Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1690/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1690/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1690/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

BIROUL DE executare SILITA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1690

Sedinta din Camera de Consiliu de la 11.02.2015

Instanta constituita din:

P.: I. Dirzeanu

Grefier: E. C.

Pe rol soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie formulată de creditorul B. T. SUCURSALA UNIRII în contradictoriu cu debitorul V. T..

Cauza se solutioneaza fara citarea partilor conform art. 6401 C.pr.civ.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.02.2015, creditorul B. T. SUCURSALA UNIRII, în contradictoriu cu debitorul V. T.., a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de Contractul de fidejusiune nr. 817/fid/01/04.03.3014.

Analizând dosarul cauzei, cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale invocate din oficiu, instanța reține următoarele:

Conform art. 6401 alin.(2) C.proc.civ., cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în camerea de consiliu, fără citarea părților.

În cauză sediul creditoarei este în Cluj-N.. Faptul că „sediul secundar” al creditoarei indicat în contracte și în cererea de învestire se află în sector 3 București, nu are relevanță.

Art. 640/1 alin. 2 NCPC face trimitere numai la sediu, nu și la sedii secundare și, spre deosebire de cazul persoanelor fizice, ori de câte ori legiuitorul a înțeles să acorde sediilor secundare ale persoanelor juridice aceeași valoare cu cea recunoscută sediului principal al persoanei juridice a făcut-o în mod expres. De exemplu, în art. 108 NCPC, în cazul pârâtului, legiuitorul a făcut referire expresă la sediu și distinct referire la reprezentanță, stabilind că numai în cazul în care sediul pârâtului persoană juridică nu este cunoscut, cererea se poate introduce la instanța de la reprezentanța acestuia. Art. 109 stabilește de asemenea o excepție de la regula privind luarea în considerare a sediului persoanei juridice, respectiv posibilitatea introducerii unei cereri și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică pentru obligațiile care urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului sau din fapte săvârșite de acesta.

Totodată, așa cum rezultă și din textele de mai sus, toate aceste articole vizează numai situația pârâtului și niciunul din celelalte articolele de la competența teritorială de drept comun (art. 107, 110-121 NCPC, nici chiar art. 113 NCPC) nu reglementează cazul în care reclamantul persoană juridică are și un sediu și un sediu secundar/o reprezentanță/un punct de lucru/un alt dezmembrământ fără personalitate juridică.

Art. 155 NCPC conform căruia persoanele juridice de drept privat pot fi citate și la sediul dezmembrământului se aplică strict la domeniul la care se refera in mod expres și anume la citare, nu și la competența. In caz contrar, o parte ar putea pur si simplu să eludeze dispozițiile in materie de competenta prin alegerea oricărei sucursale sau sediu secundar din tara la care sa solicite citarea sa sau a celeilalte părți.

Pentru aceste motive, având în vedere că art. 650/1 NCPC stabilește competența de soluționare a cererii de investire în favoarea instanței de la sediul creditorului, că, în lipsa unei dispoziții legale exprese, prin sediul creditorului se înțelege, în materie de competență, numai sediul principal, că dispozițiile art. 155 NCPC se aplică numai în materie de citare, nu și de competență și că, potrivit art. 116 NCPC, reclamantul are alegerea numai între mai multe instanțe deopotrivă de competente, în timp ce prezenta instanță nu este competentă să judece prezenta cauză, instanța va admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-N..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj N..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.

Președinte, Grefier,

I. D. E. C.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

. SECTOR 5

DOSAR NR. _

Operator de date cu caracter personal nr._ si_

CĂTRE,

JUDECATORIA CLUJ N. – JUDETUL CLUJ,

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 1139/30.01.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în cauza civila cu nr._ privind pecreditorul B. T. SUCURSALA UNIRII, în contradictoriu cu debitorul V. T.., având ca obiect investire cu formula executorie, s-a declinat competența soluționării cauzei civile mai sus menționate, în favoarea Judecătoriei Cluj N. Judetul Cluj, sens în care vă înaintăm prezentul dosar, cusut și numerotat, conținând ………….. file, compus dintr-un singur volum.

Președinte, Grefier,

I. D. E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1690/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI