Contestaţie la executare. Sentința nr. 4995/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4995/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 4995/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4995
Ședința publică din data de 14.04.2015
Instanța constituită din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii G. C. și A. A. în contradictoriu cu intimata I. E. FINANCE SA, având ca obiect contestație la executare + suspendare executare + întoarcere executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 14.04.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANTA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 14.01.2014 sub nr._, contestatorii G. C. ȘI G. A. au formulat in contradictoriu cu intimata I. E. FINANCE SA contestație la executare atât împotriva formelor de executare, cât și împotriva titlurilor executorii, respectiv contractul de credit nr.229 din 30.08.2012 și contractul de credit nr.282 din 20.12.2012, cerere de întoarcere a executării silite și cerere de suspendare a executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației, solicitând instanței să dispună admiterea contestației, anularea formelor de executare precum și a clauzelor abuzive existente în cele două titluri executorii.
In motivarea contestației, contestatorii au arătat că la data de 11.11.2013 s-a încuviințat executarea silită în baza celor două contracte de împrumut încheiate cu intimata.
In ceea ce privește titlurile executorii, contestatorii au invocat nulitatea absolută a prevederilor art.5,6 și 8 întrucât sunt clauze abuzive.
Referitor la art.6 din contractele de credit, contestatorii au învederat caracterul abuziv al acestuia, întrucât încalcă prevederile Capitolului II-Drepturile și obligațiile părților contractante, art.4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, rep.: „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist”.
Or, datorită faptului că aceste contracte de credit sunt prestabilite, rezultă că această prestabilire de formă și fond a contractului, cu elemente obligatorii impuse de împrumutător, fără posibilitatea reală a contestatorilor de a înlătura sau modifica vreuna dintre clauzele convenției-este vădit nelegală deoarece cuprinde clauze inacceptabile într-o negociere reală, creând în detrimentul consumatorului și, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De asemenea, contestatorii au arătat că există contradicție între prevederile art.6 și art.8 din ambele contracte de credit astfel încât aceștia nu cunosc și nu pot verifica corectitudinea întinderii obligațiilor ce s-au fixat unilateral în sarcina acestora.
Art.6 din ambele contracte de credit stabilește că „Rata anuală a dobânzii, care se achită de client este de 36% și este fixă, iar art.8 din contractul de credit nr.229/30.08.2012 stabilește că „Dobânda anuală efectivă este de 43.37% și face echivalența la nivelul unui an între valoarea curentă a tuturor angajamentelor sub forma unor împrumuturi, rambursări și cheltuieli existente sau viitoare, acceptate de către intimată și de client” respectiv art.8 din contractul de credit nr.282/20.12.2012 care prevede că „Dobânda anuală efectivă este de 43,41% și face echivalența, la nivelul unui an, între valoarea curentă a tuturor angajamentelor sub forma unor împrumuturi, rambursări și cheltuieli existente sau viitoare, acceptate de către intimată și de client”. Astfel, modalitatea de stabilire a dobânzii în contractul de credit este una aleatorie, nepredictibilă și de necontrolat. Nu se poate stabili cu certitudine cuantumul componentei formulei de calcul a dobânzii, după cum nici modul cum a fost calculată dobânda fixă care de regulă, este calculată după o formulă binecunoscută, aceasta fiind un procent fix situat între 1,5% și maxim 5% la care se adaugă fluctuația LIBOR.
De asemenea, contestatorii au învederat că D. din contractul de împrumut sunt calculate anual și într-un procent exorbitant, situație care îi împovărează, creând un avantaj împrumutătorului în dauna contestatorilor, acest fapt constituind un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Față de criticile formulate, contestatorii au apreciat că au o creanță care nu este certă, lichidă și exigibilă.
In drept, au fost invocate disp. art.711 și urm. Cod procedură civilă și dispozițiile din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
In probațiune, au fost anexate inscrisuri, respectiv: încheiere din 18.12.2013 emisă în dosar de executare nr.1170/2013, certificat de grefă din 14.11.2013, adresă de poprire din 18.12.2013, declarație autentificată sub nr.817/30.08.2012 de Birou Notarial Semper, declarație autentificată sub nr.1312/20.12.2012 de Birou Notarial Semper, fișă de sesizare reclamație din 14.01.2014, certificat fiscal, chitanța nr.334/20.12.2012, chitanța nr.335/20.12.2012, adeverință de venit pe 2013, cărți de identitate ale contestatorilor, contract de credit nr.229/30.08.2012, contract de credit nr.282/20.12.2012, grafice de rambursare, contract de ipotecă imobiliară, autentificat sub nr.818/30.08.2012 de Biroul Notarial Semper.
Intimata I. E. Finance S.A a formulat intâmpinare solicitand respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, intimata a arătat că respectivele clauze contestate nu reprezintă clauze abuzive din punctul de vedere al Legii nr.193/2000. Astfel, contestatorii au avut la dispoziție modelul de contract al intimatei, încă înainte de semnarea acestuia și, totodată, au beneficiat de toate explicațiile pe care le-au considerat necesare pentru contractarea creditului. Niciodată, pe parcursul discuțiilor purtate cu reprezentanții intimatei, contestatorii nu au solicitat negocierea ori modificarea vreunei clauze din draftul ce le-a fost pus la dispoziție și nici nu au solicitat introducerea vreunei clauze noi. Singura solicitare a contestatorilor a fost aceea de a accesa creditul cât mai repede.
Având în vedere faptul că contestatorii nu au solicitat niciodată modificarea vreunei clauze sau introducerea vreunei clauze noi, contractul de credit s-a încheiat pe modelul tip folosit de către intimată.
Intimata a învederat că a fost întotdeauna deschisă în a discuta și negocia cu clienții diferite clauze ale contractului de credit, însă contestatorii nu și-au manifestat niciodată nici măcar intenția de a negocia vreuna dintre clauzele contractelor de credit sau de a introduce noi clauze, ci doar și exclusiv de a finaliza formalitățile pentru a intra în posesia sumei solicitate.
Contestatorii și-au exprimat în mod expres acordul cu privire la toate clauzele contractului prin semnarea acestuia și și-au asumat obligația de a achita toate sumele, conform graficului de rambursare, deci inclusiv comisioanele prevăzute la art.5 și reluate la art.8 din contract, precum și dobânda stabilită la art.6 și reluată și individualizată clar la art.8 din contract, neîndeplinindu-și obligațiile și înregistrând permanent întârzieri în achitarea ratelor lunare.
Intimata a mai arătat că nu există absolut nicio contradicție între prevederile art.6 și prevederile art.8 din contractele de credit. Astfel, art.6 stipulează rata anuală a dobânzii, pe când la art.8 alin.1 se prevede dobânda anuală efectivă. Acestea sunt două noțiuni diferite și, pe cale de consecință, au valori diferite. Dobânda reprezintă suma de bani pe care trebuie să o plătească beneficiarul împrumutului celui care a acordat împrumutul pentru folosirea disponibilității bănești a acestuia până la restituirea integrală a sumei împrumutate. Dobânda anuală efectivă exprimă sub formă procentuală costul total al unui credit, fiind un concept impus în Uniunea Europeană pentru a permite consumatorilor să compare ușor costul creditelor. Ea nu trebuie confundată cu rata dobânzii.
De asemenea, intimata a învederat că în cuprinsul ambelor contracte este determinat cuantumul ratei anuale a dobânzii împreună cu formula de calcul a dobânzii. Componentele din formula de calcul sunt perfect determinate, astfel cum reiese din cuprinsul legendei și rezultă că dobânda poate fi determinată în orice moment, de către orice persoană, prin înlocuirea valorilor în formula scrisă în art.6 din ambele contracte de credit și efectuarea calculului matematic. Potrivit prevederilor art.6 din cele două contracte, rata anuală a dobânzii este fixă și este clar indicată, astfel încât nu are nicio legătură cu Libor, care este variabil, care își găsesc aplicarea doar și numai în cazul dobânzii variabile, nefiind cazul în speță. De asemenea, clauza privind cuantumul ratei dobânzii anuale de 36% pe an nu este o clauză abuzivă, câtă vreme a fost asumată de către contestatori, fără a-și manifesta vreodată voința în sensul negocierii acesteia.
Nici clauzele prevăzute de art.5 și art.8 din cele două contracte de credit nu sunt clauze abuzive, comisioanele fiind clar determinate și fiind cunoscute contestatorilor care nu și-au manifestat niciodată intenția de a le negocia.
Susținerile contestatorilor privind caracterul abuziv al clauzelor contestate sunt combătute și de faptul că, după încheierea contractului de credit din luna august 2012, pentru suma de 86.000 lei, contestatorii au mai solicitat intimatei acordarea unui alt credit, în valoare de 45.000 lei, pentru care s-a încheiat un al doilea contract de credit în luna decembrie 2012. Conținutul celui de-al doilea contract de credit este absolut identic cu cel al contractului de credit inițial, singura diferență între cele două acte fiind reprezentată de cuantumul sumei împrumutate.
Cu privire la solicitarea de suspendare a executării contractului de credit până la soluționarea contestației la executare, intimata a arătat că această măsură nu se impune. In primul rând, a învederat faptul că imobilele urmărite fac obiectul celor două contracte de ipotecă încheiate deodată cu cele două contracte de credit, în vederea garantării restituirii fiecăruia dintre cele două credite acordate, împreună cu toate accesoriile acestora. Iar până la data prezentă, nici suma de 86.000 lei cu accesoriile aferente și nici suma de 45.000 lei, cu accesoriile aferente pusă la dispoziția contestatorilor la 24.12.2012 nu au fost restituite. Astfel, intimata a apreciat că nu există nici un temei pentru a se dispune suspendarea executării contractelor de credit nr.229/2012 și nr.282/2012 până la soluționarea contestației la executare iar executarea celor două titluri se poate efectua în vederea recuperării de către intimată a creditului acordat.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării, intimata a apreciat că la acest moment, cererea de întoarcere a executării este atât prematură, cât și lipsită de obiect, întrucât executarea silită nu s-a realizat în nicio măsură, iar contestatorii din prezenta cauză nu au calitate procesuală activă și nici interes legalmente ocrotit în promovarea cererii.
Totodată, intimata a învederat că este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă iar cei doi contestatori au încheiat două contracte de credit, care au conținut identic, deși nu au fost încheiate deodată, ci la interval de 4 luni, iar cele două sume de bani au intrat în posesia contestatorilor, care le-au dat destinația dorită, rezolvându-și problemele financiare în vederea cărora au contractat creditele.
In probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul contestatorilor, proba testimonială cu martora C. C., precum și orice alte mijloace de probă a caror utilitate va reieși din dezbateri și a depus la dosar un set de înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul (filele 64-68, vol.I).
La solicitarea instanței, s-au depus la dosar copii certificate ale actelor din dosarul de executare nr.1170/2013 aflat pe rolul SCPEJ D., C. și Asociații (filele 94-150, vol.I, filele 1-41, vol.II)
La data de 17.11.2014, contestatorii au depus la dosar precizare la contestația la executare formulată prin care au solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzelor indicate atât în acțiunea principală cât și în prezenta precizare, clauze cuprinse în convențiile de credit încheiate de contestatori cu intimata, și, prin urmare, nulitatea absolută a acestor clauze, cu consecința eliminării din contract; anularea somației din 28.01.2014 precum și a tuturor actelor de executare silită efectuate până la acest moment în dosarul de executare nr.1170/2013 al SCPEJ D., C. și Asociații, ca nelegal întocmite, anularea întregii executări silite, ce face obiectul dosarului nr.1170/2013, menținerea măsurii suspendării executării silite admisă de către instanță la data de 03.03.2014 în dosarul nr._/301/2014, cu cheltuieli de judecată.
In motivare, contestatorii au arătat că înțeleg să conteste valoarea actuală a debitului, în cuantum de 663.842.45 lei.
Contestatorii au învederat că au calitatea de consumatori, întrucât sunt persoane fizice, ce au contractat cu intimata împrumuturi de nevoi personale, sumele de care au beneficiat fiind folosite în scopuri situate în întregime în afara noțiunii de activitate profesională de orice fel iar intimata are calitatea de profesionist, întrucât este o persoană juridică autorizată potrivi legii să desfășoare în mod sistematic și în scop lucrativ activitatea de creditare către persoane fizice și juridice.
De asemenea, convențiile de credit îndeplinesc toate cerințele legale pentru a fi considerate contracte de adeziune, întrucât formularea clauzelor acestora este în exclusivitate opera intimatei.
Contestatorii au solicitat instanței să constate că o . clauze contractuale din cuprinsul convențiilor de credit sunt clauze ce nu au fost negociate direct între intimată și contestatori, atrăgând astfel aplicabilitatea Legii nr.193/2000.
Față de susținerile din contestația la executare inițială, contestatorii au contestat și clauza 13 din contract întrucât penalitățile prevăzute de contractul de împrumut fiind de 1%/zi de întârziere, ceea ce înseamnă 365% pe an, enorm față de dobânda bancară, care este de 10%/ an. Astfel, este evident dezechilibrul cauzat contestatorilor prin inserarea acestei clauze, în condițiile în care în prezent, debitul actualizat se ridică la suma de 663.842,45 lei.
