Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 12530/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Sedinta publică din data de: 28.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: R.-C. L.

GREFIER: E.-C. T.

Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect „acțiune în constatare” formulată de reclamanta T. A. RETUȚA în contradictoriu cu pârâtele B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA și B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA-SUCURSALA BALTA ALBĂ.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28.09.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 15.12.2014 sub numărul_ reclamanta T. A.-Retuța a chemat în judecată pe pârâtele B. Comercială Română SA și B. Comercială Română S.A.Sucursala Balta Albă, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate:

  1. nulitatea absolută a clauzelor abuzive cuprinse în art.5 și 8 din contractul de

credit bancar nr.1082 încheiat la data de 08.12.2006 și să înlăture pe cale de consecință aceste clauze abuzive;

  1. nulitatea absolută a clauzelor abuzive cuprinse în art.2.6, art.2.10 lit.a,art.2.11,

art.2.10 lit.d, art.3.1, art.3.3, art.3.4, art.3.7, art.3.8, art.3.9, art.4.2 lit.a din condițiile generale de creditare la contractul de credit bancar;

  1. restituirea comisionului de acordare credit de 2,75% flat, în valoare de 1.210

euro la cursul BNR din ziua plății, la care să se calculeze dobânda legală aplicată de la data fiecărei plăți și până la data plății efective, pe cale de consecință eliminarea acestuia pentru viitor;

  1. restituirea comisionului de administrare credit în valoare de 2.112 euro, la

cursul BNR din ziua plății, calculat de la data de 05.01.2007 și până la data de 31.12.2014, la care să se adauge dobânda legală aplicată de la data fiecărei plăți și până la data plății efective, pe cale de consecință eliminarea acestuia pentru viitor;

  1. obligarea pârâtelor ca formula pentru dobândă să fie Euribor 6 M+ Marja fixă

din contract de 1,90 p.p și restituirea dobânzii percepută abuziv față de această formulă, în valoare de 18.863,23 Euro, la cursul BNR din ziua plății, calculată de la data de 05.01.2008 și până la data de 31.12.2014, la care să se adauge plata dobânzilor legale calculată până la data plății efective;

  1. In măsura în care instanța apreciază că dobânda calculată de bancă este una

legală, a solicitat restituirea diferenței de dobândă dintre scadențarul emis la data semnării convenției de credit și ultimul scadențar în valoare de 9.045,33 euro, în care banca a mărit fără consimțământul reclamantei dobânda, cu aplicarea dobânzii legale până la data plății efective;

  1. restituirea sumei de 1054,75 euro, la cursul BNR din ziua plății la care să se

adauge plata dobânzilor legale calculată până la data plății efective, sumă ce a fost percepută cu titlu de comision rambursare anticipată;

  1. obligarea pârâtelor la eliberarea unui nou grafic de rambursare care să conțină

toate modificările;

  1. continuarea convenției de credit astfel modificată;
  2. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în desfășurarea

prezentului litigiu.

In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat următoarele:

La data de 08.12.2006 a încheiat cu BCR S.A. Convenția de creditare nr.1082, având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 44.000 euro, pentru o perioadă de 300 luni, calculată de la data încheierii contractului de credit bancar mai sus menționat. Acest credit are o dobândă fixă de 7,25% în primele 12 luni și variabilă ulterior, cu o marjă fixă de 1,90 p.p, conform art.5 din contract.

Potrivit art.9 din contract, acest credit are o garanție reală imobiliară de rang I constituită asupra imobilului iar potrivit art.14 există o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor, poliță ce a fost încheiată cu un asigurător impus și agreat de pârâte și cesionată în favoarea acestora.

Având în vedere creșterea ratei creditului, respectiv creșterea dobânzii, în prezent o dobândă de 11%, variația dobânzii fiind numai în sens crescător, reclamanta s-a adresat băncii la data de 21.08.2013 cu o invitație la mediere prin care i-a solicitat negocierea contractului de credit bancar.

La data de 02.09.2013 reclamanta a trimis două invitații la mediere prin care a oferit pârâtelor lămuririle necesare cât și actele doveditoare pretinse de BCR, solicitând acestora să se prezinte la data de 11.09.2013 la sediul cabinetului de mediere pentru a negocia convenția de credit bancar și condițiile generale ale acesteia, însă pârâtele nu au dat curs invitației.

La data de 18.09.2013 BCR a trimis un răspuns reclamantei prin care i-a comunicat că va elimina din contract comisionul de administrare pentru viitor, fără să restituie sumele percepute până la acel moment, cu condiția să accepte mărirea marjei din contract de la 1,90 p.p la 6,95 p.p și că potrivit OG nr.50/2010 comisionul de rambursare anticipată a creditului a fost eliminat.

Referitor la nulitatea absolută a clauzelor abuzive cuprinse în art.5 și 8 din Contractul de credit bancar, reclamanta a arătat că, potrivit art.5 „la data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,25% pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 1 an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct.6 și 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,90 p.p.”

Față de această sintagmă, reclamanta a arătat că aceasta trebuie să fie formulată și calculată în așa fel încât să rezulte clar și fără echivoc faptul că dobânda de referință variabilă este Euribor 6 M+ Marja 1,90 p.p. Dobânda trebuie să cuprindă un indice de referință independent de voința băncii, ce trebuie să fie transparent plus o marjă fixă care se regăsește în convenția de creditare, respectiv 1,90 p.p. Se poate observa din desfășurarea relațiilor comerciale că pârâtele nu au ținut cont de evoluția indicelui Euribor, având în vedere că de la o lună la alta banca mărește după bunul său plac dobânda, numai în sens crescător și, chiar dacă Euribor a cunoscut o scădere considerabilă, totuși dobânda a cunoscut creșteri semnificative, ajungând ca reclamanta să plătească în prezent o dobândă de 11%.

Or, în condițiile acestea, clauza cuprinsă în art.5 denotă un dezechilibru semnificativ între prestațiile băncii și prestațiile consumatorului, deoarece acesta, deși ar putea beneficia de o diminuare a dobânzii, în condițiile scăderii Euribor, indice de referință obiectiv, verificabil, ce nu depinde de voința băncii contractante, nu beneficiază de aceasta deoarece banca intervine și majorează marja fixă ce se adaugă la indicele Euribor, astfel încât efectul final este același cu cel ce decurgea anterior din clauza ce cuprinde o condiție pur potestativă.

Potrivit legislației în vigoare, în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda trebuie să fie compusă dintr-un indice de referință (Euribor) la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință BNR în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.

Reclamanta a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că pârâtele într-un mod abuziv și lipsit de transparență, fără o notificare, au considerat să stabilească o dobândă inventată și impusă, în sensul că ori aplică DRV plus marja de 1.90 p.p. ori aplică Euribor 6 M și au mărit marja fixă din contract în mod unilateral, fără să existe un act adițional în acest sens.

Potrivit art.8 „pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe următoarele comisioane: comision de rambursare anticipată, în primele 36 luni de creditare: 4,50% minim 30 euro sau echivalent; intre 37 și 60 luni: 3%, minim 30 euro sau echivalent; între 61 și 120 luni: 2,50% minim 30 euro sau echivalent; peste 121 luni: 2%, minim 30 euro sau echivalent; comision de acordare credit de 2,75% flat, comision de administrare de 22 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea contractată prevăzută la pct.1; comision de transformare pentru prima solicitare-flat de 0,50% flat; comision de transformare pentru următoarele solicitări-flat de 1,00% flat”.

Reclamanta apreciază că acest articol este abuziv deoarece cuprinde consturi suplimentare, respectiv comisionul de rambursare anticipată, în condițiile în care dobânda este variabilă iar potrivit legislației în vigoare acesta nu are ce căuta în contract. La data de 09.10.2012 ca urmare a unei plăți anticipate, pârâtele au perceput acest comision în valoare de 1054,75 euro, comision de acordare credit de 2,75% flat, perceput de pârâtă la data de 08.02.2007, comision de administrare de 22 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, care se aplică de fiecare dată la soldul inițial și nu la soldul rămas. Reclamanta consideră aceste comisioane ca fiind percepute abuziv prin simplul fapt că nu au fost negociate, nu s-au aflat la vedere, nu cunoaște ce servicii i s-au oferit, ce reprezintă aceste comisioane și nici care a fost modalitatea de calcul, aceste comisioane neintrând în prețul contractului.

Referitor la comisionul de rambursare anticipată, reclamanta a învederat și Directiva Europeană 48/CE/2008 prin care este specificat foarte clar: „eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă și calcularea dobânzilor în funcție de un indice de referință transparent, la care se adaugă o marjă fixă care nu poate fi modificată pe parcursul contractului”.

Referitor la nulitatea absolută a clauzelor abuzive cuprinse în art.2.6, art.2.10 lit.a

art.2.11, art.2.10 lit.d, art.3.1, art.3.3, art.3.4, art.3.7, art.3.8, art.3.9, art.4.2 lit.a din condițiile generale de creditare la contractul de credit bancar, reclamanta a arătat că toate articolele menționate constituie o încălcare a dreptului acesteia întrucât pârâtele inserează clauze care le sunt exclusiv favorabile, modifică după bunul plac nivelul dobânzii, fără consimțământul reclamantei și fără a avea putere de negociere.

In ceea ce privește comisionul de acordare credit, această clauzeă este abuzivă, întrucât comisionul este nenegociat, nefiind la vedere și care îi împovărează și mai mult situația financiară grea.

Potrivit art.15 din Legea nr.190/1999, în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente; prin urmare, orice alt cost pus în sarcina clienților, inclusiv comisionul de rambursare anticipată și cel de transformare, este interzis în mod expres.

Potrivit art.3.7 pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar-bancare, mai puțin procentul comisionului de urmărire riscuri, a comisionului de administrare și a comisionului de rambursare anticipată, fără consimțământul împrumutatului. Prin inserarea acestei clauze, care permite băncii modificarea în mod unilateral a costurilor comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar-bancare, se creează un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților. Totodată, necircumstanțierea în niciun mod a elementelor care permit băncii să modifice unilateral clauzele contractuale, lăsând la libera sa apreciere majorarea acestor costuri, printr-o modificare unilaterală fără să existe un motiv întemeiat în acest sens, încalcă condițiile prevăzute de Legea nr.193/2000 și rezultă că această clauză este neclară și fără echivoc.

In ceea ce privește comisionul de urmărire riscuri, reclamanta a considerat că este abuziv deoarece nu descrie un motiv întemeiat pentru care pârâtele îl percep, reclamanta neînțelegând din ce motiv îl plătește, întrucât acest credit are o dublă garanție, respectiv o garanție reală ipotecară și o poliță de asigurare cu un asigurăor impus și agreat de pârâte.

Referitor la comisionul de administrare, reclamanta a învederat faptul că pârâtele îl percep în mod abuziv întrucât acesta este în sumă fixă de 22 euro lunar până la sfârșitul convenției de creditare iar pârâtele nu își respectă clauzele impuse, în sensul că acesta se percepe în procent de 0,05% din valoarea creditului, de unde rezultă că suma nu poate fi fixă ci ar trebui să scadă în funcție de soldul creditului; mai mult nici acest comision nu intră în prețul contractului, fiind nenegociat.

Referitor la ar.4.2 lit.a reclamanta a învederat că prin aceste clauze i s-a creat un prejudiciu substanțial acesteia, neavând posibilitatea negocierii și influențării naturii lor, iar dreptul de opțiune a fost suprimat și înlocuit cu tacita acceptare a noului nivel de dobândă și a comisioanelor abuziv percepute.

Toate aceste articole care dau dreptul băncii de a modifica unilateral, fără consimțământul reclamantei clauzele contractuale contravin nu numai legislației interne și normelor europene, dar și art.11 din convenția de credit în care „Prezentul contract poate fi modificat și/sau completat numai cu acordul ambelor părți, prin acte adiționale”.

Referitor la obligarea pârâtelor ca formula pentru dobândă să fie Euribor 6 M+

Marja fixă din contract de 1,90 p.p și restituirea dobânzii percepută abuziv față de această formulă, în valoare de 18.863,23 Euro, la cursul BNR din ziua plății, la care să se adauge plata dobânzilor legale calculată până la data plății efective, reclamanta a solicitat ca dobânda să fie calculată la soldul rămas al creditului și nu la soldul inițial, astfel cum au procedat pârâtele precum și modificarea sintagmei dobânda de referință variabilă cu sintagma Euribor 6 M și continuarea contractului în această manieră.

B. a perceput în plus în perioada 05.01._14 o dobândă de 18.863,23 euro din dobânda pe care reclamanta a achitat-o băncii în valoare de 31.791,47 euro. Reclamanta apreciază că suma de 18.863,23 euro a fost plătită în mod ilegal și abuziv, pârâtele având parte de o îmbogățire fără just temei.

In măsura în care instanța constată că cele menționate nu sunt legale și va considera ca legal aplicată formula pe care pârâtele au calculat-o netransparent la primul grafid de rambursare emis în 2006, acestea trebuie să restituie reclamantei diferența de dobândă dintre graficul de rambursare eliberat de pârâte în 2006 și graficul de rambursare eliberat în 2013, în valoare de 9.405,33 euro, la cursul BNR din ziua plății, la care să se adauge plata dobânzilor aferente până la data plății efective.

Pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții: clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; prin ea însăși să creeeze un dezechilibru între părți; dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.

Reclamanta a arătat că a încheiat contractul de credit de pe o poziție inegală cu banca, clauzele din contract fiind prestabilite, neavând posibilitatea negocierii lor. Reclamanta a încheiat contractul fără a avea cunoștință care va fi nivelul dobânzii după primul an, creându-se un dezechilibru semnificativ în defavoarea acesteia, nefiind respectată cerința bunei-credințe întrucât chiar dacă dobânda de referință a băncii constituie un element obiectiv de calcul, fiind o noțiune definită în sistemul bancar, aceasta nu a fost explicată și nici definită în convenție.

In drept, au fost invocate dispozițiile art.1269 Cod civil, Legea nr.193/2000, art.14 din Legea nr.24/2006 pentru completarea și modificarea Legii nr.190/1999, Legea nr.190/1999, OUG 50/2010, Directiva 93/13/CEE, Directiva 48/CE/2008, Cauza O. Grupo Editorial SA c.Rocio Marciano Quintero, CJCE-27.06.2000, Cauza Mostazav Claro, Cauza C76/10 Pohotovost s.r.o Vs Iveta Corckovska, Cauza Salvat Editores S.A. v. Jose M.Sanchez Alcon Prades C-241/98.

In dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri (filele 28-106, vol. I).

La data de 28.01.2015 reclamanta a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței o cerere precizatoare și completatoare prin care a solicitat instanței cu privire la al doilea capăt din cererea introductivă să constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive cuprinse în art.7.4 lit.d, lit.g, lit.h și art.8.4 din condițiile generale de creditare ale contractului.

In motivare, reclamanta a arătat că toate aceste articole reprezintă clauze abuzive deoarece aceasta a fost pe o poziție de inegalitate cu pârâtele, acestea având numai drepturi, reclamanta fiind obligată să accepte toate clauzele care nu îi sunt favorabile.

Potrivit art.3 pct.2 din Directiva nr.93/13/CEE orice clauză care nu s-a negociat individual, ci a fost redactată în prealabil, consumatorii neavând posibilitatea influențării ei, este considerată ca fiind abuzivă.

Referitor la capătul 5 al cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat că în măsura în care instanța va obliga pârâtele ca formula de calcul să fie Euribor 6 M plus marja fixă din contract 1,9 pp, acestea trebuie să restituie diferența de dobândă încasată peste această formulă, respectiv suma de 18.863,23 euro, sumă la care se adaugă dobânda legală aplicată de la data perceperii fiecărei sume și până la data plății efective.

Cu privire la capătul 6 din cererea de chemare în judecată, reclamanta a învederat că în măsura în care instanța apreciază că dobânda calculată de bancă este una legală, solicită restituirea diferenței de dobândă dintre scadențarul emis la data semnării convenției de credit și ultimul scadențar, în valoare de 9.405,33 euro.

Odată cu cererea precizatoare, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri (filele 112-126, vol.I).

La data de 14.04.2015 pârâta . SA a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței notă de probe prin care a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei și a depus la dosar un set de înscrisuri (filele 135-249, vol I).

La data de 14.04.2015 pârâta . SA a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată (filele 1-14, vol.II).

Prin întâmpinare s-a invocat excepția inadmisibilității capetelor 3,4,6 și 7 de cerere privind sumele plătite „nedatorat” cu titlu de comision de acordare, comision de administrare, de dobândă și de comision de rambursare anticipată, din moment ce sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze abuzive pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate; excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor prevăzute la capetele 1 și 2

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Toate clauzele contractului nr.1082/08.12.2006 (din partea specială și din condițiile generale) au fost agreate de reclamantă, în condițiile unui consimțământ liber exprimat și neviciat și pe baza unei reprezentări corecte a structurii costului creditului, atât pe componenta comisioanelor cât și pe cea a dobânzii variabile. Clauzele contractuale indicate nu sunt abuzive din moment ce prestațiile contractuale corespund însuși obiectului contractului de credit, fiind esențiale pentru acesta, au fost negociate, au fost incluse în contract, cu respectarea cerințelor bunei-credințe și sunt echilibrate pentru întreaga perioadă de derulare a creditului.

De aemenea, a susținut că reclamanta a fost informată corect, complet și prompt, asupra numărului și întinderii comisioanelor contractuale, o dovadă suplimentară a negocierii fiind eliminarea chiar din etapa precontractuală a comisionului de urmărire riscuri din oferta comercială făcută de bancă. Acțiunea tinde a implica judecătorul în stabilirea prețului contractului, fapt nepermis de dispozițiile incidente în cauză (dreptul comun și dreptul special-hotărârea CJUE cauza 618-10).

Pe cale de cerere reconvențională, pârâta a solicitat pentru contractul de credit în euro ca instanța să adapteze contractul pentru toată perioada contractuală rămasă de parcurs după momentul când reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată în sensul determinării dobânzii variabile folosind algoritmul și anume: indicele euribor la 6 luni + marja fixă de 7% și perceperii unui comision de administrare de 11 euro, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit art.4 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală este abuzivă dacă și numai dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ, următoarele condiții: să nu consacre o componentă ce face parte din obiectul principal al respectivului contract/ o componentă ce face parte din “prețul “ contractului; să nu fi putut/să nu fi fost negociată direct cu profesionistul atunci când se putea negocia; să fi fost introdusă în contract contrar cerințelor bunei-credințe și să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimental consumatorului.

Clauzele contractuale referitoare la dobândă și la comisionul de administrare din partea specială și din Condițiile Generale de Creditare/din contractul de credit bancar încheiat cu reclamanții exprimă, în mod clar și neechivoc, componentele de cost/ de preț, individualizate distinct unele de altele.

Din redactarea clauzelor și din structura contractului de credit reiese clar și neechivoc, fiecare componentă de cost. Dobânda convenită în contract are o determinare corectă, ușor de înțeles și de verificat, de către orice client al băncii/ de omul cu înțelegere medie și diligență medie.

Pârâta nu a ascuns nimic în negotium-ul încheiat și nici în instrumentum-ul semnat de împrumutat. Este de domeniul evidenței, fie și pe baza unei simple lecturări, a contractului de credit în întregul său, că nu a deghizat componente ale dobânzii contractuale, în comisioane.

Dobânda a fost variabilă și a avut regulile ei de determinare, în timp ce comisioanele au, fiecare, rațiunile lor de a fi percepute de la împrumutați. In spatele fiecărui comision stă câte o contraprestație a băncii, în timp ce dobânda este percepută ca simplu fruct al sumei împrumutate.

Pentru comisioane, banca prestează servicii, ele reprezentând o plată și nu un fruct civil. Cauzele juridice sunt, așadar, în mod necesar, diferite.

In cauza de față, instanța nu poate prezuma că simpla plată a unei dobânzi, în paralel cu achitarea unor sume de bani cu titlu de comisioane, reprezintă o încălcare a dispozițiilor din domeniul protecției consumatorilor.

Instanța de fond trebuie să cerceteze metodic, rațiunile pentru care părțile, de comun acord, au inclus în contractul de credit comisioanele și dobânda. Aceasta trebuie să dezlege pricina, făcând diferența între cauzele juridice pentru care sumele de bani au fost percepute.

Nu trebuie pierdut din vedere nici contextul legislativ mai larg, în care activează instituțiile financiar-bancare și în carea acestea își pot propune oferta comercială față de toți consumatorii, dintre care unii le devin cocontractanți/împrumutați.

De asemenea, pârâta a mai arătat că specificul activității bancare dă o anumită marjă de acțiune pârâtei, astfel cum reiese ea din prevederile art.126 din OG nr.99/2006 coroborat cu art.3 alin.1 lit.g din Normele Băncii Naționale a României nr.17 din 18.12.2003 și cu art.175 din Regulamentul nr.18/17.09.2009, art.3 și art.4 paragraf 1 din Directiva 93/13/CEE, art.2 lit.m din Legea nr.363/2007.

In speță, împrumutatul a avut reprezentarea corectă a tuturor componentelor de cost ale creditului și că, prin comun acord, a fost stabilită legea părților: contractul în forma în care a fost agreat/semnat inițial.

Art.969 din Vechiul cod civil consacră această „putere de lege” a învoielii părților făcând aplicația principiului „pacta sunt servanda” . Rațiunea obligativității cuvântului dat de părțile la contract este aceea de a se evita încheierea de contracte jocandi causa, precum și aceea de a garanta securitatea raporturilor juridice, în sensul de a nu permite modificarea raporturilor obligațilonale, fără obținerea acordului celeilalte părți.

Dispozițiile din Legea nr.193/2000 aduc în activul legislativ o . criterii legale suplimentare. Ele vin să completeze analiza juridică ce păstrează în centrul său preceptele și principiile de drept clasice enumerate mai sus. Aceste dispoziții legale nu vin să înlăture elementele sine qua non de care depinde validitatea unui contract. Rolul lor este doar acela de a înăspri rigoarea cu care analizau condițiile clasice de validitate.

Dintre condițiile/criteriile cuprinse în art.4 din Legea nr.193/2000, una trebuie analizată cu prioritate, logico-juridică și anume cea de la alin.6. Interpretând contractul și analizțnd voința comună, valabil exprimată, a părților la contract, instanța trebuie să observe că există un preț al creditului luat, acesta fiind compus din dobândă și comisioane.

In acest sens este și jurisprudența comunitară analizată de pârâtă în întâmpinare.

In ceea ce privește conformitatea clauzelor privind elementele de cost al creditului cu legile aplicabile în materia protecției consumatorilor, pârâta a arătat că în general, contractele de credit au fost asimilate în literatură noțiunii de contract de adeziune sau contract standard preformulat, astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000.

Dobânda de referință a băncii se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii. La rândul lui, costul resurselor de creditare are la bază următoarele elemente: indicele de referință Euribor, costul cu rezervă minimă obligatorie, costurile de lichiditate.

La data încheierii contractului de credit, prin remiterea sumei împrumutate, și-a îndeplinit corespunzător obligațiile convenționale față de cocontractantul său. Dreptul pârâtei născut la data încheierii contractului corespunde obligației corelative de plată a prețului ce incumbă reclamantei, ce include dobânda la cuantumul stabilit de părți ca element constitutiv al prețului. Cauza contractului față de bancă nu mai subzistă în condițiile în care obligația sa deja executată nu își găsește echivalentul în plata prețului, astfel cum a fost agreată de părți.

Contractul de credit nu a fost încheiat în contextul unui monopol al său asupra activității de creditare; libertatea reclamantei de a alege orice produs bancar al oricărei instituții financiare nu a fost cu nimic îngrădită.

Nu în ultimul rând este de observat și faptul că sancțiunea specifică în cazul dolului este nulitatea relativă ce poate fi invocată doar în termenul de 3 ani, cu mult depășit de reclamantă.

In ceea ce privește clauza referitoare la dobânda variabilă, banca a arătat că aceasta nu este abuzivă.

A apreciat că respingerea acțiunii se impune și ca urmare a faptului că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art.4 din Legea nr.193/2000, respectiv: clauza să nu fi fost negociată; clauza să fie contrară bunei-credințe; clauza să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Niciuna dintre condițiile de la art.4 coroborat de art.6 din Legea nr.193/2000 nu este întrunită în cazul clauzelor privind dobânda. Toate clauzele referitoare la dobândă au fost negociate cu reclamanta, aceasta având posibilitatea de a influența conținutul lor, astfel cum cere art.3 alin.3 din Directiva 93/13/CEE, au fost introduse în contract, cu bună-credință, raportat la legile și practicile comercial-bancare atunci în vigoare în România și ele nu produc un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților prin simpla lor existență sau prin faptul că sunt raportate la valoarea creditului și nu la soldul existent la momentul plății lunare.

Reclamanta a avut la dispoziție mai multe pârghii contractuale pentru a influența negotium-ul părților. In cele din urmă, din perspectiva acestei condiții din Directivă, contează ca cei protejați să fi putut negocia.

De asemenea, clauzele au fost inserate cu bună-credință, creditul a fost acordat doar la cererea expresă a consumatorului; prin punerea la dispoziție a draft-ului de contract, consumatorul a putut parcurge conținutul lui pentru fiecare componentă de cost; nu a fost convins să încheie contractul de credit pe baza unei erori sau ca urmare a întreprinderii de către bancă a oricăror manopere dolosive cu privire la oferta comercială a băncii; banca a luat în considerare interesele legitime ale împrumutatului raportând cuantumul sumei împrumutate la posibilitățile de rambursare ale acestora, precum și cuantumul ratelor lunare.

Clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Dimpotrivă o decizie de eliminare a acestor clauze ar determina un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii din moment ce duce la acordarea unui credit cu titlu gratuit de către o societate bancară obligată să funcționeze pe principiile obținerii de profit. Pornind de la art.4 din Legea nr.193/2000 și art.4 al Directivei 93/13/CEE care prevăd noțiunea de „dezechilibru semnificativ” doctrina a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală.

Instanța nu trebuie să facă o comparare ipotetică a două valori matematice ce ar fi putut fi incluse în contracte, cu titlu de dobândă variabilă, ci să observe că nivelul dobânzii de referință a fost unul competitiv față de ofertee disponibile pe piață în toată perioada de până la încheierea contractului din 08.12.2006.

Obligația de la clauza de la art.2.10.a din Condițiile generale nu este afectată de o condiție pur potestativă, ci de o condiție potestativă simplă, modificarea cuantumului dobânzii depinzând atât de voința unei părți la contract, cât și de un element exterior acesteia; cauzală, dacă se dă prioritate și se reține că modificările aduse costurilor de creditare inerente activării pe piața financiar-bancară nu sunt nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului; mixtă-dacă se dă prioritate și se reține că modificările aduse costurilor de creditare inerente pe piața financiar-bancară depind atât de voința uneia din părți cât și de voința altei persoane.

In ceea ce privește comisionul de acordare, pârâta a arătat că prin depunerea/înregistrarea cererii de acordare a creditului, reclamanta i-a dat însărcinarea de a analiza întreaga documentație aferentă/necesară pentru acordarea creditului. Reclamanta a cerut ca banca să efectueze serviciile necesare pentru acordarea creditului, verificarea îndeplinirii condițiilor legale, care în mod normal revin părții care dorește să obțină un credit.

In ceea ce privește comisionul de administrare, pârâta a arătat că această clauză a fost negociată, a fost introdusă în contract cu bună-credință și nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în contract, prin raportare la valoarea întregului credit contractat iar nu la valoarea soldului de la data plății comisionului.

Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă solicită ca, în măsura în care instanța de judecată trece peste toate apărările formulate anteriro, aceasta să adapteze contractul în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile propus de bancă, respectiv: valoarea indicelui de referință Euribor la 6 luni+ marja fixă de 7% și perceperea unui comision de administrare de 11 euro.

In drept, au fost invocate dispozițiile art.1 din Legea nr.193/2000 coroborate cu prevederile art.4 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, ale Legii nr.296/2004 privind Codul consumului și ale Legii nr.289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, în vigoare la momentul încheierii contractului, art.969 și urm.Cod civil, Decretul nr.167/1958, Noul Cod Civil și Noul Cod de procedură civilă.

Pârâta a depus înscrisuri în susținerea întâmpinării și a cererii reconvenționale (filele 15-164, vol.II).

La data de 07.05.2015 reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca neîntemeiată, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată, reluând în esență motivele expuse în cererea de chemare în judecată (filele 3-11, vol.III).

Reclamanta-pârâtă a depus la dosar un set de înscrisuri (filele 12-28, vol.III).

La data de 29.05.2015 reclamanta-pârâtă a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței cerere precizatoare prin care a solicitat instanței ca în măsura în care constată nulitatea absolută a clauzelor abuzive solicită obligarea pârâtelor la restituirea tuturor sumelor încasate abuziv și nedatorate.

In ședința publică din 22.06.2015 instanța a respins excepțiile invocate de pârâta B. Comercială Română SA prin întâmpinare, astfel cum au fost precizate și susținute în ședință publică, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul încheierii de ședință din 22.06.2015 (filele 42,43, vol.III).

Instanța a încuviințat la cererea părților, proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse cele menționate și interogatoriul reclamantei, răspunsurile acesteia la interogatoriu fiind consemnate în scris, iar interogatoriul semnat și atașat la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Raporturile contractuale dintre reclamantă și pârâte intră sub incidența Legii nr.193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând din contractulde credit încheiat între un comerciant și consumatori, așa cum sunt definite aceste două categorii la art.2 din lege.

Legea nr.193/2000 transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către cumpărător sau furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii neechitabile a unor drepturi esențiale din contracte”.

Art.4 din Legea nr.193/2000 califică drept abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Ca atare, din textul normativ enunțat, reglementat de legislația românească, în consens cu dispozițiile Directivei, rezultă că, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții: clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.

In privința caracterului nenegociat al clauzelor contractuale, instanța are în vedere în primul rând dispozițiile legale din legislația specială internă (art.4 alineatele 2 și 3 din Legea nr.193/2000) potrivit cărora o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Prin urmare, prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară.

Imprejurarea că în faza precontractuală, clientul a fost informat în legătură cu condițiile de creditare, nu reprezintă o dovadă a negocierii, negocierea fiind diferită de respectarea obligației de informare, negocierea fiind precedată de informare însă nu se confundă cu aceasta. Prezentarea către public a diferitelor pachete/opțiuni de creditare reprezintă o formă de publicitate/de informare în legătură cu serviciile oferite, însă odată făcută alegerea unui anumit tip de produs de către consumator (dar în condițiile în care banca stabilește ratingul clientului), acesta este lipsit de posibilitatea reală de a negocia condițiile/termenii/clauzele acelui contract de credit (pentru care a optat, în urma informării).

Astfel, negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea pachetului de servicii de către bancă și cu obligația de informare, negocierea presupunând ca partea-consumator să aibă posibilitatea modificării clauzelor contractuale.

Prin mijloacele de probă administrate în cauză, instanța constată că pârâta a făcut dovada faptului că la momentul încheierii contractului au fost aduse la cunoștința reclamantei caracteristicile diferitelor produse financiare precum și condițiile în care se vor derula raporturile juridice dintre părți, iar reclamanta a avut posibilitatea de a opta cu privire la tipul creditului și a făcut alegerea în deplină cunoștință de cauză.

Totuși, din răspunsurile reclamantei la interogatoriu, la întrebările nr.3 și 11 rezultă că aceasta a avut două întâlniri cu reprezentanții băncii înainte de semnarea contractului de credit și i s-a înmânat un grafic de rambursare. Reclamanta a mai specificat faptul că la data încheierii convenției de credit nu a fost supusă vreunei presiuni din partea băncii pentru a semna convenția de credit (întrebarea nr.15).

Totodată, nu se poate reține că modificarea dobânzii se realizează fără acordul consumatorului, câtă vreme această posibilitate este prevăzută în contractul dintre părți și deci asumată de părți, prin semnarea contractului. Reclamanta și-a dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă, nemaifiind deci vorba de o modificare unilaterală, abuzivă, în sensul Legii 193/2000, ci de o modificare realizată cu acordul prealabil al împrumutatului, acord exprimat în acest sens la semnarea contractului. Atâta timp cât reclamanta a semnat contractul de credit și a stabilit împreună cu reprezentantul băncii condițiile speciale aferente acestuia, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru ambele părți.

In analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conținutul drepturilor sau obligațiilor părților, valoarea la care acestea se raportează, precum și existența clauzelor prin care nu se acordă aceleași drepturi ambelor părți contractante.

Pentru a fi abuzivă, o clauză trebuie să producă un dezechilibru între prestațiile părților, analizarea acestei condiții implicând o comparație între interesele celor două părți ale contractului pentru a se verifica dacă interesul consumatorului a fost neglijat în raport cu cel al cocontractantului său.

Referitor la buna-credință, instanța are în vedere considerentul nr.16 al Directivei nr.93/13/CEE, „ la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună-credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor, dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.

Prin urmare, instanța va analiza dacă, prin inserarea clauzelor contestate, au fost vătămate interesele legitime, patrimoniale ale reclamantei. Pentru a stabili existența unui astfel de dezechilibru, instanța va lua în considerare obiectul contractului care constă în acordarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul prețului, care este format din dobândă. Pe de altă parte, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului iar potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de plată și de preț, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Astfel, trebuie să existe și un nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de această calitate pentru a obține beneficii privitoare la preț.

Instanța reține de asemenea că, potrivit punctului 1 lit. a din Anexa Legii 193/2000, sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Cu toate acestea, prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au

libertatea de a rezilia imediat contractul.

In privința clauzei din art.5 din contractul de credit al reclamantei, care prevede că dobânda este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,90 p.p., instanța reține următoarele:

Potrivit clauzei menționate, dobânda curentă este fixă în primul an calendaristic și variabilă ulterior, dobânda curentă fiind formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă un număr de puncte procentuale-1,90.

Această clauză este criticată în esență, din perspectiva faptului că acordă un drept discreționar băncii, în sensul că dobânda de referință nu are un caracter determinabil, indicii de referință neputând fi verificați astfel că prețul produsului cumpărat nu este predictibil.

Pentru tipul de credit contractat de reclamantă, instanța constată că au fost indicate în Anexele la contract-Condiții generale de creditare și modalitățile sub care poate fluctua dobânda de referință variabilă. Astfel, în cuprinsul condițiilor generale sunt prevederi referitoare la creditele cu dobândă variabilă (pct.2.10.a, 2.10.b și 2.11 din contractul de credit nr.1082/08.12.2006).

În speță, analizând prevederile contractuale referitoare la dobândă pe care reclamanta le-a acceptat prin semnarea contractului, instanța reține că acestea stabilesc în mod expres faptul că banca poate schimba dobânda fără acordul împrumutatului în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent (art. 2.10.a din condițiile generale).Prin urmare, schimbarea ratei dobânzii nu s-a realizat în mod discreționar de către furnizorul de servicii bancare ci dimpotrivă raportat la indici obiectivi, care nu au putut fi controlați de către bancă. Astfel, costul resurselor de creditare are la bază mai multe elemente respectiv: indicele de referință Euribor care este influențat de situația lichidității pe piață, costul cu rezervă minimă obligatorie care reprezintă o parte din pasivele băncii, blocată în conturi deschise la BNR unde rata de dobândă remunerată este foarte mică, de cele mai multe ori sub nivelul ratelor de piață și costurile de lichiditate care acoperă riscul de lichiditate pe care banca și-l asumă și este menit să acopere diferența de scadență între creditele pe termen lung acordate clienților și scadența pe termen scurt a surselor de finanțare corespondente.

În speță, prin adresa din 22.02.2011 (fila 163, vol.II), banca a adus la cunoștința reclamantei faptul că dobânda din contractul de credit variază după primul an calendaristic și în funcție de evoluția indicelui de referință independent Euribor la 6 luni și că indicii de referință sunt făcuți publici în toate unitățile teritoriale BCR, precum și pe site-ul BCR, la adresa www.bcr.ro, tocmai pentru a pune la dispoziția acesteia un algoritm transparent de calcul al dobânzii. Astfel, instanța reține că banca și-a respectat obligația asumată prin contract de a aduce la cunoștință consumatorului modificarea ratei dobânzii.

Față de cele reținute, instanța constată că, în concret, rata dobânzii pentru contractul reclamantei se calculează în raport de indicatori obiectivi, ce trebuie îndepliniți/respectați de unitatea bancară și care privesc marja practicată de furnizorii de finanțare în valută (Euribor), dar și în funcție de costul resurselor de creditare, aspect cunoscut și acceptat de reclamantă la încheierea contractului (aceasta fiind avizată asupra faptului că valoarea DRV nu este influențată exclusive de EURIBOR/LIBOR, ci și de alți factori-în speță, costul resurselor de creditare și astfel, dobânda poate fi mai mare decât suma dintre indicele de referință și marja fixă). La rândul lor, aceste costuri se stabilesc având la bază Reglementări ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi, verificabili, iar nu în mod discreționar.

Astfel cum s-a arătat anterior, caracterul variabil al ratei dobânzii era în mod clar menționat în contract, reclamanta asumându-și acest preț al împrumutului, pe care l-a și plătit timp de câțiva ani, după ce au expirat cele 12 luni cu dobândă fixă.

Mai mult, instanța reține că reclamanta a avut posibilitatea de a rezilia contractul de credit, însă nu a optat pentru această variantă, iar perioada de 8 ani (de la momentul încheierii contractului și până la data introducerii cererii de chemare în judecată) în care a plătit ratele de credit denotă faptul că aceasta a înțeles mecanismul de funcționare al dobânzii variabile. De asemenea, faptul că ulterior încheierii contractului de credit au apărut împrejurări care au pus-o pe reclamantă în imposibilitatea de a mai susține costurile contractului de credit nu poate fi imputat băncii și nu poate atrage caracterul abuziv al clauzei, existența sau inexistența acestui caracter raportându-

se la momentul încheierii contractului de credit.

Obligația de transparență a clauzelor contractuale nu trebuie văzută ca o obligație de educare a consumatorului cu privire la contractele ce urmau a fi încheiate iar banca nu trebuie să se transforme în consilierul sau avocatul acestuia.

