Plângere contravenţională. Sentința nr. 4931/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4931/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 4931/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4931
Ședința publică din data de 14.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. D.
Grefier: E. A.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata A. D. GENERALA ANTIFRAUDA - D. ANTIFRAUDA FISCALA BUCURESTI.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 31.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANTA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2014, petenta . în contradictoriu cu intimata A. D. GENERALA ANTIFRAUDA - D. ANTIFRAUDA FISCALA BUCURESTI, a solicitat instanței de judecată anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/31.05.2014 și a procesului-verbal din data de 31.05.2014 încheiat la orele 1:00, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul precum și înlăturarea sancțiunii complementare de suspendare a activității unității pe o perioadă de 3 luni.
În motivare petenta a arătat că în urma controlului operativ și inopinat al intimatei din data de 30.05.2014 orele 21:30 la punctul său de lucru din ., . București s-a încheiat procesul verbal prin care s-a reținut că a fost identificată suma de 100 lei conform monetarului, iar din raportul X rezultă că s-a încasat suma de 126,30 lei. Inspectorii antifraudă au mai precizat că la barul societății s-au identificat mai multe bonuri emise de programul de gestiune numerotate de la 1 la 124, unele dintre acestea fiind lipsă, totalul acestora fiind de 2.327,7 lei, inclusiv TVA. În procesul-verbal s-a mai reținut că” la ora 13:50 a fost emis bonul nr. 25, iar totalul bonurilor numerotate de la 1-25, cu unele bonuri lipsă, este de 351,3 lei, sumă care depășește pe cea menționată în raportul X”. s-a mai arătat totodată că au mai fost emise două rapoarte centralizatoare și un nou raport X, din care rezultă suma de 929,60 lei. Prin procesul-verbal s-a mai reținut că în totalul de bonuri și sumă se regăsesc și produse consumate de personal și conducerea unității, iar contravaloarea lor nu se încasează, iar suma de 351,3 lei reprezintă un total al valorii preparatelor produse de către bar până la ora 13:50, dar neîncasate și cuprinde și produse consumate de personal și conducerea unității. Totodată s-a mai precizat că „nu se poate retine faptul că ca societatea a emis bonuri fiscale( 7 bonuri conform raport X) față de 124 bonuri găsite la bar, din care 25 de bonuri emise până la ora 13:50, din care multe sunt lipsă”.
Petenta a precizat că procesul-verbal . nr._/31.05.2014, încheiat la orele 3:37 precizează în mod vădit eronat că au fost încălcate disp.art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999, întrucât fapta retinuta de organul de control este exagerata si nereală întrucât pe de o parte, pentru diferența de sumă de 26,30 lei s-a făcut o dispoziție de plată nr. 1/30.05.2014, astfel încât nu se poate pune problema vreunei încălcări a dispozițiilor legale sub acest aspect, iar pe de altă parte,, în ce priveste suma de 2.327,7 lei, inclusiv TVA, această sumă reprezintă totalul sumelor cuprinse în bonurile de comandă, iar în ceea ce priveste suma de 351,3 lei, diferenta dintre această sumă si suma care se regăsește pe raportul X reprezintă sume încă neîncasate de la clienți și cheltuieli de protocol. Mai mult s-a mai menționat că organul de control nu a făcut diferența dintre bonurile de comandă și bonurile fiscale, în procesele-verbale făcându-se vorbire doar despre „bonuri”.
S-a mai arătat că procesul verbal a fost întocmit cu încălcarea disp. OG 2/2001, întrucât nu face mențiune despre toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, motiv pentru care se impune anularea acestuia.
Petenta a mai învederat că Procesul-verbal din data de 31.05.2014, cel fără . număr, încheiat la ora 1:00 face mențiune că: „ fapta a fost sancționată prin Procesul verbal . nr._/31.05.2014 din care face parte integrantă”, acest ultim proces-verbal fiind încheiat ulterior, la ora 1:37 fiind imposibil ca la ora 1:00 să se menționeze expres că s-a aplicat o sancțiune și să se identifice si actul sanctionator care a fost încheiat ulterior, orele 1:37, toate aceste aspecte conducând la concluzia aplicării abuzive a sancțiunilor.
În motivare s-a mai arătat că agentul constatator, la aplicarea sancțiunii, nu a avut în vedere disp.art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea trebuind să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea nu s-au avut în vedere nici disp.art. 5 alin. 5 și 6, precum și art. 7 alin. 2 și 3 din OG nr. 2/2001.
În susținerea cererii, petenta a solicitat proba cu înscrisuri, f.10-17.
La data de 19.08.2014 intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivare intimata a arătat că în urma controlului efectuat în data de 30.05.2014 la sediul petentei, inspectorii antifraudă au constatat faptul că societatea nu emitea bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, fiind astfel încălcate prevederile art. 1 alin. 1 si 2 din OG nr. 28/1999 privind obligativitatea agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fapta reprezentând contravenție potrivit art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999. De asemenea s-a menționat că sancțiunea aplicată agentului economic a fost dispusă în concordanță cu disp.art. 11 alin. 1 lit. b din același act normativ, organele de control aplicând maximul amenzii raportat la faptul că legiuitorul a apreciat fapta de neemitere a bonului fiscal de o gravitate ridicată, având în vedere că neemiterea bonurilor fiscale constituie premizele săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Intimata a mai adăugat faptul că la data și ora începerii controlului, 30.05.2014, ora 21:30, inspectorii antifraudă au identificat la punctul de lucru al petentei în urma întocmirii monetarului suma de 100 de lei, iar în urma emiterii raportului X suma de 126,30 lei cu toate că existau bonuri de consum emise până la ora 13:50 în valoare de 351,30 lei, bani care nu au fost găsiți în incinta punctului de lucru. De asemenea, a precizat că explicația administratorului din nota explicativă nu este temeinică atâta timp cât controlul a fost efectuat la ora 21:30, iar suma de 351,3 lei nu era încasată de la ora 13:50. Mai mult decât atât, organele de control au constatat existența a 124 de bonuri de consum în valoare de 2327,7 lei, explicația dată de administratorul societății fiind aceea că aceasta reprezintă „suma care ar trebui incasată odată ce clienții achită nota de plată.”
În motivare s-a mai precizat că petenta nu a utilizat aparatul de marcat electronic fiscal, AMEF, pentru înregistrarea sumelor din bonurile de consum identificate de inspectorii antifraudă indiferent care ar fi proveniența acesteia.
Mai mult, intimata a menționat că legiuitorul nu a lăsat la latitudinea agentului constatator luarea măsurii complementare a suspendării activității agentului economic sancționat, aceasta derivând din încălcarea disp.art. 10 lit. b din OUG nr. 28/1999, respectiv suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Cu privire la solicitarea anulării procesului-verbal de contravenție, intimata a învederat că din interpretarea disp.art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, anularea acestuia fiind condiționată de dovedirea de către contestator a unei situații contrare conform art. 249 Cod de procedură civilă. Petenta nu a adus nici un element probatoriu în fața instanței menit să demonstreze contrariul celor constatate în procesul-verbal de contravenție, argumentele acesteia nefiind suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură actul de control. Mai mult, nu a făcut nici dovada unei vătămări atât de grave încât să atragă direct nulitatea procesului-verbal. Astfel, având în vedere cele menționate, procesul-verbal de constatare si sanctionare a contravențiilor . nr._/31.05.2014 cuprinde toate elementele expres prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, fapta fiind descrisă clar, concis și la obiect, cu indicarea exactă a prevederilor legale în vigoare.
S-a mai adăugat si faptul că petenta a recidivat prin încălcarea acelorași dispoziții legale pentru care a fost sancționată prin procesul-verbal contestat, așa cum rezultă din procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._/10.06.2014.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. OUG nr. 28/1999, OG nr. 2/2001, HG nr. 520/24.07.2013.
În apărare intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri .
La data de 29.09.2014, petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că afirmația intimatei din întâmpinare potrivit căreia nerespectarea prevederilor legale se datorează în exclusivitate neutilizării aparatului de marcat electronic fiscal și neemiterii de bonuri fiscale este o simplă supoziție, fără acoperire în realitate. De asemenea, explicația dată de administratorul societății în nota explicativă nu face altceva decât să demonstreze confuzia făcută de inspectorii antifraudă între bonurile de consum și bonurile fiscale.
Cu privire la sancțiunea complementară de suspendare a activității punctului de lucru al societății pentru o perioadă de 3 luni, are efecte sociale grave, pe de o parte față de salariații unității care deservesc acest punct de lucru, față de contribuțiile petentei la bugetul de stat și la bugetul local și la sistemul de asigurări sociale și chiar față de activitatea societății, gravitatea urmărilor depășind cu mult gravitatea faptei pentru care s-a aplicat măsura, astfel că sancțiunea principală aplicată pentru această primă contravenție ar fi fost suficientă pentru a atrage atenția petentei la obligația sa de a respecta regulile referitoare la regimul fiscal.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art. 201 alin. 2 Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 31.03.2015, instanța, în baza art. 258 raportat la art. 255 C.p.c., a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind că aceasta este admisibilă, ducând la soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/31.05.2014 încheiat de agenții constatatori C. M. si Bitică C. din cadrul A.-Direcția Generală Antifraudă Fiscală (f. 10), petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei și suspendarea activității unității (punctului de lucru din București, ., sector 3, București) pe o perioadă de 3 luni.
În cuprinsul actului de constatare a contravenției si aplicare a sancțiunii, s-a reținut faptul că in urma controlului inopinat si operativ la punctul de control al societății a rezultat că potrivit monetarului, societatea deținea la punctul de lucru suma de 100 lei iar din raportul emis de casa de marcat a reieșit înregistrarea sumei de 126,30 lei. La bar au fost identificate bonuri emise în ziua de 30.05.2014 numerotate de la 1 la 124 cu unele bonuri lipsă, conform anexei 3 totalul acestora fiind de 2327,7 lei. Reprezentanții societății au precizat inițial că nu pot să scoată rapoarte centralizatoare din programul de gestiune aflat la bar iar ulterior începerii controlului au prezentat un raport X cu altă sumă decât cea inițială și nu rapoarte emise de programul de gestiune.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce priveste susținerea petentei în sensul că procesul-verbal a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 16 OG 2/2001 deoarece nu au fost menționate toate împrejurările care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubei, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care agentul constatator a menționat in actul de constatare a contraventiei toate aspectele de natură a permite instanței verificarea legalității si temeiniciei acestuia precum și respectarea criteriilor de individualizare a sancțiunii.
Referitor la faptul că procesul-verbal de control incheiat la data de 31.05.2014 la orele 01.00 face referire la sancționarea contravenției prin procesul-verbal seria_/31.05.2014 întocmit la orele 01.37, nu este in măsură să atragă sancțiunea nulității intrucât pe de o parte, petentul nu a făcut dovada producerii vreunei vătămări prin inserarea acestei mențiuni, iar pe de altă parte, din moment ce ambele acte au fost redactate cu ocazia controlului de la punctul de lucru al societății petente este evident că agentii constatatori cunosteau numărul procesului-verbal care se va incheia pentru sancționarea petentei.
Referitor la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, prezent la momentul comiterii faptei, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de legalitate și temeinice până la proba contrară. Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții, deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia. În acest sens, în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul. (cauza Bosoni contra Franței).
De asemenea, instanța are în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea de la Strasbourg în cauza I. P. c României (28 iunie 2011) prin care a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a stabili dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V. Mechelen și alții c. Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).
Totodată, trebuie avută în vedere și Hotărârea pronunțată în cauza N. G. c României în care Curtea a stabilit că ,, Dacă este cert că, așa cum rezulta din hotărârea judecătoriei, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.
Dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, cade exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale. Instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 249 NCPC potrivit cărora cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească astfel încât petentul care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
Instanța reține că în prezenta cauză, prin mijloacele de probă administrate, petenta nu a reușit să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului-verbal și să combată în mod pertinent cele consemnate de agentul constatator.
În conformitate cu prevederile art. 1 și 2 OUG 28/1999 operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală.
Potrivit art. 10 lit. b OUG 28/1999 (forma în vigoare la data încheierii procesului-verbal ) constituie contravenție neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative.
In speță, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de control (f. 11 verso) coroborat cu înscrisul de la fila 84, la data controlului a fost identificată suma de 100 lei iar din raportul X a rezultat că s-a încasat suma de 126,30 lei. Apărarea petentei în sensul că pentru diferenta de 26.30 lei s-a făcut dispoziția de plată nr. 1/30.05.2014 (f. 16) este neîntemeiată, neputând fi luată în considerare de către instanță in aprecierea temeiniciei procesului-verbal în condițiile în care aceasta nu a fost prezentată agentilor constatatori la momentul efectuării controlului și nici nu s-a făcut referire la acest înscris cu ocazia intocmirii notei explicative (f. 82-83) prin care petentei i s-a oferit posibilitatea de a lămuri neconcordantele existente intre documentele prezentate. Astfel, instanța constată că acesta este un înscris intocmit pro causa in scopul anulării procesului-verbal contestat motiv pentru care nu i se poate acorda valoarea probatorie.
Mai mult, până la ora 13.50 au fost emise bonuri de consum de 351,3 lei, bani care nu au fost găsiți in incinta punctului de lucru iar explicația dată de societate in sensul că această sumă reprezintă un total al valorii preparatelor produse de către bar până la ora 13.50 dar neîncasate nu este una plauzibilă din moment ce de la momentul emiterii bonului (13.50) și până la cel al efectuării controlului au trecut aproximativ 8 ore.
In continuare, instanța reține că potrivit înscrisurilor depuse de intimată, care au stat la baza întocmirii actului de constatare a contravenției contestat prin prezenta plângere, (f. 72-90) la barul aparținând societății au fost găsite bonuri emise de programul de gestiune numerotate de la 1-124 in valoare totală de 2327,7 lei inclusiv TVA iar simpla afirmație că aceasta constituie suma ce ar fi trebuit achitată odată ce clienții achitau nota de plată precum și cheltuieli de protocol nu poate genera consecințe juridice în condițiile in care nu este însoțită de nici un mijloc de probă. Totodată, trebuie avute in vedere si circumstantele existente la momentul constatării contravenției respectiv faptul că multe dintre bonurile de consum erau emise cu 4-5 ore inainte de începerea controlului astfel incât este putin plauzibil ca până la acel moment să nu fi fost incasată suma de bani reprezentând contravaloarea produselor servite conform acestora.
Față de cele expuse, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute în sarcina petentei respectiv cea prevăzută de art. 10 lit. b OUG nr. 28/1999 iar conduita acesteia situându-se în sfera ilicitului contravențional, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentei, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Totodată, instanța are în vedere și faptul că la aplicarea oricărei sancțiuni trebuie avută în vedere regula proporționalității între fapta comisă și consecințele săvârșirii ei, aceasta fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi ( cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei ). Mai mult, orice sancțiune juridică inclusiv cea contravențională nu reprezintă un scop în sine ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate. Sancțiunile juridice reprezintă modalități de prevenire a săvârșirii de fapte ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
In speță, instanța reține că se justifică menținerea sancțiunii contraventionale a amenzii de_ lei intrucât aceasta se incadrează in limitele prevăzute de art. 11 alin. 1 lit. b OUG 28/1999 iar aplicarea acesteia in cuantumul maxim se datorează gradului ridicat al pericolului social în condițiile în care neemiterea de bonuri fiscale constituie premisele săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, ceea ce are un impact negativ major asupra bugetului de stat .
In ceea ce priveste sancțiunea complementară a suspendării activității la punctul de lcuru pe o perioadă de 3 luni, instanța reține că aceasta a fost aplicată în conformitate cu dipozițiile art. 14 alin. 2 OUG 28/1999 care prevăd că nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Totodată, luând în considerare si faptul că sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, instanța apreciază că a fost respectat criteriul proporționalității.
Pentru motivele expuse anterior, instanța constată că procesul-verbal atacat este legal și temeinic iar sancțiunea aplicată respectă prevederile art. 21 alin 3 din OG 2/2001, motiv pentru care în temeiul art. 34 alin 1 din OG 2/2001 urmează a respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta ., J40/_/2006, CUI_, cu sediul în sector 6, București, .. 6, . cu intimata A. D. GENERALA ANTIFRAUDA - D. ANTIFRAUDA FISCALA BUCURESTI, CUI_, cu sediul în sector 5, București, ., ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal . nr._/31.05.2014 ca fiind temeinic și legal.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. D. E. A.
Red./Dact.: A.M.D./E.A./12.06.2015/ 5 ex.
Comunicări:
Grefier.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4996/2015. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
