Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 13285/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
B. DE executare SILITĂ
Sentința civilă nr._
Ședința din Camera de Consiliu de la 07.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. D.
Grefier: E. C.
Pe rol soluționarea cererii de încuviințare a executării silite înaintate acestei instanțe de către B. E. Judecătoresc Somaldoc P. D..
Cererea se soluționează în Camera de Consiliu fără citarea părților, potrivit art.665 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Instanța, din oficiu, a ridicat excepția perimării și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin adresa nr. 77/2014 înregistrată la această instanță la data de 19.05.2014 B. E. Judecătoresc Somaldoc P. D., a solicitat încuviințarea executării silite, împotriva debitorilor P. D. si P. S., la cererea creditoarei K. C. ZSUZSANA in baza titlului executoriu reprezentat de contract de asistenta juridica nr. 9/2007.
La termenul din 11.06.2014 instanța a pus in vedere, prin notă telefonică petentului B. SOMALDOC P. D., să precizeze daca suma de 5000 euro reprezinta onorariu suplimentar sau onorariu de succes.
Constatând că B. SOMALDOC P. D., nu s-a conformat obligațiilor stabilite de instanță prin încheierea de ședință din data de 11.06.2014, deși s-a acordat un termen de judecată în acest sens, cauza a fost suspendată potrivit art. 242 din Codul de procedură civilă.
La termenul din 07.10.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 248 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției perimării care face de prisos, în tot cercetarea pe fond a cauzei.
Din verificarea actelor de la dosar a rezultat că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.06.2014, când a fost suspendată cauza în temeiul art. 242 din Codul de procedură civilă, ca urmare a faptului că petentul nu s-a conformat dispozițiilor date în ședința din 11.06.2014, respectiv să precizeze daca suma de 5000 euro reprezinta onorariu suplimentar sau onorariu de succes in temeiul contractului de asistenta juridica nr. 9/2007.
În conformitate cu dispozițiile art. 416 alin 1 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni care se calculează de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, conform alin. 2 al aceluiași articol. De asemenea, potrivit art. 420 din Codul de procedură civilă, perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
În speță, de la data încheierii de suspendare (11.06.2014) prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.
De asemenea, se reține că în cauză nu a intervenit suspendarea sau întreruperea termenului, conform art. 417, 418 din Codul de procedură civilă.
Pentru motivele expuse, instanța, în baza art.416-422 din Codul de procedură civilă, urmează să admită excepția perimării și să constate perimată cererea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de încuviințare a executării silite formulată de B. E. Judecătoresc Somaldoc P. D., la solicitarea creditoarei K. C. ZSUZSANA, împotriva debitorilor P. D. si P. S..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. D.E. C.
← Validare poprire. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Validare poprire. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|