Plângere contravenţională. Sentința nr. 8318/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8318/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 8318/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 8318
Ședința publică din 11.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. A.
Grefier: C. N.
Pe rol judecarea cauzei formulată de petenta R. F. ROMANIA SRL, în contradictoriu cu intimata A. N. DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 14.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, pentru a permite depunerea de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 28.05.2015 și pentru data de 11.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 01.10.2014, petenta . SRL a formulat, în contradictoriu cu intimata A. Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ încheiat la data de 17.09.2014 de către ANRE prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat, ca fiind nelegal și netemeinic, cu consecința anulării măsurilor sancționatorii dispuse de către organul de control.
Petenta a susținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/17.09.2014 a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, lipsind mențiunile minime obligatorii privind descrierea faptei contravenționale - pârâta ANRE a înțeles să individualizeze pretinsele fapte contravenționale, rezumându-se doar la susțineri generice cu privire la caracteristicile ofertei înaintate de petentă, fără însă să descrie în mod concret fapta despre care se pretinde că ar reprezenta contravenție.
Trecând peste împrejurarea că procesul-verbal contestat este lovit de nulitate absolută, acesta oricum este neîntemeiat în raport de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru existența contravenției.
În speță, fapta reținută de pârâta ANRE nu constituie o contravenție, nefiind prevăzută și sancționată de actele normative indicate de aceasta deoarece nu constituie o încălcare a vreunuia din aceste acte normative. Mai mult, petentei nu i se poate imputa nicio culpă prin introducerea pe piață a unei oferte conforme cu legislația în vigoare.
Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/17.09.2014, pârâta pretinde că petenta în calitate de participant pe piața centralizată a contractelor bilaterale a înregistrat la OPCOM o ofertă de cumpărare a energiei electrice ai cărei termeni ar fi neconformi legislației aplicabile.
Astfel, în opinia ANRE, oferta înaintată de petentă ar încălca dispozițiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale (“Legea nr. 123/2012”), precum și art. 4, lit. g) din Regulamentul privind cadrul de tranzacționare a contractelor bilaterale de energie electrică aprobat de ANRE prin Ordinul nr. 6/2011 (“Regulamentul”) care prevăd “tranzacțiile cu energie electrică se desfășoară pe piața concurențială, în mod transparent, public, centralizat și nediscriminatoriu”. De asemenea, în temeiul art. 4, lit. g) din Regulament, “oferte de energie electrică trebuie să aibă caracteristici bine definite privind cantitatea de energie electrică oferită spre cumpărare/vânzare, intervalele orare de livrare, durata contractului, prețul solicitat/oferit, precum și condițiile de livrare, plată și garantare, ferm stabilite în momentul introducerii lor în piață”.
Totodată, pârâta apreciază că petenta ar fi încălcat și prevederile pct. 55 din Condițiile asociate Licenței nr. 640, Anexa la Decizia nr. 1999/05.08.2011, conform cărora “pe toată durata de valabilitate a Licenței, Titularul Licenței va respecta în totalitate prevederile condițiilor Licenței precum și ale legilor și reglementărilor aplicabile”.
Petenta a susținut însă că niciunul din textele normative indicate de către pârâtă și față de care fapta petentei de ofertare a energiei electrice s-ar circumscrie, în opinia ANRE, ca fiind o contravenție nu au fost de fapt încălcate de către petentă prin oferta sa și, prin urmare, nu se poate reține săvârșirea unei fapte contravenționale în sarcina petentei. Niciuna dintre prevederile invocate de pârâtă nu poate constitui temei al contravenției, întrucât faptele imputate nu reprezintă o încălcare a legilor și reglementărilor aplicabile și prin urmare nu sunt sancționate expres și în mod particular de vreo dispoziție normativă specială dintre cele arătate de ANRE.
În acest sens, a solicitat să se constate că oferta introdusă pe piață de ea respectă întocmai atât prevederile Legii nr. 123/2012, referitoare la desfășurarea tranzacțiilor cu energie pe piața concurențială, cât și dispozițiile Regulamentului privind modalitatea de prezentare a ofertelor.
În ceea ce privește dispozițiile art. 23 din Legea nr. 123/2012, urmează să se observe că oferta inițiată de petentă respectă întocmai condițiile de centralizare, publicitate, transparență și nediscriminare, această ofertă fiind acceptată și publicată pe site-ul OPCOM, timp de 7 zile calendaristice, iar contractul s-a încheiat în mod transparent pe piața centralizată, în raport de prețul cel mai mare oferit, acesta fiind de asemenea acceptat și publicat pe site-ul OPCOM. În egală măsură, oferta petentei a respectat și prevederile art. 4, lit. g) din Regulament, conform cărora ofertele de energie electrică sunt definite ca fiind “oferte cu caracteristici bine definite privind cantitatea de energie electrică oferită spre cumpărare-vânzare, intervalele orare de livrare, durata contractului, prețul solicitat/oferit, precum și condițiile de livrare, plată și garantare, ferm stabilite în momentul introducerii lor în piață”.
După cum reiese în mod neechivoc din cele de mai sus, art. 4, lit. g) din Regulament nu face nicio referire la caracteristicile pe care ar trebui să le aibă puterea energiei electrice din ofertele inițiatoare introduse pe PCCB.
Sub acest aspect, în conformitate cu art. 7, alin. (1), pct. 1 din același act normativ, fiecare ofertant își definește oferta proprie de vânzare/cumpărare de energie electrică pe PCCB, caracterizată prin: (a) durata livrării (minim o lună); (b) profilul zilnic al livrărilor; (c) prețul maxim oferit, în cazul unei oferte de cumpărare; (d) formatul de contract propus. Prin urmare, Regulamentul nu impune în mod expres ofertanților să definească o cantitate fixă de energie electrică în oferta proprie de vânzare/cumpărare de energie electrică și cu atât mai puțin o putere fixă a energiei electrice ofertate, ci doar elementele menționate la art. 7, alin. (1), pct. 1, lit. (a) – (d) din Regulament.
Or, oferta petentei, identificată prin codul REP_FZ_099, respectă întocmai prevederile art. 7, alin. (1) din Regulament, având definite toate elementele menționate la lit. (a) – (d), respectiv o durată a livrării cuprinsă între 01.07.2014 – 30.06.2019, cu livrare în vârf, în toate zilele caracteristice, în intervalul orar 7h00 – 21h00, la un preț de cumpărare de 105 lei MWh.
De altfel, niciunde în dispozițiile incidente în materie nu se interzice prezentarea pe PCCB a unei oferte cu cantități minime și maxime de energie electrică, termenii “bine definit” și “ferm stabilit” nefiind incompatibili cu noțiunea de putere variabilă între anumite limite fixe și ferm stabilite în oferta introdusă pe piață.
În acest sens, petenta a susținut că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române cuvântul “ferm” nu este echivalent cu cuvântul “fix” așa cum în mod eronat pare să interpreteze ANRE, ci înseamnă: “(despre tranzacții comerciale, comenzi, etc.) stabilit în mod hotărât, la un preț determinat și la un anume termen, asupra cărora nu se mai poate reveni.”De altfel, că inclusiv art. 6.3.4, lit. (a) din Procedură face referire, în legătură cu determinarea cantității de energie electrică din ofertele inițiatoare, la noțiunea de putere medie orară cuprinsă în ofertele inițiatoare propuse în vederea tranzacționării pe PCCB.
O astfel de interpretare este, de altfel, în acord cu întreaga practică a ofertelor incluse pe platforma PCCB administrată de OPCOM, care începând cu . Ordinului 6/2011 și a Procedurii avizate de ANRE, a acceptat spre tranzacționare și a publicat astfel de oferte și a validat sute de tranzacții încheiate pe PCCB în baza unor oferte inițiatoare care conțineau, similar ofertei petentei, limite minime și maxime de putere a energiei electrice livrate. În perioada de peste trei (3) ani și jumătate cuprinsă între . Regulamentului și data de 17 septembrie 2014, petenta nu a făcut obiectul niciunei sancțiuni și/sau observații din partea OPCOM și/sau ANRE cu privire la ofertele sale inițiatoare conținând puteri variabile, definite în mod similar ofertei pentru care a fost sancționată de către ANRE în 17 septembrie 2014. Or, dacă OPCOM în calitate de operator al platformei PCCB ar fi considerat nelegale ori neconforme ofertele inițiate de petentă și/sau alte oferte similar inițiate de alți participanți la piață, atunci în conformitate cu dispozițiile legale, ar fi fost obligată să nu primească astfel de oferte spre publicare și mai mult să sancționeze participantul la piața centralizată.
