Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 12053/2015
DOSAR NR_ /2015
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILĂ NR._
Ședința publica din data de 21.09.2015
Instanța constituita din:
Președinte – E. R. M.
Grefier – B. D.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de B. B. S. C. & D. N. având ca obiect incuviintare executare silita
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Cauza se solutioneaza fara citarea partilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.07.2014, B. B. S. C. & D. N., a solicitat incuviintarea exeecutarii silite a biletului la ordin . nr._ emis la data de 16.02.2012 scadent la data de 31.01.2014.
Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 29.09.2014 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 C.p.civ, pentru neîndeplinirea de către petent a obligatiei de a preciza daca debitorul are resedinta in Romania, bunurile care urmeaza a fi executate silit apartinand debitorului si locul situarii lor, data de la care au trecut mai mult de 6 luni, dosarul ramanand în nelucrare din vina petentului.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 416 alin.1 C.p.civ, conform căruia orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, vazand si dispozitiile art. 420 alin.2 C.p.civ, conform căruia perimarea se poate invoca si pe cale de exceptie, instanța urmează sa admita exceptia perimarii invocata din oficiu si sa constate perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulata de B. B. S. C. & D. N. cu sediul in Bucuresti, sector 3, ..17, Complex B. N..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.09.2015
Președinte, Grefier,
E. R. M. D. B.
Red/Dact: MER/ 21.09.2015/ 4 ex.
Comunicări:
Grefier:
← Pretenţii. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Pretenţii. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
---|