Plângere contravenţională. Sentința nr. 1063/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1063/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 1063/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1063
Ședința publică din data de 30.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. E. M.
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petentul B. M. M. în contradictoriu cu intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3 BUCURESTI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul, personal și asistat de reprezentant convențional, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, intimata, prin reprezentant convențional, consilier juridic, cu împuternicire de reprezentare juridică la dosar, și martorul S. F..
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța procedează la audierea martorului S. F. a cărui declarație este consemnată și atașată la dosarul cauzei.
In continuare martorul S. F. arată că înțelege să formuleze cerere de reexaminare împotriva sancțiunii amenzii judiciare. Arată că nu i-a fost comunicată încheierea de ședință prin care s-a dispus amendarea sa și depune la dosar înscrisuri.
Instanța ia act că se formulează cerere de reexaminare împotriva încheierii de ședință din data de 14.11.2014 prin care s-a dispus amendarea martorului S. F., în temeiul art. 191 C.pr.civ., cererea urmând a fi transmisă spre soluționare completului competent. Instanța ia act că se depun la dosar înscrisuri cu privire la lipsa justificată a martorului la termenul anterior.
Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța, in temeiul art. 244 alin. 1 C. dispune închiderea cercetării judecătorești, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților.
Petentul, prin avocat, solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, cu anularea procesului verbal contestat și a sancțiunii amenzii. Cu cheltuieli de judecată reprezentate de taxa de timbru. Depune la dosar note scrise.
Intimata, prin consilier juridic, cu privire la depoziția martorului, arată că lasă la aprecierea instanței să constate din fotografiile depuse la dosar dacă a fost vorba despre o distanță de 4 m între parcare și locul depozitării, așa cum afirmă martorul. Arată că agentul constatator este angajat al intimatei începând cu anul 2005. Precizează că martorul a observat totul de la etajul 4, iar tot ceea ce cunoaște în legătură cu fapta contravențională este din afirmațiile petentului. În plus, precizează că agenții constatatori s-au deplasat la fața locului în urma unei sesizări. Arată că s-a încercat și o discuție cu petentul. Solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal contestat ca fiind legal și temeinic întocmit.
Petentul, prin avocat, având cuvântul în replică, arată că se încearcă de către intimată să se ascundă greșelile angajaților.
Instanța socotindu-se lămurită, în baza art. 394 C.p.c. declară dezbaterile închise și reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezenței cauze, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 20.02.2014, in dosarul cu nr. de mai sus, reclamantul B. M. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3 BUCURESTI, ca instanța sa dispună anularea procesului verbal de contravenție .-OLP_.
In motivare, s-a arătat că procesul verbal este întocmit fără temei legal și in formă abuzivă.
S-a precizat că agentul constatator nu avea calitățile oficiale deoarece nu a respectat dispozițiile și procedurile legale, respectiv nu a prezentat legitimația și calitatea oficială, nu știa și a declarat că nu îl interesează prioritățile in caz de urgență declarată de Guvern datorată condițiilor climatice extreme, nu își cunoștea atribuțiile ce ii reveneau in calitate de polițist comunitar, a indicat un alt text de lege pentru sancționarea petentului și nu a întocmit procesul verbal la fața locului.
S-a mai precizat că nu se poate reține contravenția prev. de art. 27 alin.1 din HCGMB 120/2010 deoarece zăpada nu poate fi asimilată deșeurilor menajeze sau de altă natură, mai ales in condițiile stării de urgență declarată de Guvern in vigoare la momentul încheierii procesului verbal.
Cu privire la situația de fapt s-a arătat că in data de 28.10.2014, s-a prezentat o echipă de muncitori care a măturat aleile parcului de joacă, iar la ora 10, 30 petentul a ieșit pt. degajarea căii de acces, cf. apelului primăriei Capitalei și neavând unde să o depoziteze a procedat la stocarea ei in zona II, foto 7 in coltul din stanga. Acesta a fost apostrofat de muncitori care au luat legătura telefonic cu sefii lor. Ulterior in jurul orei 13,00 observând o mașină împotmolită in zona parcării din cauza zăpezii, petentul s-a apucat de degajarea aleii de acces, și după ce aproape terminase la fața locului s-au prezentat cei doi polițiști care i-au solicitat actul de identitate fără alte explicații.
In probațiune, s-au depus înscrisuri și s-a solicitat și proba testimonială.
In drept, au mai fost invocate și prev. art. 31 alin.1, 32 alin.1 din OG 2/2001.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16.04.2015, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
In motivare, s-a arătat că procesul verbal a fost încheiate la data de 28.10.2014, la ora 13, 30 pentru faptul că petentul a depozitat zăpada rezultată din curățirea locului de parcare pe locul de joacă special amenajat pt. copii in spatele blocului R 5, cf. art. 27 alin.1 lit. a) din HCGMB 120/2010, petentul fiind sancționat cu amendă de 200 lei.
Petentul fost prezenta la întocmirea procesului verbal dar a refuzat să semneze procesul verbal fapte atestat de martorul asistent, iar comunicarea s-a realizat cf. prev. art. 27 din OG 2/2001.
Procesul verbal a fost întocmit în mod legal și temeinic cf. dispozițiilor art. 16 și 17 din OG 2/2001. Sancțiunea aplicată a fost in mod corect individualizată amenda fiind aplicată in limita minimă. De asemenea, tolerarea săvârșirii unor fapte de acest gen și nesancționarea pecuniară a acestora poate determina agravarea fenomenului, dispozițiile legale nemaigăsindu-și finalitatea pt. care au fost edictate.
De asemenea, s-a precizat că la data de 27.01.2014 a fost decretată starea de alertă in jud. B., B. și V. cf. OUG 21/2004, datorită condițiilor meteo nefavorabile.
S-a precizat și că se aplică prevederile art. 249 C. pr.civ.
In drept, au fost invocate prev. art. 205-208 C. pr.civ., OG 2/2001, HCGMB 120/2010. In probațiune, s-au anexat înscrisuri și solicită încuviințarea probei prin înscrisuri și proba testimonială cu martorul asistent. S-a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
La data de 30.05.2014, s-a depus de către petent răspuns la întâmpinare – f. 45 - 48. S-a precizat că petentul își menține motivele invocate in plângere. In plus, s-a precizat că procesul verbal nu fost întocmit și semnat de agentul constatator S. G. care este cunoscut ca fiind salariat la o firmă de bodigarzi, nu a fost întocmit și nu fost prezentat martorului asistent și petentului spre semnare la fața locului iar fapta contravențională incriminată nu există deoarece nu aruncat zăpada pe locul de joacă al copiilor și nu a aruncat nici un deșeu din cele 14 tipuri definite in cap. III din anexa 1 la HCGCMB 120/2010. Au fost completate și solicitările in probațiune.
La data de 30.01.2015, s-au depus note scrise de către petent.
În ședința din data de 19.09.2014, s-a încuviințat pentru părți proba prin înscrisuri și proba testimonială pt. ambele părți. La aceeași dată a fost respinsă ca inadmisibilă proba prin interogatoriul agenților constatatori și proba prin interogatoriul intimatei.
Analizând plângerea, prin prisma materialului probator administrat in cauză și a dispozițiilor legale incidente, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție.-OLP_ - fila 10, întocmit la data de 28.01.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă de 200 lei, deoarece a depozitat zăpada rezultată din curățarea locului de parcare pe locul de joasă special amenajat pt. copii,în spatele blocului R 5, fiind încălcate prev. art. 27 alin.1 lit. a) din HCGMB 120/2010 și ale art. 42 din anexa 1.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit în prezenta petentului, care a refuzat să semneze, fiind menționat acest aspect la rubrica mențiuni, procesul verbal fiind semnat de un martor asistent.
Instanța investită, în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 31 raportat la art. 34 din OG 2/2001 va proceda la verificarea legalității si temeiniciei procesului verbal de contravenție.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilorși cu principiul preeminenței dreptului, verificând mai întâi legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Astfel, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2011, astfel cum au fost interpretate prin decizia Secțiilor Unite ale ÎCCJ nr. 22/2007 sub sancțiunea nulității absolute, și anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Susținerile petentului cu privire lipsa calității agentului constatator S. G. cu privire la constatarea contravenției și sancționarea petentului nu au relevanță din moment ce procesul verbal a fost întocmit de agentul B. M., nefiind formulate obiecțiuni din acest punct de vedere. De asemenea susținerile cu privire la „cetățeanul nr.1„ așa cum este intitulat agentul constatator sunt și nefondate deoarece din raportul depus la dosarul cauzei și procesul verbal de deplasare la fața locului - f. 41 și 42 rezultă că atat dl. S. G. și dna. B. M. se aflau la fața locului in exercitarea atribuțiilor de serviciu. Aceștia s-au deplasat la fața locului după ce s-a anunțat de către un angajat Rosal – fiind vorba de martorul asistent audiat in cauză - ca o persoană arunca zăpada provenită din curățarea locului de parcare pe locul de joacă al copiilor.
In ceea ce privește inexistența contravenției datorită lipsei elementelor constitutive ale acestea instanța reține că argumentele invocate de petent sunt neîntemeiate. Astfel, acesta a fost sancționat cf. art. 27 alin.1 lit. a) din anexa 1 a HCGMB 120/2010 care stipulează că persoanele fizice și juridice au obligația de a păstra curățenia trotuarelor, arterelor de circulație, cat și a parcurilor, locurilor de joacă pentru copii; pietelor, oboarelor și a altor locuri publice, fiind interzisa aruncarea și/sau depozitarea deșeurilor menajere sau de alta natura in zonele mai sus mentionate. Deșeurile sunt definite la art. 4 din Anexa 1 a HCGMB 120/2010, din interpretarea acestui text fiind limpede faptul că zăpada intră la categoria deșeurilor biodegradabile. Faptul că zăpada a fost avută in vedere in categoria deșeurilor la care se face referire in întregul act normativ rezultă și din aceea că la lit. c) a art. 27 din același act normativa fost prevăzută o contravenție specifică in acest domeniu, respectiv obligația persoanelor de nu arunca zăpada din curti pe trotuare, carosabil, in intersecții, spatii verzi, terenuri virane, in canale, etc.
Astfel, textul art. 27 alin. 1 lit. a) nu se referă numai la deșeurile menajere ci la deșeuri de orice natură, iar excluderea zăpezii din această categorie trebuia făcută in mod expres, ceea ce nu este cazul.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 și făcând apel la principiile generale de drept, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie este încrederea că autoritatea statală, respectiv agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hot. pronunțate in cauzele Salabiaku c. Frantei, paragraf 28; Telfner c. Austriei, paragraf 16; A. c. României, paragraf 60), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională de față în jurisprudența CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
Petentul nu a făcut proba contrară celor reținute in procesul verbal de contravenție.
Astfel, din declarația martorului V. A. F. că intreaga echipă care lucra la curățarea parcului din zona locuinței petentului l-a văzut pe acesta cum iși curăța locul de parcare și depozita zăpada strânsă pe locul de joacă. I s-a atras atenția in acest sens și ulterior aceștia și-au anunțat superiorii care au sunat la poliție. Martorul a indicat cu exactitate locul în care petentul a depozitat zăpada prin raportare la fotografiile depuse de petent, respectiv in partea stânga sus - în zona 2 din clișeul fotografic de la fila 9.
Martorul propus de petent nu a participat nici la discuțiile purtate la fața locului și a observat întâmplarea din apartamentul său, discutând ulterior cu petentul. Chiar și acest martor a precizat faptul că petentul lucra la deszăpezirea locului său de parcare, mutând zăpada rezultată in zona marcată cu X, in fotografia nr. 7- fila 9 din dosar. Așa cum rezultă din acest clișeu fotografic, chiar și zona marcată cu x se află in apropierea locului de joacă al copiilor, amplasarea zăpezii trebuind să se realizeze in partea din spate a zonei marcate cu X, pentru a nu obstrucționa circulația pe . asemenea, declarația martorului asistent in sensul că petentul a refuzat să se legitimeze a fost confirmată de martorul S. F. care a arătat că după aprox. 20 de minute de discuții petentul a înmânat actul de identitate agenților constatatori.
Prin urmare, in aprecierea declarațiilor martorilor cf. art. 324 C. prin raportare la întregul material probator cf. art. 264 C. instanța va acorda prioritate declarației martorului asistent care nu se află in relație de prietenie cu petentul și care a fost prezent la întreaga scenă și la o parte din discuțiile purtate, cele expuse de acesta fiind confirmate in parte si de martorul S. F..
Astfel, având in vedere probele administrate în cauză, instanța reține că sunt întrunite condițiile răspunderii contravenționale a petentului, cf. art. 1 din OG 2/2001.
La analiza proporționalității sancțiunii aplicate, cf. prevederilor art. 21 alin.3 din OG 2/2001 instanța are în vedere și faptul că petentul a fost sancționat cu minimul amenzii prevăzut de dispozițiile HCGMB 120/2010, apreciind că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii contravenționale.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 451-453 C. pr.civ. instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul B. M. M., domiciliat în București, sector 3, .. 13, ., ap. 262, CNP_, în contradictoriu cu intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3 BUCURESTI, cu sediul în București, sector 3, .. 3, Cladirea C13 cod fiscal_, cont RO41TREZ703510XXX006459 deschis la Trezoreria Sectorului 3, ca neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.01.2015.
Președinte, Grefier,
D. E. M. M. P.
← Pretenţii. Sentința nr. 1102/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2450/2015. Judecătoria... → |
---|