Pretenţii. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 12109/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 22.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. D.
Grefier: E. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulata de reclamanta . GROUP SA în contradictoriu cu pârâtii C. L. SECTOR 3 PRIN REPREZENTANT și U. A. TERITORIALA SECTORUL 3 REPREZENTATA DE PRIMAR, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 08.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 22.09.2015, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Asupra cauzei civile de față, constată urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2014, sub nr._, reclamanta . GROUP SA în contradictoriu cu pârâtii C. L. SECTOR 3 PRIN REPREZENTANT și U. A. TERITORIALA SECTORUL 3 REPREZENTATA DE PRIMAR, a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtilor la plata sumei de 4.166,51 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri în temeiul asigurării facultative CASCO + 506,64 lei reprezentând dobânda legală corespunzătoare sumei datorate de la data plății despăgubirilor și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 01.02._14 + plata dobânzii legale corespunzătoare, în continuare, de la data de 30.06.2014 până la plata integrală a debitului + cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că la data de 27.10.2011, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, condus de D. M. M. pe . 3, către Calea V., în dreptul imobilului Casa de Pensii, a fost avariat ca urmare a impactării unei gropi în carosabil, nesemnalizată, așa cum rezultă din declarația dată cu ocazia avizării de daună. La data producerii evenimentului, auto cu nr. de înmatriculare_ beneficia de asigurare CASCO facultativă . nr._, în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr. AVA/MB/_/11 și pentru care s-a plătit la data de 01.02.2012 despăgubirea în cuantum de 4.166,51 lei. Potrivit art. 22 din OG nr. 43/1997 „Administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ teritorială a acestora”.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 194 NCPC, art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 1349, 1376-1377 și urm. Cod civil, OUG nr. 195/2002, OG nr. 43/1997, Legea nr. 215/2001, OG nr. 13/2011.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, f.8-36, proba testimonială și proba cu expertiză tehnică auto.
În temeiul art. 223 alin. 2 Cod de procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată potrivit din OUG nr. 80/2013, fila 43.
La data de 15.12.2014 pârâții au depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care, pe cale de excepție au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului L. Sector 3, întrucât acesta este doar o autoritate deliberativă a unității administrativ-teritoriale, având funcția de organ deliberativ-legiuitor local necesar exercitării puterii publice în interesul comunității locale cu respectarea legislației. Pe fondul cauzei pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt s-a arătat că numai în situația în care ar fi existat probe suficiente pentru determinarea modalității producerii respectivei avarii și a persoanelor responsabile asigurătorul poate exercita dreptul său de regres contra persoanei vinovate. Mai mult, conducătorul auto, prin manevre specifice ar fi putut rula în condiții de deplină siguranță pentru automobil, evitând producerea unor avarii. De asemenea, pârâții au precizat că reclamanta a dovedit doar existența unui prejudiciu, respectiv numai unul in elementele prevăzute cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nefiind dovedită culpa pârâților și nici raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită. Totodată se mai arată că față de lipsa unor înscrisuri din care să rezulte fără echivoc modul de producere a evenimentului, nu se poate concluziona că există suficient material probator pentru a se atrage răspunderea unei terțe persoane considerată vinovată de producerea prejudiciului.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. Codului de procedură civilă, Legii nr. 215/2001.
La data de 26.01.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei capacității procesuale de folosință, acțiunea fiind promovată împotriva pârâtelor și întemeiată pe Legea nr. 215/2001, Legea nr. 213/1998 și OG nr. 43/1997, potrivit cărora autoritățile administrației publice locale administrează, sau după caz, dispun de resursele financiare, precum și de bunurile proprietatea publică sau privată ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale. De asemenea, statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele și în condițiile legii.
Pe fondul cauzei, reclamanta a precizat că există un prejudiciu cert, respectiv daunele provocate autovehiculului ca urmare a impactării gropii nesemnalizate, acesta fiind dovedit cu proces-verbal de constatare a daunelor, cu calcul reparație, cu facturi, fotografii, extras de cont. De asemenea, legătura de cauzalitate rezultă din declarația conducătorului auto cu privire la împrejurările producerii daunei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 201 alin. 2 Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 14.04.2015, instanța, în baza art. 258 raportat la art. 255 C.p.c., a încuviințat proba cu înscrisuri, pentru reclamantă proba testimonială cu martorul D. M. M., a cărui declarație este atașată la fila 111 din dosar și proba cu expertiză tehnică auto, raportul de expertiză aflându-se la filele 100-107, apreciind că acestea sunt admisibile, ducând la soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 NCPC instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrare de probe ori după caz cercetarea în fond a pricinii.
Excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
Prin întâmpinarea depusă la data de 15.12.2014, pârâtul C. L. al Sectorului 3 București a invocate excepția lipsei capacității procesuale de folosință.
Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Consiliului L. Sector 3 este o excepție de fond întrucât se referă la condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, peremptorie deoarece admiterea excepției are drept rezultat respingerea acțiunii formulate împotriva acestuia și absolută pentru că poate fi invocată de către instanță din oficiu, de oricare dintre părți sau de procuror, în orice stare a pricinii.
Una din condițiile pentru a fi parte în proces este capacitatea procesuală, iar reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, are obligația de a justifica atât capacitatea sa procesuală, cât și capacitatea procesuală a pârâtului, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega decât între persoane care au folosința și exercițiul drepturilor subiective civile.
Potrivit dispozițiilor art. 56 alin. 1 NCPC poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale au inițiativă și hotărăsc, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale, fiind, în fapt organe deliberative prin care se realizează autonomia locală.
În conformitate cu disp. art. 21 alin. 1 din aceeași lege unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu (…) Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii, iar, în conformitate cu alin.2 al aceluiași articol, în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
Din prevederile legale redate anterior, rezultă clar lipsa capacității procesuale de folosință a consiliului local, care nu este altceva decât un organ deliberativ care hotărăște în privința tuturor problemelor ce privesc administrarea unității administrativ teritoriale.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Consiliului L. Sector 3 și va respinge cererea in contradictoriu cu pârâtul C. L. Sector 3, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
În continuare, instanța reține că potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale (licite sau ilicite) sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii sau, după caz, a săvârșirii lor. Pentru aceste motive, fața de data producerii evenimentului rutier (27.10.2011), care face obiectul prezentei cauze, instanța va analiza prezenta cerere prin prisma dispozițiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
În fapt, la data de 27.10.2011, autoturismul Skoda O. cu nr. de înmatriculare_, condus de D. M. M. pe . 3, către Calea V., în dreptul imobilului Casa de Pensii, a fost avariat din cauza trecerii prin groapa din carosabil, nesemnalizată, la limita unui cămin de canalizare.
Potrivit declarației martorului D. M.-M. (f. 111), la data de 27.10.2011, în jurul orei 00.00-01.00, s-a deplasat cu autoturismul marca Skoda O., cu nr. de înmatriculare_, pe . fața Casei de Pensii. Întrucât era o stradă laturalnică, care nu era iluminată corespunzător, nu a observat groapa existentă pe carosabil, lângă un canal, și a intrat cu roata autoturismului în aceasta. De asemenea, martorul a declarat că a circulat cu viteza legală, iar groapa nu era semnalizată. În urma acestui eveniment rutier, autoturismul a suferit avarii la roată și la sistemul de direcție.
Concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară (f. 100-106), au arătat că, din materialul probator existent la dosarul cauzei, rezultă că, în data de 27 octombrie 2011, în jurul orelor 00.30, autoturismul Skoda O. cu numărul de înmatriculare_, condus de numitul D. M. M., a lovit o groapă nesemnalizată, formată în carosabilul Bulevardului Basarabia din Municipiul București, la limita unui cămin de canalizare. De asemenea, prin raportul de expertiză anterior menționat, s-a menționat că legătura de cauzalitate dintre avariile autoturismului Skoda O. cu numărul_ și trecerea prin groapa din carosabil este evidentă în condițiile în care la trecerea prin groapă presiunea exercitată asupra roților de către marginile metalice ale capacului de canalizare precum și marginile dure de beton ale gropii au dus la tăierea anvelopelor și la deformarea jantelor. De asemenea, potrivit concluziilor expertului, în momentul coborârii roții din față în groapă, partea inferioară a barei a lovit carosabilul.
Raportul de expertiză se coroborează și cu planșele foto aflate la filele 12-16 din care rezultă existența gropii în carosabil, aceasta fiind formată prin dislocarea asfaltului de la marginea căminului de vizitare al instalației de canalizare.
