Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 17825/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședinta publică din data de 10.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. Ș.
Grefier: Rădița P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul . I. în contradictoriu cu pârâta M. M., cu participarea Autorității Tutelare – PRIMĂRIA SECTOR 3 și a Autorității Tutelare – PRIMĂRIA SECTOR 1, având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 03.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 C., a amânat pronunțarea la data de 10.12.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2015 sub numărul_, reclamantul . I. în contradictoriu cu pârâta M. M. a solicitat autoritate părintească asupra minorei Gută A.-M., născută la data de 11.04.2006, să se exercite în comun, stabilirea locuinței minorei la tată, stabilirea unui program de vizitare a copilului în favoarea pârâtei, obligarea pârâtei la plata în favoarea minorei o pensie lunară de întreținere în funcție de veniturile acesteia. În subsidiar, a solicitat modificarea programului de relații personale stabilit în favoarea reclamantului prin sentința civilă nr. 1127/03.02.2009 pronunțată de Judecătoria S. 3 București în dosarul nr._/301/2008, astfel: prin găzduirea copilului: primul, al treilea și al cincilea (când e cazul) sfârșit de săptămână din fiecare lună, de vineri ora 18 până duminică ora 19; - extinderea acelorași weekenduri în situația în care zilele de sâmbătă și/sau duminică sunt precedate sau urmate de zile în care minora nu este la școală, de la ultima zi în care aceasta are program școlar, ora 18 până în ziua anterioară celei în care minora are program școlar, ara 19; - în săptămânile a doua și a patra din lună miercuri între orele 18.00 și 20.00; - în perioada 1 iulie - 31 iulie a fiecărui an; - prima jumătate din fiecare vacanță școlară, urmând a fi luată din ziua precedentă, ora 18 și adusă înapoi la domiciliul pârâtei în ultima zi la ora 19; - în anii pari, în perioada 28 decembrie - 3 ianuarie, urmând a fi luată din ziua precedentă, ora 18 și adusă înapoi la domiciliul pârâtei în ultima zi la ora 19; - în anii impari, în perioada 22 - 28 decembrie, urmând a fi luată din ziua precedentă, ora 18 și adusă înapoi la domiciliul pârâtei în ultima zi la ora 19; - în anii pari, în prima săptămână a vacanței de Paști, incluzând prima zi de Paști (ultima zi a perioadei), urmând a fi luată din ziua precedentă, ora 18 și adusă înapoi la domiciliul pârâtei în ultima zi la ora 19: - în anii impari, în a doua săptămână a vacanței de Paști, începând cu a doua zi de Paști, urmând a fi luată din ziua precedentă, ora 18 și adusă înapoi la domiciliul pârâtei în ultima zi la ora 19; - în anii pari, ziua de naștere a minorei, respectiv 11 aprilie, urmând a fi luată din ziua precedentă, ora 18, dusă la școală de tată, dacă e cazul, și adusă înapoi la domiciliul pârâtei la ora 19; - în anii impari, zilele onomastice ale minorei, 15 august, 8 septembrie și 9 septembrie, urmând a fi luată din ziua precedentă, ora 18, dusă la școală de tată, dacă e cazul, și adusă înapoi la domiciliul pârâtei la ora 19, toate acestea cu luarea minorei de la domiciliul pârâtei și fără prezența acesteia în niciun moment al programului de vizită; - dreptul nelimitat la legături personale cu minora în sensul dreptului de a putea vorbi cu aceasta la telefon măcar o dată pe zi câte cinci minute; - dreptul de a vedea minora i pauzele școlare, precum și la începutul/sfârșitul programului; - obligarea pârâtei de a-i transmite tatălui, la sfârșitul fiecărui trimestru (31 martie, 30 iunie, 30 septembrie, 31 decembrie), la adresa de mail_, toate /evaluările medicale și școlare ale copilului.
În motivare, a arătat că, în condițiile în care programul stabilit de instanță îi permitea
să își vadă copilul doar patru ore la două săptămâni (24 de ore la trei luni, deci 4 zile pe an), pârâta a însoțit minora permanent, ceea ce a făcut ca întâlnirile să decurgă astfel, fie alegea să urmeze programul pe care îl stabilea aceasta discreționar, mergând în spatele lor, ca un simplu spectator, și apropiindu-se de copil doar cât i se permitea; fie alegea să propună alte locuri sau activități, motiv pentru care între părinți apăreau divergențe, copilul se solidariza cu părintele la care locuiește peste 360 de zile pe an, după care pârâta îi întorcea sfidător spatele și pleca cu aceasta. Demn de menționat este și faptul că pârâta a învățat copilul să îi spună pe nume reclamantului, iar nu „tată". Mai mult decât atât, a existat și situația în care a trebuit să apeleze la ajutorul poliției pentru a i se deschide ușa în timpul orelor de vizită, interval în care nu a răspuns nici la telefon.
După ce de la despărțirea în fapt pârâta nu i-a mai permis reclamantului să rămână singur cu minora nici măcar un minut, aceasta face apel la argumentul devenit clișeu al celor care prin abuz separă (alienează) o persoană de o alta: opinia victimei abuzului. Omite faptul că părerea oricărei persoane poate fi luată în considerare doar dacă este liberă, iar nu una influențată prin manipulare. În acest sens sunt și dispozițiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 272/2004: „Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește".
Mai arată reclamanta, în întâmpinările la cererea de lămurire și la cererea de apel, că ar fi încercat să o convingă pe minoră, dar că aceasta ar fi refuzat. Pe lângă faptul că această afirmație se contrazice cu însuși faptul că s-a opus prin întâmpinări cererii de lămurire a dispozitivului și apoi cererii de apel formulate de reclamant, pentru care a alocat resurse financiare considerabile, o asemenea afirmație oricum nu ar putea fi crezută, pentru că dacă ar fi dorit în mod real, în mod cert ar fi și reușit, așa cum a reușit să o convingă să rămână singură la grădiniță, să rămână singură la școală, să-și facă temele, să meargă la doctor. Etc. Minora nu este decât o victimă inocentă, care deocamdată datorită lipsei de maturitate și de experiență nu își dă seama că este supusă unui abuz, și care are o încredere necondiționată în pârâtă, neputând să conceapă că este capabilă să îi facă un rău de asemenea dimensiuni. Mai mult decât atât, minora nu și-a mai văzut bunicul patern și rudele din partea tatălui de 9 ani, bunicul fiind în vârstă de 73 ani și a cărui stare de sănătate a fost mult afectată de un infarct și două accidente vasculare.
A menționat că în ultima vreme situația s-a înrăutățit, minora începând chiar să copieze uneori comportamentul nepotrivit al mamei (remarci jignitoare, întors spatele și plecat, pentru că „nu sunt obligată să stau dacă nu vreau"), negând calitatea reclamantului de tată. Este interesant de menționat că la un asemenea comportament pârâta i-a spus liniștită tatălui că minora numai cu mine procedează așa.
Cu privire la stabilirea autorității părintești în comun, a arătat că potrivit art. 397 Cod civil: „După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel", iar conform art. 398 alin. 1 Cod civil: „Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți". Totodată, conform art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004: „Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești". Întrucât în speță nu se regăsește niciuna din aceste ipoteze, instanța urmează să facă aplicarea regulii cu valoare de principiu instituită de art. 397 Cod civil.
Referitor la stabilirea locuinței minorei la tată, a menționat că înțelege să dovedească obstrucționarea de către pârâtă a relației tatălui cu minora cu două mijloace: - în primul rând, din întâmpinările pe care pârâta le-a formulat la cererea de lămurire dispozitivului prin care reclamanta a solicitat să se menționeze că programul de vizitare se desfășoară fără prezența acesteia și la cererea de apel reiese fără putință de tăgadă că pârâta este tot timpul prezentă în cadrul programului de vizitare stabilit de instanță; - în al doilea rând, acest aspect este dovedit și de poziția minorei, care fiind în sfera exclusivă de influentă în tot ceea ce face acționează așa cum a fost învățată. Este clar că acest de neînțeles comportament vătămător pentru minoră, pârâta manifestând o obsesie în a-i controla viața, pentru care este dispusă să aloce resurse psihice și financiare substanțiale, nu poate fi contracarat decât dacă tatăl ar petrece mai mult timp cu copilul decât aceasta, deci prin stabilirea domiciliului la tată. Altfel, pârâta va continua negreșit să o influențeze în timpul petrecut cu dumneaei, îngreunându-i tatălui în continuare prin orice mijloace de care dispune apropierea pe care și-o dorește.
Reclamantul a făcut referirela principiul californian (numit și „principiul părintelui cooperant"), care reprezintă o practică din multe state ale lumii ce este utilizată pentru stabilirea custodiei asupra copiilor sau a locuinței copiilor după divorț. Acest principiu se referă la încredințarea copilului aceluia dintre părinți care capacitatea de a respecta si drepturile părintești ale celuilalt părinte si de a crea în ochii copilului imaginea unei coparentalităti normale. Un astfel de părinte are un mare avantaj în fața celui care manifestă egoism și refuză colaborarea necesară pentru ținerea unei atmosfere calme și stimulative pentru copil și îi creează celuilalt o line negativă în ochii copilului. Acest principiu este derivat din principiul interesului superior al copilului de a fi crescut, pe cât posibil, de ambii părinți, și constituie un remediu destinat să prevină consecințele negative ce se produc în cazul manifestării omului alienării parentale.
Demne de notat pentru schimbarea de filozofie adusă de acest act normativ sunt punctul 4 din Avizul Consiliului Superior al Magistraturii referitor la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (care a devenit Legea nr. 257/2013) - anexa nr. 16: „Rațiunile care au stat la baza criteriilor propuse au în vedere interesul superior al copilului, prin stabilirea expresă a aspectelor referitoare la condițiile de locuire și a modului în care copilul interacționează cu fiecare dintre părinți și posibilitatea de a păstra efectiv relații personale cu părintele la care nu va locui. Stabilitatea locuinței este foarte importantă pentru sentimentul de siguranță, pentru continuitatea vieții sociale a copilului și pentru continuitatea procesului educativ, dar nu este mai puternică decât alte criterii", precum și punctul 6 din același Aviz - anexa nr. 17: „Considerăm că, în astfel de situații, la semnalarea unor abateri importante de la respectarea programului de vizitare (cum ar împiedicarea unei vizite, prin lipsa de la domiciliu a copilului) sau a unor abateri de mai mică importanță, dar repetate (de exemplu întârzierea repetată în aducerea copilului la întâlnirea cu părintele nerezident, cu afectarea duratei întâlnirii), se impune reglementarea posibilității ca părintele vătămat în drepturile sale să poată sesiza și să fie declanșată o „monitorizare" a relațiilor personale de către Serviciile publice de asistență socială din sau de către persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale. Perioadele de monitorizare pot ajunge și până la 3-6 luni, iar la finalul perioadei se poate întocmi un raport care ar putea sta la baza luării unor măsuri de către instanță, inclusiv la schimbarea deciziei privitoare la exercitarea autorității părintești de către părintele rezident.
Având în vedere că reclamantul știe din experiență proprie cât de dureros poate să-ți vezi copilul numai câteva ore la două săptămâni, să constați că a fost învățat să-ți spună pe nume, iar nu „tată", să fii nevoit să te supui programului stabilit discreționar de celălalt părinte, pentru că la orice idee de program urmează veșnicul întors spatele și plecat, afirmă cu toată răspunderea că nu va încerca, la rândul său, să izoleze copilul de mamă, excluzând-o astfel din viața lui. Trebuie dată prioritate interesului său pe termen lung, care înseamnă mai ales satisfacerea nevoii de a fi iubită și a-și iubi ambii părinții, precum și posibilitatea de a-și descoperi identitatea, de a-și forma o imagine de sine corespunzătoare, pentru ca sentimentul că nu este iubită de tatăl său să nu-i lase o umbră de tristețe în suflet de-a lungul întregii vieți și să-i afecteze modul de portare și de relaționare cu alte persoane, îndeosebi cu persoanele de sex opus.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 403 rap. la art. 397, art. 401 și 102 C.civ.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 05.08.2015 pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că niciodată pe parcursul perioadei scursă de la despărțirea in fapt de reclamant in anul 2008, pe când A.-M. avea vârsta de aproape doar doi ani, si pana in prezent, nu i-a interzis reclamantului sa aiba legături personale cu fiica sa. Nu puține au fost situațiile in care, datorita modului de a se comporta al reclamantului cu minora, aceasta refuza sa fie in compania acestuia la vizitele stabilite de către instanța de judecata. Numai dupa discuții pe care le purta cu A.-M., discuții in care mama ii explica faptul că reclamantul este tatăl ei biologic si ca trebuie sa mențină legaturile cu acesta, reușea sa o conving sa se vadă cu tatăl ei.
Deși în dispozitivul sentinței civile nr. 1127/03.02.2009 nu se precizează că programul de vizita urmează a se desfășura in afara domiciliului mamei, modalitatea concreta in care s-au desfășurat vizitele minorei in toata aceasta perioada de timp ce a trecut de la pronunțarea hotărârii si pana in prezent a fost doar in afara domiciliului pârâtei, tocmai pentru a minimiza influenta mamei asupra copilului. Oricum, desi programul de vizita nu este unul foarte generos in ceea ce privește timpul pe care reclamantul l-a avut la dispoziție pentru a-l petrece cu A.-M., acesta nu a inteles sa folosească integral nici măcar acest interval orar, venind de fiecare data sa-si vada copilul in jurul orei 10:30 -11:30 (niciodată la ora 9:00).
Deși pârâta nu i-a impus niciodată tatălui nici un fel de restricții cu privire la modalitățile concrete in care acesta, in calitate de tata, înțelege sa se intereseze de fiica sa, reclamantul nu s-a deplasat niciodată la grădinița si ulterior la scoală la care A.-M. urmează cursurile, pentru a se interesa de situația sa școlara. Totodată, reclamantul nu a susținut-o niciodată pe pârâtă in ceea ce privește problemele medicale apărute cu privire la minoră si nici cu privire la activitățile sale extrașcolare, rezumându-se la a-i trimite pensia de întreținere in suma de 147 lei lunar si aceasta fragmentat si cu întârziere. Tatăl nu a contribuit la plățile aferente activităților adiacente procesului de învățământ și s-a făcut că nu aude când minora i-a cerut bani de buzunar pentru excursii. Scoala unde este înscrisă minora este angrenata . de Primăria sectorului 3 București pentru pepiniere de talente. Inca din clasa I, A.-M. a urmat cursuri de teatru si dansuri. Săptămânal, are o ora de dansuri si una de teatru. Pe langa aceste cursuri, din clasa a II-a minora face si meditații la engleza cate 2 ore săptămânal, in zilele de marți si joi. Toate aceste cursuri sunt plătite de mamă. Mai mult decât atât tot mama a suportat cheltuielile stomatologice ale minorei. Tatăl nu știe nici cine este medicul de familie al minorei.
Indiferenta reclamantului fata de minora s-a manifestat si atunci când copilul a fost in spital in urma unei alergii, când tatăl nu a vizitat-o și nici nu sunat să se intereseze de starea de sănătate. Minora a fost operată de polipi, operație la care tatăl nu a contribuit (costul ridicându-se cam la 800 lei).
Reclamantul afirma ca pârâta îl denigrează in fața copilului, lucru neadevarat. Reclamantul este cel care, nu o data, i-a vorbii urât pârâtei, și chiar a jignit-o de fata cu fiica noastră. Reclamantul arata ca este nemulțumit ca bunicul patern nu-si poale vedea nepoata. Acesta omite insa sa arate ca tatal sau si-a văzut nepoata o data la botez si o data cand mama s-a dus cu minora la domiciliul acestuia, desi, in fiecare vacanta in cei noua ani de viata ai copilului, A.-M. a stat diverse perioade de timp la tara, . la numai 10 km de localitatea in care domiciliază bunicul patern. Reclamantul a cunoscut întotdeauna aceste perioade si putea sa-si anunțe tatal, insa acesta nu a venii niciodată sa-si viziteze nepoata.
Reclamantul dorește stabilirea domiciliului minorei la el, fara insa a arata daca locuința acestuia menționata in prezenta acțiune ii aparține si daca beneficiază de acordul proprietarului acestui apartament ca minora sa locuiască acolo. Reclamantul nu arata nici care sunt veniturile sale reale din prezent, prin raportare la suma de 147 lei lunar pe care i-o plătește minorei cu titlu de pensie de întreținere fiind prezumat un venit net in suma de 588 lei. Se naste întrebarea fireasca cu privire la posibilitatea materiala a reclamantului de a-i oferi minorei gradul de confort si acces la educație de care a beneficiat in primii noua ani de viata.
În ceea ce privește programul de vizita, pârâta a arătat că acesta este nejustificat și nu este în acord cu interesul minorei. Tranzițiile succesive pe care minora ar fi obligata sa le parcurgă (schimbarea locuinței, prietenilor, stilului de viata, acomodarea cu noii parteneri ai părinților) bulversează si fragilizeaza echilibrul emoțional al copilului. ., perioada cu intense transformări fizice si psiho-comportamentale, impune stabilitatea mediului in care copilul a crescut. Lipsa implicării tatălui in creșterea si educarea fiicei noastre pana la vârsta ele aproape 10 ani, dezinteresul permanent pentru sănătatea, educația, echilibrul emoțional al copilului a generat suferința copilului si a contribuit la permanenta căutare a unor mecanisme de asigurare.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 și urm. C.proc.civ.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul reclamantului.
La data de 05.08.2015 pârâta-reclamantă a depus cerere reconvențională prin care a solicitat majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorei raportat la veniturile actuale ale reclamantului, de la data introducerii acțiunii și până la majorat.
În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe disp. art. 402, 403, 499, 525, 527, 529, 531, 532 C.civ. și ale art. 194 și art. 209 C.proc.civ.
La data de 23.09.2015 reclamantul-pârât a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că prima apărare invocată de pârâta-reclamantă prin întâmpinare referitoare la
șicanarea pârâtei de către reclamant, ilustrează cum nu se poate mai bine
maniera în care pârâta tratează această problemă de maxima importanță pentru
dezvoltarea psihologică normală a copilului, care este dreptul de a fi crescut de
ambii părinți și după divorț. În realitate absolut toate demersurile judiciare ale reclamantului au urmărit înlăturarea prezenței sale din intervalul de timp pe care instanța l-a stabilit pentru ca să aibă legături personale cu minora, iar nu cu pârâta. Pârâta este cea care manifestă atâta insistență în a petrece timp în compania reclamantului la atâția ani de la divorț, însoțirea unui copil de aproape 10 ani pe care îl lasă singur cu alte persoane putând fi văzută de orice observator imparțial drept un pretext în acest sens.
Temeiul juridic al acțiunii reclamantului îl constituie obstrucționarea de către pârâtă a relației tată-copil prin prezența mamei în intervalul de timp pe care instanța l-a stabilit cu nesocotirea celor reținute de către Tribunalul București. pârâta recunoaște că 100% din timpul programului de vizitare a fost prezentă, însă justifică acest comportament nefiresc pe dorința copilului. Chestiunea litigioasă de care depinde soluționarea cauzei o reprezintă tocmai faptul dacă aceasta este într-adevăr dorința copilului, cum susține pârâta, sau este chiar dorința pârâtei, care, manifestând o posesivitate și o obsesie de control cu totul exagerate, i-a inoculat-o prin abuz de influență.
Cât privește întârzierile reclamantului la programul de vizitare, cauzate de motive profesionale, acestea nu au fost nici pe departe de atâtea ori și de atâtea minute. În plus, pârâta și minora nu l-au așteptat niciodată în stradă, ci își continuau programul normal de sâmbătă dimineață până când tatăl suna că se află în apropiere. Omite pârâta că durata programului a fost redusă nu numai în partea de început, ci de mai multe ori în partea de sfârșit, adică înainte de ora 13. Nu numai reclamantul a amânat câteva întâlniri, ci și pârâta (cu motive de genul „sunt la mare, copilul e în București cu părinții mei, așa că asta e, trebuie să aștepți să mă întorc”).
În legătură cu faptul că tatăl nu s-a implicat în alegerea grădiniței, școlii, medicilor, a arătat reclamantul că nu avea un asemenea drept potrivit vechii legislații din Codul familiei, care a stat la baza încredințării minorei către pârâtă prin hotărâre judecătorească. Aceeași este situația în legătură cu solicitarea evaluărilor școlare. Art. 18 alin. 1 lit. f din Legea nr. 272/2004 prevede obligația de comunicare a unor asemenea informații de către părintele cu care locuiește copilul, ceea ce înseamnă că celălalt părinte nu le poate obține direct de la școală. În realitate, pârâta ia în mod unilateral toate deciziile cu privire la copil și îi comunică tatălui abia, ocazie cu care îl informează asupra sumelor de bani pe care crede că trebuie să îi dea pârâtul ei - suveranul cu puteri discreționare, eu - executantul umil, aceasta este viziunea sa. Pârâta cunoaște prea bine situația economică dificilă prin care reclamantul a trecut de-a lungul divorțului și o perioadă după, situație de care s-a folosit cu mult cinism și cruzime pentru a obține în recurs înlăturarea programului de vizitare de vineri până duminică la 6 săptămâni pe care îl stabilise prima instanță.
O declarație pur formală și gratuită este aceea că bunicul patern ar fi putut să vină la Măldăieni să vadă copilul. Însă pârâta nu îi comunică reclamantului faptul că va duce minora la țară, ci numai că a fost anterior la țară. Și dacă l-ar anunța, oare este plauzibil ca in condițiile în care pârâta nu i-a deschis reclamantului - care se afla în posesia unei hotărâri judecătorești - ușa decât cu intervenția organelor de poliție, rudele acesteia, care manifestă o ostilitate ieșită din comun față de reclamant, i-ar fi deschis tatălui acestuia?
Referitor la faptul că a învățat minora să i se adreseze pe nume tatălui,
este de reținut în primul rând aspectul esențial că îl recunoaște. Iar dacă
uneori reclamantul se adresează în glumă tatălui său spunându-i „M." (un diminutiv),
aceasta exprimă cu dragoste ideea că într-un fel acum dumnealui este copilul
reclamantului și acesta trebuie să aibă grijă acum de el cum a făcut-o dumnealui când reclamantul era copil.
Este important de reținut și faptul că în finalul întâmpinării pârâta recunoaște pentru prima dată, referindu-se la „durerea provocată de nepunctualitate" și un alt aspect deosebit de important, acela că minora așteaptă vizitele cu tatăl, deci simte nevoie de a fi în prezența acestuia, ceea ce înseamnă că, în ciuda tuturor piedicilor pe care i le-a pus pârâta și tertipurilor avocățești de care s-a folosit aceasta de-a lungul timpului, o relație afectivă cu minora există.
A arătat reclamantul că în prezent are o locuință personală și locuiește în apartamentul soției sale, ale cărei condiții se vor vedea cu ocazia efectuării anchetei psihosociale.
A solicitat și proba cu interogatoriul pârâtei și proba testimonială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din relația de căsătorie a parților, s-a născut minora G. A. M., născută la data de 11.04.2006, aflată în prezent în grija mamei.
Prin sentința civilă nr. 1127/03.02.2009 pronunțată de Judecătoria S. 3 București, în dosar nr._/301/2008, s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa comună a părților, minora a fost încredințată mamei spre creștere și educare, tatălui i-a fost încuviințat un program de vizitare și a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 147 lei până la majorat. Prin Decizia civilă nr. 1085, pronunțată de C., Secția a III-a civilă se admite recursul declarat de mamă împotriva sentinței de divorț și se înlătură obligația acesteia de a se deplasa împreună cu minora odată la șase săptămâni în orașul Roșiorii de Vede, fiind menținute restul dispozițiilor.
Față de ansamblul probelor administrate, instanța a apreciat ca fiind întemeiată în parte acțiunea principală și a fost admisă în parte cererea reconvențională, fiind respins capătul de cerere privind stabilirea locuintei la tatăl-reclamant ca neintemeiat și s-a stabilit locuința minorei la mama-pârâtă. Instanța a dispus majorarea de întreținere stabilită în favoarea minorei și în sarcina pârâtului la o cotă procentuală de 25% din venitul minim pe economie(1050 lei)și a modificat programul de legături personale al reclamantului cu minora.
În ceea ce privește exercitarea autorității părintești cu privire la minora G. A. M., instanța reține că, potrivit art. 483 alin. 1 și 2 C.civ, autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, fiind exercitată numai în interesul superior al copilului, iar alin. 3 al aceluiași articol stabilește că ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori. Această reglementare trebuie coroborată cu prevederile art. 505 alin. (1) C. civ., care particularizează exercițiul autorității părintești asupra copiilor născuți în afara căsătoriei, arătând că, în acest caz, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dar numai dacă aceștia conviețuiesc, per a contrario dispoziția nu este aplicabilă în ipoteza în care părinții nu locuiesc împreună.
În considerarea afirmațiilor făcute de părți, precum și față de concluziile referatelor de anchetă socială efectuate în prezenta cauză (f. 130 și f.136), rezultă că părinții minorei nu locuiesc împreună, instanța reținând astfel incidența dispozițiilor art. 505 alin. (2) C.civ., care prevăd că, în lipsa unei conviețuiri între cei doi părinți ai copilului din afara căsătoriei, exercitarea autorității părintești se va stabili prin aplicarea în mod similar a regulilor de la divorț.
În consecință, conform art. 397 și art. 398 C.civ., regula o constituie exercitarea în comun a autorității părintești, excepții fiind admise când, pentru motive temeinice și în considerarea interesului superior al copilului, se impune ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinți.
Astfel, instanța reține că art. 397 C. civ. prevede că autoritatea părintească revine ambilor părinți și numai prin excepție, în cazurile prevăzute la art. 398 si 507 C. civ., exercitarea autorității părintești va fi exercitată de unul dintre părinți, respectiv daca unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-si exprima voința sau dacă exista motive întemeiate, având in vedere interesul superior al copilului.
Potrivit art. 36 alin. 7 din Legea nr. 272/2004, se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
De asemenea, instanța va avea în vedere și prevederile art. 6 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care stabilește că „respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează, printre altele, prin egalitatea șanselor și nediscriminare și responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor părintești”.
Totodată, instanța reține că prevederile art. 263 C.civ., care reglementează principiul interesului superior al copilului, trebuie coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, care subliniază că „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritatile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecatoresti”. De asemenea, se vor avea în vedere de către instanța și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum și jurisprudența aferentă acestuia, din cuprinsul căreia reține că între părinte și copil există o viață de familie chiar dacă copilul este născut în afara căsătoriei, deoarece calitatea de părinte nu este acordată numai în baza unei legături de căsătorie (Marckx împotriva Belgiei).
Prin autoritate părintească se înțelege ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului ( art. 483 alin. 1 C.civ. ).
Autoritatea părintească comună nu presupune ca ambii părinți să se ocupe de copil zi de zi, ci înseamnă luarea de decizii comune, consultarea părinților în problemele esențiale privitoare la copil, cum ar fi alegerea grădiniței, a școlii la care urmează să învețe, alegerea medicului curant în caz de boală, a medicului de familie, a tratamentului medical, orientarea religioasă sau filozofică a copilului, formarea sau timpul liber al copilului ce include și stabilirea activităților extrașcolare, administrarea bunurilor copilului, schimbarea felului învățăturii sau al pregătirii profesionale etc.
Actele cu caracter curent, cum ar fi alimentația zilnică a copilului, programul de lecții, alegerea îmbrăcămintei, cad în sarcina părintelui la care s-a stabilit locuința.
Prin urmare, trebuie făcută distincție între autoritatea părintească (ceea ce presupune, așa cum arătam mai sus, conlucrarea părinților în luarea deciziilor importante ce privesc minorul) și îngrijirea cotidiană (ce incumbă părintelui la care s-a stabilit locuința copilului).
Principiul interesului superior al copilului prevăzut de art. 263 C. civ. implică faptul ca minorul să se bucure de prezenta ambilor părinți, care au îndatorirea de a se îngriji de sănătatea și de dezvoltarea sa fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a sa în vederea unei dezvoltări armonioase, iar numai în cazuri de excepție, autoritatea părintească să revină numai unuia din părinți, ceea ce presupune existenta unor motive bine întemeiate.
În soluția cu privire la autoritatea părintească instanța trebuie sa aibă in vedere și dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană pentru Drepturilor Omului, apreciind că o custodie exercitată în mod egal de ambii părinți, consacră și respectă, atât pentru părinți cât și pentru copil, dreptul lor la viață privată și de familie. În acest sens, Curtea a statuat că în relația dintre părinți și copii, exercițiul drepturilor părintești este un element fundamental al vieții de familie, în mod normal părinții trebuind să decidă cu privire la toate aspectele vieții minorului, ținând seama de responsabilitățile lor corelative (Cauza R c. Marii Britanii, Cauza Hoffman c. Austriei).
Așadar, instanța va analiza perspectiva exercitării de către părinți a autorității părintești asupra minorei, urmărind în primul rând interesul superior al acesteia, precum și respectarea dreptului la viață privată și de familie.
Interesul superior al copilului presupune asigurarea unei dezvoltări armonioase a acestuia și respectarea, promovarea și garantarea drepturilor sale, în special cele prevăzute de Convenția O. cu privire la drepturile copilului, Constituția României și Legea nr. 272/2004.
Întrucât fiecare copil este unic și întrucât situațiile în care un copil se poate găsi sunt dintre cele mai diverse, practic, interesul superior al copilului impune autorităților și ocrotitorilor legali alegerea celor mai eficiente mijloace de protejare a persoanei copilului și a patrimoniului său, mijloace care să asigure valorificarea întregului set de drepturi de care copilul beneficiază.
Prin referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantului (f. 136), s-a constatat că reclamantul locuiește împreună cu actuala soție, într-un apartament cu 3 camere și dependințe, mobilate, și întreținute corespunzător, iar tatăl a afirmat că minora ar putea ocupa fără probleme una din camere.
Prin referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtei (f. 130), s-a consemnat că acesta locuiește împreună cu minora într-un apartament cu 4 camere și dependințe, corespunzător mobilate, curat întreținute, condiții bune de locuit, proprietatea bunicilor materni. Cu ocazia deplasării pe teren, minora a fost a fost găsită la domiciliul mamei, avea vestimentația curată, îngrijită și era dezvoltată corespunzător vârstei.
Având în vedere aceste aspecte și cu prioritate interesul superior al minorei, care are în prezent o vârstă de aproape 10 ani( în aprilie 2016), instanța va dispune exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei.
Referitor la locuinta minorei, instanța arată că, în conformitate cu prevederile art. 496 C.civ., copilul minor locuiește la părinții săi, alin. (2) al aceluiași articol prevede că în cazul în care aceștia nu locuiesc împreună, părinții vor stabili de comun acord locuința minorului, iar alin. 3 teza I stabilește că în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
Instanța a dispus audierea minorei în Camera de Consiliu, la data de 02.12.2015, iar acesta a declarat că nu dorește să îl vadă pe tată, nu îl suportă, pentru că îi face promisiuni deșarte (a promis că îi va cumpăra o sanie și i-a adus o pungă de plastic cu care să se dea pe zăpadă). Minora a mai declarat că nu vrea să se întâlnească singură cu tatăl, o vrea tot timpul pe mamă cu ea la întâlniri. O mai deranjează pe minoră că nu vine la întâlniri la ora fixată de instanță (ora 9 dimineața, sâmbăta), spunându-i că el doarme la ora aceea, precum și faptul că îi face tot timpul poze, pentru a demonstra că ei s-ar înțelege bine.
Din declarația martorului audiat la cererea reclamantului, C. V., mătușa acestuia, instanța reține că a văzut minora până la împlinirea vârstei de doi ani de trei ori, după care a evitat să meargă să o vadă pentru că știa de la reclamant că se ceartă mereu cu fosta soție, care o însoțea pe minoră. Mai știe martora că minora are o atitudine reticentă față de tată, dar consideră că e influențată de mamă.
Martora M. M. V., cumnata pârâtei, a declarat instanței că a asistat personal la încercare de interacționare a minorei cu tatăl și a văzut cum minora a început să plângă și să spună că numai dorește să participe la aceste întâlniri. Minora a declarat martorei personal că sunt pierdere de vreme aceste întâlniri, ea ar vrea să fie dusă și în alte locuri, nu numai în parc, ci la grădina zoologică, botanică. Despre pârâtă, martora a declarat că aceasta i-a declarat că își doreșta ca tatăl să facă parte din viața minorei, pentru sănătatea emoțională a acesteia și nu are cunoștință să fi încercat vreodată să împiedice întâlnirile celor doi.
Având în vedere declarația minorei data în fața instanței în Camera de Consiliu, ce se coroborează cu declarațiile martorilor audiați, și ținând cont de interesul superior al minorei, care are o vârstă de aproape 10 ani, în temeiul art. 496 alin. 3 C.civ. și art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, instanța va stabili locuința minorei la mama-pârâtă și va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere din cererea principal, privind stabilirea domiciliului minorei la tată.
O schimbare a actualei situații a minorei, ar afecta grav echilibrul psiho-emoțional și evoluția personalității copilului, ar pune minora într-o stare de dificultate inacceptabilă, în opinia instanței, nefiind făcută de către reclamant nici o dovadă, care să justifice luarea măsurii radicale a separării minorei de mamă.
În ceea ce privește modificarea programul de legături personale cu minora, solicitată de către reclamant, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiile de la divort, respectiv art. 403 C.Civ, potrivit cărora în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți (...).
În speță, se constată că minora are unele nemulțumiri față de comportamentul tatălui, apreciate de instanță ca fiind mică importanță, ce ar putea cu ușurință să fie îndreptate de reclamant( că nu o salută când se întâlnesc, că nu vine la ora de 9 dimineața la program).
De asemenea, instanța precizează că se impune ca tatăl-reclamant să dea dovadă de înțelegere în ceea ce privește nevoile și dorințele copilului, fără a o obliga sau a-i impune în vreun fel adoptarea conduitei vreunuia dintre părinți în raport cu celălalt.
În raport de aceste circumstanțe, având în vedere atitudinea actuală a minorei față de tată, așa cum a rezultat din probele administrate, instanța va încuviința pârâtului un program de legături personale cu minora, modificat, după cum urmează: în prima și a treia săptămână din lună în zilele de sâmbătă între orele 10,30-14,00 și în prezența mamei, urmând ca ulterior, după acceptarea de către minoră a tatălui, programul de vizitare să continue și cu găzduirea minorei de către tată, în primul și în al treilea week-end din lună, de vineri, ora 17,00, până duminică, ora 20,00, cu readucerea minorei la domiciliul mamei; două săptămâni în vacanța de vară, o săptămână în vacanța de iarnă, perioada urmând a fi stabilită la înțelegerea părților; Sărbătorile de C. și de Paști să fie petrecute alternativ cu tatăl, ziua de naștere și onomastica minorei va fi sărbătorită în prezența ambilor părinți și la înțelegerea acestora cu privire la locație. Instanța încuviințează reclamantului dreptul de vorbi telefonic zilnic cu minora și dispune ca pârâta să îi transmită trimestrial pe e-mail evaluările școlare și medicale ale minorei.
În ceea ce privește cererea reconvențională, având ca obiect majorarea pensiei de întreținere, instanța reține următoarele: Potrivit art. 487 C. civ, părinții sunt obligați să crească copilul îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui.
Obligația legală de întreținere este stabilită prin dispozițiile art. 499 C. civ. conform căruia părinții sunt obligați în solidar să dea întreținere copiilor lor minori, asigurându-le acestora cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.
Ținând cont de soluția ce urmează a fi dispusă în cauză cu privire la stabilirea locuinței minorei la mamă, aceasta fiind cea care va asigura întreținerea zilnică a copilului pentru acordarea unui nivel de trai decent, se impune și stabilirea obligației majorate a pârâtului de a contribui la cheltuielile ocazionate de întreținerea minorei.
În ceea ce privește cuantumul pensiei, art. 527 cod civil stabilește că întreținerea este datorată potrivit cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, urmând a se tine seama și de starea de nevoie a creditorului obligației de întreținere – a minorei – iar potrivit alin. 2 al art. 529 C.Civ., când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
Având în vedere că, din înscrisurile depuse la dosar(f. 143) rezultă că reclamantul are un venit mic, fiind administrator la . SRL, instanța va stabili contribuția acestuia la cheltuielile legate de creșterea și îngrijirea minorei prin raportare la venitul minim pe economie(1050 lei).
Prin urmare, având în vedere că fiecare dintre părinți are obligația de a asigura mijloacele necesare întreținerii, respectiv alimente, locuință, îmbrăcăminte, medicamente și mijloacele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională, cuantumul prevăzut de art. 529 alin. 2 C.civ. fiind unul maxim, instanța va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei la un cuantum de 25% din venitul minim pe economie, începând cu data introducerii cererii reconvenționale-05.08.2015 și până la majorat sau intervenirea unei cauze legale de stingere sau modificare a acțiunii.
Instanța va dispune, în baza art. 453 c.pr.civilă compensarea cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite în parte actiunea principală și admite în parte cererea reconvențională în cauza privind pe reclamantul-pârât . I., CNP:_, cu domiciliul în sector 1, București, ., ., . în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. M., CNP:_, cu domiciliul în sector 3, București, T. Pallady, nr. 10, ., . Autorității Tutelare – PRIMĂRIA SECTOR 3, cu sediul în sector 3, București, .-4 și a Autorității Tutelare – PRIMĂRIA SECTOR 1, cu domiciliul în sector 1, București, .. 9-13.
Dispune exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei
Respinge capătul de cerere privind stabilirea locuintei la tatăl-reclamant ca fiind neintemeiată și stabilește locuința minorei la mama-pârâtă.
Majorează pensia de întreținere stabilită în favoarea minorei și în sarcina pârâtului de la 147 lei la un cuantum de 25% din venitul minim pe economie (1050 lei), începând cu data introducerii cererii reconvenționale-05.08.2015 și până la majorat sau intervenirea unei cauze legale de stingere sau modificare a acțiunii.
Modifică programul de legături personale cu minora, în felul următor: în prima și a treia săptămână din lună în zilele de sâmbătă între orele 10,30-14,00 și în prezența mamei, urmând ca ulterior, după acceptarea de către minoră a tatălui, programul de vizitare să continue și cu găzduirea minorei de către tată, în primul și în al treilea week-end din lună, de vineri, ora 17,00, până duminică, ora 20,00, cu readucerea minorei la domiciliul mamei; două săptămâni în vacanța de vară, o săptămână în vacanța de iarnă, perioada urmând a fi stabilită la înțelegerea părților; Sărbătorile de C. și de Paști să fie petrecute alternativ cu tatăl, ziua de naștere și onomastica minorei va fi sărbătorită în prezența ambilor părinți și la înțelegerea acestora cu privire la locație. Instanța încuviințează reclamantului dreptul de vorbi telefonic zilnic cu minora și dispune ca pârâta să îi transmită trimestrial pe e-mail evaluările școlare și medicale ale minorei.
Compensează cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel.
Pronuntata in sedinta publica azi, 10.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. Ș. Rădița P.
| ← Consfiinţire acord mediere. Hotărâre din 16-12-2015,... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria... → |
|---|
