Obligaţie de a face. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 16190/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publica din data de 17.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. D.-G.
GREFIER: T. A.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul T. C. SRL în contradictoriu cu pârâta B. C. R., având ca obiect „obligație de a face”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 17.11.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 04.03.2015 (data poștei 03.03.2015) sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună adaptarea contractului de credit nr. 40/_/27.10.2009 încheiat între părți, condițiilor actuale, în sensul scăderii ratei lunare de rambursare a creditului și reeșalonarea acestuia, precum și acordarea unui termen de grație de un an.
În motivare s-a arătat că între părți a fost încheiat la data de 07.03.2005 contractul de credit bancar nr. 40/_/27.10.2009 prin care reclamanta s-a angajat să ramburseze creditul acordat, potrivit graficului de rambursare anexă la acesta.
După încheierea acestuia, a urmat o perioadă în care reclamanta și-a respectat obligațiile însă, la un moment dat, în considerarea schimbărilor economice – notorii – intervenite în întreaga societate și, în special, în situația individuală, nu a mai putut respecta acest grafic.
Reclamanta a făcut referire la schimbările survenite în urma încheierii contractului de credit respectiv:
- schimbări de natură obiectivă constând în constatarea schimbării contextului social și economic existent la data încheierii contractului de credit respectiv survenirea crizei economice generale, în special a crizei pe piața creditelor, dar mai ales a creditelor pentru IMM-uri, criză care nu a putut fi prevăzută la momentul încheierii contractului de credit de către niciuna dintre părți;
- schimbări de natură subiectivă survenite în piața specifică a editării de carte.
A arătat reclamanta că în cauză este aplicabil principiul rebus sic stantibus, existentă în orice raport juridic de natură civilă, cu atât mai mult cu cât noul cod civil cuprinde o dispoziție expresă cu privire la această regulă (art. 1271).
Astfel, reclamanta a solicitat renegocierea clauzelor convenției de credit, în principal a clauzelor relative la dobânzi, a comisioanelor prevăzute în contract, cu efect asupra cuantumului plăților ce trebuie efectuate lunar, precum și a sumei totale de plată, solicitând modificarea convenției de credit în acest sens.
A mai invocat reclamanta și echilibrul contractual dar și faptul că o bună perioadă de timp a dovedit bună credință în executarea obligațiilor contractuale prin plata ratelor în cuantumul și la termenele prevăzute și chiar prin plata anticipată a acestora, precum și fidelitatea manifestată în raporturile economice cu pârâta.
Reclamanta a arătat că propunerea acesteia de modificare a convenției inițiale privește renegocierea dobânzii și a comisioanelor aferente creditului, precum și a efectelor devalorizării leului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 15, 1169, 1170, 1183 și urm. din vechiul Cod civil, art. 1221-1222, 1271, 1202 și 1203, 1269 din noul Cod civil, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre contractele încheiate între comercianți și consumatori coroborat cu principiul îmbogățirii fără just temei, principiul rebus sic stantibus.
Cererea de chemare în judecată nu a avut anexate înscrisuri în susținere.
La data de 20.03.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri (f. 10.45).
Prin încheierea din data de 04.06.2015 s-a dispus trimiterea dosarului, în temeiul art. 96 ind. 2 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, de la C18 civil la C19 civil.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 01.07.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei precizări prin care a arătat că, relativ la modalitatea de adaptare a contractului, solicită reducerea ratei lunare în cuantum de 40% pe o perioadă de 5 ani.
La data de 01.09.2015 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că contractul a cărui adaptare se solicită a fost încheiat sub imperiul vechiului cod civil astfel că dispozițiile art. 1271 Cod civil privind impreviziunea în contracte nu se aplică acestuia, în caz contrar aducându-se atingere principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.
Chiar dacă s-ar admite incidența instituției impreviziunii asupra contractului de credit analizat, schimbările de natură obiectivă și subiectivă invocate de către reclamant nu sunt dovedite prin nici un mijloc de probă astfel că nu pot fi luate în calcul pentru revizuirea termenilor și condițiilor contractului de credit întrucât nu sunt de natura celor ce nu puteau fi avute în vedere de către împrumutat, în mod rezonabil, la momentul încheierii contractului de credit.
C. de pe piața creditelor la care se face trimitere vizează o scădere a volumului de credite acordate de către instituțiile financiar-bancare, fără nicio legătură cu obligațiile de rambursare ale creditului asumate de către reclamant.
Reclamanta a arătat că teoria impreviziunii presupune constatarea situației ca, pe durata derulării contractului analizat, după data încheierii acestuia, au intervenit evenimente neprevăzute, de natură a provoca dezechilibre semnificative, susceptibile de a fi cauză de ruină pentru reclamant și îmbogățire pentru pârâtă iar voința subînțeleasă a părților a fost de a se angaja sub condiția subînțeleasă a menținerii situației economice existente la momentul încheierii contractului, pe toata durata existenței lui, iar în cazul în care acestea s-au schimbat, se impune revizuirea contractului.
Or, motivele invocate de către reclamant nu se încadrează în teoria expusă, astfel că nu poate conduce la schimbarea prevederilor contractuale iar analiza trebuie să se raporteze la situația concretă a reclamantului, nu la situația generală invocată de acesta.
Totodată, principiul fundamental de drept incident asupra contractului de credit este pacta sunt servanda prevăzut de art. 969 cod civil, nesusceptibil de excepții în sensul celor vizate de reclamant, contractele având forță obligatorie atât pentru părți cât și pentru instanța de judecată, trebuind să fie executate cu bună-credință și în conformitate cu echitatea.
În prezent valoarea datoriilor înregistrate de către reclamant față de bancă este de 18.355,04 lei, conform extrasului de cont și situației financiare atașate iar faptul că acesta nu a plătit creditele la timp nu dovedește buna credință în executarea obligațiilor asumate.
Întâmpinarea a avut anexate înscrisuri (f. 62-171) iar pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Părțile au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 27.10.2009, între reclamantă ., în calitate de ”deținător principal” și pârâta B. Comercială Română SA, în calitate de ”bancă” a fost încheiat contractul de credit pentru emiterea cardului de credit pentru persoane juridice și persoane fizice autorizate BCR V. Business Electron în RON nr. 40/_, având ca obiect emiterea de către Bancă a unui card de credit în lei pentru efectuarea de tranzacții de cumpărare de bunuri/servicii, cu acordarea unei linii de credit de 10.000 lei pe o durată de 12 luni de la data îndeplinirii condițiilor de emitere a cardului, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional (f. 19-25).
Prin încheierea contractului reclamanta a acceptat nivelul actual al dobânzii curente de 18% pe an precum și eventuale modificări până la nivelul de 100% pe an (art. 11.15 din contract).
Potrivit art. 12.2 din contract respectiv 11.3 din actul adițional la contract, creditul se rambursează de către deținătorul principal, lunar, prin alimentarea contului de card cu rata aferentă soldului evidențiat în extrasul de cont, rata care se compune din: 5% din creditul utilizat în ultima zi lucrătoare a lunii + 100% dobânzi + 100% comisioane.
La data de 29.10.2010 a fost încheiat între aceleași părți, actul adițional nr. 1 la contractul de credit (f. 10-18) prin care părțile au convenit prelungirea liniei de credit în valoare de 10.000 lei prin sistarea caracterului revolving până la data de 27.10.2011 iar deținătorul a acceptat nivelul actual al dobânzii curente de 18% pe an precum și eventualele modificări până la nivelul de 30% pe an.
Pe calea prezentei acțiuni reclamanta solicită adaptarea contractului de credit nr. 40/_/27.10.2009 în sensul reducerii ratei lunare cu 40% pe o perioadă de 5 ani, reeșalonarea creditului și acordarea unui termen de grație de un an, în baza principiului rebus sic stantibus și cu invocarea dispozițiilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a normelor conținute în Legea 193/2000, instanța reține că potrivit art. 1 alin. (3) din acest act normativ, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Noțiunea de consumator este definită la art. 2 alin. (1) din lege, acesta fiind ”orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale". Potrivit aline. (2) al aceluiași articol, ”prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia”
Reclamanta este o societate comercială ce își desfășoară activitatea în piața specifică a editării de carte (astfel cum aceasta a afirmat în cuprinsul cererii de chemare în judecată) astfel că aceasta, fiind un profesionist, nu poate beneficia de protecția oferită de Legea nr. 193/2000, scopul acestor reglementări fiind protejarea persoanelor fizice care acționează în scopuri din afara activității comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Consecința celor arătate mai sus este aceea că nu pot fi analizate prin prisma exigențelor impuse de dispozițiile Legii 193/2000 clauzele conținute în contractul de credit nr. 40/_/27.10.2009.
În ceea ce privește legea civilă aplicabilă în timp, instanța reține că în cauză, contractul nr. 40/_ a fost încheiat la data de 27.10.2009 și modificat la 29.10.2010 astfel că, în temeiul art. 102 alin. 1 din Legea 71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Această regulă rezultă de asemenea și din dispozițiile art. 3 și 4 din Legea 71/2011 coroborate cu dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 C.civ.
Reclamanta solicită aplicarea teoriei impreviziunii cu privire la contractul 40/_/27.10.2009 și adaptarea acestuia, incidente în cadrul executării, astfel ca în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864, în vigoare la 1865.
În economia codului civil de la 1864, teoria impreviziunii nu era expres reglementată, ci aceasta reprezenta o construcție jurisprudențială și doctrinară, construită ca o veritabilă excepție de la principiul pacta sunt servanda (principiul forței obligatorii a contractului), unanim recunoscută și previzibilă în aplicare, cu reguli bine stabilite.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa prin cauza L. contra României, în analiza regulii unanimității, a statuat că o construcție jurisprudențială și doctrinară constant aplicată și unanim recunoscută poate fi izvor de drept, fiind astfel publică și previzibilă întocmai unei legi.
Teoria impreviziunii în accepțiunea vechiului cod civil avea la baza ivirea unor împrejurări care nu au fost prevăzute și nici nu puteau fi prevăzute de părți atunci când au încheiat un contract si care puteau afecta valoarea prestațiilor la care s-au obligat, pe parcursul executării contractelor, în contractele cu executare succesiva., cu consecința ruperii echilibrului contractual și creării de dezechilibre semnificative între drepturile și obligațiile părților.
De asemenea, aceasta era aplicabilă doar contractelor comutative, iar nu și celor cu elemente aleatorii în care părțile încă de la început își asumă șansa unui câștig și riscul unei pierderi.
Condițiile impreviziunii erau următoarele:
1. existenta unei obligații excesiv de oneroasa datorată unor schimbări a circumstanțelor avute în vedere la momentul încheierii contractului;
2. momentul schimbării circumstanțelor trebuia sa fie situat in timp ulterior încheierii contractului;
3. schimbarea împrejurărilor nu trebuia sa fie previzibila in momentul contractării;
4. riscul determinat de o situație de impreviziune trebuia sa nu se încadreze în categoria riscurilor pe care debitorul si le-a asumat in momentul contractării sau care decurgeau din natura contractului.
Reclamanta a invocat în cererea sa introductivă faptul că, ulterior încheierii contractului de credit, obligația sa de plată a ratelor lunare a devenit excesiv de oneroasă din cauza schimbărilor de natură obiectivă intervenite după încheierea contractului de credit respectiv criza economică și criza de pe piața creditelor pentru IMM-uri dar și a celor de natură subiectivă respectiv cele survenite pe piața specifică a editării de carte.
Cu privire la caracterul excesiv de oneros al obligației asumate, instanța reține că reclamanta nu a dovedit dezechilibrul contractual semnificativ suferit. Astfel, aceasta a contractat un credit de 10.000 lei iar în prezent, valoarea datoriilor înregistrate față de bancă este de 18.355,04 lei (conform extrasului de cont depus de către pârâtă – f. 97), ca urmare a faptului că nu a mai achitat ratele lunare ce îi revin. Analiza caracterului excesiv de oneros al obligației asumate trebuie să se raporteze la situația concretă a celui ce invocă acest aspect însă reclamanta nu a arătat în ce măsură obligația asumată prin contractul de credit a devenit excesiv de împovărătoare, în condițiile în care nu există indicii care să conducă instanța la concluzia că ratele lunare au crescut în mod exagerat față de momentul încheierii contractului, acestea fiind calculate în continuare conform art. 11.3 din contractul de credit. Totodată, creditul a fost contractat în moneda națională astfel că nu se poate reține reclamanta ar trebui să achite o sumă mai mare decât cea de care a beneficiat.
Mai mult decât atât, instanța apreciază că o eventuală diminuare a profitului reclamantei și scăderea capacității acesteia de executare întocmai a obligațiilor contractuale (aspect care de altfel nu a fost dovedit) nu poate constitui un temei pentru intervenția instanței în contractele asumate, riscul inerent activității comerciale trebuind să fie suportat de către profesionistul în cauză și nicidecum de către cocontractanții săi.
