Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 14056/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 19.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: R.-C. L.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. M. în
contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, având ca obiect plângere
contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, personal, lipsind
intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte
incidente de soluționat, în baza art. 392 Noul Cod de procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 Cod procedură civilă.
Petentul, personal, solicită admiterea plângerii formulate și anularea
procesului-verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.01.2015, sub nr._, petentul S. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - B. de Poliție Rutieră, plângere contravențională împotriva Procesului Verbal . nr._/09.01.2015, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal menționat, exonerarea petentului de plata amenzii în cuantum de 390 lei, anularea celor 4 puncte de penalizare și restituirea permisului de conducere.
În motivarea cererii, petentul a arătat că în ziua de 09.01.2015, ora 4:00, conducea autoturismul cu număr de înmatriculare_, aparținând firmei de taxi Mondial la care este angajat, iar la intersecția dintre Calea Victoriei și Splaiul Independenței a fost oprit de organele de poliție, aducându-i-se la cunoștință faptul că a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Petentul a învederat faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu corespund realității, întrucât acesta nu a trecut pe culoarea roșie, ci semaforul se afla pe culoarea verde spre galben. De asemenea, chiar în spatele mașinii sale se afla un alt coleg, numitul L. Ninel, care a văzut cum s-au petrecut lucrurile.
Petentul a mai arătat faptul că sancțiunea aplicată este nelegală și netemeinică și pentru faptul că nu a fost menționat în procesul-verbal de contravenție niciun martor asistent, deși în spatele acestuia se afla colegul său.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul L. Ninel.
Odată cu plângerea contravențională petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de contravenție și carte de identitate provizorie.
Cererea a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar (fila 9).
La data de 09.06.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, prin procesul-verbal . nr._/09.01.2015 petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.52 alin.1 din R.A.O.U.G nr.195/2002, întrucât semnalul de culoare roșie interzice trecerea.
În ceea ce privește legalitatea și temeinicia procesului verbal, intimata a învederat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din O.G nr. 2/2001 - privind regimul juridic al contravențiilor, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nefiind înregistrată pe suport magnetic.
Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta se încadrează în limitele prevăzute de lege și a fost individualizată în mod legal și corect față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, neexonerându-l de răspundere și nesemnificând faptul că nu a săvârșit contravenția.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.15 și 16 din OG nr.2/2001, art.52 alin.1 din R.A.O.U.G. nr.195/2002 rep.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat admiterea probei cu înscrisuri și a atașat în copie certificată pentru conformitate cu originalul istoric sancțiuni pentru perioada 05.06._15.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri iar pentru petent și proba testimonială cu martorul L. Ninel, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/09.01.2015 (fila 4), petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.52 alin.1 din R.A.O.U.G. nr.195/2002, cu amendă în cuantum de 390 lei potrivit art.100 alin.3 lit.d din OUG nr.195/2002.
În sarcina petentului, s-a reținut că, la data de 09.01.2015, ora 04:07, a condus autoturismul înmatriculat cu numărul_ echipat Taxi, pe Splaiul Independenței dinspre . la intersecția dintre Splaiul Independenței cu Calea Victoriei nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, care funcționa normal. Acesta se afla singur în autoturism.
Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității. De asemenea, instanța reține că petentul nu a invocat nici nerespectarea unor condiții de formă sancționate cu nulitatea relativă a procesului-verbal, ci doar lipsa unui martor asistent. Instanța constată că petentul a semnat procesul-verbal de contravenție astfel că nu era necesară indicarea unui martor asistent de către agentul constatator.
Totodată, instanța constată că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Examinând procesul-verbal sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, în raport de probele administrate în cauză, situația de fapt reținută de agentul constatator nu este conformă realității.
Astfel, potrivit art.52 alin.1 din R.A.O.U.G nr.195/2002, semnalul de culoare roșie interzice trecerea.
Instanța reține că persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit.
O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere rațiunea care stă la baza recunoașterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenționale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Astfel, procesul-verbal de contravenție nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conținutul său, prezumția de temeinicie având caracter relativ, iar persoana sancționată are posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situație de fapt, în absența altor probe propuse de petent pentru răsturnarea prezumției de temeinicie, plângerea urmând a fi respinsă.
Instanța apreciază că prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate nu este încălcată prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de contravenție, încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, având în vedere și posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, astfel încât se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.
Instanța reține că, în cauză, fapta a fost constatată personal de agentul constatator, astfel cum rezultă din cuprinsul întâmpinării.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, din declarația martorului L. Ninel, care se afla în mașina sa și care circula la intersecția menționată în spatele mașinii petentului, când acesta se presupune că a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat, reiese faptul că petentul a trecut pe culoarea verde a semaforului electric, iar în lipsa altor mijloace de probă care să susțină acuzația adusă petentului, instanța apreciază că prezumția relativă de temeinicie de care se bucura procesul-verbal a fost răsturnată. Astfel, martorul a fost prezent la fața locului și a perceput direct împrejurarea în care petentul a fost sancționat contravențional, iar acesta nu se află în niciuna dintre situațiile de excludere prevăzute expres și limitativ de art.315 Cod procedură civilă pentru a nu avea o astfel de calitate. In plus, martorul a declarat că nu este prieten cu petentul și că petentul nu avea clienți în mașină la acel moment, declarația acestuia coroborându-se cu mențiunea agentului constatator în sensul că petentul se afla singur în mașină.
Având în vedere susținerile petentului, care au fost dovedite prin probele administrate, respectiv declarația martorului audiat, instanța constată că rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal contestat, aprecierile petentului fiind susceptibile de a înlătura prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal.
Pe cale de consecință, instanța constată că, din probele administrate în cauză rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal contestat, apreciind că, în mod eronat, a fost reținută în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art.52 alin.1 din R.A.O.U.G nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal de contravenție contestat este netemeinic, și, pe cale de consecință, urmează a admite plângerea contravențională formulată de petent împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/09.01.2015 și a dispune anularea acestuia și exonerarea petentului de sancțiunile aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul S. M., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, Calea Moșilor, nr. 84, ., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERĂ, cu sediul în sector 3, București, .. 9-15.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/09.01.2015 încheiat de intimată și exonerează petentul de sancțiunile aplicate.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.10.2015.
Președinte, Grefier,
R.-C. L. E.-C. T.
Red.Tehnored.Jud.RCL
4 ex./09.12.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria... → |
---|