Mai mult, dată fiind durata mare a creditului acordat și modificările care pot interveni pe piața financiar-bancară în această perioadă, îi este permis băncii să se asigure că va primi o dobândă care să acopere costurile creditului și să îi ofere profitul convenit la încheierea contractului de credit.

Prin urmare, instanța apreciază că dispozițiile clauzei 5 din contractul de credit și

cele ale art. 2.10 lit. a, art.2.10 lit.d și art.2.11 din Condițiile Generale nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, motiv pentru care acest capăt de cerere este neîntemeiat.

Referitor la celelalte clauze invocate de reclamantă ca fiind abuzive, sub aspectul

caracterului negociat al acestora, instanța reține că Legea 193/2000 dispune la art. 4 alin. 2 că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vâ nzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”. Art. 4 alin.3 din Legea 193/2000 prevede: „faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.Instanța reține că aceste clauze au un caracter preformulat, fiind utilizate în mod general, repetat de către pârâtă în activitatea sa curentă, iar reclamanta nu a avut posibilitatea de a influența natura acestora. Negocierea presupune disponibilitatea din partea fiecărei părți, în anumite limite determinate de atingerea intereselor sale economice, de a-și ajusta propria poziție contractuală ca reacție la solicitările și propunerile părții cocontractante. Negocierea trebuie să fie una reală, derulată cu bună-credință. Buna credință în cadrul negocierilor presupune disponibilitatea reală în sensul atingerii acelei forme a contractului care să caracterizeze în mod optim intereselor ambelor părți și nu una formală, deghizată, în care poziția părților este prestabilită. În lumina acestor principii, o confruntare de poziții limitată doar la acceptarea sau declinarea unei oferte nu reprezintă o veritabilă negociere.

Referitor la clauza cuprinsă la art.8 din contract, instanța reține că aceasta stabilește plata unui comision de rambursare anticipată a creditului în cuantum de 4,50%, minim 30 euro sau echivalent, în primele 36 luni de creditare; de 3,00%, minim 30 euro sau echivalent, între 37 și 60 luni, de 2,50%, minim 30 euro sau echivalent, între 61 și 120 luni și de 2,00%, minim 30 euro sau echivalent, peste 121 luni.

Instanța reține că această clauză preformulată, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamantei în condițiile în care aceasta este obligată să suporte un cost suplimentar în situația în care dorește să ramburseze anticipat creditul cu toate că, în acest caz, banca nu mai suportă riscul neexecutării contractului. Procentul comisionului este ridicat, având în vedere că, indiferent de perioada de timp scursă până la momentul rambursării, cuantumul sumei de restituit este una mare raportat la faptul că obiectul contractului l-a reprezentat acordarea unui împrumut de 44.000 euro.

Prin perceperea unui astfel de comision de către bancă, reclamanta este descurajată să mai opteze pentru rambursarea anticipată. Caracterul abuziv al comisionului cuprins la art. 8 din contract rezultă și din prevederile art. 66 OUG 50/2010, aplicabile și contractelor în curs de executare la . acestui act normativ, conform cărora consumatorul are dreptul în orice moment să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. In acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda si costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit. Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate.

Art. 67 alin.1 stabilește că, în cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensatie echitabila si justificata în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipata să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.

Mai mult, art. 68 stabilește în mod expres că nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri: lit.c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă. Având în vedere că dobânda aferentă creditului reclamantei este variabilă potrivit dispozițiilor contractuale, nu poate fi perceput un comision de rambursare anticipată.

Prin urmare, instanța constată caracterul abuziv al acestei clause prin raportare la prevederile Legii nr.193/2000.

In ceea ce privește clauza de la art.8 lit.a din contractul de credit, instanța constată că, potrivit acestei dispoziții contractuale banca percepe un comision de acordare credit de 2,75% flat, care se calculează la valoarea inițială a creditului și se plătește o singură dată, la prima tragere (art.3.1 din condițiile generale).

Potrivit susținerilor pârâtei, acest comision este perceput pentru operațiunile realizate de angajații băncii cu ocazia acordării creditului, operațiuni ce presupun efectuarea unui număr mare de verificări și parcurgerea unui volum semnificativ de documente.

Instanța reține că obligația de a verifica dacă o persoană sau cerere întrunește condițiile de creditare revine băncii, ca furnizor de servicii, deci costurile acestor activități trebuie suportate de cel ce impune aceste verificări. Operațiunile realizate de angajații băncii sunt anterioare creditării efective, iar viitorul client nu are niciun control asupra activităților astfel desfășurate. Prestațiile băncii sunt anterioare întrunirii acordului de voință, consimțământul consumatorului intervenind după efectuarea acestora. Mai mult, acest cost nu este suportat decât de persoanele ce obțin creditul solicitat, deși aceleași resurse se consumă și în cazul cererilor ce nu se finalizează prin acordarea de credit.

In concluzie, instanța apreciază că suportarea de către consummator a unor costuri aferente unor demersuri anterioare creditului și în afara exprimării consimțământului, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților iar exigențele bunei-credințe nu sunt respectate, motiv pentru care va constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în convenția de credit nr.1082/08.12.2006 la art.8 alin.1 lit.a precum și în Condițiile generale de creditare, referitoare la comisionul de acordare a creditului, pe care le va declara nule.

In privința clauzei prevăzute în convenția de credit nr.1082/08.12.2006 la pct.8 alin.1 lit.b, referitoare la comisionul de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, de 22 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, instanța constată următoarele:

Potrivit respectivei clauze contractuale, pentru creditul pus la dispoziție banca percepe un comision de administrare, reprezentând 0,05% din valoarea creditului contractat (22 euro lunar). Această clauză este cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-I caracterul negociat.

Totodată, instanța apreciază că această clauză contractuală prin care se stabilește comisionul de administrare determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, deoarece valoarea comisionului ce se achită lunar, pe toată durata creditului, se raportează la valoarea inițială a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume ce nu este corelată cu valoarea soldului rămas de achitat în fiecare lună de plată a respectivului comision, în condițiile în care scopul comisionului, declarat de pârâtă, este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rată lunară achitată.

In consecință, în raport de art.4 din Legea nr.193/2000, instanța va califica drept abuzivă clauza prevăzută în convenția de credit la pct.8 lit.b, referitoare la comisionul de administrare calculate la valoarea inițială a creditului și o va declara nulă absolut.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite în parte cererea, va constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de credit nr.1082/08.12.2006 la art.8, art.8 alin.1 lit.a și art.8 alin.1 lit.b precum și în Condițiile generale de creditare referitoare la comisionul de rambursare anticipată a creditului, la comisionul de acordare credit de 2,75% flat și la comisionul de administrare de 22 euro, calculat la valoarea inițială a creditului și va respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă este nulitatea.

Analizând dispozițiile Legii nr. 193/2000 instanța reține că, în privința naturii interesului protejat de normele juridice, acesta este unul general nu particular, individual, astfel cum susține pârâta, întrucât aceste norme juridice ocrotesc o categorie generică, aceea a consumatorilor și nu o persoană strict determinată. Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs IvetaCorčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică. În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez AlcónPrades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextual general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele. După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene care, potrivit dispozițiilor constituționale și a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie, pentru instanțele române, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.

De asemenea, având în vedere constatarea caracterului abuziv doar în privința clauzelor referitoare la comisionul de rambursare anticipată a creditului, la comisionul de acordare credit și comisionul de administrare, instanța va dispune eliminarea clauzelor referitoare la respectivele comisioane din convenția de credit încheiată de reclamantă cu pârâta .>

Totodată, va obliga pârâta BCR SA la emiterea unor noi grafice de rambursare în urma constatării nulității clauzelor din contractul încheiat cu reclamanta, ce prevăd perceperea unui comision de administrare de 22 euro lunar, calculat la valoarea inițială a creditului.

In ceea ce privește solicitarea reclamantei de restituire a sumelor achitate în temeiul clauzelor abuzive, instanța constată că unul dintre principiile consecințelor juridice ale aplicării sancțiunii nulității îl reprezintă principiul retroactivității efectelor nulității, ceea ce presupune că nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor ci și pentru trecut, pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului și anularea acestuia. Din acest principiu decurge un altul, cel al restabilirii situației anterioare, conform căruia, tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat. Instanța reține că aceste principii sunt aplicabile în speță deoarece contractul de credit nu este un act juridic cu executare succesivă, ci uno ictu, din moment ce prestația la care s-a obligat pârâta, acordarea sumei de bani a fost executată dintr-o dată. Astfel, instanța va obliga pârâta BCR SA să restituie reclamantei suma plătită de reclamantă acesteia, în baza clauzelor contractuale, care prevăd perceperea unui comision de rambursare anticipată a creditului, a unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și a clauzelor din contractul încheiat cu reclamanta ce reglementează plata unui comision de acordare credit.

In temeiul art. 2 și art.3 OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora în cazul în care obligația este purtătoare de dobânzi și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia, rata dobânzii legale remuneratorie fiind stabilită la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR, instanța va obliga pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor ce urmează a fi restituite de la data achitării acestora și până la momentul restituirii efective și integrale.

In ceea ce privește cererea reconvențională, instanța reține că pârâta-reclamantă . formulat-o doar cu caracter subsidiar, pentru situația admiterii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale ce prevede că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referință afișată la sediile BCR și a capetelor de cerere subsecvente, privind constatarea nulității absolute și modificarea contractelor. Față de soluția respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al respectivei clauze și a cererilor subsecvente acesteia, cererea reconvențională apare ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Luând în considerare însă faptul că cererea principală a fost admisă numai în parte, instanța va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 453 alin.2 Cod procedură civilă și va admite în parte cererea fiecărei părți privind cheltuielile de judecată proporțional cu pretențiile admise.

Astfel, instanța reține că pretențiile formulate de reclamantă au fost admise în proporție de 50 % astfel că instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de onorariu de avocat (50% din 2.000 lei, conform chitanței nr.16 din 09.06.2015). Față de faptul că susținerile pârâtei au contribuit la câștigarea procesului în proporție de 50%, instanța va obliga reclamanta la plata către pârâta BCR SA a sumei de 2.777,54 lei, cu titlu de onorariu de avocat (50% din suma de 5.555.08 lei, conform extrasului de cont depus la dosar-fila 61, vol.III)

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea principală formulată de reclamanta T. A. RETUTA, CNP_, cu domiciliul procesual ales la C.A. N. E. în sector 3, București, ., ., . cu pârâtele B. C. R. SA, J_, CUI_, cu sediul procesual ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen în sector 1, București, . Business Park, nr. 1A, ., și B. COMERCIALĂ R. SA-SUCURSALA BALTA ALBĂ, cu sediul în sector 3, București, .. 31A, . a fost precizată și în consecință:

Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr. 1082/08.12.2006 la art.8 precum și în Condițiile generale de creditare (referitoare la comisionul de rambursare anticipată a creditului).

Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr. 1082/08.12.2006 la art.8 alin.1 lit. a precum și în Condițiile generale de creditare (referitoare la comisionul de acordare credit de 2,75% flat).

Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în Contractul de credit nr.1082/08.12.2006 la art.8 alin.1 lit.b precum și în Condițiile generale de creditare (referitoare la comisionul de administrare de 22 EUR, calculat la valoarea inițială a creditului)

În consecință, constată nule absolut clauzele referitoare la comisionul de rambursare anticipată, comisionul de acordare a creditului și la comisionul de administrare calculat la valoarea inițială a creditului.

Dispune eliminarea clauzelor referitoare la comisionul de rambursare anticipată, comisionul de acordare credit și la comisionul de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, din Contractul de credit nr.1082/08.12.2006.

Obligă pârâta BCR SA la emiterea unor noi grafice de rambursare în urma constatării nulității clauzelor din contractul încheiat cu reclamanta, ce prevăd perceperea unui comision de administrare de 22 euro lunar.

Obligă pârâta BCR SA să restituie reclamantei, sumele plătite de reclamantă pârâtei în baza clauzelor contractuale care prevăd perceperea unui comision de rambursare anticipată a creditului, a unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului și a clauzelor din contractul încheiat cu reclamanta ce reglementează plata unui comision de acordare credit.

Obligă pârâta BCR SA la plata dobânzii legale aferente acestor sume achitate de reclamantă, de la data achitării acestora și până la momentul restituirii efective și integrale.

Respinge celelalte capete ale cererii principale, ca neîntemeiate.

Admite în parte cererea formulată de reclamantă și obligă pârâta BCR SA să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Admite în parte cererea formulată de pârâta BCR SA și obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.777.54 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă BCR SA, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă T. A.-Retuța, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.09.2015.

Președinte, Grefier,

R.-C. L. E.-C. T.

Red.Tehnored.Jud.RCL

5 ex./26.11.2015

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2015....  Pretenţii. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI