Plângere contravenţională. Sentința nr. 8953/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8953/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 8953/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

Sentința civila nr. 8953

Ședința publică din data de 19.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: D.-F. L.

Grefier: V.-A. G.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privitoare la petentul T. V. S. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-B. RUTIERĂ, intervenienta L. I. A. și asigurătorii . și E. ROMANIA asigurare REASIGURARE, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

Instanța, în temeiul art. 258 coroborat cu art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru petent și intimată proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă si ducând la soluționarea cauzei.

Instanța apreciază că nu se impune audierea în cauză a martorului asistent, având în vedere obiectul cererii.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, la data de 21.08.2014, sub nr. de mai sus, la petentul T. V. S. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-B. RUTIERĂ, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 06.08.2014, solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii și a măsurii reținerii permisului de conducere cu sancțiune avertismentului.

În motivare, petentul a arătat că la data de 04.04.2014 se deplasa cu motocicleta marca Yamaha cu nr. de înmatriculare_ pe . P-ța Unirii către P-ța Universității, iar după intersecția cu . oprit foarte aproape de autoturismul cu nr. de înmatriculare_, neexistând un impact cu acest autoturism, motiv pentru care și-a continuat deplasarea. A învederat că, ulterior a primit o invitație de la intimată cu mențiune că are obligația de a se prezenta la sediul acesteia pe motiv că a lovit un autoturism și nu s-a prezentat la Poliție pentru a declara accidentul. A mai arătat că nu a simțit impactul și de aceea nu s-a prezentat la Poliție.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedire, petentul a depus la dosar un set de înscrisuri.

În termen legal și în apărare, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca nefondată.

În motivare, intimata a arătat că în urma declarațiilor conducătorilor auto, a schițelor întocmite de aceștia, a pagubelor materiale rezultate, precum și a dinamicii producerii accidentului, agentul de poliție a constatat că vinovat de producerea accidentului se face petentul. A menționat că procesul-verbala fost legal și temeinic întocmit.

În dovedire, intimata a depus la dosar un set de înscrisuri.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205-208 C.proc.civ., OG 2/2001, art. 52 alin. 1 din RAOUG 195/2002.

La termenul de judecată din data de 08.05.2015, instanța a dispus, din oficiu, introducerea în cauză a numitei L. I. A., în calitate de intervenient, precum și a . și E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE, în calitate de asigurători.

La termenul de judecată din data de 19.06.2015, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând acțiunea de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.08.2014, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatei, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptelor prevăzute de art. 51 din OUG 195/2002 potrivit căruia, conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligația de a păstra o distanță suficientă față de acesta, pentru evitarea coliziunii. De asemenea, în sarcina petentului a fost reținută și săvârșirea faptei prevăzute de art. 79 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002 potrivit căruia, conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați: b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

Astfel, în actul de constatare s-a reținut că în data de 04.04.2014, petentul a condus motocicleta Yamaha cu nr. de înmatriculare_ pe . nu a păstrat o distanță suficientă față de auto cu nr. de înmatriculare_ condus de L. I. R. care a circulat în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta . De asemenea, s-a mai reținut că petentul nu s-a prezentat la poliție în termenul legal de 24 ore pentru a declara accidentul. Pentru aceste motive, petentului i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 680 lei și i s-a reținut permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile. (f. 7)

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din textul art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de prezumția de legalitate și de temeinicie.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza A. c. României), dreptul unei persoane de a fi considerată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, iar prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Instanța reține că în data de 04.04.2014, petentul a condus motocicleta Yamaha cu nr. de înmatriculare_ pe . nu a păstrat o distanță suficientă față de auto cu nr. de înmatriculare_ condus de L. I. R. care a circulat în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta și nu s-a prezentat la poliție în termenul legal de 24 ore pentru a declara accidentul.

Se mai reține că prin plângerea formulată, petentul nu a solicitat anularea procesului-verbal, ci a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii și a măsurii complementare a reținerii permisului de conducere, cu sancțiunea avertismentului.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată în cauză, respectiv amenda contravențională în cuantum de 680 lei și reținerea permisului de conducere, instanța apreciază că a fost corect individualizată și aplicată de către agentul constatator față de circumstanțele faptei, fapta petentului reprezentând o gravitate sporită prin prisma consecințelor sale, respectiv . un alt autoturism și neprezentarea la sediul organelor de poliție pentru declararea accidentului, astfel că, față de gravitatea faptelor, nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiune avertismentului.

Referitor la solicitarea petentului de înlocuirea a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere cu sancțiunea avertismentului, instanța constată că o sancțiune contravențională complementară, cum este cea a reținerii permisului de conducere nu poate fi înlocuită cu o sancțiune contravențională principală, respectiv cu avertismentul, neexistând un text de lege care să dispună în sensul posibilității înlocuirii de către instanță a unei sancțiuni complementare cu una principală.

Prin urmare, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată, având în vedere că procesul-verbal a fost în mod legal și temeinic întocmit, iar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului nu se impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. V. S., CNP_, cu domiciliul în București, . n r. 10, ., . în contradictoriu cu intimata sediu DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-B. RUTIERĂ, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, intervenienta L. I. A., CNP_ cu domiciliul în București, ., ., parter, . și asigurătorii . cu sediul în Sibiu, . de afaceri, nr. 5, Turnul A, . Sibiu și E. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, clădirea O23, ., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2015.

Președinte, Grefier,

D.-F. L. V.-A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8953/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI