Pretenţii. Sentința nr. 01/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 01/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 12856/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 B.
Secția Civila
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 01.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: SILVIA LEANCĂ
Grefier: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamantul M. B. în contradictoriu cu pârâtul C. F..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.09.2015 și ulterior la data de 01.10.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2015, sub nr. _, reclamantul M. B. a chemat în judecată pârâtul C. F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 546,57 lei reprezentând taxa de concesionare aferenta perioadei 2010 și majorări de întârziere aferente .
In motivare, reclamanta a arătat că prin contractul de asociere nr. 1898/28.02.1992 încheiat între Imobiliara RA si Razim SRL s-a stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatarea distinctă de către părțile contractante a blocului M14 din Ansamblul Mărășești, situat in București, sector 3, iar prin contractul de vânzare-cumparare se transmite către pârât în deplina proprietate și posesie apartamentul nr. 45 situat în București, . 42, . 3, obligația de plată a taxei de concesiune fiind stabilită prin art. 40 alin.2 din Legea nr.50/1991, unde se prevede că "odată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cota-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale.
De asemenea art 41 din legea 50/1991 stipulează că dreptul de concesiune se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit și deși textul legal face referire expresă doar la transmiterea dreptului de concesiune, este evident, așa cum se susține de către reclamant, că legiuitorul a avut în vedere și transmiterea obligației corelative de plată a taxei de concesiune, nefiind posibilă o soluție contrară.
Astfel, obligația de plata a taxei de concesiune este una legala și nu convenționala, iar în cazul nerespectării obligațiilor privind plata taxei de concesionare a terenului aferent apartamentului cumpărat,cumpărătorul va suporta toate consecințele legale și având în vedere că taxa de concesionare este datorată anual, aceasta trebuia achitată până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reieșind în mod cert faptul că taxa de concesiune a fost calculată în raport de suprafața aferentă apartamentului deținut de către pârât, taxă la care anual se aplica indicele de inflație.
Reclamantul menționează că pârâtul a fost somat să-și îndeplinescă obligațiile prevăzute prin contract, respectiv sa achite taxa de concesiune aferentă, dar a refuzat să dea curs solicitărilor instituției noastre.
Reclamantul a solicitat să se observe faptul că în cauză se aplică dispozițiile codului fiscal având în vedere faptul că sumele solicitate sunt creanțe bugetare, redevențele din concesiuni intrând în categoria taxelor speciale prevăzute de art. 248 lit. h) din Codul fiscal și fiind o taxă specială în sensul prevăzutele art. 248 lit. h) Cod fiscal, termenul de prescripție a dreptului asupra creanței fiscale este de 5 ani conform art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală actualizată. Dispozițiile acestui cod sunt incidente, iar dreptul de a cere restituirea sumelor privind obligațiile bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere dreptul la restituire, prin urmare sumele aferente anului 2010 nu sunt prescrise.
Reclamantul a mai arătat că pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract, partea în culpă datorează celeilalte părți penalități precum și daune, daunele datorându-se numai în măsura în care prejudiciul nu a fost acoperit prin plata penalităților, iar penalitățile pentru neasigurarea obligațiilor contractuale asumate de părțile contractante sau pentru executarea acestor obligații se calculează pentru fiecare zi de întârziere de 1% in primele 30 de zile si 2% pe perioada ce depășește 30 de zile.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1166, 1167, 1270 Cod Civil, Legea 50/1991.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar înscrisuri.
În urma comunicării cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor însoțitoare, pârâtul a formulat și depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pârâtul a arătat că este vorba de un contract de asociere încheiat între Regia Autonomă de Investiții și Administrare Locativă Imobiliara RA și societatea Razim și are ca obiect terminarea execuției lucrărilor de construcție, punerea în funcțiune a blocului M14...", iar din art. 2 din contract reiese că Regia Autonomă de Investiții și Administrare Locativă Imobiliara RA este cea care a executat lucrările de construcție până la un stadiu de 52,07.
Pârâtul a mai arătat că în contractul de asociere nu se fac mențiuni despre situația juridică a terenului pe care se construiește blocul și nici dacă acesta face obiectul participării Regiei Autonome de Investiții și Administrare Locativă Imobiliară RA la asociere, iar din înscrisurile comunicate rezultă că la acest contract s-au încheiat 3 acte adiționale, unul semnat de Regia Autonomă de Investiții și Administrare Locativă Imobiliara RA cu Razim SRL și 2 semnate de Consiliul Local al Municipiului București cu ., însă nu există nici o mențiune sau dovadă legată de cine are în proprietate terenul pentru care se pretinde taxa de concesiune.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a arătat că așa cum rezultă din înscrisurile depuse chiar de reclamantă, acesta a cumpărat imobilul din București, . 42, ., ., în luna ianuarie 1996, prin contractual de vânzare cumpărare nr 443 încheiat cu doamna P. V. S., iar prin contractul menționat a dobândit apartamentul nr. 45 și odată cu acesta și dreptul de folosință pe durata existenței construcției asupra terenului aferent apartamentului, în suprafața de 15,04 mp, respectiv cota indiviză de 3,53 din întregul teren aferent imobilului . a mai arătat că cedarea dreptului de folosința a terenului aferent apartamentului, pe durata existentei construcției nu s-a făcut condiționat de plata unui preț, ci acest drept a fost obținut odată cu apartamentul achiziționat, pentru apartament și pentru dreptul de a folosi terenul aferent acestuia plătind la momentul respectiv prețul menționat în contract.
Despre existenta contractului de asociere și despre obligația de plata a unei taxe de concesiune, pârâtul arată că a aflat în momentul in care reclamantul a pretins de la acesta această taxa, iar în posesia contractului a intrat în momentul în care i-a fost comunicat de către instanță.
Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat cu ., cumpărătoarea P. V. S. a dobândit împreuna cu apartamentul și dreptul de folosința pe durata existenței construcției asupra terenului aferent apartamentului, așa cum a transmis mai departe pârâtul și nici în acel contract nu se face vreo referire despre contractul de asociere sau despre obligația doamnei P. V. S. de a plăti taxa de concesiune pentru folosința terenului, iar în cazul în care ar fi existat o astfel de clauza contractuală, notarul public care a încheiat contractul său cu aceasta, verificând actele vânzătorului, fiind obligat să menționeze în contract obligația de plată a unei taxe de concesiune pentru folosința terenului aferentă apartamentului dobândit.
Pârâtul mai arată că obligația de plată nu este una legală, așa cum afirmă reclamantul ci o obligație convențională, în textul de lege indicat de reclamant fiind prevăzute modalitățile prin care se transmite dreptul de concesiune însă obligația de plată a taxei de concesiune este prevăzuta de părți în contractul de asociere încheiat.
În concluzie, pârâtul arată că nu este parte în contractul în care se stipulează obligația de plata anuala a unei taxe de concesiune, nu s-a obligat către reclamanta să plătesc o astfel de taxa, nu a știut de acest contract și nu poate fi chemat în judecată pentru nerespectarea unei astfel de obligații contractuale.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că în lipsa unui contract încheiat cu reclamanta sau a unui înscris din care sa rezulte ca a preluat de la . plată a taxei de concesiune, acesta nu pot fi sancționat pentru neexecutarea obligațiilor contractuale și că dintre ceilalți proprietari care au cumpărat de la . la terți, doar 2-3 persoane au fost de acord sa plătească o astfel de taxa, iar până în prezent există proprietari care nu au primit nici o înștiințare și care nu știau de această situație până sa afle de la acesta.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, pârâtul a arătat că acestea sunt pretinse și calculate din anul 2011, deși reclamanta, la acel moment nu l-a pus în întârziere cu privire la debitul pretins și chiar daca anexează un tabel cu privire la penalități, nu rezultă modul de calcul ala acestora.
În drept, susținerile din întâmpinare au fost întemeiate pe disp. art. 205 și urm. C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 11.09.2015, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, depunând la dosar concluzii scrise cu privire la aceasta precum și cu privire la celelalte excepții și fondul cauzei.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâtul a arătat că prin acțiunea formulată, reclamantul a sesizat la data de 19.12.2014 (data înregistrării cererii) instanța de judecată solicitând plata taxei de concesiune aferentă anului 2010 și având în vedere ca aceasta obligație a devenit scadenta la sfârșitul anului 2010, respectiv in 31 decembrie 2010, reclamantul avea posibilitatea sa solicite aceasta plată pana cel târziu în data de 31 decembrie 2013.
Instanța a administrat proba cu inscrisuri.
Asupra excepției lipsei calității procesuale active, invocate de către pârât, se va reține:
În speță, reclamanta a înțeles să-și valorifice pretențiile și prin invocarea prevederile contractului de asociere nr. 1298/28.02.1992 încheiat între Regia Autonomă de investiții și administrație locativă „IMOBILIARA RA”și RAZIM SRL, f. 12-15.
Astfel cum rezultă din însuși contractul de asociere, Regia Autonomă de investiții și administrație locativă „IMOBILIARA RA” își desfășoară activitatea ca și structură din cadrul Primăriei Municipiului București, fiind înființată în baza a 2 Decizii ale Primăriei Municipiului București.
Reclamanta a arătat că dreptul care o îndreptățește la plata taxei de concesiune ar rezulta în temeiul art. IX lit. b) din contract.
Față de cele de mai sus, și disp. art. 36 C.proc.civ, instanța urmează a reține că reclamanta a făcut dovada calității procesuale active din moment dată fiind invocarea răspunderii civile contractuale rezultată din contractul de asociere, și ca atare urmează a fi respinsă excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârât, se va reține:
Astfel cum rezultă din mențiunile din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 443/25.01.1996, f. 10-11, pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 45 situat in București, .. 42, ., .. Pârâtul este proprietarul unui apartament din blocul M14, a cărui terminare, punere în funcțiune și exploatare a făcut obiectul contractului de asociere.
Față de cele de mai sus, și disp. art. 36 C.proc.civ, instanța urmează a reține că reclamanta a făcut dovada calității procesuale pasive a pârâtului, calitatea sa procesuală fiind justificată prin calitatea de proprietar al apartamentului nr. 45 dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare, și ca atare urmează a fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, se va reține următoarele:
În cauză reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata taxei de concesiune pentru anul 2010 și a majorările de întârziere aferente acesteia.
Față de disp. art. 256 C.fiscal se va reține că taxa de concesiune pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale este intră in domeniul de reglementare al Codului fiscal.
Prin urmare termenul de prescripție pentru valorificarea dreptului material la acțiune este cel prevăzut de dispozițiile Codului de procedura fiscală, art. 91 alin. 1 și 2 C.proc.fisc, respectiv de 5 ani, și care începe să curgă începând cu 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, în speță, începând cu 01.01.2011.
Prezenta cerere de chemare în judecată a fost introdusă la 11.12.2014, deci anterior împlinirii termenului de prescripție de 5 ani.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.
Analizând actele si lucrarile dosarului de față, reține următoarele :
La data de 28.02.1992, intre Regia Autonoma Imobiliara SA si RAZIM SRL, a intervenit contractul de asociere nr. 1298, aflat in copie la dosar, avand ca obiect terminarea executiei lucrarilor de constructii, punerea in functiune si exploatarea distincta a blocului M 14 din Ansamblul Mărășești
La art. IX lit. b) din acelasi contract s-a stipulat ca asociatul RAZIM SRL se obliga sa achite anual taxa de concesionare a terenului, suportând și cota de aport a IMOBILIARA RA, în valoare de 368.038 lei.
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 443/25.01.1996, s-a transmis in favoarea pârâtului, in calitate de cumparător, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 45 situat in București, .. 42, ., ..
In același contract s-a stipulat ca pârâtului i s-a transmis și dreptul de folosință, pe durata existenței construcției, asupra terenului aferent apartamentului, in suprafață de 15,04 mp, respectiv cota indiviză de 3,53 % din întregul teren aferent imobilului . acest context, în care reclamantul este parte a unui contract de asociere, iar pârâtul este parte într-un contract de vânzare-cumpărare, instanța constată că între reclamant și pârât nu au luat naștere raporturi juridice directe, așadar nici drepturi și obligații corelative, reciproce.
În acest sens, prin contractul de asociere, RAZIM SRL s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare, fără ca, prin contractele de transmitere a dreptului de proprietate încheiate ulterior, să fie prevăzută vreo clauză cu privire la obligația de plată a taxei de concesiune; instanța reține însă că, și în situația în care prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul, s-ar fi stipulat transmiterea obligației de plată a taxei de concesiune, asumată de RAZIM SRL, această clauză ar fi fost lipsită de efecte juridice, deoarece potrivit Codului civil din 1864 (care guvernează și contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârât) nu se prevedea cesiunea de datorie, iar modurile de transmitere a obligațiilor – novația și delegația presupun întrunirea unor condiții speciale, precum și manifestarea de voință expresă a creditorului obligației.
În ceea ce privește art. 40 alin. 2 și art. 41 din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora o dată cu dreptul de proprietate asupra apartamentului proprietarul dobândește și dreptul de concesiune asupra terenului aferent, iar dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de înstrăinare a construcției pentru a cărui realizare acesta a fost constituit, instanța are în vedere că textul legal face referire expresă la dreptul de concesiune, și nu la obligația aferentă, așa încât, pentru aceste motive, este evident că obligația de plată a taxei de concesiune nu a fost transmisă pârâtului nici în temeiul legii.
Pentru toate aceste motive, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată, cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului la plata taxei de concesiune și a majorărilor de întârziere aferente.
Dând efect principiului disponibilității, instanța urmează să ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. B., cu sediul în București, sector 6, Spl.Independentei, nr. 291-293 în contradictoriu cu pârâtul C. F., (CNP:_), domiciliat în București, sector 3, .. 42, ., ca neîntemeiată.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârât.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.10.2015.
P., Grefier,
S. L. M. P.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 01/2015.... → |
|---|
