Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 14882/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 30.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte – D. E. M.

Grefier – D. Ș.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatorul S. S. în contradictoriu cu intimata C. SA prin D. BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare-suspendare executare, întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, prin avocat Ș. P., cu împuternicire avocațială la dosar-f. 3, lipsă fiind intimata.

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost depusă copia certificată a dosarului de executare nr. 7193/2014 al SCPEJ Franz R. C. și T. A. R..

Instanța, in temeiul art. 255 și art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru părți proba prin inscrisurile de la dosar ca fiind admisibilă, putând duce la soluționarea pricinii. De asemenea, constată că a fost atașată copia certificată a dosarului de executare nr. 7193/2014 al SCPEJ Franz R. C. și T. A. R..

Nemaifiind alte probe de administrat, in baza art. 244 alin. 1 C.pr.civ. instanța dispune închiderea cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra fondului și a excepției inadmisibilității contestației la titlu.

Contestatorul, prin avocat, arată că nu mai susține capetele 1, 3 și 4 din cererea de chemare in judecată. Arată că prin Decizia nr. 10 pronunțată de ICCJ, s-a stabilit că modul de comunicare a procesului-verbal de contravenției prin afișare este subsidiar comunicării cu aviz de primire. Mai arată că potrivit art. 14 din OG 2/2001, executarea sancțiunii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal nu a fost comunicat in termen de o lună de la data aplicării sancțiunii., iar cf. art. 706 C.pr.civ., prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită. Mai mult, la momentul demarării executării, titlurile executorii iși pierduseră puterea executorie, iar cf. art. 703 C.pr.civ., nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau orice alte executări, atrage nulitatea tuturor actelor de executare subsecvente. Solicită admiterea contestației la executare, anularea tuturor actelor de executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând in taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat, cheltuieli de fotocopiere. Depune în ședință publică concluzii scrise și practică judiciară.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in vederea soluționării.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 23.02.2015, reclamantul S. S. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. SA, prin D. București, ca instanța sa dispună anularea titlului executoriu și a tuturor actelor de executare emise in dosarul de executare silită nr. 7193/2014, suspendarea executării silite, întoarcerea executării silite.

În motivare, s-a arătat, in esență, faptul că executarea este desfășurată in baza unui proces verbal care este nelegal deoarece reclamantul a fost sancționat in mod repetat pt. aceeași faptă săvârșită in formă continuată astfel că i s-a creat o situație mai grea decat cea prevăzută in în legea penală. Mai mult procesele verbal prin acre a fost sancționat reclamantul nu cuprind elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din OG 2/2001. De asemenea, procesul verbal nu poate fi semnat in mod electronic cf. prev. Legii 455/2001, astfel că nu este îndeplinită condiția semnării acestuia de către agentul constatator. De asemenea, tariful de despăgubire de 28 EUR a fost aplicat nelegal.

De asemenea, se arată că cheltuielile de executare silită au fost stabilite in mod abuziv acestea având un cuantum de 3 ori mai mare decât creanța.

In drept, au fost invocate prev. OG 2/2001 și ale C.. In probațiune, s-a solicitat proba prin înscrisuri.

La data de 03.06.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare și menținerea actelor de executare.

În motivare, a arătat că reclamantul a fost sancționat contravențional pentru că a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, încălcând disp. art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002. Se mai arată că emiterea și comunicarea procesului-verbal au fost efectuate in termenul imperativ prevăzut de lege, cu respectarea art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001, in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea a fost efectuată in termen de o lună de la aplicarea sancțiunii, cf. prev. art. 27 din OG 2/2001. S-a mai precizat că de la data comunicării și până la data încuviințării executării silite, reclamantul nu a înțeles să își îndeplinească de bună voie obligația stabilită in titlul executoriu.

S-a precizat faptul că procesul verbal a fost semnat in mod electronic cf. prev. Legii 455/2001 iar Decizia ICCJ 6/2015 nu poate fi aplicată in mod retroactiv, procesul fiind întocmit cu respectarea prevederilor legale de la momentul respectiv. Procesul verbal fost întocmit cu respectarea prev. art. 9 alin. 3 din OG 15/2002 și reprezintă un titlu executoriu apt de a fi pus in executare cf. art. 37 din OG 2/2001, fiind încuviințată de către instanța de executare declanșarea executării silite.

De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității contestației la titlu, dat fiind faptul că executarea silită s-a efectuat in baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească și prin urmare motivele invocate de către contestator reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu și prin urmare nu pot fi luate in considerare, având in vedere că pentru aceste aspecte legea prevede o cale procesual specifică.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ. In probațiune, s-a solicitat proba prin înscrisuri.

Nu s-a depus de către reclamant răspuns la întâmpinare, însă la data de 30.10.2015, s-au depus de către acesta concluzii scrise. S-a invocat necomunicarea procesului verbal de contravenție cf. art. 14 din OG 2/2001, fiind prescrisă executarea silită.

In ședința din data de 18.09.2015, reclamantul a renunțat la cererile de suspendare a executării silite și a cererii de întoarcere a executării silite.

În cauză, a fost încuviințată și administrată pentru părți proba prin înscrisuri în cadrul căreia a fost depusă copia certificată a dosarului de executare nr. 7193/2014.

Analizând contestația la executare prin prisma dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat in cauză, instanța constată următoarele:

Contestația la executare este întemeiată pe dispozițiile art. 711 alin. 1 C. proc. civ., care stipulează că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Contestația la titlu este întemeiată pe dispozițiile art. 712 alin.2 C. care stipulează că daca executarea silită se face in temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca se pot invoca in contestație și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu numai daca legea nu prevede în legătura cu acel titlu o cale procesual specifică pt. desființarea lui.

Executarea silita în dosarul nr. 7193/2014 se realizează în temeiul procesului verbal de contravenție nr.R11 -_/31.05.2011 – f.74. Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 București la data de 04.06.2014 prin încheierea pron. in dosarul nr._ /301/2014– f. 70. Ca măsuri de executare silită la data de 19.01.2015 s-a dispus înființarea popririi - f. 64. Cu privire la procesul verbal de contravenție ce reprezintă titlul executoriu a fost realizată comunicarea acestuia prin afișare la domiciliul reclamantului cf. dovezii de la f. 75.

In ceea ce privește contestația la titlu, instanța reține că reclamantul are la dispoziție o cale procesual specifică prev. de dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, astfel că motivele legate de legalitatea sau temeinicia procesului verbal de contravenție nu pot fi analizate în acest cadru procesual. Având in vedere declarația reclamantului din ședința din data de 30.10.2015, in cf. cu prev. art. 9 C. instanța urmează să ia act de renunțarea la cererea privind anularea procesului verbal de contravenție, respectiv la contestația la titlu. In continuare, se va respinge excepția inadmisibilității contestației la titlu, ca rămasă fără obiect.

In ceea ce privește contestația la executare, instanța reține că nu s-au invocat vicii propriu zise ale actelor de executare silită întocmite de executor. Motivul invocat de reclamant privind necomunicarea legală a procesului verbal de contravenție poate fi analizat in cadrul contestației la executare deoarece privește caracterul executoriu al procesului verbal de contravenție.

In conformitate cu prev. art. 14 din OG 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Comunicarea realizată către reclamant trebuia realizată in conformitate cu prev. art. 25 alin.1 și alin.2 și art. 27 din același act normativ, deci fie se va înmâna procesul-verbal fie se va comunica, în copie, contravenientului de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia, prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

Cu privire la aplicarea acestor dispoziții, prin decizia nr. 10/2013, pron. in recurs in interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, iar cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.

In aceste condiții, având in vedere că intimata nu a realizat procedura de comunicare prin postă cu aviz de primire ci numai prin afișare, instanța reține că exigențele legale in materie nu au fost respectate, astfel că față de reclamantă nu s-a realizat in mod legal nicio o comunicare a procesului verbal de contravenției anterior comunicării din dosarul de executare silită. neexistând o comunicare valabilă către reclamant a procesului verbal de contravenție, a intervenit prescripția executării contravenționale a amenzii dar și a obligării la plata tarifului de despăgubire, deoarece in conformitate cu prev. art. 8 alin.3 din OG 15/2002 obligația de plată a tarifului de despăgubire derivă și subzistă numai în cazul legalității obligării și executării sancțiunii amenzii contravenționale, deși natura sa juridică nu se subsumează regimului contravențional ci ține de sfera răspunderii civile delictuale cf. celor decise de Curtea Constituțională in deciziile nr. 57/2012 și 580/2012.

Astfel, instanța reține faptul că in cauză, creanța a cărei executare silită s-a solicitat este lipsită de suportul executorialității sale dată fiind intervenția prescripției executării sancțiunii contravenționale și a despăgubirii accesorii stabilite prin același titlu executoriu.

În cf. cu prev. art. 665 alin.5 pt. 7 C. există un impediment care oprește executarea silită in acest caz. Faptul că a fost încuviințată executarea silită având in vedere natura verificărilor ce pot fi realizate de instanță cf. prev. art. 665 C. nu atestă decât până la proba contrară faptul că există un titlu executoriu care poate fi pus in executare silită, iar această proba contrară a fost realizată. Încheierea de încuviințare a executării silite nu poate fi anulată deoarece obiectul analizei instanței este limitat la prev. art. 665 C., aspectele de mai sus neputând fi analizate decât pe calea unei contestații la executare și nu in cadrul procedurii necontencioase a încuviințării executării silite.

Pe cale de consecință, instanța va admite contestația la executare și va anula executarea silită însăși din dosarul de executare silită nr. 7193/2014, cf. prev. art. 720 alin. 1 C..

In temeiul art. 451 rap. la art. 453 C. instanța va obliga intimata la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu constând in taxa de timbru aferentă contestației la executare in sumă de 43, 13 lei, 30 lei cu titlu de cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită și onorariu avocațial de 500 lei, achitate cf. dovezilor de la f. 35, 36 și 77.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la cererea privind anularea procesului verbal de contravenție.

Respinge excepția inadmisibilității contestației la titlu, ca rămasă fără obiect.

Admite contestația la executare formulată de contestatorul S. S., CNP_, cu domiciliul ales în sector 3, București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA prin D. BUCUREȘTI, J_, CUI_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6..

Anulează executarea silită însăși în dosarul de executare silită nr. 7193/2014 .

Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată constând în sumă de 573, 13 lei către reclamant.

Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare .

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.10.2015.

Președinte Grefier

D. E. M. D. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI