Obligaţie de a face. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 18327/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 17.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte – G. D.
Grefier – D. I.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamanta . INSOLVENȚĂ în contradictoriu cu pârâtul C. V. G., având ca obiect obligație de a face și pretenții.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 10.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea pârâtului să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17.12.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.06.2015, sub nr._, reclamanta . INSOLVENȚĂ a chemat în judecată pe pârâtul C. V. G., solicitând instanței să dispună, în principal, obligarea pârâtului la predarea bunurilor pe care acesta le-a primit în îndeplinirea sarcinilor care i-au revenit conform raporturilor contractuale, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata contravalorii acestor bunuri.
În motivarea cererii se arată că, reclamanta, în calitate de angajator și pârât, în calitate de angajat, s-a încheiat un contract de muncă în baza căruia pârâtului i-au fost încredințate mai multe bunuri ale societății reclamante pentru ca acesta să-și poată desfășura activitatea în cadrul șantierelor deschise. Având în vedere că raporturile contractuale au încetat, pârâtul avea obligația de a preda bunurile care i-au fost încredințate, obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o.
Reclamanta a mai arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, fiind întrunite elementele care vizează această răspundere, respectiv existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite și existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Reclamanta a menționat că s-a încercat recuperarea bunurilor pe cale amiabilă, situație care a rămas fără rezultat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 din vechiul Cod civil.
În dovedire, reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză contabilă, depunând atașat cererii de chemare în judecată înscrisuri (filele 6-31).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 115 din Legea 85/2014.
Prin cererea depusă la dosar la data de 02.07.2015, reclamanta a precizat bunurile ce se solicită a fi predate de către pârât, precum și contravaloarea estimată a acestora (filele 37-38).
La data de 16.09.2016, pârâtul C. V. G. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale, solicitând admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a Litigii de muncă și Conflicte de Muncă, motivat de faptul că prezenta cauză se întemeiază pe raporturile contractuale ce s-au derulat între părți, având la bază contract individual de muncă.
Totodată, pârâtul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special al reclamantei, solicitând admiterea acesteia și anularea acțiunii, motivat de faptul că din dispozițiile art. 18 alin. 2 și art. 20 alin. 1 lit. l din Legea 85/2006 nu rezultă că administratorul special poate reprezenta reclamanta, societate în insolvență, în ceea ce privește acțiunile în justiție.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantei, solicitând admiterea acesteia și anularea acțiunii astfel cum a fost formulată, motivat de faptul că din documentele ce i-au fost comunicate nu există dovada calității de reprezentant legal al reclamantei, societate aflată în insolvență.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și netemeinică.
În apărare, pârâtul a arătat că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, aducând la cunoștința reprezentanților reclamantei că bunurile nu se află în posesia sa. Reclamanta a înțeles să investească și organele de cercetare penală în acest sens, făcând obiectul dosarului penal nr. 2190.259/2014 în care a fost pronunțată o soluție de clasare.
Pârâtul a mai arătat că situația expusă de reclamantă în acțiune este relevată cu rea-credință, ea fiind cea care a încălcat propriile obligații asumate prin contract, neprocedând la plata salariului său aferent lunilor decembrie 2013, ianuarie – februarie 2014, în valoare de 5311 lei.
Cu privire la bunurile prezentate de reclamantă, respectiv nivela sprinter 250M cu cutie de transport + parasolar, pârâtul a arătat că a fost delegat să ridice aceste obiecte pentru a verifica dacă sunt conforme pentru a fi utilizate, fiind predate către Departamentul PLUD la data de 16.11.2012, fiind repartizate către șantierul de la Pitești, aspect ce rezultă din factura de achiziționare.
Cu privire la sistem GNSS RTK Rompos South S86 – T + trepled lemn + jalon carbon și Modem radio transmițător Pacific Crest ADL Vantage, pârâtul a arătat că acestea au fost achiziționate la data de 26.09.2012, fiind delegat să ridice aceste obiecte și să verifice conformitatea lor, după care au fost predate aceluiași Departament PLUD, fiind, de asemenea, predate către șantierul de la Pitești, aspect ce rezultă din factura de achiziționare.
Cu privire la Nivela L. NA720 și Nivela L. NA724, pârâtul a arătat că acestea se află pe șantierul Praktiker G., potrivit procesului verbal de predare primire încheiat la data de 15.11.2006.
Cu privire la Nivela L. NA728 și Stație totală L. TCR407, pârâtul a arătat că acestea au fost predate departamentului Mecanizare din cadrul societății reclamante, având în vedere că acestea nu mai corespundeau standardelor de precizie, fiind uzate atât fizic, cât și moral. În plus, arată că a aflat că stația totală a fost valorificată de reclamantă, fiind vândută.
Pârâtul consideră că lipsa bunurilor solicitate de reclamantă se datorează unei proaste gestiuni, solicitând, totodată, să se aibă în vedere faptul că reclamanta nu face dovada predării bunurilor către pârât prin procese verbale de predare primire.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC, Legii 62/2011, Legii 85/2006.
În dovedire, pârâtul a solicitat probele cu înscrisuri, martori și expertiză contabilă.
La data de 09.10.2015, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor și susținerilor invocate de pârât.
Cu privire la excepția necompetenței materiale, reclamanta a arătat că acțiunea sa are ca obiect reîntoarcerea bunurilor în patrimoniul său, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, contravaloarea bunurilor, în cauză fiind incidente dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998-999 Cod civil, nefiind vorba de un conflict de muncă.
Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special, reclamanta a arătat că dreptul administratorului special al societății reclamante de a formula acțiuni în justiție și de a îndeplini orice act care presupun conducerea activității nu este limitat, având în vedere încheierea de ședință din data de 24.09.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosar nr._, hotărârea A. din data de 03.03.2014 și încheierea nr. 2062 din 23.07.2014.
Cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, reclamanta a arătat că acțiunea a fost redactată și semnată de reprezentantul convențional al societății reclamante, calitatea acestuia fiind dovedită conform legilor de organizare și exercitare a profesiei.
Pe fond, reclamanta a arătat că susținerile pârâtului potrivit cărora a restituit echipamentele nu sunt conforme cu realitatea, echipamentele nefiind restituire. Acestea i-au fost încredințate pârâtului pentru ca acesta să presteze activitatea ce-i revenea în cadrul societății, existând în sarcina acestuia obligația de restituire a echipamentelor, obligație pe care nu și-a respectat-o.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
După cum reiese din probele administrate și din fundamentarea faptică a cererii de către reclamantă, între părți a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 1472/01.04.2006 în registrul general de evidență a salariaților și, ca urmare, orice pretenții izvorâte din acest contract trebuie să se întemeieze pe răspunderea contractuală specifică și nu pe răspunderea delictuală.
Deoarece răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, iar răspunderea patrimonială a salariatului este o răspundere cu caracter special, derogator, instanța reține că reclamanta nu are deschisă acțiune în justiție întemeiată pe răspundere civilă delictuală, ci pe răspunderea patrimonială întemeiată pe contractul de muncă și în condițiile Capitolului III din Codul muncii.
În condițiile în care părțile au încheiat un contract individual de muncă, cocontractantul prejudiciat poate obține despăgubiri numai în baza și în limitele răspunderii specifice de dreptul muncii, contractul individual de muncă, în măsura în care nu aduce atingere unor norme imperative din legislația muncii, reprezintând legea părților. Contractul individual de muncă este izvorul obligației pretins neexecutată de reclamantă, chiar dacă acțiunea se formulează după încetarea raporturilor de muncă, astfel că, răspunderea pârâtului nu poate fi una delictuală, ci exclusiv una contractuală și de dreptul muncii.
D. fiind faptul că reclamanta, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin răspunsul la întâmpinare, precum și prin susținerile formulate în ședința publică din data de 10.12.2015, a precizat clar prin avocat – specialist al dreptului – că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală, instanța, conform principiului disponibilității acțiunii civile, este ținută de manifestarea sa de voință în acest sens, deoarece nu poate schimba obiectul cauzei și nici temeiul juridic al acțiunii, singura îndreptățită fiind partea.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că cererea reclamantei, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta . INSOLVENȚĂ, cu sediul în Mogoșoaia, ., jud. Ilfov, CUI RO10392572, înregistrată la ONRC sub nr. J_, în contradictoriu cu pârâtul C. V. G., cu domiciliul în București, sector 3, .. 303, ., ., CNP_, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.12.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. DuncaDoina I.
Red. și tehnodact. G.D./D.I.
4 ex./18.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria... → |
|---|
