Pensie întreţinere. Sentința nr. 505/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 505/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 505/2015
Dosar nr._
Romania
Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti
Sentinta civilă nr. 505
Sedința publică din data de 21.01.2015
Instanta constituită din:
Președinte: G. C.
Grefier: C. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulata de reclamanta-pârâtă C. A. M., în contradictoriu pârâtul-reclamant C. D. M. și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, având ca obiect “pensie de întreținere”.
La apelul nominal facut în ședință publică, a răspuns pârâtul-reclamant reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta-pârâtă și Autoritatea Tutelară S. 3.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul Registratură la data de 11.12.2014 au fost depuse la dosar relațiile privind veniturile pârâtului-reclamant, iar la data de 20 și 21.01.2015 a fost depus la dosar raportul de anchetă psihosocială efectuat de către ATS3, după care,
Instanța, în temeiul disp. art. 131 Cod proc.civ., pune în discuție stabilirea competenței de soluționare a cauzei.
Pârâtul-reclamant, prin avocat, arată că Judecătoria S. 3 București este instanța competentă să soluționeze pricina.
Instanța, în temeiul disp. art. 131 Cod proc.civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S. 3 București, față de disp. art. 94 alin. 1 lit. a Cod proc.civ., coroborat cu art. 107 și 113 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Pârâtul-reclamant, prin avocat, solicită în dovedire proba cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul disp. art. 258 coroborat cu art. 255 Cod proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă dezlegării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Pârâtul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea cererii reconvenționale formulate, cu respingerea cererii principale, față de poprirea efectuată de bancă și chiria achitată. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 3 București, la data de 15.09.2014, sub nr._, reclamanta C. A. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul C. D. M. si cu Autoritatea Tutelara S. 3, să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina acestuia prin convenția autentificată sub nr. 1292 din data de 16.08.2012 de notarul public R. M., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că prin convenția mai sus menționată, acesta a fost obligat la plata sumei de 400 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională, însă nevoile copilului au crescut, ca și posibilitățile financiare ale tatălui.
A mai arătat reclamanta că tatăl refuză constant să-și vadă fiul și doar la insistențele telefonice ale acestuia se întâlnește cu minorul, fără a acorda sprijin de niciun fel.
În drept, reclamanta a invocat disp. art. 531, art. 533, art. 525 Cod civil.
În dovedire, reclamanta a solicitat incuviintarea probelor cu înscrisuri și un martor.
În susținere, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, în fotocopie, si anume: certificatul de divort nr. 8754 din 25.09.2012, conventia autentificata sub numarul 1292 din 16.08.2012, cartea de identitate a reclamantei si certificatul de nastere al minorului.
Cererea este scutita de taxa de timbru, conform art.29 alin.1 lit. c din OUG nr. 80/2013.
La data de 20.10.2014, pârâtul-reclamant a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii de majorare a pensiei de întreținere, ca neîntemeiată, cu micșoarea pensiei de întreținere în cuantumul prevăzut de lege raportat la media veniturile lunare realizate.
În intampinare pârâtul-reclamant a arătat că prin convenția încheiată de părinți în urma divorțului, acesta și-a îndeplinit și achitat cu bună credință îndatoririle de părinte, achitând fostei soții sumele necesare întreținerii copilului, cumpărând fiului acestora regulat și periodic cele necesare traiului și în special cele necesare activități școlare.
Paratul reclamant a aratat ca nu este adevarat ca refuza constant sa isi vada copilul, in conditiile in care in vacanta de vara a fost cu fiul sau in concediu la parintii sai la tara si revelionul din anul 2014 l-a petrecut impreuna cu fiul sau.
In drept, paratul reclamant a invocat dispozitiile art. 499 alin. 1 cod civil si art. 530 alin. 1 si 2 din Cod Civil.
Paratul reclamant a mentionat ca media lunara a veniturilor sale nete este de 1285,83 lei, conform adeverintei de venit nr. 679.312 din 10.10.2014, emisa de M.A.I., Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane-UM 0813 Bucuresti.
Prin cererea reconventionala pârâtul-reclamant a aratat că în urma desfacerii căsătoriei dintre ei, a lăsat-o pe fosta sa soție și pe fiul său în casa în care locuiau, imobil aflat într-o stare foarte bună de locuit, dotat cu toate cele necesare unui trai decent.
În toamna anului 2013, ca urmare a unor credite contractate în timpul căsătoriei, i s-a instituit poprire executorie pe salariu pentru creanța de peste 12.000 Euro și 7.000 lei.
În drept au fost invocate disp. art. 499, 529, 530, 531, 532 Cod civil și art. 205 și 209 Cod proc.civ.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Paratul reclamant a depus la dosar adeverinta sa de venituri pe ultimele 6 luni, cartea sa de identitate, incheierea de incuviintare a executarii silite din 04.03.2013, somatia din 19.09.2013, cererea de executare silita formulata de catre Piraeus Bank Romania S.A., adresa de infiintare a popririi, recipisa de consemnare a sumei poprite si extrase de cont.
La data de 05.11.2014 reclamanta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională și răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a cererii reconvenționale, pârâtul-reclamant recunoscând prin întâmpinare faptul că nu a plătit pensie de întreținere minorului așa cum s-a obligat și nici nu înțelege să aibă legături personale cu minorul prea des.
În drept au fost invocate disp. art. 205, 201 Cod proc.civ. și art. 529 alin. 2 Cod civil.
La data de 11.12.2014 au fost depuse la dosar relațiile privind veniturile realizate de către pârât.
La data de 20.01.2015 a fost depus la dosar raportul de anchetă psihosocială efectuat de către ATS3 la domiciliile părților.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, se constată că prin conventia din 16.08.2012, autentificata sub numarul 1292, pârâtul s-a obligat ca va plati reclamantei o pensii de întreținere în cuantum de 400 lei lunar în favoarea minorului C. A. I., fiul lui astfel cum rezulta din certificatul de nastere aflat la dosar la fila 16 in dosar. Cuantumul pensiei actuale a fost stabilit ca urmare a intelegerii partilor, conform veniturilor pârâtului reclamant de la acea data. În plus, instanța constată că pârâtul reclamant nu mai are alți copii în întreținere.
În ceea ce privește contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățare, instanța reține că tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională în condițiile art. 499 alin. 1 C.civ., iar potrivit art. 531 alin. 1 C. civ., dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
În prezenta cauză instanța constată că s-a ivit o schimbare în ceea ce privește mijloacele pârâtului reclamant. Schimbarea constă în faptul că pârâtul debitor, spre deosebire de momentul incheierii conventiei, realizeaza venituri mai mari, astfel cum rezulta din adeverinta de venituri aflata la fila 51 in dosar.
Din adeverinta aflata la dosar instanta a retinut ca paratul reclamant realizeaza un venit mediu net de 1278,33 lei.
Obligația de întreținere se va stabili, în ceea ce privește cuantumul, în raport cu nevoia celui care o solicită și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, așa cum rezultă din art. 529 alin. 1 C. civ. În baza art. 529 alin. 2 teza I C. civ coroborat cu art. 533 alin. 1 C. civ., instanța va majora pensia de la 400 lei la 506 lei lunar, pensie indexabila, de drept, trimestrial, in raport cu rata inflatiei, calculata de la data introducerii cererii principale, 15.09.2015 si pana la majoratul minorului. La calcularea cuantumului întreținerii, instanța a avut în vedere toate mijloacele materiale ale debitorului pe de o parte, adică, cuantumul venitului net lunar de 1278,33 lei, la care a adăugat si norma de hrana, care are un caracter permanent, fara a avea in vedere veniturile din norma de echipare si compensarea chiriei, acestea avand o destinatie speciala, iar pe de alta parte nevoia minorului, care este elev in clasa a IV-a la Școala Gimnaziala nr. 95, S. 3 si care in prezent are nevoi mai mari.
Cuantumul stabilit este de natură a acoperi cheltuielile necesare traiului, precum și pe cele de educare și învățare, fiind în acord și cu mijloacele pârâtului.
Pârâtul urmează a plăti pensia de întreținere de la data introducerii cererii principale. Astfel, sunt aplicabile dispozițiile art. 532 alin. 1 C. civ. potrivit cu cărora pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
În consecință, instanța urmează să admită cererea principala formulată de reclamanta parata și sa respinga cererea reconventionala, ca neintemeiata, in conditiile in care veniturile pârâtului reclamant sunt mai mari si să majoreze pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului reclamant de la 400 lei lunar la 506 lei lunar, pensie indexabila, de drept, trimestrial, in raport cu rata inflatiei, pensie calculata de la data introducerii cererii principale, 15.09.2014 și până la majoratul minorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE;
Admite cererea principala formulata de reclamanta-pârâtă C. A. M., CNP_, domiciliată în București, ., ., ., sector 3, în contradictoriu pârâtul-reclamant C. D. M., CNP_, domiciliat în București, sector 3, ., . ales la C.. Av. A. P., situat în București, sector 3, .. 14A, . Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-4, sector 3.
Respinge cererea reconventionala formulată de pârâtul-reclamant C. D. M., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă C. A. M. și Autoritatea Tutelară din cadrul PRIMĂRIEI S. 3 BUCUREȘTI, ca neîntemeiata.
Majoreaza pensia de intretinere stabilita in sarcina pârâtului reclamant si in favoarea minorului, catre reclamanta pârâta de la 400 lei la 506 lei lunar, pensie indexabila, de drept, trimestrial, in raport cu rata inflatiei, calculata de la data introducerii cererii principale, 15.09.2014 si pana la majoratul minorului.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cu depunerea cererii de apel la aceeasi instanta.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.01.2015.
P., GREFIER,
G. C. C. B.
← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 499/2015.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 11/2015.... → |
---|