Plângere contravenţională. Sentința nr. 7878/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7878/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 7878/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINTA CIVILA NR. 7878
Ședința publică din 04.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. E. L.
Grefier: D. M.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul M. A., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, lipsă fiind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, conform art. 131 Cod procedură civilă își verifică din oficiu competența si constată ca este competentă general, material sa judece prezenta actiune.
Constatând ca nu sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.
Petentul, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și înregistrarea video, însă aceasta nu există. Precizează că a fost sancționat pe nedrept, întrucât pietonul era la mare depărtare. Susține că nu a încălcat nicio prevedere legală și că nu sunt adevărate cele consemnate în procesul - verbal. Menționează că nu are martor pentru confirmarea stării de fapt.
În condițiile art. 255 coroborat cu art. 258 Noul C.pr.civ., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri. Constată că nu există înregistrarea video a faptei, astfel că va respinge această probă.
Întrucât nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în baza art. 392 din Noul C.pr.civ. instanța declară cercetarea judecătorească închisă, deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul, personal solicită admiterea plângerii și anularea procesului – verbal de contravenție.
Instanța socotindu-se lămurită, în baza art. 394 din N.C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.09.2014, petentul M. A., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA, a contestat procesul verbal . nr._/01.09.2014, a solicitat instanței admiterea plângerii, anularea procesului – verbal de contravenție și restituirea sumei achitate cu titlu de amendă.
În motivarea cererii a arătat că în data de 01.09.2014, ora 16:50 s-a deplasat cu autoturismul personal cu nr._ pe Șoseaua M. B. din direcția Splaiul Unirii. La intersecția cu Șoseaua Calea V. a oprit la culoarea roșie a semaforului, fiind încadrat pe prima bandă, în vederea efectuării virajului la dreapta, pe Șoseaua Calea V.. La culoarea verde a semaforului a pornit de pe loc, iar cu viteză foarte mică (maxim 15 km/h) a intrat în intersecție (M. B. cu Calea V.) pentru viraj la dreapta, asigurându-se că pe sensul său de mers, atât pe trecerea de pietoni, cât și pe trotuar în apropierea trecerii de pietoni nu se află nici o persoană care s-a angajat sau urmează să se angajeze în traversare. La momentul efectuării virajului la dreapta pe Calea V. de pe prima bandă și menținând prima bandă și după viraj, a observat ca pe sensul său de mers nu traversa și nu urma să traverseze nici o persoană, iar pe sensul opus, care are 3 benzi de circulație, la fel ca și sensul pe care se deplasa, s-a angajat în traversare o doamnă care, datorită genților pe care le transporta, se deplasa foarte încet. Având în vedere că la momentul respectiv, aflându-se la aproximativ 2 metri de trecerea de pietoni de pe Calea V., iar doamna se afla pe sensul opus celui pe care se deplasa, la începutul benzii a doua de circulație, iar petentul se afla pe banda 1 din 3, deci la peste 10 metri de doamna respectivă, a considerat că poate continua deplasarea cu viteză mică, fără să afectez sau să puna în pericol siguranța pietonului angajat în traversare de pe sensul opus și nici să încurce circulația celorlalți participanți în trafic prin oprirea și așteptarea unui timp foarte lung până ce doamna ajungea in apropierea sensului sau de deplasare, situație în care ar fi fost obligat să opreasca pentru acordare prioritate de traversare. După trecerea peste marcajul pietonal s-a încadrat pe banda a doua, întrucât urma la aproximativ 30 metri stația de autobuz, moment în care a fost oprit de către agentul de poliție prin aprinderea și stingerea de câteva ori a luminilor de întâlnire ale mașinii în care se afla.Având în vedere că în efectuarea virajului la dreapta, în apropierea trecerii de pietoni, apreciază că a respectat reglementările în vigoare privind acordarea de prioritate pietonilor aflați în traversare, conform Art. 135 din Regulamentul de aplicare OUG 195/2002, lit. h:
A mai arătat că la momentul opririi de către agentul de poliție nu îl însoțea nici o altă persoană care ar putea susține cele prezentate mai sus, astfel că a solicitat depunerea la dosarul instanței de către partea agentului de poliție a probelor video din care să reiasă desfășurarea evenimentului așa cum s-a produs și nu cum este prevăzut eronat în procesul verbal.
A atașat cererii copia Procesului verbal de constatare a contravenției, copia actului de identitate, copia dovezii de reținere a permisului de conducere, copia chitanței de plată a amenzii.
În drept a invocat Art. 135 din Regulamentul de aplicare OUG 195/2002, lit. h și Art. 6 din OUG 195/2002 republicata privind circulația pe drumurile public, actualizata prin OUG nr. 63/2006.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.
La data de 27.02.2015, intimata a formulat întâmpinare.
În apărare a arătat că din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.
Actul sancționator a fost întocmit de un polițist rutier, prezumat ca fiind cunoscător al dispozițiilor legale în materia Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, a menționat că aceasta din urmă a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normative sancționator și, în special, a fost aplicată astfel încât să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, agentul constatator ținând astfel cont de toate aspectele.
A mai precizat că simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere și nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenitei . nr._ întocmit la data de 01.09.2014 de intimata D. B. DE POLITIE RUTIERA, petentul M. A. a fost sancționat în baza art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002 cu a amenda în cuantum de 360 lei pentru săvârșirea contravenție prevăzute de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 .
Totodată s-a luat față de petent și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioada de 30 de zile.
S-a reținut că la data 01.09.2014, ora 16,54, petentul a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe . direcția Splaiul Unirii, la intersecția cu Calea V. a efectuat virajul la dreapta și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii pe loc marcat și semnalizat corespunzător, pe sensul său de mers, la culoarea verde a semaforului.
Împotriva acestui proces – verbal petentul a formulat în termen legal prezenta plângere.
Verificând, în conf. cu disp. art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului - art. 34 - rezultă că procesul - verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise, în măsura în care instanța respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducatorul auto este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului. Nerespectarea acestei obligatii constituie contraventie si se sanctioneaza, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, cu amenda prevazuta in clasa a II – a de sanctiuni si suspendarea exercitiului dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 30 de zile.
Procesul-verbal a fost încheiat în baza propriilor constatări ale agentului de poliție, astfel că actul sancționator se bucură de prezumția de veridicitate și autenticitate, în sensul că cele menționate sunt conforme cu realitatea.
Simplele afirmații ale petentului prin care se susține o situație de fapt contrară celei reținute prin procesul verbal, nu fac dovada netemeiniciei acestuia, în lipsa altor elemente probatorii cu care sa se coroboreze si care sa infirme acest act constatator de acuzare, care reprezinta si el un mijloc de proba de sine statator in proces.
Individualizarea sancțiunii a fost în mod corect realizată de agentul constator întrucât fapta prezintă un grad de pericol social concret aflat în directă proporționalitate cu amenda aplicată. Chiar și in situația în care s-ar fi apreciat că sancțiunea aplicată este prea aspră, urmând a se înlocui cu avertismentul, sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce nu ar putea fi înlăturată întrucât potrivit art.96 alin.1 din OUG 195/2002 această măsură se aplică și pe lângă sancțiunea principală a avertismentului.
Reținând așadar ca temeinic si legal procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța va respinge plângerea contravenționala, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenționala formulată de petentul M. A., CNP_ cu domiciliul in sector 3, București, Calea V., nr. 223, ., ., în contradictoriu cu intimata D. B. RUTIERA cu sediul in sector 3, București, .. 9-15.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publica, azi 04.06.2015.
Președinte, Grefier,
I. E. L. D. M.
← Fond funciar. Sentința nr. 8365/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Validare poprire. Sentința nr. 8363/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|