Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 16787/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila nr._

Ședința publică de la 25.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M. M.

Grefier – A. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj bunuri commune, privind pe reclamanta B. (P.) I. R., în contradictoriu cu pârâtul P. S. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă, la prima strigare a cauzei, reclamanta asistata de apărător-mandatar P. J., cu imputernicire avocatiala la dosar si procură specială, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință dupa care:

Reclamanta-pârâtă, prin mandatar, invederează instantei că părțile au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare urmând ca in data de 03.12.2015 să se finalizeze vânzarea imobilului in litigiu. Solicită a se lua act că părtile inteleg să stingă litigiul amiabil. Depune la dosar originalul promisiunii de vânzare-cumpărare, copie procură speciala de reprezentare, copii declaratii autentice.

Instanta ia act de sustinerile reclamantei-pârâte si lasă pricina la a a doua strigare fată de lipsa pârâtului; având în vedere că în cauză există cerere reconventională.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă reclamanta asistata de apărător-mandatar P. J., cu imputernicire avocatiala la dosar si procură specială, si pârâtul personal.

Reclamanta-pârâtă, prin mandatar-avocat, arată că renunță la judecarea cererii de partaj.

Pârâtul-reclamant, personal, arată că renunță la judecarea cererii reconventionale.

Instanța reține cauza în pronuntare.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 18.06.2014 sub nr. _ , reclamanta B. (P.) I. R., in contradictoriu cu pârâtul P. S. D., a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa se dispună partajarea bunului imobil cota parte indiviză de ¾ dobândit in timpul căsătoriei, sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor commune.

In motivarea cererii, s-a arătat că prin sentinta civila 9861/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a fost desfăcută căsătoria părților. In timpul căsătoriei părtile au dobândit impreună imobilul apartament nr. 2 situat în București, sector 3, ., nr. 1A, . dintr-o camera de locuit si dependinte, cu o suprafață totală de 31,07 mp, impreună cu cota indiviză de 0,66 % din părtile si dependintele commune ale imobilului care prin natură si destinație sunt în coproprietatea fortată si continua precum si din dreptul de folosintă asupra terenului aferent in suprafată de 4,13 mp atribuit pe durata existentei constructiei. Reclamanta a arătat că a dobândit in timpul căsătoriei cu pârâtul cota parte indiviză de ¾ prin cumpărare in baza contractului de vânzare-cumpărare, restul cotei părti indivize de ¼ apartinand sotilor P. Gigel si F.. A evaluat bunul supus partajului, cota de ¾ la suma de 82.500 lei si a solicitat atribuirea către pârât a bunului cu obligarea acestuia la plata sultei corepunzătoare.

In drept, reclamanta a invocat disp. art. 632 lit. b, art. 1143 C.Civ. art. 980 si urm. C.pr.civ.

Reclamanta a depus la dosar, in copie, carte identitate, sentinta civila 9861/27.06.2013 pronuntata de Judecătoria Sector 3 București, contract de vânzare cumpărare.

La data de 05.03.2015, pârâtul a formulat intâmpinare si cerere reconventională prin care a solicitat partajarea bunurilor commune dobândite in timpul căsătoriei, prin atribuirea către acesta a imobilului in litigiu si obligarea la plata unei sulte de 15 % în favoarea reclamantei.

Pârâtul-reclamant a arătat că reclamana nu a avut venituri din care să rezulte că a contribuit in mod egal cu acesta la achizitionarea imobilului.

Pârâtul-reclamant nu a motivate in drept cererea reconventională.

La termenul din 25.11.2015, ambele părti, personal, au declarant că renunță la judecata cererilor.

Potrivit art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, in tot sau in parte, fie verbal în ședință de judecata, fie prin cerere scrisă.

În lumina acestor considerente instanța făcând aplicarea principului disponibilității, în baza art. 406 Cod procedură civilă, urmează să ia act de renunțarea ambelor părti la judecata cererilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Ia act de renunțarea reclamantei- B. (P.) I. R.- CNP_, prin mandatar P. J., domiciliată în Bucuresti, ., ., ., cu domiciliul ales la CA P. J.- București, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâtul P. S. D. – CNP_, Bucuresti, .. A!, ., ., la judecata cererii principale.

Ia act de renunțarea pârâtului-reclamant la judecata cererii reconvenționale.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare cu depunerea cererii de recurs la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2015.

Președinte,Grefier,

M. M. A. C.

Red. 04.05.2015

MM/AC-5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI