Pretenţii. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 16080/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 14.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. A. S.
Grefier: D. V. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. N. BUCUREȘTI S.A. și pe pârâtul P. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată imposibilitatea administrării probei cu interogatoriul întrucât pârâtul nu s-a prezentat la termenul de astăzi, urmând a aprecia asupra acestui aspect conform dispozițiilor art. 351 Cod procedură civilă.
Instanța socotindu-se lămurită, închide dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.08.2015, sub nr._, reclamanta A. N. BUCUREȘTI S.A. a solicitat obligarea pârâtului P. G. la plata sumei de 341,33 lei reprezentând contravaloare servicii evaluare tehnică, recepție și montare buclă, a sumei de 221,34 lei reprezentând contravaloare contor distrus, a sumei de 763,32 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apă și servicii de canalizare, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 161,08 lei calculate până la data de 07.05.2014, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 185 lei reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru în cuantum de 118 lei și cheltuieli comunicare somație prin executor judecătoresc în cuantum de 67 lei.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat în prealabil faptul că anterior introducerii cererii a îndeplinit procedura comunicării somației conform art. 1014 Cod procedură civilă, prin intermediul B.E.J.A. „S. I. și S. Elis A.”, însă debitorul nu a înțeles să plătească contravaloarea debitului solicitat.
A mai menționat reclamanta faptul că prin transmiterea somației a fost întrerupt cursul prescripției deoarece a fost formulată cerere de emitere a ordonanței de plată, ce a făcut obiectul dosarului nr._/301/2014 și a fost respinsă de către instanță, sentința fiind comunicată în data de 24.07.2015, astfel încât sunt incidente prevederile art. 2539 alin. 2 teza a II-a Cod civil, aplicabile conform art. 204 din Legea nr. 71/2011.
Reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. ANB3116570/05.07.2011, în temeiul căruia reclamanta a prestat servicii pârâtului, iar acesta din urma avea obligația de a plăti contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, conform art. 15 alin. 1 din contract și art. 229 lit. n din Regulamentul cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare aprobat prin Ordinul nr, 88/2007. Reclamanta a precizat că pârâtul nu a înțeles să execute obligațiile contractuale, înregistrând un debit restant în cuantum total de 1325,99 lei.
Reclamanta a învederat faptul că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă.
A mai susținut reclamanta faptul că pârâtul nu a contestat facturile fiscale emise și nu a renunțat la serviciile contractate, fiind de drept în întârziere cu privire la obligația de plată a contravalorii facturilor emise.
Invocând dispozițiile art. 969 alin. 1, art. 1073 și art. 1082 Cod civil, reclamanta a învederat faptul că legiuitorul a instituit o prezumție de culpă în sarcina debitorului unei obligații de rezultat, creditorul fiind obligat doar să dovedească existența raportului juridic obligațional, susținând că în cauză a făcut această dovadă prin contractul depus la dosarul cauzei. A mai precizat reclamanta faptul că a făcut dovada existenței debitului, astfel încât îi revine pârâtului obligația de a dovedi îndeplinirea propriilor obligații conform art. 1169, 1170 cod civil și art. 249-250 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește calculul penalităților, reclamanta a arătat că, potrivit art. 30 alin. 3 și 4, art. 31 alin. 6 și 7 din Legea nr, 241/2006, pârâtul datora majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, în cuantum de 0,04% pe zi până în data de 01.03.2014 și în cuantum de 0,03% pe zi începând cu data de 01.03.2014. A menționat reclamanta faptul că a calculat până la data de 07.05.2014 penalități de întârziere în cuantum de 161,08 lei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 969, 970, 973, 1073, 1082, 1088, 1091, 1092 și următoarele, 1169, 1170 Cod civil, art. 204 din Legea nr. 71/2011, art. 2539, 2540 noul Cod civil, Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006, Ordinul nr. 88/2007 al Președintelui ANRSC, noul Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtului.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 118 lei (f. 10-16), conform art. 3 alin. 1 și art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
La solicitarea instanței, reclamanta a depus note scrise (f. 98-124), înregistrate la dosarul cauzei în data de 08.10.2015, la care a anexat înscrisurile prezentate de către reclamant la momentul încheierii contractului de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare.
A menționat reclamanta faptul că la semnarea contractului, pârâtul nu a prezentat nicio declarație sau procură din partea altor posibili locatari sau coproprietari ai imobilului în cauză, apreciind că din eroare s-a menționat în cuprinsul contractului faptul că pârâtul ar fi reprezentant al proprietarilor imobilului.
Reclamanta a arătat faptul că în cuprinsul Anexei nr. 5 la contract pârâtul a declarat faptul că este unicul consumator și nu este consumator în comun cu alți coproprietari, numărul persoanelor deservite de branșament fiind 4.
Reclamanta a învederat faptul că în calitatea de operator avea doar obligația de a monta contorul principal al branșamentului, potrivit art. 3 lit. i alin. 3 din Legea nr, 241/2006, eventualele neînțelegeri dintre locatari urmând a se soluționa între aceștia.
OCPI a depus, la solicitarea instanței, adresă privind situația înscrierii în cartea funciară a imobilului menționat în contractul de furnizare a serviciilor invocat de către reclamantă, înregistrată la dosarul cauzei în data de 07.10.2015 (f. 126-127).
Totodată, la solicitarea instanței, D.I.T.L. Sector 3 a depus la dosarul cauzei mențiuni privind titularii de rol fiscal ai imobilului menționat, înregistrate la dosarul cauzei în data de 13.10.2015 (f. 130-137).
În cauză s-a încuviințat pentru reclamantă și administrat proba cu înscrisuri. Proba cu interogatoriul pârâtului, încuviințată pentru reclamantă, nu a putut fi administrată având în vedere că pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta A. N. BUCUREȘTI S.A., în calitate de operator și pârâtul P. G., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. ANB3116570/05.07.2011 (f. 51-60), pe durată nedeterminată, conform art. 5 alin. 1 contract, având ca obiect furnizarea/prestarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și/sau de canalizare pentru imobilul din ., sector 3, București.
Pârâtul a încheiat contractul nr. ANB3116570/05.07.2011 în nume propriu, în calitate de locatar al imobilului mai sus indicat, mențiunile privind calitatea de „reprezentant proprietari imobil” având scopul de a indica faptul că pârâtul avea calitatea de moștenitor cu vocație generală a defuncților P. M., decedat în data de 26.10.2001 și P. E., decedată în data de 12.04.1998, conform certificatelor de deces depuse la dosarul cauzei (f. 123).
Astfel, din adresa comunicată de către D.I.T.L. Sector 3 București și înscrisurile anexate (f. 132-137), rezultă că defuncții figurau în calitate de titulari de rol fiscal ai imobilului situat în ., sector 3, București, pentru suprafața de 115,50 mp, fiind înscriși în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 97/25.05.1992 la notariatul de Stat al Sectorului 4 București și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Prefectura Municipiului București.
Totodată, conform declarației pârâtului, anexa 5 la contractul nr. ANB3116570/05.07.2011 (f. 114) și cărților de identitate ale pârâtului, și ale numiților M. E., P. A. (f. 121, 124), rezultă că pârâtul a încheiat contractul menționat, având natura juridică a unui act de administrare, în calitate de fiu al defuncților, prin urmare moștenitor cu vocație generală. De altfel, pârâtul figurează în calitate de utilizator în cuprinsul celor 6 anexe ale contractului (f. 110-115).
Potrivit art. 9.22 din contract (f. 54), care prevedea că în cazul în care branșamentul și/sau racordul au fost realizate fără avizul reclamantei, pârâtul, în calitate de utilizator, urma a plăti contravaloarea cheltuielilor angajate de către reclamantă pentru evaluarea tehnică a branșamentului și/sau racordului și contravaloarea buclei de măsură.
Ca urmare a faptului că locul de consum situat în . fusese racordat fără forme legale la rețea, reclamanta a întocmit fișă de evaluare tehnică și proces verbal de recepție (f. 60 verso - 64), semnate de către numita P. E., indicată drept colocatar de către pârât în anexa 5 la contract, și a emis factura fiscală nr. ANB_/06.07.2011 (f. 18), scadentă în 21.07.2011, în valoare de 491,33 lei, reprezentând contravaloare evaluare tehnică și recepție plus tarif montare buclă de măsură 20 mm. Din valoarea facturii fiscale menționate, pârâtul a plătit suma de 150 lei, rămânând un rest de plată în cuantum de 341,33 lei, conform centralizatorului întocmit de reclamantă (f. 17).
În baza contractului, art. 15 alin. 1 raportat la art. 13, pârâtul, în calitate de utilizator, avea obligația de a plăti facturile reprezentând contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, calculate conform prețurilor și tarifelor legale, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii, data emiterii și termenul de scadență urmând a fi înscrise pe factură.
Pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare prestate pârâtului în perioada iulie 2011 - noiembrie 2013, reclamanta a emis un număr de 15 facturi fiscale (f. 19-27, 29-48), scadente în perioada august 2011 - decembrie 2013, pârâtul figurând cu un debit restant în cuantum de 763,32 lei (f. 17).
Potrivit art. 9.21 din contract, pârâtul avea obligația de a plăti contravaloarea lucrărilor de înlocuire/reparație a contorului al cărui sigiliu a fost rupt sau care a fost deschis sau demontat.
Din cuprinsul notei de comunicare intervenție contor (f. 65), semnată de către numita P. E., rezultă că în data de 25.06.2011, în prezența acesteia din urmă, reprezentanții reclamantei au înlocuit contorul existent la locul de consum din . A, fiind emisă factura fiscală nr. ANB_/04.05.2012, scadentă în data de 19.05.2012, în valoare de 221,34 lei reprezentând taxă contor distrus (f. 28).
În drept, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă, se reține că potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheia,t în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, iar conform art. 220 alin. 1 din același act normativ, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011.
În cauză, raporturile juridice dintre părți s-au desfășurat în baza contractului nr. ANB3116570/05.07.2011, fiind prin urmare guvernate de Codul civil 1864.
Pe fondul cauzei, conform dispozițiilor art. 969, art. 970 alin. 1 și art. 1073 Cod civil 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părți, creditorul având dreptul la îndeplinirea exactă a obligațiilor.
Instanța mai reține că în materia obligațiilor de rezultat, în sarcina debitorului operează o prezumție dublă relativă, respectiv de neexecutare a obligației contractuale și de culpă în neexecutarea obligației, creditorul trebuind doar să dovedească existența contractului și executarea propriei obligații.
În cauză, astfel cum s-a arăta deja, reclamanta a făcut dovada existenței contractului dintre părți, prin înscrisul sub semnătură privată - contract nr. ANB3116570/05.07.2011 și anexele 1-6 (f. 51-60).
Totodată, reclamanta a făcut dovada executării propriilor obligații, constând în evaluare tehnică și montare buclă, prestare servicii de alimentare cu apă și canalizare, precum și înlocuire contor distrus, astfel cum rezultă din fișa de evaluare tehnică, procesul-verbal de recepție, nota de comunicare intervenție contor, semnate de către numita P. E., indicată drept colocatar de către pârât în anexa 5 la contract (f. 60 - 65). Executarea obligațiilor rezultă și din cuprinsul facturilor fiscale emise în perioada iulie 2011 - noiembrie 2013 (f. 19-27, 29-48), cuprinzând cantitatea de apă alimentată, apă uzată și pluvială deversate în canalizare.
Prin urmare, potrivit art. 9.21, 9.22 și 15 alin. 1 din contract, pârâtul avea obligația de a plăti contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, conform centralizatorului de la fila 17 dosar, respectiv:
- 341,33 lei reprezentând contravaloare neachitată servicii de evaluare tehnică și montare buclă conform facturii fiscale nr. ANB_/06.07.2011, scadentă în data de 21.07.2011 (f. 18);
- 221,34 lei reprezentând taxă contor distrus conform facturii fiscale nr. ANB_/04.05.2012, scadentă în data de 19.05.2012 (f. 28);
- 763,32 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apă și servicii de canalizare, conform facturilor fiscale emise în perioada 26.07._13, scadente în perioada 10.08._13 (f. 19-27, 29-48).
