Pretenţii. Hotărâre din 24-06-2015, Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 9197/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

HOTĂRÂRE NR. 9197

Ședința publica din data de 24.06.2015

Instanța constituita din:

Președinte – Z. M.

Grefier – V. K.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI AFI PRIN . în contradictoriu cu pârâta D. F. având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care,

Instanța reține in pronuntare cerere de renuntare la judecata.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2015, sub nr. de mai sus, reclamanta C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI AFI PRIN . a solicitat instantei obligarea pârâtei D. F. la plata sumei de 160,53 lei reprezentând chirie restantă și penalități aferente pe perioada ianuarie 2011 – octombrie 2014.

In motivare, s-a aratat, in esenta, ca în baza Contractului de închiriere nr._/25.09.2002 incheiat între C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI AFI PRIN . si D. F., acesteia din urmă i s-a închiriat cota parte indiviză de 9,99% din suprafața totală de teren aferent imobilului situat în București, .. 19, parter, respectiv suprafața de 13,00 mp.

A mai arătat că pentru folosința acestei suprafețe de teren, pârâta datora chirie lunară în suma de 1,82 lei iar din luna ianuarie 2011 a încetat a mai achita chiria.

În drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art. 1817, art. 1830 alin. 1 și art. 1831 Cod civil.

În dovedirea cererii s-a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.

Desi legal citata, pârâta nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezentat la judecarea cauzei.

La data de 08.05.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecată.

In drept, sunt aplicabile prevederile art. 406, 407 C.proc.civ. Astfel, potrivit art. 406 alin. 1 C.proc.civ., ”Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.”

În raport de aceste prevederi, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată formulată de către reclamanta prin cerere scrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că reclamanta C. G. AL MUNICIPIULUI BUCURESTI AFI PRIN ., CUI_, cu sediul în sector 3, București, MANTULEASA, nr. 14, . judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu parata D. F., dom in Bucuresti, .. 19, parter, ..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.06.2015

Președinte,

M. Z.

Grefier,

V. K.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 24-06-2015, Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI