Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3145/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3145/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 3145/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

BIROUL DE executare SILITĂ

Sentința civilă nr. 3145

Ședința din Camera de Consiliu de la 05.03.2015

Instanța constituită din

Președinte – C. I. V.

Grefier - D. B.

Pe rol solutionarea cererii de învestire cu formula executorie a procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._/10.04.2012

Cauza se soluționează fără citarea părților conform art. 640 ind. 1 C.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA,

P. adresa înregistrată la această instanță la data de 20.02.2015, creditoarea COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA prin DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI SI PODURI BUCUREȘTI a solicitat a solicitat învestirea cu formulă executorie a procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._/10.04.2012

Analizand actele dosarului cu privire la exceptia necompetentei teritoriale a Judecãtoriei Sector 3 invocate de instanta, retine urmatoarele:

Conform art. 640 ind. 1 alin. 2 NCPC, cererea de învestire se soluționează de Judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz.

În cauza, însă, niciuna dintre părti nu are sediul în circumscriptia Judecătoriei Sectorului 3 Bucuresti, ci se constată că sediul petentei-creditoare este în Bucuresti, .. 401A, sector 6, iar al debitoarei este Bucuresti Sector 1, .. 4.

Instanta retine ca, desi in cuprinsul titlului executoriu debitorul apare ca avand sediul in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti, insasi creditorul a depus la dosar dovada noului sediu al acesteia, respectiv extras ONRC (din care reiese ca debitoarea are sediul in Bucuresti, Sector 1).

Pentru aceste motive, având în vedere că art. 640 ind. 1 alin. 2 NCPC stabilește competența de soluționare a cererii de investire în favoarea instanței de la sediul creditorului, că, în lipsa unei dispoziții legale exprese, prin sediul creditorului se înțelege, în materie de competență, numai sediul principal și că, potrivit art. 116 NCPC, reclamantul are alegerea numai între mai multe instanțe deopotrivă de competente, în timp ce prezenta instanță nu este competentă să judece prezenta cauză, instanța va admite admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată din oficiu și va declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, invocată din oficiu.

Declina competenta de solutionare a cauzei formulata de creditoarea COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA prin DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI SI PODURI BUCUREȘTI, impotriva debitorului S.C. A. C. INNOVATIVE SRL, in favoarea Judecătoriei Sector 6 București

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publică, azi, 05.03.2015.

P., Grefier,

C. I. V. D. B.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

., sector 5 București

Telefon/fax:_/_

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal nr._ și_.

CĂTRE

JUDECĂTORIA Sector 6 București

Vă facem cunoscut că prin Sentința Civilă nr. 3145 din data de 05.03.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosar nr. _ , privind pe creditoarea COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA prin DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI SI PODURI BUCUREȘTI și pe debitorul S.C. A. C. INNOVATIVE SRL, avînd ca obiect învestire cu formula executorie, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Sector 6 București, sens în care vă înaintam alăturat dosarul nostru cusut și numerotat compus din 1 volum si conținînd …. file.

Vă mulțumim,

Președinte, Grefier,

C. I. V. D. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3145/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI