Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 4758/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4758/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 4758/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI Secția Civila
SENTINȚA CIVILA NR.4758
Ședinta publică din data de 08.04.2015
Instanța constituită din :
Președinte: I. A.
Grefier: R. T.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS si pe intimatul D. G., având ca obiect „contestatie la executare”.
La apelul nominal facut în ședință publică, la prima si la a doua strigare a cauzei, au lipsit partile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează instaței faptul ca la data de 19.03.2015, executorul judecatoresc a depus dosarul de executare nr. 391/2014.
Instanta incuviinteaza proba cu inscrisuri pentru contestatoare si in baza art.244 C.p.c. declara incheiata cercetarea procesului, retinend cauza in pronuntare.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 18.08.2014 sub nr._, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S a formulat contestatie la executare in contradictoriu cu intimatul D. G., impotriva actelor de executare efectuate de B. D., L., V., Margulescu, repsectiv somația nr.391/06.08.2014 si încheierea din 06.08.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare, solicitand anularea acestora, anularea încheierii din 07.08.2014 privind actualizarea creanței stabilite prin titlul executoriu, anularea încheierii de incuviintare a executării silite pronuntata de Judecatoria Sector 3 in dosarul nr._/301/2014, întoarcerea executării silite.
In motivarea cererii contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului de a cere si a efectua executarea silita in temeiul sentintei penale nr.423/20.03.2007 pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr._/3/2006, pentru ca in cauza se pune in executare silita o hotarare judecătoreasca pronuntata ., astfel ca termenul de prescripție ar incepe sa curgă de la data de 04.06.2009 (data ramanarii irevocabile a sentintei penale). Este culpa intimatului ca nu a inteles sa solicite punerea in executare a titlului executoriu, in termenul legal de prescripție. In lumina dispozițiilor art. 11 din Legea 113/2013, toate actele de executare intocmite asupra debitoarei CNVM nu isi mai pot produce efecte juridice, fiind nule de drept, ca urmare a incetarii calitatii de debitoare a acesteia, executorii fiind obligați sa emită alte acte de executare avand in vedere ca de la data intrării in vigoare a Iegii (26.04.2013) calitatea de debitor o are AAAS, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile (in speța OG nr.22/2002, Codul de procedura civila). Inceperea executării silite împotriva AAAS este nelegala, deoarece actul de executare - poprirea efectuata in acest dosar, incalca dispozițiile imperative ale OG 22/2002 care stabilesc pentru institutiile publice un reaim special si derogatoriu de la normele generale, sustinand ca intimatul nu a respectat procedura obligatorie, procedând direct la executarea silita, de drept comun, reglementata de Codul de Procedura Civila, fara a se adresa direct AAAS in vederea efectuării plații de buna voie. In ceea ce priveste natura juridica a termenului de 6 luni, prevazut de art. 2 din OG 22/2002, acesta este un veritabil termen de gratie acordat de lege debitorului institutie publica, prin care executarea creantelor stabilite prin titluri executorii in sarcina acestor debitori este amanata pana la implinirea termenului. Prin incheiere pentru stabilirea cheltuielilor de executare au fost incalcate dispozitiile art. 37 alin.1 din Legea nr.188/2000 si cele ale Ordinului Ministrului Justitiei nr. 2651/2012 precum si cele ale Codului Fiscal cu privire la TVA, considerand ca onorariul maxim ce putea fi solicitat de executorul judecătoresc, in conformitate cu Ordinul nr. 2651/2012 era de 5000 lei + 3% din suma ce depășește 50.000 lei, motiv pentru care a solicitat reducerea onorariului stabilit de executor la cuantumul minimul stabilit de lege. In ceea ce priveste valoarea despăgubirii stabilite prin somație, executorul nu a tinut cont de criteriile de evaluare si stabilire a despăgubirilor impuse prin decizia penala nr. 164 A, decizia pronunțata de Curtea de Apel, in sensul ca a stabilit valoarea la zi a sumei investite la data de 24 mai 2000, in loc de sumele efectiv investite la data achiziționării, asa cum a impus Curtea de Apel.
In drept cererea a fost intemeiata pe prevederile art. 711 si urmatoarele C.p.c.
In dovedirea cererii contestatoarea a solicitat proba cu inscrisuri si a depus in fotocopie acte din dosarul de exexcutare silita.
Intimatul nu a depus intampinare.
La solicitarea instantei a fost comunicat in fotocopie dosarul de executare silita nr.391/2014.
La termenul din data de 08.04.2015 instanta a incuviintat contestatoarei proba cu inscrisuri.
Analizand actele dosarului, instanta retine ca ca prin sentința penală nr. 423/2007 pronunțată de Tribunalul București au fost obligati inculpatii, in solidar cu părțile responsabile civilmente . Sov Invest SA, ., Comisia Națională A Valorilor Mobiliare și A., la plata către creditorul din prezenta cauza (si catre mai multe alte parti civile) a despăgubirilor reprezentand sumele efactiv investite indexate cu rata inflatiei incepand cu data de 24.05.2000 si pana la achitarea lor. Această sentință a ramas definitivă prin decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificări, atât în recurs cât și în apel prin Decizia Penală nr. 164/A/18.06.2008, a Curții de Apel București, fiind învestită cu formulă executorie (f.86-102).
La data de 16.04.2014 intimatul creditor din prezenta cauza s-a adresat cu cerere de executare silită către B. D., L., V., Margulescu, fiind întocmit dosarul de executare nr.391/2014.
Prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară s-a stabilit valoarea creantei ce se cuvine intimatului creditor, cuantumul acesteia fiind de_ ROL.
Prin incheierea din data de 16.04.2014 emisa de executorul judecatoresc a fost stabilit cuantumul dobanzii.
Prin încheierea din data de 08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București in dosarul nr._/301/2014 a fost încuviințată executarea silită a debitoarei Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.
Prin incheierea din data de 06.08.2014 executorul judecatoresc a stabilit cheltuielile de executare in cuantum de 9261,06 lei, la aceeasi data fiind emisa si somatie catre contestatoare prin care i s-a cerut acesteia sa faca plata debitului si a cheltuielilor de executare.
La data de 18.03.2015 a fost emisă adresa de înființare a popririi catre terțul poprit Trezoreria Municipiului Bucuresti, până la concurența sumei de_,55 lei, contestatoarea fiind instiintat cu privire la înființarea popririi prin adresa emisa la aceeasi data.
In ceea ce priveste prescriptia dreptului la executare silita, instanta va inlatura acest motiv de contestatie, avand in vedere ca, potrivit dispozitiilor art. 405 alin. 1 C.p.c., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani dacă legea nu prevede altfel iar conform alineatului 2 termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
In prezenta cauza termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la pronunțării Deciziei penale nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a împlinit la data de 04.06.2012. Creditorii au depus cererea de executăre silite împotriva contestatoarei la data de 16.04.2014. Cu toate acestea, instanța reține că dispozițiile interne ale Codului de procedură civilă referitoare la prescripție trebuie interpretate prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, care a a statuat în sensul că ,, dreptul la o instanță,, garantat de art. 6 din Convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți (Cauza Hornsby c Greciei).
In cauza Oneryildiz impotriva Turciei Curtea a arătat că nu este necesară o procedură de executare silită pentru ca administrația să execute o hotărâre judecătorească retinandu-se că ,,reclamantul nu a solicitat niciodată plata despăgubirii. Totuși Curtea consideră că având în vedere durata excesivă a procedurii la care participase, nu i s-ar putea imputa reclamantului faptul că nu a deschis în plus o procedură de executare silită,,. Curtea a mai reținut în cazul Metaxas c Greciei faptul că nu este oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță contra statului în urma unei proceduri judiciare, să inițieze procedura execuțională pentru satisfacerea creanței sale.
In cauza Ș. impotriva României s-a retinut ca daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca, sau intarzie in executarea acesteia, garantiile art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului de care beneficia justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd orice ratiune de a fi.
Aceasta este si situatia din prezenta cauza, cand după un litigiu a cărui desfășurare s-a întins pe durata a aproape 6 ani, parcurgand diferite etape procesuale, contestatoarea a omis să plătească într-un termen rezonabil dreptul de creanță recunoscut judiciar pentru ca mai apoi să se apere invocând prescripția dreptului de a cere executarea silită, ceea ce conduce la lipsirea de forță juridică a hotărârii judecătorești pronunțate.
Contestatoarea a invocat în sprijinul cererii sale dispozițiile O.G. 22/30.01.2002. care prevede in art.1 ca executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pe de altă parte, conform art.3 din același act normativ, în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice, în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Cu toate acestea, instanța va ține seama în vederea soluționării cauzei și de dispozițiile art.11 alin.2 din Constituție, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Este și cazul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, care a devenit parte integrantă a sistemului român de drept și care a dobândit aplicabilitate directă.
Pe de altă parte, dacă există neconcordanță între dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului, ca tratat privitor la drepturile omului la care România este parte și legile interne, are prioritate, potrivit art. 20 alin.2 din Constituția revizuită, Convenția europena a drepturilor omului, acesta fiind o reglementare internațională, cu excepția cazului când Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Din punct de vedere procedural, invocarea unei eventuale contrarietăți între o normă internă privitoare la un drept protejat de Convenție și dispozițiile acesteia pe temeiul art.20 alin.2 din Constituția se poate face în fața instanțelor judecătorești, pe baza principiului liberului acces la justiție. Sancțiunea aplicabilă într-o asemenea ipoteză este aceea a inaplicabilității normei interne contrare Convenției pentru raportul juridic concret dedus judecății, producând efecte numai între părțile litigante.
Pe de altă parte, prevederile Convenției și ale protocoalelor sale adiționale nu pot fi interpretate și aplicate decât prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, instanța are în vedere că în cauza Sacaleanu c. România (cererea nr._/01, hotărârea din 6 septembrie 2005, definitivă la 12 decembrie 2005) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât s-au executat cu întârziere hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate împotriva unor instituții publice bugetare, cauzată de refuzul Trezoreriei Statului de a plăti respectivele sume.
S-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului că reclamanta obținuse mai multe hotărâri judecătorești irevocabile prin care o instituție publică bugetară era obligată să-i plătească anumite sume de bani. Instituția publică a refuzat cererea reclamantei de executare de bună-voie a hotărârilor judecătorești executorii. Instanța judecătorească de executare a încuviințat cererea de executare silită prin poprire, terț poprit fiind Trezoreria Statului, care a informat-o pe reclamantă că nu poate vira creditorilor instituțiilor publice decât sumele afectate utilizării proprii a instituției în cauză, astfel că plata va fi efectuată periodic, în funcție de disponibilul existent în cont. Până în luna februarie 2002 reclamantei îi sunt plătite sumele prevăzute în hotărârile judecătorești.
Cu privire la pretinsa violare a art.6 (“Dreptul la un proces echitabil”) paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art.6 din Convenție. Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat parte la Convenție ar permite ca o hotărâre judecătorească să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a aratat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul ei identificându-se cu acela al unei bune administrări a justiției, iar dacă administrația refuză sau omite să execute ori întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii își pierd orice rațiune de a exista.Se mai mentioneaza că, atunci când autoritățile sunt ținute să acționeze pentru executarea unei hotărâri judecătorești și omit să o facă, această inerție angajează răspunderea statului pe terenul art.6 din Convenție, iar o autoritate a statului nu poate pretexta lipsa de resurse pentru a-și onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească.
În cauza Sacaleanu c. România Curtea a observat că, deși existau sume în contul poprit, Trezoreria Statului a refuzat uneori să le vireze reclamantei, pe motivul că ele nu erau afectate de Ministerul Finanțelor pentru plata datoriilor și prin aceasta statul, prin propriile acte, a făcut imposibilă îndestularea imediată a reclamantei pentru sumele stabilite.
Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în cauza Angelov c.Bulgariei (cererea nr._/98, hotărârea din 22 aprilie 2004) încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului întrucât hotărârea tribunalului regional pronunțată împotriva unei instituții publice a fost executată cu o întârziere de aproape 2 ani, iar motivele invocate de Guvern, cum ar fi lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica o asemenea întârziere.
In lumina jurisprudentei Curtii se poate concluziona ca, daca un stat se bucura de imunitate de executare silita, refuzul, omisiunea sau intarzierea nejustificata de a plati suma de bani la care a fost obligat printr-o hotarare judecatoreasca, este de natura sa incalce atat dreptul la un proces echitabil protejat de art.6 al Conventiei cat si dreptul de proprietate protejat de art.1 al Protocolului nr.1.
Neconcordanța dintre reglementările internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și dispozițiile O.G. 22/30.01.2002 aprobată și completată prin Legea nr.288/2002 va fi rezolvată, potrivit art.20 alin.2 din Constitutie, în favoarea celei dintâi, întrucât are caracter de reglementare internațională și este totodată mai favorabilă, de vreme ce executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate împotriva unei instituții publice nu poate fi împiedicată de nealocarea unor fonduri bugetare cu această destinație.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Prin urmare art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului și instituțiilor publice obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002 favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.” De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat, în Cauza Ș. contra României (2005) lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Interpretarea dată de contestatoare art. 1 și art. 2 din OG nr. 22/2002 nu este corecta deoarece termenul de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitor a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitoarea se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”. In cauza de fata contestatoarea nu a dovedit ca s-ar fi aflat in situatia descrisa de dispozitiile OG nr.22/2002. Totodată, de la data la care s-a născut obligația de plată în sarcina contestatoarei au trecut mai mult de 6 luni, fara ca sa-si fi îndeplinit voluntar obligațiile contestatoarea.
Actele de executare silita au fost efectuate initial impotriva Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, dupa care acestea au fost intocmite fata de contestatoare, aceasta subrogandu-se in drepturile si obligatiile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, conform Lg. nr.113/2013.
În ceea ce privește onorariul executorului, pentru dosarul de executare, contrar susținerilor contestatoarei instanța reține că acesta a fost fixat, cu respectarea dispozițiilor art.39 alin.1 lit.d din Lg. nr. 188/2000 cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la creanța ce se execută si al carui cuantum actualizat este de_,49 lei, onorariul incadrandu-se intre limitele mentionate in dispozitiile legale.
F. de aceste considerente si avand in vedere dispozitiile art.711 C.p.c., contestatoarea nefacand dovada indeplinirii actelor de executare silita cu nerespectarea legii, instanța va respinge ca neîntemeiată contestatia la executare si fata de dispozitiile art.718 C.p.c. va fi respinsa ca ramasa fara obiect cererea de suspendare a executarii silite.
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI AAAS (fosta A.V.A.S. redenumita conform O.U.G. nr. 96/2012) cu sediul în București, .. S. nr. 50, Sector 1, R11795573, in contradictoriu cu intimatul creditor D. G., cu domiciliul in G. -_, ., ., ., județul G., ca neintemeiata.
Respinge cererea de suspendare a executarii silite ca ramasa fara obiect.
Respinge cererea de intoarcere a executarii, ca neintemeiate.
Cu apel in 10 zile de la comunicare, cererea urmand a se depune la Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 08.04.2015.
Președinte, Grefier,
I. A. R. T.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8953/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4843/2015.... → |
|---|