În ceea ce privește schimbarea imprevizibilă a circumstanțelor avute în vedere la momentul încheierii contractului ca urmare a declanșării crizei economice, instanța reține că apariția crizei economică nu constituie în sine un motiv suficient pentru adaptarea contractului de credit, fiind necesar să se dovedească faptul că, urmare a intervenirii imprevizibile a acesteia, obligația asumată de către reclamantă a devenit excesiv de împovărătoare.
În primul rând, astfel cum s-a arătat mai sus, reclamanta nu a dovedit faptul că obligația asumată a devenit excesiv de oneroasă și în al doilea rând, deși este îndeobște cunoscut faptul că în perioada 2007-2013 economia mondială s-a confruntat cu o criza caracterizată printr-o scădere consistentă a activității economice, aceasta nu a avut un caracter imprevizibil.
Astfel, criza economică a început să fie vizibilă la nivel mondial în luna iulie 2007 în Statele Unite ale Americii, s-a agravat în anul 2008 și treptat, s-a extins și în Europa, afectând toate statele continentului, printre care și România, urmând o perioadă caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. În toată această perioadă, instituțiile financiare naționale și internaționale au emis previziuni de natură să pregătească populația și sectorul economic pentru efectele pe plan economic pe care ar urma să le determine criza financiară.
Prin urmare, la nivelul lunii octombrie 2009 (data încheierii contractului de credit a cărui adaptare se cere) și ulterior octombrie 2010 (data încheierii actului adițional prin care s-a convenit prelungirea liniei de credit) reclamanta era în măsură să prefigureze apariția crizei mondiale, astfel că nu se poate reține că această schimbare a împrejurărilor nu era previzibilă la momentul încheierii contractului.
În ceea ce privește criza de pe piața creditelor pentru IMM-uri invocate de către reclamantă instanța reține că nu s-a dovedit modalitatea în care aceasta ar fi afectat capacitatea reclamantei de rambursare a creditului contractat în condițiile în care, astfel cum a arătat și pârâta, această criză vizează o scădere a volumului de credite acordare de către instituțiile financiar-bancare, fără legătură modalitatea de derulare a contractului încheiat de părți.
Mai este de reținut și faptul că teoria impreviziunii presupune nu doar existența unei obligații excesiv de oneroase din partea debitorului dar și o îmbogățire nejustificată pentru bancă, fapt nedovedit în cauză. Totodată, trebuie menționat și faptul că criza economică de care face vorbire reclamanta a afectat în aceeași măsură și sectorul bancar, neputându-se reține că derularea în continuare a contractului de credit în maniera convenită de părți ar crea un avantaj pentru pârâtă, neavut în vedere la momentul încheierii contractului.
Cu privire la schimbările de natură subiective intervenite în piața specifică a editării de carte, instanța reține că reclamanta s-a limitat la a le afirma fără a face însă vreo probă în acest sens, cu toate că potrivit art. 249 C. cel care face o susținere în fața instanței trebuie să o dovedească. Astfel, reclamanta ar fi trebuit să dovedească faptul că executarea obligației sale de achitare a ratelor lunare a fost influențate într-un mod semnificativ de schimbările survenite în piața specifică a editării de carte, schimbări care să fi influențat într-o oarecare măsură și situația financiară a reclamantei.
Or, pe lângă faptul că reclamanta nu a indicat în ce constau aceste schimbări, nici nu a arătat în ce modalitatea capacitatea sa de îndeplinire a obligațiilor contractuale ar fi fost afectată de aceste schimbări, nedovedind nici imposibilitatea acesteia de a preveni acest dezechilibru contractual prin îmbunătățirea politicii manageriale practicate.
Față de toate aceste considerente, instanța va respinge acțiunea ce neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile aplicării teorie impreviziunii așa cum aceasta decurgea din doctrina și jurisprudența constante în aplicarea vechiului cod civil.
În temeiul art. 453 și art. 9 C. instanța va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea, formulată de reclamantul T. C. SRL, CUI_, J_, cu sediul ales în sector 5, București, Calea 13 Septembrie, nr. 128, . în contradictoriu cu pârâta B. C. R., J_, CUI_, cu sediul social în sector 3, București, .. 5, ca neîntemeiată.
Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată astăzi, 17.11.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier,
T. D.-G. T. A.
Red. DGT/dact. AT/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2015.... → |
|---|
