Plângere contravenţională. Sentința nr. 4384/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4384/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 4384/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI – SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 4384
Ședința din publica din data de 01.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. I.
GREFIER: S. M. F.
Pe rol se afla judecarea cauzei civile având ca obiect ,,plângere contraventionala”, formulata de petenta T. O. A., in contradictoriu cu intimata C. L. SECTOR 3 DIRECTIA GENERALA DE POLITIE L. SECTOR 3.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns intimata prin cosilier juridic cu imputernicire la dosarul cauzei, lipsa fiind petenta.
Procedura de citare fiind legal îndeplinită, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanță, modul de aducere la îndeplinire, după care:
Instanta constata ca martorul M. C. citat cu mandat de aducere nu a fost gasit si pune in discutie partii prezente incidenta art. 313 alin 3 Cod.Proc.civ.
Intimata prin consilier juridica invedereaza ca nu se opune.
In conformitate cu prev. art. 313 alin 3 Cod.Proc.civ, instanta procedeaza la judecarea cauzei.
Instanța, în temeiul art 392 c.pr.civ, analizând actele și lucrarile dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Intimata prin consilier juridica, avand cuvantul pe fondul cauzei, solicita instantei respingerea plangerii. F. cheltuieli de judecata.
Instanța, în temeiul art 394 alin 1 Cod.pr.civ declară dezbaterile închise, și râmâne în pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2013, sub nr._, petenta T. O. A. a solicitat anularea procesului verbal de contraventie . - OLP nr._/01.11.2013 ca neîntemeiat.
În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional prin procesul-verbal contestat, cu suma de 500 lei, în baza dispozițiilor art. 4 din H.C.L. Sector 3 nr. 229/2013, pentru fapta de a ocupa un loc public în parcare publică, pe ., sector 2, cu autoturismul său, marca Suzuki, având în parbriz un afiș conținând inscripția „vând autoturism”. A mai susținut petenta că prevederile hotărârii de consiliu local nu îi sunt aplicabile deoarece dispozițiile legale privesc ocuparea, deci staționarea unui astfel de autoturism în vederea comercializării lui, într-un loc public din sector 3, iar petenta locuiește în sectorul 4, pe ., soțul său, numitul T. M., deținând un restaurant la care, a menționat petenta, că a fost prezentă în data de 01.11.2013, pentru a-i înmâna acestuia din urmă o . înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001.
În dovedire, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, anexând cerererii procesul verbal . OLP nr. nr._/01.11.2013, în original și, în copie conformă cu originalul: dovada de comunicare a procesului verbal, act constitutive S.C. Luxor Properties S.R.L.; contract de cesiune; contract de închiriere nr. 292/18.06.2013; certificate de căsătorie; carte de identitate.
La data de 03.02.2014 intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3 a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată, arătând că procesul - verbal de contravenție contestat a fost legal și temeinic întocmit.
În motivare, intimata a arătat că petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4 din H.C.L. Sector 3 nr. 229/2013, încheindu-se în mod legal și temeinic procesul verbal de contravenție contestat în prezenta cauză ce se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, la fața locului fiind executate planșe foto.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C.proc.civ., H.C.L. Sector 3 nr. 229/2013, O.G. nr. 2/2001.
În dovedire, intimata a solicitat proba cu înscrisuri, anexând, în copie conformă cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat, dovada de comunicare, anexă la raport – table nominal cu auto ce încalcă prevederile HCLS3 229/2013 din 30.10.2013, fișă identificare autovehicul, planșe foto.
La data de 09.04.2014 s-a înregistrat la dosar răspunsul la întâmpinare formulat de petenta T. O. A., prin care aceasta a reluat susținerile formulate prin plângerea contravențională.
La termenul din data de 27.05.2014 instanța a respins excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată de către intimată prin întâmpinare, cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la acea data (filele 64-65).
Totodată, la termenul din data de 21.10.2014, instanța a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1, 2, 3 și 4 din H.C.L. Sector 3 nr. 229/2013 invocată de către petentă cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la acea data.
În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți. La termenul din 01.04.2015 instanța a constatat imposibilitatea de administrare a probei testimoniale constând în audierea martorului M. C. încuviințată pentru petentă, în raport de procesul verbal de executare a mandatalui de aducere depus la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de de constatare și sancționare a contravenției . - OLP nr._/01.11.2013 (fila 4), încheiat de un agent constatator din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 3, petenta T. O. A. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 4 din H.C.L. Sector 3 nr. 229/2013. S-a constatat că în ziua de 29.10.2013, ora 17:00, petenta a ocupat un loc în parcarea publică aferentă . cu vehiculul marca Suzuki Vitara de culoare violet, înmatriculat cu numărul B-_, aflat în proprietatea petentei, vehicul care avea lipit pe parbrizul din față un afiș conținând inscripția „Vînd autoturism”.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei, în baza fotografiilor realizate la fața locului, conform planșelor foto depuse la dosar și a fișei identificare autovehicul, comiterea faptei fiind înregistrată în tabelul nominal cu auto ce încalcă prevederile HCLS3 229/2013 din 30.10.2013 întocmit de agentul constatator (filele 26-28). Actul administrative i-a fost comunicat petentei în data de 06.11.2013 astfel cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosar (fila 25).
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute în mod expres de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Pe cale de consecință, instanța constată că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod legal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta se bucură de o prezumție de legalitate, în virtutea calificării sale drept act administrativ, prezumție ce presupune că procesul-verbal în cauză face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, 23 iulie 2002).
Astfel, cu condiția respectării dreptului la un proces echitabil, ce presupune, în speță, respectarea limitei proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, este absolut permisă operarea cu prezumții privind legalitatea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.
De asemenea instanța reține că, indiferent de existența sau inexistența prezumției de legalitate, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o probă a vinovăției, repectiv constatarea personală a agentului de poliție făcută prin intermediul procesului-verbal reprezintă o probă a săvârșirii faptei de către petenta.
Având în vedere faptul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate și ținând seama de prevederile art. 249 C.proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. 1 C.proc. civ., instanța reține petenta are sarcina probei în prezenta cauză, în sensul că trebuie să dovedească cele susținute prin plângerea contravențională în contradictoriu cu procesul-verbal în discuție.
Instanța constată că petenta a fost sancționata contravențional în temeiul dispozițiilor art. 4 din H.C.L. Sector 3 nr. 229/2013 conform cărora este interzisă ocuparea sau blocarea părții carosabile a drumurilor, parcărilor, trotuarelorspațiilor verzi, domeniului public și/sau privat al Municipiului București aflat în administrarea Sectorului 3, prin expunerea spre vânzare a vehiculelor de orice fel, cu excepțiile prevăzute de lege, fapt ce se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 500 și 1.000 lei.
Totodată, conform art. 3 lit. a din același act normative, vehicul expus spre vânzare este orice vehicul de orice categorie, având sau nu numere de înmatriculare, staționat pe domeniul public/privat al Municipiului București, aflat în administrarea sectorului 3, care poartă afișe, însemne ori alte înscrisuri privind intenția de vânzare a acestuia.
În cauză, petenta contestă însăși săvârșirea faptei reținute în cadrul procesului-verbal, arătând că s-a deplasat la adresa din . pentru a-i aduce soțului său, numitul T. M., o . înscrisuri, acesta din urmă deținând un restaurant situate la adresa menționată, petenta susținând că locuiește în sectorul 4, București.
Sub acest aspect, instanța apreciază că apărările formulate de petentă nu au relevanță, fapta comisă întrunind elementele constitutive ale contravenției mai sus menționate, având în vedere că autovehiculul proprietatea sa a fost oprit pe domeniul public aflat în administrarea Sectorului 3 pe o durată mai mare de 5 minute, fiind staționat conform art. 63 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, purtând pe parbriz afiș privind intenția de vânzare și prețul solicitat astfel cum rezultă din plașele foto depuse la dosar (fila 28).
Prin urmare, este important de precizat că nu este suficientă contestarea procesului-verbal de contravenție pentru ca petenta să fie exonerată de răspundere, iar instanța sesizată cu o plângere contravențională în susținerea căreia nu se prezintă nicio probă, nu poate admite plângerea, în condițiile în care unicele probe ale dosarului (procesul-verbal, ce se bucură de prezumția de legalitate sustinut de plansele foto) indică culpabilitatea petentei.
De asemenea, sub aspectul sancțiunii aplicate petentului, fata de gradul de pericol social al contraventiei se retine ca individualizarea sanctiunii de catre agentul constatator a fost corecta, scopul educativ al sanctiunii nu poate fi atins decat prin masura aplicarii unei amenzi contraventionale.
F. de aceste considerente, constatand ca sunt intrunite elementele constitutive ale contraventiei pentru care a fost sancationata petenta si avand in vedere ca acesta nu a facut dovada contrara a celor mentionate in procesul verbal, desi avea aceasta obligatie in baza art. 249 C.proc. civ., instanta va respinge plangerea ca neintemeiata si va mentine procesul verbal ca legal si temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge plângerea, ca neintemeiata, având ca obiect ,,plângere contraventionala”, formulata de petenta T. O. A., cu domiciliul in sector 4, București, .. 1, ., in contradictoriu cu intimata C. L. SECTOR 3 DIRECTIA GENERALA DE POLITIE L. SECTOR 3, cu sediul in sector 3, București, .. 3.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la instanta a carei hotarare se ataca, respectiv la Judecatoria Sectorului 3 București. Pronunțată în ședința publica, astăzi, 01.04.2015.
Președinte, Grefier,
(pentru grefier delegat la Tribunalul Bucuresti,
semnează grefierul șef de secție civilă)
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4383/2015.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|