Or, pârâul nu au făcut dovada executării obligațiilor de plată a contravalorii serviciilor facturate și nu a dovedit faptul exonerator de vinovăție, deși îi revenea sarcina probei.
Pentru aceste considerente, instanța va admite capătul principal al cererii și îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumelor mai sus menționate.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, se reține că potrivit art. 30 alin. 4 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, acestea fiind datorate începând cu prima zi după scadență. Potrivit aceleiași dispoziții legale, valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului.
Prevederile legale menționate au fost reproduse în art. 15 alin. 2 din contractul nr. ANB3116570/05.07.2011, încheiat între părți.
Având în vedere faptul că pârâtul nu a plătit contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, în cuantum de 763,32 lei, conform facturilor fiscale emise în perioada 26.07._13, scadente în perioada 10.08._13, acesta avea obligația de a plăti reclamantei penalități de întârziere în cuantumul prevăzut de art. 120 alin. 7 Codul de procedură fiscală, respectiv, 0,04% pe zi până la data de 01.03.2014, iar ulterior 0,03% pe zi, calculate de la scadența fiecărei facturi fiscale, până la plata debitului, fără a se putea depăși cuantumul valorii asupra căreia poartă.
Reclamanta a calculat și factura penalități de întârziere de la scadența fiecărei facturi fiscale emise în perioada 26.07._13 pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, până la data de 07.05.2014, conform centralizatorului depus la fila 17 dosar, anexelor la facturile fiscale (f. 19-27, 29-48) și factura nr. ANB_/07.05.2014 (f. 49-40).
Valoarea totală a penalităților de întârziere calculate și facturate de către reclamantă este de 161,08 lei.
Pentru aceste motive, instanța va admite capătul accesoriu de cerere și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 161,08 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la valoarea facturilor emise în perioada 26.07._13, de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 07.05.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât pârâtul este cel care a căzut în pretenții, instanța îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 118 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru (f. 10-16).
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 67 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc pentru parcurgerea procedurii comunicării somației de plată, instanța reține că potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, o condiție esențială pentru acordarea cheltuielilor de judecată este ca efectuarea acestora să fi fost necesară pentru buna desfășurare a procesului în cadrul căruia au fost solicitate.
Or, potrivit susținerilor reclamantei și temeiului de drept invocat în cuprinsul somației, acest înscris a fost comunicat pârâtului prin intermediul executorului judecătoresc (f. 68-73) în vederea parcurgerii procedurii prealabile necesare în vederea soluționării cererii de emitere a ordonanței de plată ce a făcut obiectul dosarului nr._/301/2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 3 București (f. 74-83).
Prin urmare, deși cererea de emitere a ordonanței de plată mai sus menționată a avut același obiect ca prezenta cauză, cheltuielile efectuate de către reclamantă cu comunicarea somației prin executor judecătoresc nu au fost necesare soluționării prezentului litigiu, iar faptul că reclamanta a ales să parcurgă mai întâi procedura specială a ordonanței de plată, iar ulterior procedura de drept comun, nu poate fi imputată pârâtului.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 67 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu executor judecătoresc pentru parcurgerea procedurii comunicării somației de plată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către reclamanta A. N. BUCUREȘTI S.A., CUI RO12276949, înregistrată la ONRC sub nr. J_, cu sediul în sector 1, București, .. 2, în contradictoriul cu pârâtul P. G., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă:
-a sumei de 341,33 lei reprezentând contravaloare servicii evaluare tehnică, recepție și tarif montare buclă, conform facturii fiscale emise în data de 06.07.2011;
-a sumei de 221,34 lei reprezentând taxă contor distrus conform facturii fiscale emise în data de 04.05.2012;
-a sumei de 763,32 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apă și servicii de canalizare, conform facturilor fiscale emise în perioada 26.07._13, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 161,08 lei calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la data de 07.05.2014.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 118 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 67 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu executor judecătoresc pentru parcurgerea procedurii comunicării somației de plată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel urmează a se depune la Judecătoria Sector 3 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.11.2015.
Președinte, Grefier,
S. A. S. D. V. O.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria... → |
|---|
