Obligaţie de a face. Sentința nr. 2946/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2946/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 2946/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR. 2946

Ședința publica din data de 03.03.2015

Instanța constituita din:

P. - C. D. Z.

Grefier - L. C.

Pe rol se află soluționarea cererii formulata reclamantul B. A. F. în contradictoriu cu pârâta C. A., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 03.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 17.02.2015 și ulterior la data de 03.03.2015, în aceeași compunere dispunând următoarele:

INSTANTA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /04.03.2014, reclamantul B. A.- F. a chemat in judecata de parata C. A., solicitând instanței ca prin hotararea ce va pronunța sa dispună obligarea paratei la plata tuturor obligatiilor banesti care decurg din contractul de inchiriere nr._/12.02.2013, înregistrat la Administratia Finatelor Publice a Sectorului 3, in suma de 2.610,78 lei la data de 25 iunie 2013; anularea/mutarea sediului social al . (C.U.I._, J_ ) de la locuinta proprietatea sa, din București, sector 3, .. 38A, ., ., conform art. 5.5 din contractul de închiriere; la plata unor daune interese in suma egala cu valoarea chiriei lunare convenite prin contract, înmulțit cu numărul de luni care s-au scurs începând cu 01.07.2013, pana la data la care s-a executat mutarea efectiva a sediului social, conform contractului.

În motivare se arată că parata, in calitate de imputernicit al ., este chiriaș al reclamantului in baza contractului de închiriere nr._/12.02.2013 inregistrat la Administratia Finatelor Publice a Sectorului 3, in scopul folosirii spațiului ca sediu social al societații comerciale. Parata nu a plătit contravaloarea chiriei începând cu luna mai 2013 si nici facturile pentru energia electrica, serviciile de cablu sau cheltuielile cu întreținerea astfel ca datorează menționata suma. Fiind notificata rezilierea contractului, parata are obligația contractuala de a muta sediul social.

In drept, au fost invocate disp. art. 1796, pct. b, 1796 pct. d, 1798, 1804, 1816 pct.3, 1817, 1821, 1830 pct.1, 1831 pct.2 C.civ.

Reclamantul a solicitat si s-a încuviințat administrarea probei cu inscrisuri si interogatoriu.

Prin încheierea de ședința din data de 19.11.2014 ( fila 79) instanța a admis excepția lipsei de interes a primului petit si a respins primul capăt de cerere ca lipsit de interes.

Din ansamblul mijloacelor de probe administrate in cauza instanța retine ca intre reclamant, in calitate de locator, si ., reprezentata de parata, in calitate de locatar s-a încheiat contractul de închiriere înregistrat la Administratia Finatelor Publice a Sectorului 3, sub nr._/12.02.2013 (filele 10-12), având ca obiect închirierea pentru declararea sediului social al societații mai sus menționate a apartamentului 50, et.4, .. 38A, ., București.

La data încheierii contractului de închiriere . era,’’in curs de înființare’’, conform stipulatiei din contract. Cu toate acestea, potrivit art. 205 C.civ., societatea comerciala avea chiar de la data actului de înființare capacitate anticipata de folosința, putand sa dobândească drepturi si sa isi asume obligații, insa numai in măsura necesara pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil. Prin urmare, obligațiile izvorand din contract ii incumba societatii comerciale si nicidecum reprezentantului acesteia, parata din prezenta cauza.

Astfel spus, instanța nu poate sa recunoască drepturile reclamantului izvorând din contract si, in mod corelativ, sa oblige parata sa îndeplinească obligații ce nu le-a asumat in nume propriu si nu ii incumba.

F. de considerentele ce preceda, cererea reclamantului apare ca neîntemeiata astfel ca va fi respinsa ca atare.

Pentru aceste motive

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulata reclamantul B. A. F. CNP_ cu domiciliul în sector 3, București, M. N., nr. 38A, ., . în contradictoriu cu pârâta C. A. cu domiciliul în sector 4, București, .. 8, . ca neintemeiata.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.03.2015.

P., Grefier,

C. D. Z. L. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2946/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI