Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 11306/2015
Dosar nr._
România
Judecătoria Sectorului 3 București
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 09.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. C.
Grefier: C. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul P. A., în contradictoriu cu pârâta P. L. A. și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, având ca obiect “modificare măsuri privind copilul”.
La apelul nominal facut în ședință publică, au răspuns reclamantul personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar și pârâta personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind Autoritatea Tutelară S. 3.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul Registratură la data de 07.07.2015 reclamantul a depus la dosar note scrise, la data de 02.08.2015 reclamantul a depus obiecțiuni iar la data de 13.08.2015 a fost depus raportul de evaluare psihologică, după care,
Instanța acordă cuvântul asupra obiecțiunilor formulate de către reclamant la raportul de evaluare psihologică.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea obiecțiunilor formulate.
Pârâta, prin avocat, solicită respingerea obiecțiunilor, ca neîntemeiate.
Instanța, deliberând, respinge ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de către reclamant la raportul de evaluare psihologică psihologul răspunzând la toate obiectivele stabilite de instanță, în raport fiind enumerate metodele folosite, nefiind necesar a anexa raportului toate materialele folosite, psihologul exprimându-si părerea de specialist la finalul raportului.
Reclamantul, prin avocat, arată că acest dosar trebuie suspendat, întrucât s-a dispus începerea urmăririi penale și depune note de ședință, în acest sens.
Pârâta, prin avocat, solicită respingerea cererii de suspendare.
Instanța, față de disp. art. 413 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ. având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și reținând că textul de lege prevede că instanța poate suspenda judecata în cazul în care a început urmărirea penala, astfel că va respinge cererea de suspendare formulată de către reclamant, ca neîntemeiată.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii formulate, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Pârâta, prin avocat, solicită respingerea cererii formulate, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Instanța reține cauza în pronunțare.
I N S T A N ȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 3 București, la data de 01.10.2013, sub nr._ reclamantul P. A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta P. L. A. și cu Autoritatea Tutelară Primăria S. 3, să dispună modificarea măsurilor luate cu privire la copilul P. C., prin sentința civilă nr. 4567/13.63.2012, pronunțata de către Judecătoria Sectorului 1, respectiv admiterea exercitării autorității părintești în mod exclusiv de către acesta, în calitate de tată, conform art. 398 Cod civil; stabilirea domiciliului minorului P. C. la domiciliul acestuia, conform dispozițiilor art. 400 Cod Civil; obligarea pârâtei P. L. A. la plata unei pensii de întreținere, calculată cu începere de la data promovării acțiunii și până la majoratul minorului; stabilirea unui program de vizitare pentru pârâtă după cum urmează: 2 zile pe săptămână, la alegerea pârâtei cu începere de la orele 18,00 și până la orele 20,00 și numai sub supravegherea unui alt membru al familiei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu mama copilului –pârâta P. L. A., la data de 23.07.2007, pentru ca în urma unor neînțelegeri grave dintre acesta si pârâtă, să formuleze cerere de chemare în judecată pentru desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului la acesta. Totodată a arătat că, ulterior, a fost de acord ca domiciliul fiului lor minor C. să fie stabilit la pârâta și să achite pensie de întreținere pentru minor.
Reclamantul a arătat că prin sentința de divorț nr. 4567/13.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, s-a dispus desfacerea căsătoriei, prin acordul pârților, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de P., s-a stabilit ca exercitarea autorității părintești să se facă în comun de catre ambii părinți, stabilit domiciliul minorului la mama, obligat tatal la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului și stabilirea unui program de vizitare pentru acesta.
Reclamantul a menționat că minorul P. C. a fost adoptat la insistențele sale, pârâta având un copil din altă căsătorie, în prezent major și student, și nu mai era interesată de un alt copil.
În continuare, reclamantul a arătat că după desfacerea căsătoriei, începând cu luna octombrie 2012 și până în prezent, din dorința de a fi împreuna cu fiul lor minor și în interesul superior al acestuia, a hotărât încercarea refacerii relatiei cu pârâta. Din acest motiv pârâta s-a mutat la domiciliul său, împreună cu minorul și fata acesteia în vârstă de 20 de ani. În acest sens arată că deși a încercat să aibă o relație bună cu pârâta, toate eforturile sale au fost în zadar, în toată această perioadă-octombrie 2012 și până în prezent a observat că pârâta exercită o violenta verbală și fizică permanentă asupra minorului, avand un comportament neadecvat. Cu alte cuvinte, aceasta îl amenință în permanență pe minor, îl agresează fizic.
Învederează că datorită comportamentului pârâtei față de minor, îi este teamă să nu aibă consecințe privind dezvoltarea psihică și fizică a acestuia.
Arată că în aceste condiții menținerea măsurii privind exercitarea autorității părintești de către ambii părinți și menținerea domiciliului minorului la pârâtă este contrar interesului superior al minorului.
De asemenea arată că se ocupă permanent de îngrijirea copilului, îi calcă hainele, îi pregătește pechețelul pentru școală, îl ajută la teme și la activități extrașcolare, îl conduce la școală la ora 8,00 și îl readuce acasă la orele 18,00-19,00, program pe care îl respectă aproape în fiecare săptămână, făcând excepție doar zilele în care este plecat în delegații. Precizează că suportă aproape toate cheltuielile necesare (mâncare, rechizite, haine, activități extrașcolare( fotbal, sah, tenis de câmp), after school, vacanțe, spre deosebire de pârâta care refuză să joace un rol activ în viața lui C..
În drept, au fost invocate disp. Legea 272/2004 privind protecția si promovarea copilului, republicată în 2012, dispozițiile art. 398, art. 400, art. 402, art. 403, art. 263, art. 264 din Noul Cod Civil, art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenție din_, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 109 din_, cu privire la drepturile copilului; cauzele: MIKULIC contra Croației; IGNACCOLO ZENEIDE contra ROMÂNIEI; MAIRE contra Portugaliei. În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri și expertiza medico-legală.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu martori, proba cu interogatoriul pârâtei, evaluarea psihologică și psihiatrică minor și orice probe ce rezultă din dezbateri.
În susținere au fost depuse la dosar înscrisuri, în fotocopie, filele 12-19, și anume: procesul verbal de îndeplinire a procedurii informării cu privire la mediere, sentința civilă nr. 4567 din 13.03.2012, certificatul de naștere al minorului, cartea de identitate a reclamantului, plângerea penală formulată de către reclamant împotriva pârâtei și dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 60 de lei.
La data de 06.11.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată astfel formulată ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecată.
În apărare, pârâta arată că în urma desfacerii căsătoriei, prin divorț, prin sentința civilă nr. 4567 din 13.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 s-a stabilit ca autoritatea părintească cu privire la minorul P. C. să fie exercitată în comun de către ea și de către reclamant, iar locuința minorului a fost stabilită la ea. Totodată i-a fost încuviințat reclamantului un program de vizitare a minorului. Din dorința de a-i oferi minorului P. C. un mediu cât mai apropriat de cel optim dezvoltării armonioase a unui copil de aproape 11 ani și fiind conștientă de faptul că are nevoie, mai ales datorită istoricului său, în egală măsură, atât de mamă cât și de tată, chiar și după desfacerea căsătoriei prin divorț au decis să locuiască împreună cu reclamantul.
Cu toate că relațiile dintre ei s-au deteriorat, au depus eforturi pentru a menține în condiții normale măcar relația lor în calitate de părinți ai lui C..
Cu tot efortul lor susținut de a-i oferi lui C. o familie, dragostea și afecțiunea de care avea nevoie, nu se poate face abstracție de istoricul său emoțional și de experiența avută până să ajungă un membru al familei lor. C. este un copil care are nevoie de o atenție specială și de o supraveghere atentă. Uneori reacțiile lui nu sunt cele la care se așteaptă, dată fiind toată afecțiunea, grija și atenția pe care a înțeles să i le ofere în mod necondiționat. Pârâta arată că a apelat și la ședințe de terapie psihologică pentru ca minorul să fie integrat în familia lor, mai târziu în societate și pentru a se asigura că nu va rămâne cu traume psihice, însă C. a întâmpinat probleme de adaptare. Pârâta a menționat că minorul a fost exmatriculat de la grădiniță, iar la școală, frecvent părinții colegilor de clasă, profesorii și conducerea unității de învățământ se plâng de comportamentul rebel al lui C..
Pârâta a învederat că atât ea cât și reclamantul, din momentul în care l-au adoptat pe minor, și-au îndeplinit îndatoririle față de copil, sunt foarte atașați de acesta, însă reclamantul exagerează în a-i satisface toate capriciile și a-i susține și chiar dezvolta atitudini și comportamente neadecvate unui copil de 10 ani, iar toate încercările sale de a-l face să înțeleagă că această atitudine nu îi face bine fiului lor au fost sortite eșecului, însă ce este relevant, este faptul că reclamantul nu susține importanța unei pregătiri școlare și profesionale temeinice, el însuși dorind să fie un exemplu că în viață poti reuși să obții ce îți dorești chiar și având doar studiile obligatorii.
Minorul speculează momentele de criză din viața lor de familie, încercând să obțină cât mai multe beneficii, să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor specifice vârstei, consecința fiind aceea a scăderii interesului pentru pregătirea școlară.
Pârâta a menționat că toate acuzațiile pe care reclamantul i le aduce, cum că îl agresează fizic și verbal pe minor, sunt false, acestea fiind doar dovada faptului că reclamantul, în ultima perioada a adoptat constant o atitudine șicanatorie față de ea, acesta amenințând-o, în repetate rânduri, că va face tot posibilul pentri a-i lua copilul, chiar și plângerea penală formulată împotriva ei este făcută cu scopul de a o șantaja, amenintând-o că o va retrage doar dacă renunță la minor.
În mod total fals, reclamantul susține că fiul lor este supus unui abuz permanent, verbal, emoțional și fizic, iar climatul în care acesta trăiește este nociv și nu contribuie în mod pozitiv la creșterea sa. Situația de fapt este departe de a fi așa cum reclamantul o prezintă. Pârâta a menționat faptul că ei locuiesc în aceeași casă, mănâncă împreună și cel puțin în ceea ce o privește, de dragul copiilor, se străduiesc să se comporte ca o familie, astfel că dacă susținerile reclamantului ar fi reale și minorul P. C. ar fi în pericol în prezența sa, orice părinte normal ar lua atitudine pentru aș-i apăra copilul de vreun act violent, cu orice risc, chiar și acela de a fi acuzat de către ea de agresiune fizică, însă lucrurile nu stau așa.
Pârâta a precizat că între ea și reclamant au intervenit discuții în ceea ce privește creșterea și educarea minorului, apărând divergențe chiar și în cele mai banale aspecte ale vieții de zi cu zi, reclamantul are o viziune cel puțin absurdă în ceea ce privește creșterea și educarea unui copil, în condițiile în care reclamantul înțelege ca minorul să mănânce de luni până vineri același tip de sandwich și că îl ajută pe minor la teme citindu-i efectiv lecțiile, urmând ca acesta să repete după el.
Pârâta a arătat că a fost nevoită să găsească modalități pentru a impune celor doi anumite reguli, legat de ora de somn, timpul alocat lecțiilor, timpul alocat diverselor jocuri, însă toate măsurile au fost luate pentru o bună dezvoltare și educare a minorului, măsurile luate nu au încălcat deminitatea copilului și nu i-au periclitat acestuia dezvoltarea fizică, mentală, psihică, emoțională sau socială, și în niciun moment nu i-a fost pusă în pericol integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a minorului.
Este adevărat că în ultima perioadă, în special de când a început să întâmpine dificultăți în creșterea și educarea minorului, acesta preferă variantele propuse de tatăl său pentru că acesta, în mod invariabil, reprezintă varianta mai ușoară, însă ea în calitate de mamă nu poate și nu vrea să participe la dezvoltarea unei mentalități pe care o apreciază ca fiind greșită și la însușirea de către minor a unor principii de viață îndoielnice, în condițiile în care pe termen lung atitudinea reclamantului poate avea urmări extrem de grave asupra caracterului în formare al minorului.
Pârâta a mai arătat că nu pune la îndoială atașamentul, interesul și preocuparea reclamantului pentru creșterea copilului, însă contestă capacitatea reclamantului în a-i asigura acestuia un mediu propice unei dezvoltări psihice, sociale și emoționale normale, el însuși fiind labil psihic.
Reclamantul dispune de mijloace materiale necesare creșterii minorului și îi poate oferi condiții bune de locuit, condiții pe care i le poate oferi și ea, în aceeași măsură, însă creșterea și educarea unui copil presupune cu mult mai mult decât atât.
Pârâta a arătat că reclamantul denaturează adevărul și în ceea ce privește vacanțele minorului, susținând că ea nu și-ar fi dat acordul pentru ca minorul să părăsească țara pentru a-și vizita rudele paterne, însă acest lucru este fals, întrucât a fost de acord ca minorul să-și viziteze bunica, în Ungaria, în vacanțele din aprilie și mai 2013, chiar și în vacanța de o săptămână pe care elevii din ciclu primar au avut-o în perioada 4-10.11.2013, minorul a fost în Ungaria, însoțit de tatăl său, pentru a-și vizita bunica.
În mod abuziv reclamantul solicită instanței de judecată să fie stabilit în favoarea ei un program de vizitare al minorului cu mult mai restrâns față de cel ce i-a fost acestuia încuviințat prin sentința civilă nr. 4567 din 13.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, și mai mult decât atât, reclamantul solicită ca vizitarea minorului să se facă numai în prezența unui al membru al familiei, cerere ce nu poate fi primită, aceasta reprezenând o restângere nejustificată a dreptului său de a păstra legături personale cu fiul lor, în condițiile în care ea a fost părintele care l-a supravegheat mai mult pe minor și s-a preocupat de performanțele sale școlare, fiind mai severă, însă fără îndoială acest lucru este în interesul copilului, motiv pentru care consideră că se impune ca în continuare acesta să-i fie încredințat spre creștere și educare.
În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, pârâta a arătat că poate fi retrasă unuia dintre părinți ca o măsură excepțională, dispozițiile art. 398 alin. 1 cod civil făcând referire la situația în care există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului. Singurul criteriu după care o instanță de judecată ar trebui să se călăuzească pentru a decide cu privire la încredințarea unui copil minor este interesul acestuia, iar pentru determinarea interesului copilului trebuie să se țină seama de întregul complex de împrejurări menite să-i asigure o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă.
Astfel că, fără îndoială, în cazul de fată este în interesul minorului ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți dar este necesar ca acesta să se afle sub atenta supraveghere a ei. În speță, nu există niciun motiv pentru care ar trebui schimbate măsurile luate prin sentința civilă nr. 4567 din 13.03.2012, situație de fapt care a fost avută în vedere de judecătorul care a pronunțat acea hotărâre nu s-a schimbat cu absolut nimic.
In drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 Cod pr.civ. și art. 263 și art. 397-398 Cod Civil.
În apărare, pârâta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, martori și interogatoriul reclamantului.
La data de 08.11.2013 pârâta a depus la dosar cerere de probatoriu prin care a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și proba cu doi martori, Silvi D. și O. M. M. și un set de înscrisuri.
La data de 21.11.2013 reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a indicat contul său bancar, datele pârâtei, procesul verbal de informare cu privire la mediere și a motivat că pârâta nu este implicată din punct de vedere afectiv și nici în creșterea și educarea minorului. Reclamantul a arătat că deși pârâta afirmă că nu este lăsată să petreacă timpul liber cu copilul, aceasta de cele mai multe ori îl trimite pe copil în camera sa, nu merge în parc cu el, nu merge la cinematograf cu copilul, nu petrece timp liber cu copilul, nu este interesată de preocupările lui, nu cunoaște nimic despre colegii de școală, în vacanța de vară a anului 2013 nu a petrecut nici o zi cu copilul lor, nu a participat la deschiderea anului școlar și nici la serbările de terminare a anului școlar, nu a petrecut Paștele cu minorul, pe pârâtă nu o interesează ce se întâmplă cu minorul, ce preocupări are, ce simpatii, iar de câte ori apucă minorul să-i povestească ceva au mereu discuții contradictorii care se încheie cu țipete și plânsete, aceasta țipă la copil, nu-l încurajează, nu-l laudă pentru succese, de cele mai multe ori îl ceartă și il demoralizează, motiv pentru care copilul a renunțat să-i mai povestească despre preocupările sale, despre ideile sale despre ora de religie, despre participarea sa la petrecerile cu copiii și nu îi alocă timp copilului.
In data de 27.11.2013, reclamantul a depus la dosar raspuns la intampinare, în care a arătat că toate afirmațiile pârâtei sunt neadevărate, deoarece aceasta nu manifestă afecțiune și atenție copilului lor și că nu este adevărat ca mama să fi fost cu minorul la psiholog.
În susținere, reclamantul a depus la dosar înregistrări.
In data de 05.02.2014 reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că înțelege să precizeze ultimul petit din cererea de chemare în judecată, privind stabilirea unui program de vizitare pentru pârâtă, respectiv doua zile pe săptămână la alegerea pârâtei cu începere de la orele 18:00 și până la orele 20:00 și numai sub supravegherea unui alt membru al familiei, iar în weekend doar o dată la două săptămâni.
La data de 05.02.2014, prin sentința civilă nr. 1540 Judecătoria Sectorului 3 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 2.
Prin sentința civilă nr. 8180 din 01.07.2014, Judecătoria Sectorului 2 a invocat la rândul ei necompetența teritorială, a admis-o și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 3, constatând ivit conflictul negativ de competență și înaintat dosarul cauzei Tribunalului București pentru soluționarea conflictului. Tribunalul București, în regulator de competență a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3, având în vedere dispozițiile art. 114 alin. 1 C.proc.civ. și art. 106 Cod Civil.
La data de 03.12.2014 a fost depus la dosar raportul de anchetă psihosocială efectuat în cauză de către Autoritatea Tutelară S. 2 la domiciliul pârâtei.
La data de 17.12.2014, pârâta a depus la dosar note de probe, anexând acestora planșe foto și plângerea penală formulată împotriva sa.
La termenul din data de 17.12.2014 instanța a încuviințat pentru ambele părți probele cu înscrisuri, proba cu interogatorii reciproce, proba testimoniala cu un martor pentru fiecare parte și audierea minorului în Camera de Consiliu.
La termenul din 18.02.2015 s-a procedat la luarea interogatoriilor părților și au fost audiați martorii propuși de părți ale căror declarații au consemnate și atașate la dosar.
De asemenea, la termenul din 18.02.2015 a fost audiat minorul în camera de consiliu și a arătat că dorește să locuiască cu tatăl său, pentru că aceste este cel care se ocupă de el și a menționat că nu dorește să păstreze legătura cu mama sa pentru că îi vorbește urât și pe un ton ridicat.
La termenul din 18.02.2015, instanța a încuviințat reclamantului proba cu înregistrările audio-video și evaluarea psihologică a minorului de către un expert autorizat, stabilind obiectivele expertizei.
La data de 13.08.2015 a fost depus la dosar raportul de evaluare psihologica a minorului, la care reclamantul a formulat obiecțiuni respinse de instanță la termenul de astăzi.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 23.06.2007 și în timpul căsătoriei lor au adoptat cu efecte depline un copil, P. C., născut la data de 15.01.2003, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 4567 din 13.03.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2011 și din certificatul de naștere al minorului, acte aflate la filele 13-17 în dosar.
În ceea ce privește capetele de cerere privind exercitarea în mod exclusiv a autorității părintești față de minor de către reclamant și stabilirea domiciliului minorului la tată, instanța are în vedere următoarele considerente:
Minorul are situația legală a copilului din căsătorie, fiind aplicabile în speță dispozițiile art. 397 C.civ. referitoare la modalitatea de exercitare a autorității părintești și art. 400 C.civ. cu privire la locuința minorului, avându-se în vedere și dispozițiile art.6 alin.6 din același cod.
Astfel, conform art. 397 C.civ. după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
Conform art. 398 Cod Civil dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
In conformitate cu art. 400 C.civ. în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.
În raport de dispozițiile legale enunțate, se constată, în primul rând, că părinții minorului nu mai conviețuiesc împreună, reclamantul locuind împreună cu minorul în București, Piața A. I., nr.7 ., ., iar pârâta în București ., nr. 25, ., ., sector 2.
Devin astfel aplicabile dispozițiile art. 396 și urm. C.civ., care consacră, de asemenea, regula exercitării autorității părintești în comun de către ambii părinți, excepția constituind-o exercitarea de către un singur părinte, când există motive temeinice pentru a se dispune în acest sens. Instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului, acest principiu prevalând în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, astfel cum impune și textul art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Principiul interesului superior al copilului presupune analiza corelată a mai multor criterii, precum comportarea părinților, gradul de atașament și de preocupare pe care l-au manifestat față de copil, legăturile afective care s-au stabilit între părinți și minor, vârsta copilului, precum și orice alt criteriu care să garanteze respectarea principiului menționat.
Coroborând concluziile rapoartelor de anchetă psihosocială efectuate în cauză la domiciliile părților cu interogatoriile reciproce ale părților, declarațiile martorilor Șoineanu E. P. și Silvi D. (filele 149 și 150) și cu concluziile raportului de evaluare psihologică a minorului, instanța constată faptul că minorul se află sub ocrotirea de fapt a reclamantului care se ocupă în mod corespunzător de creșterea și educarea acestuia, minorul fiind dezvoltat în mod armonios și neprezentând probleme de sănătate, tatăl dându-și tot interesul pentru a-l crește pe minor.
Totodată, instanța reține faptul că pârâta nu are legături personale cu minorul și nu contribuie în niciun mod la creșterea și educarea acestuia. Cu toate acestea, aceasta nu se face vinovată de fapte grave săvârșite asupra minorului și nici nu au fost dovedite alte motive temeinice în baza cărora instanța să o îndepărteze pe mamă de la exercițiul autorității părintești, însă recomandă părților ședințe de consiliere psihologică pentru minor pentru a relua relația cu mama și consiliere parentală pentru ambii părinți cu privire la comunicarea funcțională.
Faptul că tatăl a formulat la data de 02.07.2013 o plângere penală împotriva pârâtei pentru loviri și alte violențe, amenințare și rele tratamente aplicabile minorului, în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem și care a format obiectul dosarului penal nr. 9895/P/2013 declinat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în favoarea Parchetului M. de pe lângă Tribunalul M. București, dosar înregistrat sub numarul 125/P/2015, nu este de natură a o îndepărta pe mamă de la exercițiul autorității părintești, în condițiile în care instanța de judecată nu s-a pronunțat, pârâta nefiind condamnată pentru săvârșirea acestor fapte.
Având în vedere faptul că, în baza prevederilor art. 398 alin. 1 din C.civ., pentru a dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către un singur părinte, instanța, ținând cont de interesul superior al copilului, trebuie să constate existența unor motive întemeiate pentru a înlătura posibilitatea unuia dintre părinți de a exercita autoritatea părintească asupra copilului său.
Instanța apreciază că lipsa de interes manifestată de pârâtă față de minor până în prezent și lipsa contribuției acesteia în ce privește creșterea și întreținerea minorului nu pot, în mod rezonabil, constitui motive întemeiate, în sensul art. 398 alin. 1 din C.civ., acesta nereprezentând un pericol pentru creșterea și dezvoltarea minorului.
În consecință, față de argumentele deja expuse, instanța urmează să admită în parte cererea, să stabilească ca exercitarea autorității părintești cu privire la minor să fie făcută în comun de către ambii părinți, respingând capătul 1 din cerere, ca neîntemeiat, neavând nici o relevanță faptul că tatăl a formulat o plângere penală împotriva mamei pentru rele tratamente aplicabile minorului, în condițiile în care împotriva mamei nu a fost pronunțată o sentință de către instanța penală.
Pe aspectul stabilirii locuinței minorului, instanța reține că acesta locuiește la tată și că este bine îngrijit de acesta, minorul fiind foarte atașat de el, astfel că pe acest aspect cererea este întemeiată.
Din raportul de anchetă psihosocială efectuat în cauză la domiciliul tatălui, instanța a reținut că minorul locuiește împreună cu tatăl într-un imobil format din 3 camere și dependințe, corespunzător mobilate, curat întreținute, condiții bune de locuit, imobil situat în București, Piața A. I. nr. 6, ., sector 3.
Minorul audiat în cameră de consiliu a arătat că dorește să locuiască la tatăl, acesta ocupându-se corespunzător de el.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a stabili domiciliul minorului la tată, această măsură fiind în interesul superior al minorului, care este mai atașat de tată și care se ocupă mai mult de copil.
În ceea ce privește contribuția la cheltuielile de creștere și educare, potrivit art. 499 C. civ., ambii părinți sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor.
Instanța apreciază că prin stabilirea locuinței minorului la reclamant, acesta își va îndeplini obligația de întreținere în natură, potrivit art. 530 alin. 1 C. civ prin asigurarea celor necesare traiului minorului, educației și dezvoltării acestuia. În ceea ce privește obligația pârâtei de a asigura întreținerea minorului, în baza art. 525 și art. 499 alin. 1 și 2 C. civ., instanța va dispune obligarea acesteia la plata unei pensii de întreținere, potrivit art. 530 alin. 2 C. civ.
Pentru stabilirea în concret a cuantumului pensiei de întreținere, instanța are în vedere dispozițiile art. 529 alin. 1 C. civ., conform cărora acesta se stabilește în funcție de două criterii: nevoia creditorului și mijloacele debitorului. Astfel, instanța constată că minorul are vârsta de 12 ani, este în clasa a V-a în cadrul Școlii nr. 24 din București, iar condițiile de viață ale acestuia la locuința tatălui urmează a fi obișnuite, având în vedere concluziile raportului de anchetă psiho-socială întocmit de Autoritatea Tutelară a Sectorului 3 București (fila 12, în dosarul nr._ ). Cu privire la mijloacele de care pârâta dispune, instanța a reținut că este ofițer M.A.I și că realizează venituri în cuantum de 2700 lei net lunar, având în vedere adeverința aflată la fila 81 în dosar și consemnările din cadrul raportului de anchetă psiho-socială de la domiciliul pârâtei (fila 99, în volumul I al dosarului), instanța va stabili cuantumul pensiei de întreținere ce va fi datorat de pârâtă în beneficiul minorului P. C. în cotă de 25% din veniturile nete și permanente, fără norma de hrană, sumă apreciată la plafonul maxim legal prevăzut de art. 539 alin. 2 C. civ.
Referitor la data de la care pârâta urmează să fie obligată la plata pensiei de întreținere stabilite, raportat la prevederile art. 532 alin. 1 C. civ., instanța constată faptul că din ansamblul probatoriului a rezultat că de la data introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamant, aceea de 01.10.2013 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv 09.09.2015, pârâta nu a prestat întreținere față de minor.
Față de aceste considerente, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în cotă de 25% din veniturile nete și permanente, fără norma de hrană, în favoarea minorului P. C., pensie calculată începând cu data introducerii prezentei cereri, respectiv 01.10.2013 și până la majorat.
În ceea ce privește capătul de cerere privind programul de legături personale solicitat de reclamant prin cererea introductiva, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 401 al. 1 din Codul civil, părintele separat de copilul său, prin stabilirea locuinței la celălalt părinte, are dreptul de a avea legături personale cu acesta. Astfel, în situația în care instanța de judecată a stabilit locuința copilului la unul dintre părinți, acest text de lege recunoaște un drept de vizită a minorului în beneficiul părintelui separat de copilul său.
De asemenea, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, privind protecția drepturilor copilului, minorul care a fost separat de unul dintre părinți printr-o măsură dispusă în condițiile legii, deci și în cazul pronunțării divorțului acestora, are dreptul de a menține legături personale și contacte directe cu acesta, cu excepția situației în care această măsură contravine interesului superior al minorului.
Limitarea dreptului părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, spre creștere și educare, de a avea relații personale cu acesta se poate realiza numai în condițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, în cazul în care există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, cu respectarea art. 34 alin. 2 din lege.
Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. De asemenea, acest principiu este consacrat expres și de dispozițiile art. 263 din Codul civil.
Totodată, în conformitate cu art. 262 alin. 2 din Codul civil, copilul care nu locuiește la părinții săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceștia, exercițiul acestui drept neputând fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, potrivit cu care, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că posibilitatea părintelui și a copilului de se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie (cauza Ticli și Mancuso c. Italiei- hotărârea CEDO din 23.03.1999), iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul la viața de familie, drept protejat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, având în vedere prevederile legale menționate anterior, la stabilirea programului de vizitare, instanța va avea în vedere vârsta minorului, 12 ani și faptul că aceasta trebuie să simtă și prezența mamei de care, pe fondul conflictelor dintre părinți, s-a înstrăinat și de care minorul nu se mai simte atașat.
Astfel, având în vedere și distanța dintre domiciliile părinților, instanța apreciază că următorul program de vizitare a minorului este în măsură să satisfacă atât nevoia mamei de a contribui la creșterea și educarea copilului său, cât și nevoia minorului de a păstra legături cu ambii părinți, astfel că va încuviința pârâtei să aibă legături personale cu minorul, în sensul că îl poate lua în domiciliul său în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, de vineri ora 18 și până duminică ora 19, trei săptămâni în vacanța de vară, de C. în anii impari, de Revelion în anii pari, de ziua mamei, în data de 06.12, începând cu orele 10 și până la orele 20, de ziua de naștere a copilului, prima jumatate a zilei până la ora 15 cu mama, iar de la ora 15 și în continuare cu tatăl și a doua zi de P. de la ora 10 până la ora 21, având în vedere pe acest aspect concluziile raportului de anchetă psihosocială efectuat în cauză de către Autoritatea Tutelara S. 2, ambii părinți deținând cu chirie câte un apartament de 3 camere, această măsură fiind în interesul superior al minorului, fără prezența tatălui care se află în conflict cu mama.
Cu privire la cheltuielile de judecată, față de dispozițiile art. 453 din codul de procedură civilă instanța va lua act că părțile nu înțeleg să solicite cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE;
Admite cererea formulată de către reclamantul P. A., CNP_, domiciliat în București, Piața A. I., nr. 7, ., ., cu domiciliul ales la C.. Av. “F. Pascalin”, situat în București, .. 8, ., în contradictoriu cu pârâta P. L. A., CNP_, domiciliată în București, ., nr. 25, ., ., sector 2 și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-4, sector 3, în parte.
Stabilește domiciliul minorului la tata.
Obligă pârâta la plata unei pensii de întreținere lunare, către reclamant, în favoarea minorului în cota de 25% din veniturile nete și permanente, fără norma de hrană, pensie calculată de la data introducerii cererii 01.10.2013 și până la majoratul minorului.
Incuviințează pârâtei să aibă legături personale cu minorul, în sensul că îl poate lua în domiciliul său în primul și al treilea sfârșit de săptămână din fiecare lună, de vineri ora 18 și până duminică ora 19, trei săptămâni în vacanța de vară, de C. în anii impari, de Revelion în anii pari, de ziua mamei, în data de 06.12, începând cu orele 10 și până la orele 20, de ziua de naștere a copilului, prima jumătate a zilei până la ora 15 cu mama, iar de la ora 15 și în continuare cu tatăl și a doua zi de P. de la ora 10 până la ora 21.
Respinge capătul 1 din cerere, ca neîntemeiat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce depunerea cererii de apel la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. C. C. B.
| ← Actiune în constatare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria... | Consfiinţire acord mediere. Hotărâre din 16-12-2015,... → |
|---|