Cu titlu de noutate față de Regulament, Noul Regulament definește în mod expres la art. 4, alin. (2), lit. (a) noțiunea de “caracteristici ferme” ca fiind “caracteristici ale unei oferte, ale căror valori de pornire sunt precis determinate, iar, după încheierea tranzacțiilor, (...) acestea determină valori precise, fixe, constante la nivelul celor stabilite la tranzacționare pe toată perioada de valabilitate a contractului, ale cantității orale și totale și prețului tranzacției”.
Spre deosebire așadar de Regulament, ANRE a definit în mod expres în Noul Regulament noțiunea de caracteristici ferme, făcând referire expresă la caracterul fix al cantităților orare și totale de energie electrică ofertate. Rezultă din noua reglementare că însăși pârâta a considerat că noțiunea de caracteristici bine definite și ferm stabilite utilizată în art. 4, lit. g) din Regulament nu este de natură să impună participanților la piață ofertarea unor cantități/puteri fixe de energie electrică pe PCCB și, prin urmare ANRE a considerat necesar să remedieze reglementarea actuală prin includerea unor prevederi exprese și detaliate în Noul Regulament cu privire la caracterul fix al cantităților orare și totale de energie electrică ofertată.
În consecință, astfel cum rezultă din cele ce preced, petenta nu a încălcat niciuna dintre dispozițiile legale invocate de pârâta ANRE, astfel încât nu se poate reține în sarcina acesteia săvârșirea vreunei contravenții. Petentei nu i se poate reține o culpă în inițierea ofertei de cumpărare. Atât timp cât OPCOM nu a refuzat spre tranzacționare oferta de cumpărare inițiată de petentă, aceasta este prezumată a fi legală și conformă cu dispozițiile legale incidente.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
La data de 12.02.2015 intimata A. Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare (f. 80) prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și a solicitat ca, prin sentința ce va fi pronunțată, să se respingă, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentă și
În motivare, a susținut că fapta pentru care petenta a fost sancționată a fost săvârșită la momentul transmiterii ofertelor de cumpărare a energiei electrice, către platforma OPCOM, faptă ce a avut loc la sediul petentei, respectiv localitatea București, sector 1.
De altfel, și practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul celor învederate de intimată, în sensul că, atunci când este vorba de o acțiune de a transmite ceva către cineva, locul săvârșirii contravenției este cel al sediului persoanei care trebuie să transmită “Contravenția ce face obiectul plângerii a fost imputată petentei, în calitatea sa de angajator și, drept urmare, determinant pentru stabilirea locului săvârșirii faptei contravenționale – în identificarea judecătoriei competente să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale – este sediul angajatorului unde se întocmește și se ține evidența privind situația conducătorilor auto angajați și de unde se transmit către A.R.R., în format electronic, modificările intervenite, în termen de 15 zile de la apariția acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 5 pct. 18 din H.G. nr. 69/2012” (Decizia ÎCCJ nr. 175/2014).
Pe fond, a susținut că, potrivit pct. 55 din Condițiile asociate Licenței nr. 640, Titularul Licenței, recte petenta “Pe toată durata de valabilitate a Licenței, Titularul Licenței va respecta în totalitate prevederile Condițiilor licenței precum și a legilor și reglementărilor aplicabile”, fiind așadar obligată să respecte regulile impuse sectorului de către autoritatea de reglementare în domeniu – intimata ANRE.
Așadar, petentei îi incumbă obligația de a respecta atât legislația primară cât și legislația secundară în materie, respectiv actele administrative individuale sau cu caracter normativ emise de intimata ANRE.
În urma analizei informațiilor publicate pe site-ul Opcom SA referitoare la oferta de cumpărare cu preț maxim (incluzând contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice), DGPE a identificat elementele care conduc la concluzia că oferta în speță este neconformă cu prevederile legislației aplicabile, deoarece puterea este variabilă, între 0,001 MW și 4,75 MW, determinând introducerea unei cantități minime, așa-numită “fermă” și a unei cantități maxime; în conformitate cu definiția ofertelor (art. 4 lit. g)) din Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacționare a contractelor bilaterale de energie electrică, acestea trebuie să aibă caracteristici bine definite privind cantitatea de energie electrică oferită spre cumpărare/vânzare, ferm stabilite în momentul introducerii lor în piață, iar introducerea unei benzi de variație a puterii ofertate impune o nedeterminare privind cantitatea stabilită în contract.
Raportat la argumentele detaliate pe larg în antecedență, instanța va constata fără echivoc că petenta a încălcat dispozițiile legale în materie, respectiv art. 23 alin. (1) din Legea nr. 123/2012; ale art. 2 și art. 4 lit. g) din Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacționare a contractelor bilaterale de energie electrică aprobat la Ordinul președintelui ANRE nr. 6/2011.
În cazul în care participanții nu respectă regulile impuse prin legislația în materie, respectiv pe piața concurențială tranzacțiile cu energie electrică se desfășoară în mod transparent, public, centralizat și nediscriminatoriu, să se oferteze public și nediscriminatoriu pe piața concurențială întreaga energie electrică disponibilă iar ofertele de energie electrică să fie oferte cu caracteristici bine definite privind cantitatea de energie electrică oferită spre cumpărare/vânzare, intervalele orare de livrare, durata contractului, prețul solicitat/oferit, precum și condițiile de livrare, plată și garantare, ferm stabilite în momentul introducerii lor în piață, întreaga piață de energie electrică va fi distorsionată.
Față de susținerile petentei, intimata a apreciat că aceasta face confuzie între dispozițiile art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care reglementează aspectele care trebuie să se regăsească în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și cele ale art. 17 din același act normativ, respectiv între sintagma “descrierea faptei contravenționale” și “lipsa mențiunilor privind (...) fapta săvârșită”.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor menționate din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, rezultă că nulitatea absolută intervine doar pentru omisiunile prevăzute de art. 17. Lipsa oricăreia dintre mențiunile prevăzute de dispozițiile art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, altele decât cele menționate expres la art. 17 din același act normativ, nu poate atrage decât sancțiunea nulității relative.
La simpla lecturare a paginii 2 a procesului-verbal se poate observa faptul că este menționată fapta contravențională, respectiv, încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 123/2012 și cele ale art. 4 lit. g) din Ordinul președintelui ANRE nr. 6/2011. În realitate, . a invocat o insuficientă descriere a faptei săvârșite care se poate regăsi, cel mult, în dispozițiile art. 16 din același act normativ ce ar putea avea drept consecință, cel mult o nulitate relativă.
Pe cale de consecință, pentru a obține anularea procesului-verbal contestat, petenta ar fi trebuit să dovedească atât faptul că procesul-verbal nu conține mențiunile prevăzute de dispozițiile art. 16 din OG nr. 2/2001, cât și faptul că respectiva omisiune i-a produs o vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. Or, petenta nu a înțeles să probeze niciunul dintre aspectele menționate, fapta contravențională fiind descrisă în mod complet.
Fără a intra în teoriile gramaticii limbii române, intimata a făcut precizarea scurtă potrivit căreia, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, într-unul din sensurile sale, cuvântul „ferm” înseamnă “2.(Despre tranzacții comerciale, comenzi etc.) Stabilit în mod hotărât, la un preț determinat și la un anume termen, asupra cărora nu se mai poate reveni” iar, într-o altă definiție, ferm reprezintă: “1. Neclintit, hotărât, neșovăitor; sigur, tare. 2. (Despre contracte, înțelegeri) Încheiat în termeni preciși, definitiv. 3. Fix, stabil”. Mai mult decât atât, contrar susținerilor petentei, care pare că nu cunoaște dispozițiile legale, OPCOM nu are atribuții de sancționare. ANRE fiind singura autoritate competentă care constată și sancționează faptele contravenționale din domeniul energiei electrice.
La data de 30.03.2015 petenta S.C. R. F. România S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare (f. 143) prin care a solicitat să se respingă excepția necompetenței teritoriale, precum și apărările formulate de către pârâta A.N.R.E. ca fiind neîntemeiate.
În motivare a susținut că pretinsa faptă contravențională pentru care s-a dispus sancționarea petentei nu a fost săvârșită la momentul transmiterii, ci la momentul acceptării și publicării acesteia pe platforma contractelor bilaterale, operată de OPCOM. Or, în raport de această împrejurare, publicarea ofertei a fost făcută la sediul din sector 3. În deciziile invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența teritorială în favoarea instanței de la sediul contravenientului, întrucât fapta contravențională fusese săvârșită prin omisiune, constând în neîndeplinirea obligației legale de a transmite un document. Or, în cauză nu ne aflăm în situația existenței unei obligații legale din partea petentei de a transmite către OPCOM un document și pe care petenta să nu o fi îndeplinit.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
1.) Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocată de intimată, instanța reține că competența în soluționarea unei plângeri contravenționale revine instanței de la locul săvârșirii contravenției.
Contrar celor menționate de intimată prin întâmpinare, deciziile ICCJ invocate nu pot fi avute în vedere pentru că acestea vizează locul contravențiilor prin omisiune, situație premisă neincidentă în cauză.
Dar, locul săvârșirii contravenției nu este locul unde se săvârșește un prim act care intră în conținutul unei contravenții, ci este locul unde se întrunesc toate elementele constitutive ale respectivei contravenții, astfel că locul săvârșirii este în multe cazuri, ca și în prezentul, determinat și de momentul întrunirii tuturor elementelor constitutive ale respectivei contravenții, de momentul consumării contravenției.
Prin procesul-verbal nr._/17.09.2014 care face obiectul prezentei cauze s-a reținut că, în data de 13.06.2014, petenta ., în calitate de participant la Piața Centralizată a Contractelor Bilaterale de energie electrică, a solicitat OPCOM înregistrarea în vederea tranzacționăriipe PCCB a ofertei de cumpărare cu preț maxim identificată prin codul REP_FZ_99 și a contractului de vânzare/cumpărare aferent acestei oferte, ce cuprinde informații care induc semnale distorsionate cu privire la cantitatea de energie electrică pe care cumpărătorul dorește să o achiziționeze. Fapta încalcă prevederile art. 4, lit. g), din Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacționare a contractelor bilaterale de energie electrică, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 6/2011, respectiv ofertele de energieelectrică sunt oferte cu caracteristici bine definite privind cantitatea de energie electrică oferită spre cumpărare/vânzare, intervalele orare de livrare, durata contractului, prețul solicitat/oferit, precum și condițiile de livrare, plată și garantare, ferm stabilite în momentul introducerii lor în piață (așa cum a subliniat însăși intimata în întâmpinarea formulată).
Față de descrierea faptei din cuprinsul procesului verbal și față de textul de lege reținut prin procesul verbal, rezultă că nu s-a avut în vedere simpla solicitare de înregistrare a unei oferte fără conținut ferm, nici simpla transmitere a unei astfel oferte fără conținut ferm către OPCOM, ci solicitarea de înregistrare a unei oferte care nu avea caracter ferm la momentul introducerii în piață.
Prin urmare doar formularea unei oferte fără caracter ferm nu este contravenție atâta timp cât rămâne doar între lucrările interne ale societății și nu este introdusă pe piața energetică. Nici simpla solicitare de înregistrare a unei astfel de oferte nu este contravenție, pentru că atâta timp cât transmiterea nu ajunge la un destinatar determinat, cu putere de verificare sau de decizie pe piața, această transmitere nu are efect de introducere pe piața centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică care face de fapt obiectul întregii reglementări din Ordinul ANRE 6/2011. De exemplu, în cazul transmiterii unei oferte fără caracter ferm către un alt destinatar decât OPCOM, un destinatar care nu are nicio atribuție în domeniul energetic, nu vorbim despre o introducere în piața centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică și, implicit, nici de incidența art. 4. Nu se poate vorbi despre o contravenție în sensul art. 4 nici în cazul în care, deși indicat destinatarul corect, respectiv OPCOM, din varii motive, imputabile sau nu participantului sau altor persoane, pur și simplu această ofertă neconformă nu ajunge la OPCOM pentru că, la fel, nu se poate vorbi despre introducere pe piața energetică a unei oferte care să creeze consecințe negative pentru ceilalți participanți la această piață.
Într-adevăr fapta nu constituie contravenție nici la momentul instrumentării pe site-ul OPCOM, pentru că, în caz contrar ar însemna ca, dacă OPCOM nu procedează la înregistrare, fapta să nu mai fie contravenție, deși însăși legea prevede, așa cum a arătat și petenta, că OPCOM are obligația să verifice ofertele și, în caz de constatare a unor nereguli, să refuze înregistrarea și să sesizez ANRE care ar urma, tocmai, să îl sancționeze pe ofertant în condițiile art. 4.
Prin urmare, solicitarea de înregistrare a ofertei neconforme este un prim element, absolut esențial al contravenției, dar fapta nu se consumă la momentul transmiterii acestei solicitări de înregistrare ofertă, nici la momentul acceptării înregistrării ofertei și publicări ei pe platforma OPCOM, ci se consumă în măsura în care oferta nu este fermă la momentul la care este introdusă pe piața energetica de către participant. Pe cale de consecință, solicitarea de înregistrare ofertă nu capătă caracter contravențional decât la momentul la care oferta fără caracter ferm este introdusă pe piață, iar locul săvârșirii este locul în care fapta se consumă, respectiv la introducerea pe piață a oferte neconforme.
Având în vedere că introducerea pe piață se realizează prin . înscriere a ofertei la OPCOM (chiar neurmată de înregistrare), că sediul OPCOM este in sector 3, instanța va respinge excepția necompetenței teritoriale ca neîntemeiată.
2.) Analizând plângerea pe fond, instanța reține legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, acesta fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța nu va retine susținerile petentei in sensul ca procesul verbal de contravenție ar fi nul pentru că fapta nu ar fi descrisă în concret și cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubelor.
Așa cum a arătat și intimata, nulitatea absolută intervine doar pentru omisiunile prevăzute de art. 17; lipsa oricărei alte mențiuni dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 16 din OG 2/2001 nu poate atrage decât sancțiunea nulității relative și numai în măsura în care se face dovada unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. Or, petenta nu a înțeles să invoce și nici să probeze vătămarea.
Mai mult, instanța constată că fapta a fost descrisă în mod detaliat, respectiv, așa cum am arătat și mai sus - în calitate de participant la Piața Centralizată a Contractelor Bilaterale de energie electrică a solicitat operatorului PCCB OPCOM înregistrarea în vederea tranzacționării pe PCCB, în cadrul unei sesiuni de licitație publică, a ofertei de cumpărare cu preț maxim identificată prin codul REP_FZ_99 și a contractului de vânzare/cumpărare aferent acestei oferte, ce cuprinde informații care induc semnale distorsionate cu privire la cantitatea de energie electrică pe care cumpărătorul dorește să o achiziționeze; respectiv în urma analizei informațiilor publicate pe site-ul Opcom SA referitoare la oferta de cumpărare cu preț maxim (incluzând contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice), DGPE a identificat elementele care conduc la concluzia că oferta în speță este neconformă cu prevederile legislației aplicabile, deoarece puterea este variabilă, între 0,001 MW și 4,75 MW, determinând introducerea unei cantități minime, așa-numită “fermă” și a unei cantități maxime; În conformitate cu definiția ofertelor, art. 4 lit. g) din Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacționare a contractelor bilaterale de energie electrică, acestea trebuie să aibă caracteristici bine definite privind cantitatea de energie electrică oferită spre cumpărare/vânzare, ferm stabilite în momentul introducerii lor în piață, iar introducerea unei benzi de variație a puterii ofertate impune o nedeterminare privind cantitatea stabilită în contract.
Faptul că această descriere este corespunzătoare și, nu doar suficient, ci foarte bine detaliată rezultă și din aceea că petenta însăși a formulat obiecțiuni, la fel de detaliate, exact pe aceste aspecte reținute în procesul verbal chiar și la momentul întocmirii procesului verbal, fiind și consemnate în procesul verbal (f. 18), precum și în prezentul dosar (f. 4-13)
3.) În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, nu pot fi reținute susținerile petentei conform cărora fapta reținută în sarcina sa nu ar constitui contravenție pentru că nu ar încălca dispozițiile legale.
Conform art. 4, lit. g), din Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacționare a contractelor bilaterale de energie electrică, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 6/2011 ofertele de energie electrică sunt „oferte cu caracteristici bine definite privind cantitatea de energie electrică oferită spre cumpărare/vânzare, intervalele orare de livrare, durata contractului, prețul solicitat/oferit, precum și condițiile de livrare, plată și garantare, ferm stabilite în momentul introducerii lor în piață.”
3.1) Contrar susținerilor petentei noțiunea de „ferm” este sinonimă cu cea de „fix”, pentru că, deși în multiple dicționare noțiunea de „ferm” nu este definită prin noțiunea de „fix”, totuși și noțiunea de „ferm” și noțiunea de „fix” sunt definite, în aceleași dicționare, în mod identic ca „stabil în mod hotărât, asupra căruia nu se poate reveni, încheiat în termeni stabili, care nu se schimbă, nu variază, precis, definitiv”, respectiv „care nu se schimbă, nu variază, stabil”.
Faptul că noțiunea de „ferm” este sinonimă cu cea de „fix” rezultă și din Noul Regulament din august 2014, invocat de petenta însăși, în care, la definirea noțiunii de „caracteristici ferme” s-a utilizat tocmai noțiunea de „fix”.
Dar, contrar susținerilor petentei, această definire din Noul Regulament din august 2014 nu face ca fapta din iunie 2014 să nu fie contravenție sau să nu îi fie imputabilă, pentru că această definire expresă, detaliată din Noul Regulament nu era necesară pe aspectele care fac obiectul cauzei. Nu era necesară nici o „interpretare oficială publicată pe siteul ANRE” cum a invocat în obiecțiunile la procesul verbal (f. 18). Așa cum am arătat și mai sus, cele două noțiuni „ferm” – „fix” au fost dintotdeauna definite identic în dicționarele limbii române, inclusiv în Dicționarul editat de Academia Română prin Institutul I. I.. Prin urmare, sinonimia lor exista cu sau fără noua definiție din noul Regulament. Mai mult, nu poate fi omis nici aspectul că și în limbajul obișnuit, comun, curent, de rând, cele două noțiuni sunt frecvent definite una prin cealaltă și sunt instinctiv privite ca și sinonime, astfel că petenta nu poate invoca necunoașterea sau înțelegerea greșită a noțiunii de „ferm”.
3.2) De asemenea, contrar susținerilor petentei, „puterea” este un element care trebuie să fie ferm, dar nu pentru el însuși, ci pentru că în funcție de „putere” se determină și „cantitatea” de energie și, implicit, un caracter variabil al puterii determină un caracter variabil al cantității de energie.
Petenta nu a fost sancționată strict pentru faptul că a indicat o bandă de variație a puterii de la 0,001 MW la 4,75 MW, ci pentru că, așa cum se menționează expres pe prima filă a procesului verbal de contravenție „oferta cuprinde informații care induc semnale distorsionate cu privire lacantitatea de energie”, iar distorsionarea este determinată de această bandă de variație a puterii, conform filei 2 din procesul verbal „introducerea unei benzi de variație a puterii ofertante impune o nedeterminare privind cantitatea stabilită în contract” (f. 17).
În Regulament art. 8 se stabilește că OPCCB definește produse standard de vânzare și cumpărare de energie electrică, caracterizate printre altele prin „putere medie orară pe contract: 1 MW”. Regulamentul nu prevede „puterea medie orară pe contract între ….MW și ….MW” cum apare în oferta petentei.
Și în Anexa 2 la Regulament intitulată „Cantitatea de energie electrică”, s-a stabilit că în Anexa la contractele de vânzare cumpărare energie trebuie să existe fraza „Cantitatea de energie electrică contractată între părți este de .........MWh, la o putere orară de ....MW”. În Anexa prin Regulament nu s-a prevăzut ca cantitatea de energie să fie la o „putere orară de la ….MW la ….Mw”. Or, contractul presupune întâlnirea ofertei de vânzare cu oferta de cumpărare, prin urmare și ofertele trebuie să plece și să includă o singură valoare a puterii, nu o minimă și o maximă.
Mai mult, și în „Procedura privind modalitățile de tranzacționare….” întocmită de OPCOM încă din iunie 2011 și avizată de ANRE prin Avizul 24 din 30 iunie 2011 și depusă de însăși petenta odată cu plângerea (f. 22, 23 rp. la 33-34) se arată la art. 6.3.4 formula de calcul a cantității de energie și, implicit, legătura indisolubilă între cele două elemente și faptul că puterea influențează cantitatea – „Q = P*H*Z”, unde Q este cantitatea de energie, iar P este puterea medie orară.
Prin urmare este evident că, prin indicarea în ofertă a unei puteri de la 0,001 MW la 4,75 MW, cantitatea de energie din ofertă nu putea să aibă un caracter determinat, ferm, fix, exact așa cum s-a reținut în procesul verbal (f. 16-17), ci variabil pentru 4,749 de unități .
Chiar și în Anexele la „Procedură” - modele și de Oferte de vânzare și de cumpărare pe care participanții la piață sunt obligați să le respecte, anexe depuse tot de petentă, exista mențiune singulara în privința „puterii” – „energie electrică livrată în (bandă, vârf, gol), în (toate zilele calendaristice/zilele de…) între orele (0.00-24.00), la o putere de …..MWh/h pentru….ore”. Nu există mențiunea unei minime și a unei maxime în ceea ce privește puterea (f.45-48), prin urmare și petenta avea obligația să introducă pe piață o ofertă pe acest model cu indicarea unei singure valori a puterii, nu cu o marjă între o minimă și o maximă.
3.3) Practica de pe piață, folosirea acestor tipuri de oferte și înregistrarea lor de către OPCOM anterior nu fac ca fapta petentei să nu constituie contravenție, acordul și acceptul altor autorități la săvârșirea unei contravenții nefiind cauză exoneratoare de răspundere contravențională. Culpa unei autorități în modul de îndeplinire a procedurilor nu înlătură culpa celorlalți participanți la proceduri pentru propriile fapte.
Acest accept nu constituie nici element în reținerea unei eventuale erori în care s-ar putea considera că s-ar fi aflat petenta pentru că situația din prezentul dosar nu se circumscrie unei erori de fapt ca singură cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei. Iar o eroare de drept, interpretarea greșită a legii, pe lângă faptul că nu sunt cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, nu pot fi nici justificate în cazul petentei care este un profesionist și care, din momentul luării deciziei de participa la tranzacții pe piata energetică, are obligația de a cunoaște dispozițiile legale fără scuze, fără alte pretexte, fără excepție.
Pentru toate aceste motive, având în vedere caracterul legal și temeinic al procesului verbal, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține procesul verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția necompetentei teritoriale a instanței ca neîntemeiată.
Respinge plângerea formulată de petenta . SRL (J_, CUI_) cu sediul în București, .-21, .-B37, sector 1 și cu sediul ales la M. & Asociații SPARL în București, ., sector 1, în contradictoriu cu intimata A. N. DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI (CUI_) cu sediul în București, .. 3, sector 2, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal_/17.09.2014.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sector 3 București.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.06.2015.
Președinte, Grefier,
D. A. C. N.
DA/CN/4ex/21.08.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8302/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 26-05-2015,... → |
---|