Evacuare. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 14195/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publica din data de 20.10.2015.
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. D.-G.
GREFIER: T. A.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții M. T. F. si M. M. C. în contradictoriu cu pârâții G. I. si G. R. I., având ca obiect „evacuare.”
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta, când, pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 20.10.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.03.2006 pe rolul Judecătoriei Sector 3 București sub nr._, reclamanții M. T. F. și M. M. C., prin avocat în calitate de mandatar al reclamanților pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată și reprezentare, au chemat în judecată pe pârâții G. I. și G. R. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună evacuarea pârâților din apartamentul nr. 10 situat în imobilul din București, Calea Victoriei nr. 12 A, etaj 2, . proprietatea reclamanților, în care pârâții locuiesc fără forme legale, și obligarea pârâților la plata echivalentului lipsei de folosință pentru spațiul cu destinația de locuință ocupat de pârâți fără titlu locativ, pentru perioada 15.03.2003 și până la data eliberării imobilului; dreptul de creanță reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat ca urmare a lipsirii reclamanților de folosința imobilului ai căror proprietari sunt a fost evaluată provizoriu la suma de 30.000.000 ROL, urmând a fi stabilit în concret pe baza unei expertize de specialitate pe ultimii trei ani cu respectarea termenului general de prescripție.
În motivarea cererii, reclamanții arată că sunt proprietarii apartamentului în litigiu situat la adresa mai sus menționată imobilul în discuție fiind preluat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974 astfel: în anul 1988 cota indiviză de 1/2,iar în anul 1989 restul cotei indivize de 1/2. Prin decizia nr. 1809/A/l997 a Tribunalului București - Secția a IlI a Civilă s-a admis cererea reclamanților de restituire în natură a imobilului în contradictoriu cu Statul reprezentat de către CGMB, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă. Întrucât cu prilejul executării deciziei civile mai sus menționate reclamanții au constatat că imobilul era ocupat de foștii chiriași fiind dobândit de către aceștia în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat pe baza Legii nr. 112/1995, deși reclamanții au solicitat în mod expres ca imobilul să nu facă obiectul vreunei înstrăinări către terțe persoane, făcând obiectul unor acțiunii petitorii, cu toate acestea imobilul a fost vândut pârâților, motiv pentru care reclamanții au solicitat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
S-a mai susținut că instanțele au admis acțiunea în declararea nulității actului juridic de vânzare-cumpărare încheiat între stat și pârâți, iar pe cale de consecință, pârâții nu au executat de bună-voie hotărârea judecătorească cu privire la repunerea în situația anterioară actului desființat și nu au eliberat imobilul, iar la notificările reclamanților de a executa hotărârile judecătorești pentru a evita un eventual litigiu cu privire la dreptul lor de a folosi mai departe imobilul în lipsa oricărui titlu și fără plata unei chirii pentru folosința spațiului, pârâții nu au formulat nici un răspuns.
La data de 26.02.2004 reclamanții au notificat pârâții să se prezinte la sediul B. R. I., dar au refuzat propunerea ce le-a fost făcută de mandatarul Ș. Olimpiada M., de a primi în schimb o altă locuință cu trei camere în cartierul Drumul Taberei. Cu acel prilej, pârâții au cerut ca mai întâi să se perfecteze contractul de închiriere și apoi să se realizeze un eventual schimb de locuințe. Ulterior, la data de 13.10.2005 reclamanții le-au cerut pârâților printr-o nouă notificare trimisă de B. S. S. să se întâlnească pentru a-și exprima opinia asupra oferteireclamanților proprietari de a li se asigura un alt spațiu de locuit în condițiile OG nr. 40/1999. La acea întâlnire a venit Gâlceava R. I., primind o listă cu 10 apartamente libere oferite de . spre închiriere pârâților, și a respins propunerea reclamanților, afirmând că oferta făcută este ilegală și lovită de nulitate.
S-a mai arătat de către reclamanți că la data de 05.12.2005 i-au notificat din nou pe pârâți, prin intermediul aceluiași executor judecătoresc, să încheie un nou contract de închiriere în condițiile prevăzute de lege, însă pârâții nu s-au prezentat la întâlnirea stabilită la data de 15.12.2005. Faptul că instanțele judecătorești au stabilit definitiv și irevocabil încă din anul 1997 că imobilul proprietatea reclamanților a trecut în proprietatea statului în mod abuziv și că în mod ilicit a fost vândut pârâților în temeiul Legii nr. 112/1995 constatându-se de instanțele naționale definitiv și irevocabil și nulitatea actului juridic de înstrăinare către fostul chiriaș, pârâtul în cauză, de la acea dată și până în prezent, pârâții continuă să folosească imobilul fără drept, în detrimentul adevăraților proprietari care sunt lipsiți astfel de toate atributele dreptului de proprietate în condițiile în care reclamanții plătesc impozitele și taxele aferente. Mai mult, pârâtul a fost proprietarul unui apartament situat în . .. A. . 1-a donat fiului său Gâlceava D. S., necăsătorit la vremea respectivă. In conformitate cu art. 2, art. 6 și art. 9 alin. 1 din OUG nr. 40/1999 și Legea nr. 241/2001, pârâții aveau la rândul lor obligația de a solicita încheierea contractului de închiriere pentru a locui în mod legal în virtutea unui titlu valabil, însă pârâții nu au avut niciodatăinițiativa reglementării situației lor juridice, limitându-se la folosința gratuită a locuinței, fără a plăti vreo chirie pentru exercițiul acestui drept.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 480, 481 Cod civil, art. 1073 și urm. Cod civil, art. 11, art. 2, art. 6, art. 7 și art. 9 din OUG 40/1999, art. 61 din Legea 114/1996 și art. 274 C..
Cererea de chemare în judecată a avut anexate înscrisuri (f. 8-27).
La data de 28.03.2006 pârâții au formulat întâmpinare, invocând lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului, despre care susțin că nu ar avea mandat din partea reclamanților care locuiesc în Franța și nu se cunoaște cine semnează împuternicirea avocațială.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că între reclamanți și pârâți a mai existat un proces pe rolul instanțelor, având ca obiect o acțiune în evacuare introdusă de reclamanți, acțiune care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3277/2003, ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanții nu au respectat dispozițiile OUG nr. 40/1999 cu privire la încheierea noului contract de închiriere. Niciodată reclamanții nu au solicitat și nu au fost de acord cu încheierea unui nou contract de închiriere ca urmare a desființării titlului statului și aceștia confundă posesia cu folosința, spunând că din moment ce au fost puși în posesie, folosința le aparține de drept, iar pârâții sunt obligați să părăsească imobilul.
Cât privește notificarea din decembrie 2005 cu nr. 1437, prin care se pretinde că au fost convocați la sediul B. în vedere încheierii unui nou contract de închiriere, pârâții au pretins că nu au primit-o niciodată și dacă reclamanții se folosesc de aceasta pentru a justifica refuzul lor de a încheia contractul de închiriere, sunt obligați să facă dovada notificării cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Prin sentința civilă nr. 897/05.02.2007, Judecătoria Sectorului 3 București a admis în parte cererea reclamanților M. T. F. și M. M. C., a dispus evacuarea pârâților Gâlceava I. și Gâlceava R. I. din imobilul situat în București, ..l2A, ., . și a obligat pârâții la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții cât și pârâții, cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 01.03.2007.
Prin decizia civilă nr. 1363/07.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV Civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții pârâți Gâlceava I. și G. R. I. și s-a admis apelul declarat de reclamanții M. T. F. și M. M. C. împotriva sentinței civile nr.897/05.02.2007 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București în dosarul cu nr._, sentința fiind desființată și cauza fiind trimisă spre rejudecarea la aceeași instanță – Judecătoria Sector 3 București.
Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs de către pârâții G. I. și G. R. I., înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 15.02.2015
Prin decizia civila nr. 493/24.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civila si pentru cauze cu minori si de familie in dosarul nr._ a fost respins recursul declarat de recurenții-parați G. I. si G. R. I., ca nefondat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 13.06.2008 sub nr._ .
La data de 16.12.2008, reclamanții au arătat că solicită obligarea pârâților la plata echivalentului lipsei de folosință a spațiului începând cu data de 20.12.2008.
Prin sentința civilă nr._/27.12.2011, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București în dosarul nr._ , a fost respinsă excepția capacității procesuale de folosință a reclamanților ca neîntemeiată; a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință pentru apartamentul nr.10 din București, Calea Victoriei nr.12A, ., sector 3, anterior datei de 15.03.2003; a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă în ceea ce privește aceste sume; a fost admisa în parte cererea formulată de reclamanții M. T. F. și M. M. C. în contradictoriu cu pârâții G. I. și G. R. I.; au fost obligați pârâții la plata sumei de 4591,66 USD și a sumei de_,3 Euro echivalent în lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă apartamentului nr.10 din Calea Victoriei nr.12A, ., sector 3, București pentru perioada 16.03._09 si a sumei de 3020 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții M. T. F. si M. M. C., la data de 03.04.2012 si pârâtul G. R. I., la data de 03.04.2012.
Prin decizia civilă nr.647A/23.05.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți M. T. F. si M. M. C. și a admis apelul declarat de apelantul-pârât G. R. I., a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că suma la care au fost obligați pârâții, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 09.04._09, este în cuantum de_,62 euro, echivalent în lei la data plătii, menținând celelalte dispoziții.
Împotriva acestei decizii, la data de 13.11.2014 și respectiv la 28.05.2014, în termen legal, au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 647A/23.05.2014, atât reclamanta M. M. C. cât și pârâtul G. R. I..
Prin decizia civilă nr. 87 din 27.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București s-a respins ca neîntemeiat recursul formulat de recurentul-pârât G. R. I., s-a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă M. M. C., s-a modificat în parte decizia civilă nr. 674A/23.05.2014 în sensul că s-a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți, s-a anulat în parte sentința apelată și s-a trimis spre rejudecare primei instanțe capătul de cerere având ca obiect evacuare, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei recurate.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 02.07.2015 sub nr._ .
La data de 08.09.2015 Asociația de proprietari . formulat cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul reclamanților prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenție, admiterea pe fond a cererii de intervenție formulată în interesul reclamanților, evacuarea pârâților din imobilul aparținând reclamanților și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că cererea de intervenție voluntară accesorie este admisibilă în principiu, având în vedere că există o legătură între cererea principală și cererea de intervenție, aceasta din urmă nu este inadmisibilă față de natura pricinii iar terțul intervenient justificând un interes procesual propriu în formularea intervenției urmărind evacuarea pârâților care folosesc imobilul și produc pagube prin neachitarea cotelor de întreținere pe care le datorează din luna iulie și până în prezent.
Pe fondul cererii s-a arătat că pârâții locuiesc în imobilul proprietatea reclamanților fără a deține un titlu locativ și totodată pricinuiesc pagube asociației de proprietari prin neachitarea cotelor de întreținere.
Reclamanții au făcut dovada calității lor de proprietar prin actele depuse la dosar, aceștia fiind privați de dreptul lor de folosință ca atribuit al dreptului de proprietate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 Cod civil, art. 49 alin. (3) C..
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În ședința publică din 13.10.2015 instanța a admis în principiu cererea de intervenție voluntară accesorie în interesul reclamanților.
În rejudecare, în cauză s-a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 1809A, reclamanții au cumpărat în anul 1979 imobilul nr 10 situat în București, Calea Victoriei nr. 12A, sector 3, etaj 2 iar trecerea în proprietatea statului a cotei de ½ din acesta, în anul 1988, a avut caracter abuziv. În consecință, prin aceeași decizie nr. 1809 A din 15.09.1997 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 1461/1997 (f. 9 dosar_ ) a fost obligată pârâta Consiliul General al Municipiului București să lase reclamanților M. T. F. și M. M., în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul nr. 10 situat în București, Calea Victoriei nr. 12A, sector 3, etaj 2.
La data de 20.01.1997, între . pârâtul G. I. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 164/3 având ca obiect apartamentul nr. 10 din imobilul menționat mai-sus, aspect ce rezultă din considerentele deciziei civile nr. 3664/2000 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 2863/2000.
Prin Dispoziția nr. 460/23.02.1998 a Primarului General al Municipiului București s-a restituit în proprietatea reclamanților M. T. F. și M. M. C. apartamentul nr. 10 din imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 12A, ., etaj 2, sector 3 (f. 10 dosar_ ).
Prin decizia civilă nr. 898A/23.03.2000 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 446/2000, irevocabilă prin Decizia nr. 3664/7.11.2000 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 2863/2000 (f. 11-16 dosar_ ) s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 64/3/20.01.1997 încheiat între pârâtul G. I. și . temeiul Legii 112/1995.
Astfel cum rezultă din cele mai sus arătate, reclamanții M. T. F. și M. M. C. sunt în prezent proprietarii imobilului situat în București, Calea Victoriei nr. 12A, ., etaj 2, ..
În prezent, în imobilul proprietatea reclamanților locuiesc pârâții G. I. și G. R. I., aspect învederat de Asociația de proprietari . în nici un fel de către pârâți și care rezultă și din faptul că aceștia din urmă au domiciliul la adresa imobilului aparținând reclamanților.
În drept instanța reține că potrivit art. 480 Cod civil, dreptul de proprietate este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Astfel proprietarul are dreptul de a poseda, de a folosi și de a dispune de bunul său în mod absolut și exclusiv, fapt ce implică obligația corelativă a tuturor celorlalte subiecte de drept de a respecta acest drept și de a nu face nimic de natură a împiedica exercitarea sa normală.
Potrivit art. 1410 Cod Civil, acțiunea în evacuare este specifică raporturilor de locațiune, adică acelora prin care locatorul s-a obligat să procure locatarului folosința pe timp determinat a unui bun. Părțile nu transmit un drept real, ci locatarul devine detentor precar, are obligația de a restitui bunul, fiind stabilite raporturi de obligații.
Acțiunea în evacuare presupune întotdeauna ca între părți să se fi stabilit anterior un raport privitor la folosința bunului, un acord, indiferent dacă acesta este unul oneros sau cu titlu gratuit și indiferent dacă acesta este rezultatul acordului lor de voință sau dacă rezultă din lege.
Imobilul ce face obiectul dreptului de proprietate al pârâților face parte din imobilele la care se referă OUG 40/1999 motiv pentru care, ulterior restituirii acestuia către reclamanți, trebuia să suporte ingerința prevăzută de art. 6 din OUG 40/1999 potrivit căruia în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, și desființate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiție va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința în baza Legii nr. 112/1995 și care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani.
Prin urmare pârâtul G. I., în calitate de persoană care a cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995 și al cărui contract a fost anulat, alături de fiul acestuia G. R. I. împreună cu care locuia în imobil, aveau potrivit legii dreptul la încheierea unui contract de închiriere cu reclamanții, pentru o durată de 5 ani.
În ceea ce privește perioada până la care pârâții au beneficiat, în temeiul OUG 44/1999, de drepturi locative în legătură cu imobilul aparținând reclamanților, Tribunalul București a reținut, prin Decizia civilă nr. 647 A/23.05.2014 pronunțată în cel de-al doilea ciclu procesual, faptul că deși contractul de vânzare-cumpărare al pârâtului G. I. a fost desființat în anul 2000, s-a prelungit termenul până la care aceștia puteau fi evacuați pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a OUG 40/1999, respectiv până la 08.04.2004. Astfel, ulterior acestei date OUG 44/1999 nu își mai găsește aplicabilitatea iar contractele de închiriere cu statul prelungite în temeiul OUG 40/1999 au încetat, chiriașii nemaibeneficiind de protecția socială oferită de actul normativ menționat, aceasta fiind data limită până la care a operat protecția juridică a chiriașilor din locuințele naționalizate restituite foștilor proprietari, ulterior aplicându-se dreptul comun respectiv art. 1436 și art. 1437 Cod civil.
Tribunalul București a arătat în motivare că interpretarea logică a art. 14 din OUG 40/1999 duce la concluzia că dreptul la reînnoirea contractului de închiriere prevăzut de legiuitor în favoarea chiriașului nu poate opera cu depășirea limitei maxime a termenului de protecția socială, respectiv până la 08.04.2004, în caz contrar ajungându-se la concluzia că fostul contract de închiriere se poate reînnoi sine die, atâta timp cât proprietarul nu se află în situația de a invoca vreunul din cazurile prevăzute de art. 14 din actul normativ invocat; în consecință, s-ar ajunge la încălcarea dreptului de proprietate al reclamanților, garantat de art. 480 Cod civil, Constituția României și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o altă interpretară contrară fiind de natură a nesocoti și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (Cauza R. și S. contra României).
Această soluție a fost menținută de Curtea de Apel București în Decizia nr. 87/27.01.2015 prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât G. R. I. cu privire la acest aspect, reținându-se că este corectă concluzia tribunalului în sensul că termenul de 5 ani prevăzut de art. 6 raportat la art. 11 din OUG 40/1999 a expirat la data de 08.04.2004, aceasta având la bază o corectă interpretare a prevederilor legale, în lumina protecției oferite de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Având în vedere că aceste aspecte se impun instanței cu putere de lucru judecat și ținând cont de faptul că ulterior datei de 08.04.2004 pârâții nu au încheiat un nou contract de locațiune cu reclamanții prin care să li se fi acordat în continuare dreptul de a folosi imobilul aparținând reclamanților, rezultă că aceștia aduc atingere dreptului absolut și exclusiv al proprietarilor imobilului, ce constă în dreptul de a poseda bunul, dreptul de a-l folosi și dreptul de dispoziție, materială și juridică asupra bunului.
Pentru aceste motive și ținând cont de faptul că cererea de evacuare este admisibilă nu doar în ipoteza în care se cere evacuarea celui care deține imobilul în temeiul unui raport juridic prin care s-a transmis folosința bunului, ci și în ipoteza în care se cere evacuarea simplului ocupant, care deține imobilul fără niciun titlu, indiferent dacă a existat sau nu permisiunea proprietarului în acest sens, în aceste condiții, văzând faptul că pârâții nu au niciun titlu care să îi îndreptățească să ocupe imobilul în litigiu, instanța va admite capătul de cerere având ca obiect evacuare și va dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 12A, etaj 2, scara B, ..
Având în vedere soluția cu privire la cererea de evacuare, va fi admisă în consecință și cererea de intervenție voluntară accesorie în interesul reclamanților formulată de Asociația de proprietari .>
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, se reține aplicabilitate în cauză a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere că a fost admisă cererea de intervenție voluntară accesorie, instanța va obliga pârâții să plătească în solidar intervenientei voluntare accesorii suma de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, achitată în temeiul facturii nr. 187/07.08.2015 conform chitanței nr. 127/07.09.2015 (f. 22-23).
Totodată, instanța va lua act de manifestarea de voință a reclamanților în sensul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite capătul de cerere având ca obiect evacuare, formulat de reclamanții M. T. F., cu domiciliul în sector 4, București, la Cateia F. - .. 1, ., . M. C.,, cu domiciliul în sector 4, București, la Cateia F. - .. 1, ., . cu pârâții G. I., cu domiciliul în sector 3, București, Calea Victoriei, nr. 12 A, . si G. R. I., cu domiciliul în sector 3, București, Calea Victoriei, nr. 12 A, ., . ales în București, ., sector 1.
Admite cererea de intervenție voluntară accesorie în favoarea reclamanților, formulata de Asociația de proprietari ., cu sediul ales în sector 6, București, .. 14, ., .> Dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în București, Calea Victoriei nr. 12A, etaj 2, scara B, sector 3.
Obligă pârâții să plătească în solidar intervenientei voluntare accesorii suma de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Ia act de manifestarea de voință a reclamanților în sensul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.
Președinte, Grefier,
T. D.-G. T. A.
Red. DGT/dact. AT
23.11.2015/7 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 16-10-2015,... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria... → |
|---|