După cum s-a remarcat în literatura de specialitate, clauza contractuală care stabilește penalități de întârziere ce depășesc o valoare rezonabilă sau prin care se instituie în sarcina uneia dintre părțile contractante obligația de a plăti celeilalte părți contractante daune interese prestabilite, de valoare excesivă prejudiciului cauzat acesteia, considerat clauză abuzivă, este frecvent întâlnită sub forma unei clauze penale.Penalitățile de întârziere, care depășesc nivelul debitului creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, atfel că o astfel de clauză exprimată sub forma unor penalități de întârziere care depășesc nivelul debitului intră sub incidența art.4 din Legea nr.193/2000, constituind, așadar, o clauză abuzivă în contract.
In materia contractelor încheiate între profesioniști și consumatori, legea sancționează introducerea de către profesioniști a unor clauze abuzive, care, neputând a fi influențate de către consumator, îi creează acestuia o situație defavorabilă, extrem de oneroasă, precum și penalitățile de întârziere excesive care depășesc prejudiciul suferit de creditor.
Contestatorii au apreciat că se impune anularea somației din 28.01.2014 precum și a tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr.1170/2013, ca nelegal întocmite, alături de anularea întregii executări silite ce face obiectul dosarului nr.1170/2013.
Creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, întrucât din actele existente la dosarul cauzei nu reiese din ce este formată creanța, cât reprezintă debit principal și alte comisioane, cât dobânda legală, cât penalități. Contestatorii au apreciat că se impune efectuarea unei expertize contabile care să stabilească valoarea corectă a cuantumului creanței și din ce anume este format, având în vedere valoarea exagerată atât a ratei dobânzii, cât și a penalităților.
In drept, Cod civil, Cod procedură civilă, Legea nr.198/2000.
In probațiune, contestatorii au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiza contabilă.
La termenul de judecată din data de 19.01.2015 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca tardiv formulată, iar în subsidiar, pe fond, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, intimata a solicitat repunerea în termenul de formulare a întâmpinării motivat de faptul că în lunile noiembrie și decembrie 2014 au avut loc mai multe discuții între reprezentanții legali ai contestatorilor și ai intimatei. La data de 05.12.2014 părțile au ajuns la un acord privind plata de către cei doi contestatori a unei sume pe care urmau a o contracta de la Unicredit. La data de 12.01.2015 contestatorii au adus la cunoștință intimatei că sunt în imposibilitate de a mai obține refinanțarea solicitată, motiv pentru care nu mai este posibilă achitarea sumei convenite, fiind forțați a se retrage din procesul de soluționare amiabilă a litigiului.
Cu privire la calificarea juridică a înscrisului intitulat „precizare la contestația la executare formulată la data de 14.01.2014” a invocat excepția decăderii contestatorilor din dreptul de a modifica contestația la executare inițială. Intimata a apreciat că toate solicitările cuprinse în acest înscris reprezintă în realitate modificări ale contestației la executare inițiale. Astfel, din lecturarea cererii pretins precizatoare, se constată că se atacă de către cei doi contestatori clauza cuprinsă la art.13 din cele două contracte de credit, clauză neatacată prin contestația inițială.
Potrivit art.2014 alin.1 Cod procedură civilă, modificarea cererii de chemare în judecată se poate realiza, doar până la primul termen de judecată la care contestatorii au fost legal citați. In consecință, termenul de judecată din 17.11.2014 a fost al doilea termen de judecată, termen la care deja operase decăderea contestatorilor din dreptul de a modifica cererea inițială.
Pe fond, intimata a învederat că nu constituie o clauză abuzivă clauza cuprinsă la art.13 din cele două contracte de credit, întrucât niciodată pe parcursul discuțiilor purtate cu reprezentanții intimatei, contestatorii nu au solicitat negocierea ori modificarea vreunei clauze din draft-ul pus la dispoziție și nici nu au solicitat introducerea vreunei clauze noi, contractul de credit fiind încheiat pe modelul tip folosit de către intimată.
Susținerea contestatorilor privind caracterul abuziv al clauzelor atacate este combătută și de faptul că aceștia au mai solicitat intimatei acordarea unui alt credit în valoare de 45.000 lei, pentru care s-a încheiat al doilea contract de credit din luna decembrie 2012. Astfel, contestatorii au încheiat nu unul, ci două contracte de credit, care au conținut identic, deși nu au fost încheiate deodată, ci la interval de 4 luni, iar cele două sume de bani, de 86.000 lei, respectiv de 45.000 lei, au intrat în posesia contestatorilor, care le-au dat destinația care au dorit-o, rezolvându-și problemele financiare în vederea cărora au contractat cele două credite.
Analizând contestația la executare prin prisma dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Contestația la executare este întemeiată pe dispozițiile art.711 alin.1 Cod procedură civilă, care stipulează că, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
In dosarul de executare silită nr.1170/2013, executarea silită față de contestatori se realizează în baza a două titluri executorii reprezentate de contractul de credit nr.229/30.08.2012 și 282/20.12.2012, prin care aceștia au beneficiat din partea intimatei creditoare de un împrumut în sumă de 86.000 lei, pe o durată de creditare de 5 ani (60 de luni) și de 45.500 lei, pe o durată de creditare de 5 ani. Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria sectorului 3 București prin încheierea din camera de consiliu de la 11.11.2013 pentru suma de 544.375,21 lei, față de debitorii G. C. și G. A., cererea de executare silită fiind formulată de intimata creditoare.
La data de 18.12.2013 s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor datorate sau deținute în numele debitorilor contestatori până la concurența sumei de 217.466,64 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare.
La data de 24.02.2014 s-a dispus numirea unui expert în vederea întocmirii unui raport de evaluare prin care să se stabilească valoarea de circulație a imobilului proprietatea contestatorilor.
La data de 28.01.2014 s-a emis o somație prin care s-a pus în vedere contestatorilor să consemneze pe numele și la dispoziția SCPEJ D., C. și Asociații suma de 217.466,64 lei, în caz contrar, urmând a se continua executarea silită prin vânzarea la licitație publică a imobilelor proprietatea contestatorilor.
Pe fondul cauzei, instanța reține ca o chestiune prealabilă că, potrivit art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Pentru aceste motive, față de data încheierii celor două contracte de credit, 2012, instanța va analiza prezenta contestație la executare și prin prisma dispozițiilor legale ale Codului civil din 2009 în vigoare.
In ceea ce priveste aplicabilitatea OUG nr.50/2010 in speta, instanta retine ca respectivele contracte de credit ale căror clauze sunt contestate, au fost incheiate la data de 30.08.2012 și respective 20.12.2012, dupa . actului normativ mai sus mentionat. Instanta retine ca se aplică si acestuia dispozițiile OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările și completările ulterioare prin prisma art. 371, art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare, art. 50-55, art. 56 alin. (2), art. 57 alin. (1) și (2), art. 66-71 care se completează cu dispozițiile O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Conform principiului aplicării imediate a legii noi, legea nouă se aplică de la ., fără a fi retroactivă, nu numai situațiilor juridice ce se vor naște, modifica sau stinge după această dată, ci și situațiilor în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării în vigoare, precum și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute. Contractele de credit sunt contracte cu executare succesivă, cu alte cuvinte, sunt contracte ale căror efecte juridice nu se produc dintr-o dată, ci pe parcursul timpului, uneori pe parcursul a câțiva zeci de ani si, ca atare, devin incidente dispozitiile OUG nr.50/2010.
La data de 30.08.2012 contestatorii G. C. și G. A., în calitate de împrumutați, au încheiat cu intimata I. E. Finance SA, în calitate de creditoare, contractul de credit nr.229/30.08.2012 (filele 28-32, vol I), având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 86.000 lei, acordat pentru o perioadă de 60 de luni.
Conform art.6 din contract, rata anuală a dobânzii este de 36% și este fixă. De asemenea, in cuprinsul art.8, costul total al creditului determinat pentru calcul D. in condițiile prezentului contract, este de 189.111,45 lei, din care creditul este in valoare de 86.000 lei, dobânda totala este in valoare de 100.531,45 lei, iar comisioanele totale in valoare de 2580 lei, comisioanele de analiza, gestiune si rambursare anticipata.
De asemenea, potrivit art.13 din contract, in cazul in care sumele ajunse la scadenta nu se achita cel târziu pana la ziua scadentei, in ziua scadentei se trec la restante sumele neachitate. In cazul neachitării ratelor la timp, intimata calculează penalitati de 1% pe zi din suma neachitata pe zi de întârziere cuantumul penalităților putând depăși debitul.
La data de 20.12.2012 contestatorii, în calitate de împrumutați au mai încheiat cu intimata, în calitate de creditoare, contractul de credit nr.282/20.12.2012, (filele 33-38), având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 45.500 lei, acordat pentru o perioadă de 60 de luni. Conform art.6 din contract, rata anuală a dobânzii este de 36% și este fixă. De asemenea, in cuprinsul art.8, costul total al creditului determinat pentru calcul D. in condițiile prezentului contract, este de 100.414,19 lei, din care creditul este in valoare de 45.500 lei, dobânda totala este in valoare de_,19 lei, iar comisioanele totale in valoare de 1365 lei, comisioanele de analiza, gestiune si rambursare anticipata.
De asemenea, potrivit art.13 din contract, in cazul in care sumele ajunse la scadenta nu se achita cel târziu pana la ziua scadentei, in ziua scadentei se trec la restante sumele neachitate. In cazul neachitării ratelor la timp, intimata calculează penalitati de 1% pe zi din suma neachitata pe zi de întârziere cuantumul penalităților putând depăși debitul.
Pentru neplata ratelor de credit scadente, intimata a demarat executarea silita împotriva celor doi contestatori împrumutători, formându-se dosarul execuțional nr.1096/2013 1170/2013 al SCPEJ D., C. si Asociații in vederea recuperării creanței de 217.466,64 lei, in baza titlurilor executorii mai sus menționate și a contractelor de ipotecă imobiliară autentificat sub nr.818/30.08.2012 și sub nr.1311/20.12.2012.
Prin contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar contestatorii solicită anularea clauzelor contractuale referitoare la dobândă, la penalitățile de întârziere și la comisioanele percepute, clauzele din contractul de credit cu nr. 6, 8, respectiv cu nr. 13, reprezintă clauze comerciale menționate ca fiind abuzive și își întemeiază pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.
In ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, instanța reține că acest act normativ transpune în dreptul intern, Directiva 93/13/CEE, directivă al cărei scop a fost acela de a apropia actele cu putere de lege și actele administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între vânzător sau un furnizor și consumator.
Potrivit art.2 din Legea nr.193/2000, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituită în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale, conform alineatului 2 al aceluiași articol, prin comerciant (profesionist) se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop, în numele sau pe seama acestuia.
Raportat la definiția termenilor „consumator” și „comerciant” consacrată de textul de lege menționat anterior, instanța reține că dispozițiile Legii nr.193/2000 sunt pe deplin aplicabile speței de față, întrucât, pe de o parte contestatorii au acționat în contractele încheiate cu intimata în scopuri personale, exterioare oricărei activități comerciale iar intimata are calitatea de comerciant, fiind o persoană juridică autorizată, care în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor acționează în cadrul activității sale comerciale.
Pentru a verifica temeinicia susținerilor contestatorilor în sensul că în contractele de credit încheiate cu intimata au fost inserate clauze abuzive, instanța urmează să aibă în vedere prevederile art.4 din Legea nr.193/2000, conform cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Prin urmare, acest text stabilește cu caracter general condițiile cumulative care trebuie întrunite pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă: clauza să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și dezechilibrul să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul încheierii acestuia; toți factorii care au determinat încheierea contractului; alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
În privința caracterului nenegociat al clauzelor contractuale instanța are în vedere, în primul rând, dispozițiile art. 4 alin. 2 și 3 din Legea 193/2000, potrivit cărora o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Pe de alta parte, instanța retine ca factorul esențial al unui contract este acordul de voința al parților, respectiv voința lor juridica, prin aceasta întelegându-se întâlnirea concomitenta a doua voințe individuale in vederea producerii efectelor juridice specifice.
Articolul 1270 C.civ. este reglementarea legala care impune respectarea principiului pacta sunt servanda, conform căruia actul juridic legal încheiat se impune parților întocmai ca legea, contractul neputându-se modifica decât prin acordul parților. Simplul fapt ca la un moment dat a intervenit o dificultate financiara, nu justifica modificarea unilaterala a condițiilor de creditare la care s-au angajat contestatorii, respectiv modificarea dobânzii sau a penalităților de întârziere.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Pe de alta parte, instanța, constata ca contestatorii nu reclamă lipsa limbajului clar și inteligibil, ci pur și simplu existența clauzelor.
Prin mijloacele de probă administrate în cauză (înscrisurile depuse la dosar), instanța reține că la momentul încheierii contractelor, au fost aduse la cunoștința contestatorilor conținutul contractelor de credit înainte de a le semna, astfel încât aceștia au avut libertatea de a opta cu privire la tipul creditului și au luat decizia în deplină cunoștință de cauză, cu atât mai mult, cu cât in cuprinsul clauzei de la pct.8 este menționat costul total al creditului, respectiv valoarea dobânzii.
Referitor la contractul de credit nr.229/30.08.2012, atât timp cât contestatorii au semnat contractul de credit și au stabilit împreună cu reprezentantul intimatei condițiile speciale aferente acestuia, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind astfel obligatorii pentru ambele părți.
De asemenea, instanța are in vedere si faptul ca la data de 20.12.2012, ulterior încheierii contractului de credit din data de 30.08.2012, contestatorii au mai solicitat si primit un alt credit in aceleași condiții in cuantum de 45.500 lei.
Astfel, instanța constată că prin intermediul clauzelor speciale contestatorii au avut posibilitatea de a alege un anumit tip de contract în ceea ce privește dobânda aplicabilă prin raportare la cerințele lor precum si la veniturile lor.
În speță, clauza referitoare la dobândă, precum si cea vizând penalitățile de întârziere, sunt redactate într-un mod clar, inteligibil pentru orice consumator mediu, diligent, nefiind necesare cunoștințe de specialitate în acest scop, ci dimpotrivă era suficientă parcurgerea cu atenție a condițiilor din contractul de credit, cu atât mai mult cu cât, aceste clauze care cuprind costul total al creditului sunt redactate cu un font specific, extrem de lizibil si diferențiat de corpul contractului, fiind . sa atragă atenția asupra lor.
De altfel, contestatorii nu invoca vreo eventuala eroare cu privire la înțelegerea clauzelor, ci considera, după aproximativ 3 ani de la semnarea convențiilor, ca dobânda stabilita si penalitățile de întârziere aplicate in situația neachitării la termen a sumelor restante, sunt prea mari, fiind astfel abuzive.
În ceea ce privește crearea unui dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, instanța reține că trebuie luată în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul precum și toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului. Astfel, trebuie stabilit un rezultat obiectiv al clauzei, acela al creării unei disproporții a prestațiilor greu suportabilă de către consumator, iar din punct de vedere subiectiv, trebuie încălcată cerința bunei credințe.
Cu privire la buna credință, instanța are în vedere că, potrivit considerentului 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Pentru a stabili existența unui astfel de dezechilibru, instanța va lua în considerare obiectul contractului, care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă de timp în schimbul prețului, care în cauză este format din dobândă.
Pe de altă parte, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar potrivit art.4 alin.6 Legea nr.193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Astfel, trebuie să existe și un nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului care nu poate profita de această calitate pentru a obține beneficii referitoare la preț.
Instanța reține de asemenea că, potrivit punctului 1 lit. a din Anexa Legii 193/2000, sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Cu toate acestea, prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Aceste prevederi însă privesc ipoteza în care nu există o clauză contractuală cum este cea cuprinsă în contractul de credit încheiat de contestatori. În prezentul dosar, stabilirea cuantumului dobânzii are loc pe baza unei clauze semnate de către contestatori (clauza prevăzuta de art.6), aceștia asumându-și la momentul la care și-au dat consimțământul, cota de 36%, rata fixa, ca atare, contestatorii au cunoscut încă de la momentul semnării contractului valoarea totala a dobânzii ce urma sa fie achitata intimatei.
In speta nu este îndeplinita condiția dezechilibrului, așa cum este ea consacrată la art. 4 din Legea nr.193/2000, care are în vedere drepturi și obligații contractuale și nu componenta lor economică (aceasta este reflectată în preț), iar asupra prețului instanța nu are drept de ingerință decât în cazul impreviziunii, nedovedită în cauză.
Totodată, faptul că ulterior încheierii contractului au intervenit diferite împrejurări care i-au pus pe contestatori în imposibilitatea de a mai susține costurile contractului de credit nu poate fi imputat intimatei și nu poate atrage caracterul abuziv al clauzei, existența sau inexistența acestui caracter raportându-se la momentul încheierii contractului de credit.
Obligația de transparență a clauzelor contractuale nu trebuie văzută ca o obligație de educare a consumatorului cu privire la contractele ce urmau a fi încheiate iar banca nu trebuie să se transforme în consilierul sau avocatul acestuia.
Față de aceste aspecte, instanța apreciază că în cauză nu se poate reține existența unui dezechilibru în detrimentul consumatorului și nici reaua-credință a intimatei, care a respectat stipulațiile contractuale, motiv pentru care clauzele referitoare la dobândă invocate de către contestatori nu pot fi considerate ca fiind abuzive.
Astfel, si in privințaclauzei prevazuta în conventia de credit referitoare la penalitatile de intârziere cuprinse in pct.13 instanta retine ca sunt neintemeiate criticile aduse de catre contestatori.
Mai mult, are în vedere instanța că în virtutea principiului consensualismului între părți a intervenit un acord de voință privind perceperea unor penalitati de întârziere, o veritabila clauza penala, și chiar în condițiile OUG nr.50/2010, această manifestare de voință este de natură a produce efecte juridice și de a naște drepturi și respectiv obligații în sarcina lor. Articolul 1516 alin. (1) NCC consacra dreptul creditorului la îndeplinirea integrala, exacta și la timp a obligației, in caz contrar, in condițiile in care debitorul se afla in întârziere, creditorul având posibilitatea sa treacă la executarea silita a obligației, fara a pierde dreptul la daune-interese.
Instanța apreciază că, prin determinarea anticipata a echivalentului prejudiciului in cazul executării cu întârziere a obligației de către debitori, s-a prevăzut prin contract o clauza penala, în conformitate cu art. 1538 NCC, in temeiul acesteia, intimata fiind îndreptățită sa pretindă atât executarea obligației principale cât și clauza penala.
În privința clauzei de la art.5 prevăzute în contractele de credit, referitoare la comisionul de analiză, instanța constată că acest comision este de 1%, se calculează la valoarea inițială a creditului și se plătește o singura data în termen de 48 de ore de la acordarea creditului. Simplul aspect ca este vorba de o clauză contractuală care in mod evident nu a fost negociată între părți, fiind parte într-un contract preformulat nu este suficient pentru a aprecia clauza ca fiind abuzivă.Nu se poate retine însă existenta dezechilibrului intre drepturile și obligațiile partilor, nefiind încălcate exigențele bunei credințe prin perceperea acestui comision, calculat la valoarea creditului.
Acordarea creditului se face în baza analizei documentelor puse la dispoziție de client, analiză ce presupune existența unor costuri în legătură cu verificările impuse de respectiva situație.
În consecință, nu există un dezechilibru semnificativ între drepturi și obligații. Prin art.36 din OUG nr.50/2010 se prevede un comision in suma fixa pentru analiza dosarului.
Cu privire la comisionul de gestiune calculat la valoarea initiala a creditului, instanta retine ca acest comision este in cuantum fix de 910 lei, pentru contractul de credit încheiat la 20.12.2012 și de 1720 lei, pentru contractul de credit încheiat la 30.08.2012, aspecte cunoscute de contestatori de la data incheierii contractelor, astfel incât nu se poate sustine ca nu au cunoscut costurile creditului, având posibilitatea reală de a lua cunoștința la data semnarii convențiilor de toate elementele care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor acestora. De asemenea, acest tip de comision este frecvent întâlnit în practică, prin el acoperindu-se costurile legate de activitatea curentă a băncii și a sucursalelor. Este de notorietate faptul că intimata are o rețea de puncte de lucru și un serviciu telefonic de relații cu clienții, aceștia din urmă putând obține informații și realiza diverse operațiuni, în legătură cu executarea contractelor, folosindu-se de această infrastructură.
Al doilea argument constă în faptul că acest comision este relativ redus raportat la valoarea totală a creditului acordat, reprezentând 2% din valoarea contractelor.
Pentru aceste considerente nu se poate reține caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare.
Referitor la clauza contractuală de la art.5 din contractele de credit, care privește comisionul de rambursare anticipată, instanța constată că acesta este de 0,5%-1% din soldul rămas de achitat, în funcție de perioada rămasă de rambursat, este relativ redus și este destinat să acopere prejudiciul pe care l-ar suferi creditoarea, în situația încetării anterioare a contractului.
Astfel, instanța apreciază ca nu exista un dezechilibru în sensul Legii nr.
193/2000. Prin urmare, instanța nu va constata caracterul abuziv al acestei clauze.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge contestația la executare formulată ca neîntemeiată.
Referitor la cererea formulată de intimată de obligare a contestatorilor la suportarea cheltuielilor de judecată, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, nefiind depus la dosar nici un înscris doveditor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge contestația la executare formulată de contestatorii G. C. ȘI A. A., ambii cu domiciliul procesual ales la S.C.A. Balms și Asociații în București, sector 1, .. 8-10, în contradictoriu cu intimata I. E. FINANCE SA, J_, CUI_, cu sediul procesual ales la C.A. A.-I. D. în sector 3, București, ., ., ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea intimatei de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2015.
Președinte, Grefier,
R.-C. L. E.-C. T.
Red.Tehnored.Jud.RCL
5 ex./25.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5037/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
