a solicitat să părăsească clădirea. Imediat după ce au strâns echipamentul foto cu intenția de a pleca, au sosit doi agenți ai poliției locale care i-au sancționat contravențional pe toți trei.
A mai învederat că respectiva clădire nu era păzită și nu avea un panou informativ referitor la interzicerea accesului.
În drept au fost invocate prevederile art. 194 Cod pric civ, Legea nr. 61/1991.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială fiind propuși martori numiții C. A. G. și B. A. C.
A fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 17.07.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei semnăturii și excepția tardivității formulării plângerii contravenționale. Pe fond, a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate prevederile art. 205-2018 Cod proc civ, OG nr. 2/2001, Legea nr. 61/1991
Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin 1 Cod procedură civilă, excepția tardivității, instanța reține următoarele:
Conform art. 31 alin. 1 din OG nr.2/2001 „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Termenul de 15 zile este unul de decădere, iar principalul efect al decăderii constă în pierderea dreptului procedural ce nu a fost exercitat în termenul legal imperativ.
Analizând procesul verbal . nr._/27.01.2015 instanța constată că acesta este semnat de către petent. De asemenea, la interpelarea instanței, petentul a învederat că a semnat procesul verbal în momentul în care a fost întocmit.
Rezultă astfel că termenul de 15 zile calculat conform art. 181 alin 1 pct 2 și alin 2 Cod proc civ a început să curgă la 28.02.2015 și s-a împlinit la 16.03.2015 ( ziua de 14.03.2015 fiind zi nelucrătoare). Rezultă astfel că ultima zi a termenului de 15 zile ( împlinit la 16.03.2015) în care se putea face plângerea era 17.03.2015.
Având în vedere data înmânării procesului verbal (27.02.2015) și data formulării plângerii contravenționale (18.03.2015, astfel cum rezultă din rezoluția de primire – f 1) precum și dispozițiile art. 31 al. 1 din OG nr.2/2001, instanța reține că a fost depășit termenul imperativ prevăzut de actul normativ amintit pentru depunerea plângerii contravenționale și, în consecință, urmează să admită excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimată, și să respingă plângerea ca tardiv formulată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității, invocată de intimată.
Respinge plângerea formulată de petentul R. A. S., CNP:_, cu domiciliul în București, .. 23, ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimata P. M. BUCURESTI - DIRECTIA GENERALA DE POLITIE LOCALA SI CONTROL, cu sediul în București, ., ., ca tardiv formulată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. P. A. L.
Red. Jud. A.P..
Thred. A.P./4 ex.
20.11.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2015.... → |
---|