Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 01/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 01/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 12847/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civila
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 01.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: SILVIA LEANCĂ
Grefier: M. P.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petenta D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3 BUCURESTI în contradictoriu cu intimatul T. I., având ca obiect înlocuire amendă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.09.2015 și ulterior la data de 01.10.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.01.2014, sub nr._, petenta D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3 in contradictoriu cu intimatul T. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzilor în cuantum de 1.800 lei aplicate prin 10 procese verbale, cu sancțiunea obligării pârâtului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivare, petenta a arătat că pârâtul T. I. a fost sancționat contravențional în mod repetat însă acesta nu a înțeles să achite amenzile aplicate și nici nu a contestat procesele verbale întocmite.
Primăria Babadag a restituit petentei procesele verbale întrucât intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile în proprietate pe raza localității Babadag și nici nu are venituri în vederea executării silite.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Lg. nr. 180/2002 cu modificările și completările ulterioare, Lg. nr. 293/2009, OUG nr. 108/2003, O.G. nr. 55/2002, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2010.
În dovedirea cererii de chemare în judecată, petenta a depus la dosar înscrisuri.
Intimatul, prin curator special, a depus întâmpinare (f. 40), prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare s-a arătat că nu toate semnăturile de pe cele 10 procese verbale sunt identice, ceea ce creează un dubiu cu privire la identitatea celui care le-a semnat.
Procesul verbal din 23.12.2013 nu este semnat decât de agentul constatator, nu și de contravenient și de un martor asistent care să ateste refuzul petentului de a semna.
Se afirmă că nu se poate considera că petentul ar fi luat la cunoștință de procesele verbale fără existența dovezilor de comunicare a acestora la adresa de domiciliu.
În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate disp. Og nr. 2/2001 și art. 205 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că:
Prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 06.09.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei; prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 30.09.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei; prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 01.10.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei; prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 05.10.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei; prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 08.10.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei; prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 20.10.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei; prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 27.11.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei; prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 06.12.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei; prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 15.12.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei; prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 23.12.2012 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei, ( f.20-24).
În ce privește criticile formulate prin întâmpinarea se va reține că susținerea legată de faptul că unul sau mai multe procese verbal nu ar fi semnate de către petent ar fi putut constitui un motiv pentru formularea unei plângeri contravenționale, și că acest motiv nu ține de executarea silită a sancțiunilor aplicate petentului. Astfel, motivul invocat nu poate fi analizat în prezenta procedură.
Legat de faptul că procesul verbal din 23.12.2013 nu ar fi semnat de către contravenient se va reține că și această critică este neîntemeiată, semnătura intimatului fiind aplicată pe procesul verbal, fila 24.
Din mențiunile din procesele verbale rezultă că fiecare dintre ele au fost comunicate intimatului T. I. prin înmânarea unui exemplar de pe procesele verbale la momentul la care acestea au fost întocmite.
În vederea executării silite a pârâtului, procesele verbale de contravenție au fost transmise Unității Administrativ Teritoriale Babadag.
Ca urmare a efectuării demersurilor repetate privind recuperarea pe calea executării silite creanței rezultate din sancționarea pârâtului s-a constată că nu sunt bunurile mobile sau imobile care să aparțină intimatului și care să poată fi executate silit și că acesta nu realizează venituri.
La data de 30.05.2013 a fost întocmit procesul verbal nr. 4667 prin care a fost declarată starea de insolvabilitate a intimatului T. I., f. 17-19.
Întrucât pârâtul nu a achitat amenzile contravenționale în sumă de 1.800 lei în termen de 30 zile, petenta a formulat cerere de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, în temeiul art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
În conformitate cu disp. art. 39¹ alin.1 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, va putea proceda la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
În ce privește modalitatea de executare a acestei sancțiuni, se are în vedere că în conformitate cu disp. art. 39¹ alin.2 din OG nr. 2/2001, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Având în vedere că pârâtul nu a achitat amenzile în valoare de 1.800 lei în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunilor si nici nu exista posibilitatea executării silite, instanța va înlocui sancțiunile cu amendă ce i-au fost aplicate intimatului prin fiecare dintre procesele verbale după cum urmează: va sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 06.09.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 3 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului; va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 30.09.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului; va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 01.10.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 3 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului; va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 05.10.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului; va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 08.10.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului; va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 20.10.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului; va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 27.11.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului; va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 06.12.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului; va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 15.12.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului; va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 23.12.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
În ce privește modalitatea de executare a acestei sancțiuni, se are în vedere că în conformitate cu disp. art. 39¹ alin.2 din OG nr. 2/2001, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 5 ore, activitate ce se va execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 39¹ din OG nr. 2/2001, în condițiile mai sus redate, instanța va admite cererea formulată de reclamantă.
În temeiul art. 451 alin.1 si art. 453 alin.1 C.proc.civ va obliga intimatul la plata către petentă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul curatorului special.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea formulată de petenta D. GENERALĂ DE POLITIE LOCALA SECTOR 3 BUCURESTI în contradictoriu cu intimatul T. I., (CNP:_) cu domiciliul cunoscut în Babadag, .. 29, județ Tulcea, citat și prin afișare la ușa instanței și prin curator Ceafalau L. M., cu domiciliul profesional în București, sector 2, ., nr. 10, .> Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 06.09.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 3 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 30.09.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 01.10.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 3 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 05.10.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 08.10.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 20.10.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 27.11.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 06.12.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 15.12.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . –OLP nr._/ 23.12.2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției Comunitare a Sectorului 3, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, activitate ce se execută in raza teritorială a unității administrativ teritoriale de la domiciliul pârâtului.
Obligă intimatul la plata către petentă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul curatorului special.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică din 01.10.2015.
P., Grefier,
S. L. M. P.
← Pretenţii. Sentința nr. 01/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 01/2015.... → |
---|