Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 14249/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 21.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: B. I.

Grefier: M. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei Litigii cu profesioniștii formulată de creditoarea E. R. SA în contradictoriu cu debitorul S. A. C., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, se declară competentă să soluționeze cauza în raport de dispozițiile art. 1013 și urm. C.pr.civ. coroborat cu art. 94 rap. la art. 107 C.pr.civ..

Instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C.proc.civ. și art. 1021 C.proc.civ., apreciind admisibilă și concludentă pentru solutionarea cauzei, încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2015, sub nr._, creditoarea E. R. SA a chemat în judecată pe debitorul S. A. C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să emită o ordonanță de plată împotriva debitorului, cu precizarea termenului de plată, pentru a fi obligat la plata sumelor de 1.706,76 lei reprezentând contravaloare facturi emise și neachitate și 2909,65 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadentă a fiecărei facturi în parte și până la data de 14.05.2015, și în continuare până la plata integrală a debitului. Totodată, a solicitat obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că între părți s-a încheiat contractul nr. 3137SCB2BISTEFA1910120 din data de 22.10.2012, având ca obiect furnizarea contra cost a serviciului de transmisii de date și/sau acces la internet, astfel cum acesta este menționat în Anexa 6 la contract.

A arătat că, deși creditoarea și-a executat obligațiile asumate, debitoarea nu a achitat integral din serviciile furnizate, contravaloarea facturilor emise și neachitate fiind de 1.706,76 lei.

Pentru neachitarea debitului de 1.706,76 lei, creditoarea a procedat la calcularea penalităților de întârziere de 0,20 % potrivit art. 6.2.5 din contract, în cuantum de 2909,65 lei.

Creditoarea consideră că, creanța sa este certă, lichidă și exigibilă.

În drept a invocat disp. art. 1013 și urm. C.pr.civ..

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

Debitorul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat pentru a formula apărări orale față de pretențiile creditoarei.

În dovedire s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin cererea de față, reclamanta creditoare a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva pârâtului-debitor pentru suma de 1.706,76 lei cu titlu de debit principal, și suma de 2909,65 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 14.05.2015. Totodată, a solicitat obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere calculate în continuare până la plata integrală a debitului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține ca, între reclamanta-creditoarea, în calitate de prestator și pârâtul-debitor, în calitate de beneficiar, s-au derulat relații contractuale în temeiul contractul nr. 3137SCB2BISTEFA1910120/22.10.2012, având ca obiect furnizarea contra cost a serviciului de transmisii de date și/sau acces la internet, astfel cum acesta este menționat în Anexa 6 la contract.

Ca urmare a prestării serviciilor convenite, a rezultat o obligație de plată în sarcina debitorului, în sumă totală de 1.706,76 lei, respectiv facturile fiscale nr._/23.11.2012, nr._/05.12.2012, nr._/07.01.2013 și nr._/05.02.2013.

Instanța constată ca debitorul a fost somat sa plătească suma datorata, anterior introducerii cererii, cf. art. 1014 C.pr.civ.

Debitorul nu a făcut dovada plății serviciilor de care a beneficiat.

Față de cele prezentate, instanța constată îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței de plată prev. de art. 1013 și art. 1017 și urm. C.p.c., precum și temeinicia creanței, urmând a admite cererea și a ordona pârâtului-debitor să plateasca creditoarei suma de 1706,76 lei reprezentând contravaloare servicii, precum și penalități de întârziere de 0,20% aferente debitului datorat, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea E. R. SA, cu sediul ales în București, sector 5, .. 1, ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO10347830, cont bancar RO12BACX_0250, în contradictoriu cu debitorul S. A. C., cu domiciliul în București, sector 3, ., nr. 2, ., ap. 52, CNP_.

Ordonă debitorului ca în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei sentințe să plătească creditoarei suma de 1706,76 lei reprezentând contravaloare servicii, precum și penalități de întârziere de 0,20% aferente debitului datorat, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la achitare .

Cu drept la cerere în anulare în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2015.

Președinte, Grefier,

B. I. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI