Ordin de protecţie. Hotărâre din 22-09-2015, Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 12081/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR._

Ședința din Camera de Consiliu din data de 22.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. M.

Grefier: A. C.

Din partea Ministerului Public- P. de pe lângă Judecătoria S. 3 București participă doamna procuror C. M..

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta-victimă C. O. si pârâtul-agresor C. F. D., având ca obiect ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezinta reclamanta-victimă personal, legitimate pe baza cartii de identitate si asistată de apărător, cu imputernicire avocațială la dosar si pârâtul agresor, personal, legitimat pe baza CI si prin apărător din oficiu, av. C. N., cu imputernicire avocatială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se invederează instantei faptul că apărătorul ales al pârâtului aggressor a depus la dosar cerere de amânare a cauzei pentru imposibilitate obiectivă de prezentare la care a anexat copia biletului de avion, extras portal instante cu privire la dosarul_ cu termen la 22.09.2015 la Tribunalul Bihor, contract asistenta juridical ce atesta interdictia substituirii in prezenta cauza.

Pârâtul, personal, depune la dosar incă un exemplar al cererii formulate de apărătorul său ales si insistă in acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentarea acestuia.

Reclamanta, prin apărător, solicit respingerea cererii de amânare a cauzei pentru motivul invocate.

Instanta respinge ca neîntemeiată cererea de amânare a cauzei formulate de apărătorul ales al pârâtului, având in vedere pe de o parte natura urgentă a pricinii iar pe de altă parte, faptul că legea asigură asistenta juridical prin avocat din oficiu in cauzele având ca obiect ordin de protectie.

Apărătorul din oficiu al pârâtului, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se consulta cu clientul său.

Instanta admite solicitarea apărătorului din oficiu desemnat pentru pârât si lasă pricina la a doua strigare pentru ca acesta să se consulte cu clientul său.

La a doua strigare a cauzei se prezintă reclamanta-victimă personal si asistată de apărător cu imputernicire avocațială la dosar si pârâtul agresor, personal si asistat de apărător din oficiu, av. C. N., cu imputernicire avocatială la dosar.

Reclamanta-victimă prin apărător depune la dosar dovada că s-a adresat cu cerere către Politia Glina pentru comunicarea plângerilor formulate.

Se procedează la audierea martorului B. D., fiindu-i prezentate pentru citire transcrierile discutiilor dintre parti (filele 64-65 dosar), declaratia acestuia fiind consemnata si atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instant constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta-victimă prin apărător, solicita admiterea cererii astfel cum a fost formulata apreciind că din intregul material probator administrat in cauză rezultă starea de pericol permanent creata de parat fata de reclamanta si minori prin exercitarea tuturor formelor de violentă asupra acestora, ceea ce face imposibilă continuarea convietuirii. Solicită emiterea ordinului de protectie si evacuarea temporară a pârâtului pana la solutionarea cererii de divort iar in subsidiar, obligarea pârâtului la păstrarea unei distante minime determinate fata de locuinta in care se va muta reclamanta impreună cu minorii. Solicită de asemenea obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Paratul-agresor, prin apărător din oficiu, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, nefiind intrunite conditiile cerute de lege pentru emiterea ordinului de protectie, in subsidiar restricionarea accesului la o parte din locuință, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocat din oficiu. Sustine că in cauză nu există probe sau indicii că pârâtul reprezintă un real pericol pentru familia sa, nu există un certificat-medico-legal care să ateste violentele invocate de reclamantă, martorii audiati nu au luat cunostință direct despre evenimentele descrise.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, nefiind intrunite conditiile prev. de art. 23 din Legea 217/2003. Se sustine că martorii audiati in cauză nu au luat cunostință direct despre evenimentele invocate de reclamantă, nu există certificat medico-legal care să ateste actele de violentă extremă exercitate asupra reclamantei, certificatul medico-legal depus la dosar constatând existenta unor leziuni minore care nu au necesitat zile de ingrijiri medicale. De asemenea, din transcrierea inregistrărilor audio-video nu rezultă că s-au adresat amenințări concrete de natură a genera stare de pericol pentru reclamantă si minori .

Având cuvântul in replică, reclamanta prin apărător, arată că se impune in cauză emiterea ordinului de protectie, înregistrările audio-video reprezentând probe directe, iar scopul legii este de a preîntâmpina eventuale evenimente cu consecinte mult mai grave.

Instanta retine cauza in pronunțare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de data de 21.08.2015, sub numarul _ , reclamanta-victima C. O. in contradictoriu paratul-agresor C. F. D. a solicitat emiterea unui ordin de protecție, pentru o perioadă de 6 luni, prin care să se dispună evacuarea temporară a pârâtului din locuinta pana la solutionarea dosarului de divort, obligarea pârâtului-agresor la păstrarea unei distanțe minime determinate fata de reclamanta si minori, de domiciliul si de locul de munca, precum si unitatea de invătământ, interzicerea oricărei forme de contact, inclusiv telefonic, prin corespondență, sms-uri sau orice alte mijloace de comunicare.

In fapt, s-a arătat că părtile sunt căsătorite iar din relația lor au rezultat minorii G. si D., că relația dintre părți este foarte tensionata din cauza pârâtului care este o persoană violentă atat fizic cât și verbal atat cu aceasta cat si cu minorii. In mai multe rânduri a inchis-o in camera fără a-i da voie să iasă și a amenintat-o că va incendia casa. Majoritatea actelor de violentă se exercită si in prezenta copiilor, acestia fiind . risc dacă continua să locuiască împreună. Reclamanta a sustine că a suferit leziuni fizice si a fost maltratată psihologic.

In drept, reclamanta-victimă a invocat prevederile Legii 217/2013, întocmind cererea conform formularului.

Pârâtul-agresor s-a prezentat in fata instantei si a solicitat respingerea cererii ca neintemeiată. A depus la dosar inscrisuri ( contract de comodat, act constitutiv al . Family SRL, certificat de inregistrare la ONRC si note de sedinta prin care a arătat că în imobilul proprietate . are sediul social si societatea la care ambii sunt asociati si de asemenea, depozitul firmei in care se află mărfurile necesare desfăsurării activității, astfel că un eventual ordin de protectie care să îi interzică să se apropie de imobil ar prejudicia desfășurarea activității sale zilnice. De asemenea, pârâtul a depus la dosar CD continând inregistrări audio-video a arătat că in seara yilei de 10.08.2015 după ce sotia s-a intors acasa cu copii de la mare l-a acuzat să a sustras din casă obiectele din aur, ale sale personale si ale copiilor, afirmând că au dispăzut sau au fost sustrase fie de parat fie de părintii săi. Cu acea ocazie, parata si-a sunat părintii care locuiesc alaturi si care au venit să vadă ce s-a intamplat, fiind chemat totodată și un echipaj de politie pentru constatarea furtului. In același timp l-a sunat sip e fratele său care a venit impreună cu părintii pentru a lămuri incidental si faptul că nici acesta nici părintii săi nu au sustras din casă obiectele din aur. In momentul in care părintii săi au vrut să intre in curte pentru a discuta aceste aspect, sotia le-a interzis spunând că este proprietarea sa sic ă nu au voie să intre in curte. In acel moment, tatal său a prins-o de mana si a incercat să o indepărteze pe reclamantă din cadrul portii, fără a-i provoca nicio leziune, moment ce poate fi observat pe inregistrarea video. De asemenea, se poate observa cu usurinta si faptul că subsemnatul nu a avut în niciun fel atitudine violentă fata de sotie si copii, nici fizică, nici verbal sau de altă natură. Minorii nu manifestă nicio stare de teamă fata de tata sau fata de bunicii paterni, nu au retineri, nu se simt amenintati in niciun fel si nu sunt timorati ci dimpotrivă sunt relaxati in preajma tatălui. Din inregistrarile audio-video cu telefonul sau mobil realizate in data de 10.08.2015 rezultă că sotia are o atitudine agresivă incercând să ii smulgă telefonul pentru a-l impiedica să inregistreze ce s-a intâmplat.

La termenul din 08.09.2015, reclamanta a depus la dosar note de sedinta prin care a precizat că violenta verbala exercitata asupra sa constă in folosirea unui limbaj obscene si in profanarea de insulte, calomnii si expresii degradante sau umilitoare, inclusive in public, de fata cu personae străine. Violenta psihologică este exercitata atat fata de aceasta cat si fata de minori si aceasta constă în amenintarea cu sinuciderea iar pe de altă partea cu incendierea casei. Violenta economică este concretizată in sustragerea din domiciliul conjugal a unor importante sume de bani si bijuterii, eveniment care s-a produs in data de 10.08.2015 si care s-a soldat cu violente fizice impotriva sa exercitate de către tatal pârâtului, iar cu privire la violenta socială se arată că pârâtul ii impunea izolarea fata de familia sa pe care tot timpul o injura si o denigra dar si fata de comunitate si prieteni.

Reclamanta a depus la dosar in xerocopii următoarele înscrisuri: contract de vânzare cumpărare, certificate medico-legal, declarative pe proprie răspundere M. F. M., CD continand inregistrari audio, transcriere inregistrări audio.

In cauză a fost administrată proba cu inscrisuri si testimonială.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Părțile au calitate de soți între acestea derulându-se concomitent și procesul de divorț ce formează obiectul dosarului nr._/301/21.08.2015; au împreună doi minori, D. A., și G.-F., în vârstă de 5, respectiv 10 ani.

Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecție motivat de faptul că pârâtul este violent fizic și verbal, atât cu aceasta cât și cu copiii, că în mai multe ocazii a închis-o în cameră și că a amenințat-o că va da foc casei.

După încuviințarea probatoriului, reclamanta a adăugat cererii noi temeiuri, indicând fapte distincte, anterioare formulării cererii, referitoare inclusiv la alte forme de violență.

Referitor la acestea din urmă, după primul termen de judecată și după încuviințarea probatoriului cu privire la temeiurile indicate în cererea de chemare în judecată, instanța nu putea fi învestită cu cercetarea de noi fapte, referitoare la alte forme de violență, decât cu acordul expres al pârâtului, în condițiile art. 204 C..

Potrivit art. 3 al.1 din Legea nr. 217/2003 - (1) În sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

Conform art. 4. - Violența în familie se manifestă sub următoarele forme: a) violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare; b) violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar; c) violența fizică - vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înțepare, tăiere, ardere, strangulare, mușcare, în orice formă și de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum și alte acțiuni cu efect similar, etc..

În conformitate cu art. 5. - În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege: b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție, etc..

De asemenea, potrivit art. 23 din lege - (1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei; c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute; h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora. (2) Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială. (3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Din probatoriul administrat în cauza instanța reține că relațiile dintre soți sunt deteriorate de mai mulți ani, martorul B. D., cu ocazia reaudierii, arătând că de ani de zile viața reclamantei era de nesuportat, caracterizată prin stres, tensiune și denigrări, că peste actele de violență relatate de martor s-a trecut, părțile mergând apoi împreună în concediu cu copiii, petrecând mare parte din concediu într-o cameră comună de hotel. Cu toate acestea, tensiunile dintre soți au continuat, violențele verbale fiind reciproce, fără ca această stare de anormalitate pentru o familie cum a fost definită de martor, să poată fi considerată un factor de risc pentru valorile ocrotite de art. 232 din lege în cazul reclamantei.

Aspectele relatate de martori, specifice unui final de relație, au fost percepute doar din discuțiile cu părțile și nu trădează un comportament real amenințător, dezechilibrat din partea pârâtului, chiar dacă anumite manifestări ale acestuia, pe fondul aflării adevărului cu privire la sentimentele soției și iminența despărțirii, sunt cu siguranță excesive, intolerabile.

Martora A. G., fiind pe proprietatea vecină, a auzit țipetele reclamantei și plânsetul copiilor, cu toate acestea nimeni dintre persoanele prezente nu a intervenit, nici chiar părinții reclamantei, menționând că reclamanta a ieșit singură din imobil arătând că este roșie pe mâini și că are o dungă imprimată pe spate, urme ale unui posibile altercații între cei doi soți, lipsa de reacție indicând însă un incident fără o gravitate deosebită.

Din analiza transcrierilor înregistrărilor prezentate de reclamantă se observa tendința ușor provocatoare a reclamantei, ilustrată nu doar de afirmațiile sale repetitive, insistente cu privire la exercitarea violențelor asupra ei, ci și de replicile pârâtului, care neagă aceste susțineri și din care se deduce că este surprins de reacțiile soției.

Deși a sugerat existența unui pericol grav la adresa siguranței ei, reclamanta nu s-a refugiat niciodată la părinții săi, care locuiesc alături, în imobilul vecin, nici pe timpul nopții, deși a pretins că îi este teamă de pârât și că o sperie noaptea, venind în cadrul ușii.

Instanța reține că între părți nu s-a petrecut niciun incident cu acte de violență realmente periculos sau care cel puțin să indice vreun risc pentru viața, integritatea sau libertatea reclamantei, violență care să o determine pe reclamantă să introducă o cerere de emitere a unui ordin de protecție în aceeași zi în care a promovat și acțiunea de divorț. Pentru starea de conflict dintre părți, care au depășit momentul șocului rupturii relației, introducerea cererii de divorț este privită ca un remediu și nu un temei în sine pentru a reclama protecție.

În consecință, pentru argumentele expuse, instanța va respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată.

In raport de disp. art. 453 C.p.c., reținând culpa sa procesuală o va obliga pe reclamantă la plata onorariului avocatului din oficiu desemnat pârâtului, în valoare de 260 lei, suportat din fondurile MJ către Baroul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea privind emiterea ordinului de protectie formulată de reclamanta C. O.- CNP_- sector 3, București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. F. D. –CNP_- com. GLINA, .. 12B, J. ILFOV, ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta la plata către stat a sumei de 260 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu al pârâtului suportat din fondurile MJ.

Cu apel în termen de 3 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.09.2015.

P., GREFIER,

M. MuscaluAndreea C.

Red. MM/AC

23.09.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Hotărâre din 22-09-2015, Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI