Pretenţii. Sentința nr. 266/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 266/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 266/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 266

Ședința publică din data de 15.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte – L. C.

Grefier – L. G. P.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta A. DE P. . contradictoriu cu paratul V. G. având ca obiect pretentii

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 08.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 15.01.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 21.05.2014, sub nr. de dosar_, reclamanta A. DE P. . contradictoriu cu paratul V. G., a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de_,26 lei debit total format din 8327,12 lei pentru perioada septembrie 2011-mai 2014, penalități de întârziere în cuantum de 4966,14 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că pârâta este proprietarul apartamentului nr.51 situat în imobilul din București, sector 3, ..9, b.64, .> În ultimii trei ani, ca urmare a neachitării utilităților și cheltuielilor de întreținere de către pârâtă, s-au acumulat restanțe în cuantum de 8327,12 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.46 și 50 alin.(1) din Legea nr.230/2007.

Reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

La data de 19.11.2014, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata utilităților și cheltuielilor de întreținere în cuantum de 9401,39 lei pentru perioada septembrie 2011-septembrie 2014, obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 5690,82 lei, la plata fondului de reparații în cuantum de 75 lei și a fondului de rulment de 460 lei, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat acordarea unui termen de grație de 18 luni pentru achitarea debitului. Totodată pârâta a recunoscut debitul solicitat de reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Pârâta este proprietarul apartamentului nr. 51 situat în București, sector 3, ..9, ..

Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, toti proprietarii au obligatia sa plateasca lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contributie ce le revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociatia de proprietari. Art. 49 alin. 2 din acelasi act normativ prevede ca termenul de plata a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, afisate pe lista lunara de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice.

În baza art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Avand in vedere aceste dispozitii legale, instanta constata ca parata nu si-a indeplinit obligatia de plata a cotelor de contributie la cheltuielile comune, aferente perioadei septembrie 2011-septembrie 2014, din listele de intretinere existente la dosar rezultand suma de 9401,39 lei cu acest titlu. Pe cale de consecinta, instanta apreciaza ca fondate pretentiile reclamantei cat priveste suma de 9401,39 lei reprezentand cote de intretinere pentru perioada septembrie 2011-septembrie 2014.

Cotele de contributie sunt ajunse la scadenta, fiind depasit termenul de 20 zile prevazut de art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007. Totodata, a expirat si termenul de 90 de zile prevazut de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, A. de P. fiind indreptatita a se adresa justitiei.

Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, asociatia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizari pentru orice suma cu titlu de restanta, afisata pe lista de plata. Penalizarile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de intarziere si se vor aplica numai dupa o perioada de 30 de zile care depaseste termenul stabilit pentru plata, fara ca suma penalizarilor sa poata depasi suma la care s-au aplicat.

In cauza de fata, astfel cum rezultă din modul de calcul prezentat de reclamantă și necontestat rezultă suma de 5690,82 lei cu titlu de penalități de întârziere.

În ceea ce privește fondul de rulment, instanța reține că potrivit art. 24 alin.2 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr.230/2007, fondul de rulment se constituie prin plata anticipată a cotei ce revine fiecărui proprietar, potrivit hotărârii adunării generale a asociației de proprietari.

Reclamanta nu a depus însă la dosar procesul-verbal al Adunării Generale din care să rezulte cuantumul fondului de rulment, motiv pentru care acest capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat.

Referitor la fondul de reparații, conform art.24 alin.(5) din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr.230/2007, Asociația de proprietari va constitui un fond pentru repararea părților de construcții/instalații aflate în proprietate comună, fond cu perioadă de folosire limitată, care va fi depus în contul asociației de proprietari și nu va putea fi folosit decât cu acordul adunării generale a asociației de proprietari, în conformitate cu bugetul de venituri și cheltuieli. Reclamanta nu a depus la dosar însă o hotărâre a Adunării Generale prin care să se fi statuat asupra cuantumului fondului de rulment.

Conform art. 453 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, însă până la închiderea dezbaterilor-08.01.2015 nu a depus nicio dovadă în acest sens.

La ultimul termen de judecată pârâta a reiterat solicitarea acordării unui termen de grație.

Potrivit art.397 alin.(3) C.proc.civ., în cazurile în care instanța poata da termen pentru executarea hotărârii ea va face aceasta prin chiar hotărârea care dezleagă pricina, arătând și motivele pentru care a acordat termenul. Debitorul nu va putea cere termen de plată, dacă debitorului i s-a acordat un termen rezonabil de plată de către creditor ori a avut posibilitatea să execute într-un termen rezonabil calculat de la data comunicării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art.1522 C.civ. și nici dacă la data pronunțării subzistă vreunul dintre motivele prevăzute la art.674 alin.(1).

Instanța constată că de la momentul comunicării cererii de chemare în judecată-12.06.2014 și până la ultimul termen de judecată-08.01.2015, a trecut o perioadă îndelungată în care pârâta avea posibilitatea achitării, cel puțin parțiale a debitului pretins. Având în vedere că pârâta înregistrează debite la reclamanta încă din anul 2011, acordarea unui termen de grație nu se impune în cauză, întrucât se afectează în mod cert posibilitatea valorificării dreptului obținut de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea modificata privind pe reclamanta A. DE P. . sediul in București, AL.F. C., nr. 9, .>Sector 3, în contradictoriu cu paratul V. G., CNP_ cu domiciliul in, București, AL.F. C., nr. 9, ., Sector 3

Obliga pârâta la plata către reclamanta a sumei de 9401,39 lei reprezentând cote de întreținere restante în perioada septembrie 2011-septembrie 2014 și 5690,82 lei reprezentând penalități de întârziere aferente.

Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 75 lei fond de reparații și 460 lei fond de rulment, ca neîntemeiate.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Respinge cererea pârâtei de acordare a unui termen de grație, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.01.2015.

Președinte, Grefier,

L. C. L. G. P.

LC 4 ex.04.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 266/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI