Întoarcere executare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 16972/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 27.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. M.
GREFIER: A. M. U.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea P. C. S. în contradictoriu cu intimata C., având ca obiect contestație la executare .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 30.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 13.11.2015, 20.11.2015, 27.11.2015 când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2015 sub nr._ contestatoarea P. C. S. în contradictoriu cu intimata C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desființarea executării silite în dosarul de executare nr. 809/2014, întoarcerea executării silite și restituirea tuturor sumelor pe care le-a achitat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că executarea s-a declanșat împotriva contestatoarei în vederea recuperării sumei de 28 euro reprezentând contravaloare tarif de despăgubire. A arătat că procesul verbal de contravenție nu i-a fost niciodată comunicat.
Prin Legea nr. 144/2012 a fost abrogat art. 8 alin. 3 și art. 31 din OG 15/2002, dispoziție legată care a constituit temei de drept pentru obligarea acesteia la plata despăgubirii de 28 de euro și astfel nu mai poate fi trasă la răspundere, obligația de a plăti suma de 28 de euro nemaiavând niciun suport legal.
În drept a invocat dispozițiile art. 711, 722, 723 C.proc.civ., art. 1 pct. 2 din Legea nr. 144/2012, art. 12 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și art. 15 alin. 2 Constituția României.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 02.06.2015 prin Serviciul registratură intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că procesul verbal a fost emis în interiorul termenului de 6 luni, iar comunicarea acestuia s-a realizat prin afișare, fiind alternativă și nu subsidiară comunicării prin poștă..
Totodată a arătat că procesul verbal îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
În drept a invocat dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în considerarea cererii de executare silită din data de 15.01.2014, înregistrată pe rolul SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. a fost constituit dosarul de executare nr. 809/2014 și s-a început executarea împotriva contestatorului în vederea recuperării creanței de 28 Euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire, in baza titlului executoriu reprezentat de R 11 nr._/12.05.2011. Prin Încheierea din data de 28.01.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 3 a încuviințat executarea silită.
La data de 29.01.2015 prin încheiere, executorul judecătoresc a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare la valoarea de 419,97 lei, și la aceiași dată a fost întocmită Somația mobiliară prin care contestatorul a fost somat să achite suma de 28 Euro, la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării și suma de 419,97 lei. De asemenea, executorul judecătoresc a întocmit adresa de înființare a popririi si înștiințarea destinată contestatorului.
In drept, potrivit art. art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În ceea ce privește desființarea formelor de executare pe considerentul nelegalității urmăririi silite datorită necomunicării procesului verbal prin care aceasta a fost sancționată contravențional, instanța constată că pretențiile deduse judecății întemeiate.
Pentru a beneficia de putere executorie, și deci, pentru a putea constitui suportul declanșării procedurii execuționale, este necesar ca procesul verbal să nu fie contestat, așa cum prevede art. 37 din OG 2/2001. În caz contrar, titlul executoriu este reprezentat de hotărârea judecătorească irevocabilă prin care a fost respinsă plângerea contravențională.
Prin urmare, procesul verbal poate deveni, prin sine, titlu executoriu, sub rezerva neatacării sale în termenul legal de 15 zile, care, potrivit art.31 alin.1 din OG 2/2001, curge alternativ, de la data comunicării sau de la data înmânării sale.
Potrivit art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Executorialitatea procesului verbal de contravenție este condiționată de neatacarea sa în termenul legal, or, pentru a putea fi atacat, se impune a fi în prealabil comunicat, câtă vreme nu este semnat la momentul constatării de către cel sancționat. Totodată, dovada legalei îndepliniri a procedurii de comunicare trebuie să rezulte din chiar înscrisurile prevăzute de art. 27 din OG 2/2001, și anume avizul poștal de primire ori procesul verbal de afișare.
În speță, intimata a invocat faptul că procesul – verbal de contravenție . 11 nr._/12.05.2011 a fost comunicat exclusiv prin afișare, fiind depuse in acest sens procesele verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare din data de 18.05.2011 (f. 65).
Urmează a se reține cele stabilite de către ICCJ în recurs in interesul legii prin Decizia nr. 10/2013, și anume că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”
Legat de comunicarea proceselor verbale se va reține că nu s-a făcut dovada faptului că s-ar fi încercat comunicarea acestuia prin poștă, cu aviz de primire, singura modalitate de comunicare la care s-a apelat fiind cea prin afișare.
Prin urmare, în mod eronat s-a considerat că procesele verbale de contravenție au devenit titluri executorii, câtă vreme contrariul rezultă din inexistența unei dovezi formale de îndeplinire a procedurii de comunicare la domiciliul contestatoare, în acord cu exigențele legale, intimata nedemonstrând faptul că emiterea somației s-a fondat pe un titlu executoriu potrivit legii, și anume pe un proces verbal de contravenție procedural comunicat și neatacat.
Consecința nedovedirii de către intimată a faptului pozitiv constând în îndeplinirea procedurii de comunicare, în acord cu exigențele legale, a proceselor verbale de contravenție către debitor atrage sancțiunea anulării actelor de executare potrivit disp. art 703 C.proc.civ., din moment ce executarea silită a început in lipsa unui titlu executoriu, cu nerespectarea disp. 632 alin. 1 C.proc.civ.
De asemenea, față de cele de mai sus, instanța constată că procesul – verbal de contravenție . 11 nr._/12.05.2011 nu a fost comunicat în termenul legal de o lună de la data încheierii sale astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. 1 OG 2/2001 referitoare la prescripția executării sancțiunii.
În privința acestui aspect, instanța reține că potrivit reglementării din O.G. nr. 15/2002 astfel cum era în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 144/2012, tariful de despăgubire era aparent reglementat ca o despăgubire acordată C. SA pentru folosirea fără achitarea rovinietei a drumurilor naționale. Cu toate acestea, acest tarif de despăgubire avea natura juridică a unei sancțiuni complementare, caracterul sancționator rezultând și din expunerea de motive a Legii nr. 144/2012, unde se apreciază că tariful de despăgubire reprezenta contravaloarea rovinietei pentru 12 luni pentru tipul de autovehicul în cauză.
În această situație în care tariful de despăgubire se aplica automat, fără a fi evaluat prejudiciul concret cauzat C. SA prin neplata rovinietei și se aplica ori de câte ori autovehiculul era surprins circulând pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, indiferent de tarifele anterior aplicate prin alte procese-verbale, instanța reține că tariful de despăgubire are natura juridică a unei sancțiuni.
În consecință, având în vedere că dreptul intimatei-creditoare de a pune in executare sancțiunile contravenționale complementară s-a stins ca efect al prescripției, instanța va admite contestația la executare.
Relativ la cel de-al doilea motiv de contestație la executare, instanța reține următoarele:
În ce privește natura creanței ce face obiectul executării silite se va reține că tariful de despăgubire aplicat prin procesul verbal de contravenție are natura juridică a unei sancțiuni contravenționale complementare.
Pentru a susține această teză se vor avea in vedere disp. art. 8 alin. 3 și 6 din OG nr. 5/2002, (forma în vigoare de la data săvârșirii faptei contravenționale) potrivit cărora „(3)Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4. și(6)Odată cu aplicarea amenzii contravenționale, utilizatorilor români care folosesc rețeaua de drumuri naționale din România fără a avea rovinietă valabilă li se reține certificatul de înmatriculare al vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de despăgubire conform prevederilor alin. (3).”
De asemenea, astfel cum a arătat și intimata, O.G. nr. 2/2001 face distincția între sancțiunile contravenționale, reglementate în art. 5, și despăgubirile datorate persoanei vătămate, reglementate de art. 23 din acest act normativ.
Însă, chiar dacă potrivit reglementării din O.G. nr. 15/2002 astfel cum era în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 144/2012, tariful de despăgubire era aparent reglementat ca o despăgubire acordată C.N.A.D.N.R. S.A. pentru folosirea fără achitarea rovinietei a drumurilor naționale, totuși, acest tarif de despăgubire avea caracterul sancționator rezultând și din expunerea de motive a Legii nr. 144/2012, unde se apreciază că tariful de despăgubire reprezenta contravaloarea rovinietei pentru 12 luni pentru tipul de autovehicul în cauză.
În această situație în care tariful de despăgubire se aplica automat, fără a fi evaluat prejudiciul concret cauzat C.N.A.D.N.R. S.A. prin neplata rovinietei și se aplica ori de câte ori autovehiculul era surprins circulând pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, indiferent de tarifele anterior aplicate prin alte procese-verbale, este de observat că tariful de despăgubire are natura juridică a unei sancțiuni. Or, contrar argumentelor aduse de către intimată potrivit cărora tariful de despăgubire nu este o sancțiune deoarece nu se regăsește în enumerarea expresă și limitativă din art. 5 al O.G. nr. 2/2001, instanța constată faptul că, potrivit alin. 4 al acestui articol, prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare, sancțiunea achitării tarifului de despăgubire fiind prevăzută în mod expres în O.G. nr. 15/2002.
De asemenea, instanța constată faptul că, inclusiv Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 112 din 6 martie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a constat faptul că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
Cât privește invocarea de către contestatoare a intervenirii legii contravenționale mai favorabile, instanța constată faptul că această apărare este întemeiată.
Astfel, potrivit art. 12 din O.G. nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
În prezenta cauză, instanța constată faptul că, potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum era în vigoare la data încheierii procesului-verbal de constatare, contravenientul avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Însă, prin Legea nr. 144/2012, a fost abrogat acest alineat, împreună cu toate prevederile care făceau referire la tariful de despăgubire, la art. II al acestui act normativ menționându-se că tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Mai mult decât atât, instanța constată faptul că, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, în cuprinsul legii fundamentale nefăcându-se distincția între sancțiunile stabilite prin legea contravențională sau despăgubirile stabilite prin acestea.
Totodată, instanța va lua în considerare și prevederile Deciziei nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, la care Curtea Constituțională a făcut referire și în Decizia nr. 112 din 6 martie 2014. Astfel, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007, Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început, admițând astfel excepția de neconstituționalitate și constatând că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru aceste motive, constatând că tariful de despăgubire are natura juridică a unei sancțiuni complementare care a fost înlăturată prin Legea nr. 144/2002, luând în considerare și prevederile art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, instanța va constata că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, astfel încât, sancțiunea chiar aplicată de 28 euro prin procesul verbal de contravenție . 11 nr._/12.05.2011, nu se mai execută.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 719 C.proc.civ, raportat la art. 711 C.proc.civ și art. 703 C.proc.civ, instanța va admite contestația la executare și va anula executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 809/2014 al SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. și pe cale de consecință anulează toate actele de executarea silită emise in cadrul acestui dosar de executare.
De asemenea, instanța, în baza art. 722 C.p.civ., va dispune întoarcerea executării pentru suma de 543,48 lei.
Reținând că intimata a căzut în pretenții, în baza art. 453 C.p.civ. ,instanța va dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru în cuantum de 40 lei și onorariu avocat în valoare de 500 lei.
PENTU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite contestația formulată de contestatoarea P. C. S. CNP_ cu domiciliul în sector 2, București, ., ., . cu intimata C. cu sediul în sector 6, București, iuliu maniu, nr. 401a
Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 809/2014 al SCPEJ Franz R. C. și Ț. A. R. și pe cale de consecință anulează toate actele de executarea silită emise in cadrul dosarului de executare.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru în cuantum de 40 lei și onorariu avocat în valoare de 500 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, va fi comunicată organului de executare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. M. M. | A. M. U. |
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 20/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria... → |
|---|