La data evenimentului rutier, autoturismul cu numărul_ era asigurat Casco la societatea reclamantă conform poliței AVA nr._ (f. 21).
În temeiul raportului de asigurare facultativă, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. AVA/MB/_/11 și a achitat asiguratului suma de 4.166,51 lei conform extrasului de cont aflat la fila 11 din dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 2210 din Codul civil, în limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
Instanța apreciază că situația reglementată de art. 2210 din Codul civil, fiind un caz de subrogație, pentru existența dreptului asigurătorului este necesar ca asiguratul despăgubit sa aibă împotriva celui chemat în judecată o acțiune în răspundere civilă delictuală.
Potrivit art. 1357 NCC cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare iar potrivit alin. 2 autorul prejudiciului răspunde pentru culpa cea mai ușoară. Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, precum si vinovăția autorului faptei ilicite.
Totodată, conform art. 249 din Codul de procedură civilă, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, astfel că, în cadrul acțiunii în răspundere civilă delictuală, reclamantei îi revine sarcina probei privind toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate concretă dintre faptă și prejudiciu, astfel cum rezultă acestea din dispozițiile textelor legale menționate anterior.
În ceea ce privește fapta ilicită instanța reține că aceasta presupune orice faptă, prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau intereselor aparținând unei persoane.
În speță, aceasta consta în inactiunea pârâtului prin neîndeplinirea obligațiilor legale ce-i reveneau de reparare si întreținere a drumurilor aflate în administrarea sa.
Astfel, art. 5 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, stabilește în sarcina administratorului drumului public obligația cu caracter general de a semnaliza orice obstacol aflat pe partea carosabilă și de a lua toate măsurile de înlăturare de îndată a acestuia, alineatul 6 al aceluiași articol indicand posibilitatea angajării răspunderii civile a administratorului drumului public „in cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta”.
Conform art. 2 Hotărârea CGMB nr. 254/2008 Administrația străzilor va administra rețeaua principală de străzi, piețe publice și lucrări de artă ale Municipiului București cuprinse în anexele 1 și 2 iar potrivit art. 4 celelalte artere, piețe publice și lucrări de artă se administrează de către Consiliile Locale ale sectoarelor 1-6 în aria cărora se află.
Instanța constată că . care s-a produs evenimentul rutier nu este inclusă in cele două anexe ale actului normativ menționat anterior astfel incât se află în administrarea Consiliului L. al sectorului 3 București. Având în vedere că acesta nu are capacitate procesuală de folosință astfel cum instanța a stabilit mai sus, repararea prejudiciilor cauzate starea necorespunzătoare a drumului public revine Sectorului 3 București în care se află situat acesta.
Instanța reține că înscrisurile depuse la dosar referitoare la modul de producere al evenimentului rutier se coroborează cu declarația martorului D. M.-M. (f. 111), precum și cu raportul de expertiză tehnică judiciară (f. 100-106), conform cărora autoturismul a fost avariat din cauza trecerii prin groapa din carosabil, nesemnalizată, la limita unui cămin de canalizare.
Referitor la cerința existenței unui prejudiciu, instanța reține că prin prejudiciu se înțelege consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană.
În prezenta cauză, acesta constă în valoarea avariilor produse autoturismului cu numărul de înmatriculare_ respectiv suma de 4.166,51 lei. Certitudinea prejudiciului sub aspectul existenței și întinderii sale reiese în mod neîndoielnic din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv referat de evaluare a pagubelor și stabilire a despăgubirilor cuvenite (f. 9), factura fiscală nr. 5701/24.11..2011 (f. 27), calcul reparații (f. 30-31).
În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, instanța reține că acesta reiese din dinamica producerii evenimentului rutier, avarierea autoturismului cu numărul de înmatriculare_ fiind consecința imediată și directă a faptei pârâtului de neîndeplinire a obligațiilor care îi reveneau cu privire la starea tehnică a drumurilor din Sectorul 3 al Municipiului București.
Acesta rezultă de asemenea și din raportul de expertiză auto (f. 100-106), conform căruia, din planșele foto puse la dispoziția expertului, se observă avarierea autovehiculului, iar în planșa foto de la f. 103-104 din dosar apare o groapă în carosabil, nesemnalizată, la limita unui cămin de canalizare. Potrivit concluziilor expertului, în speță, legătura de cauzalitate dintre avariile autoturismului Skoda O. cu numărul_ și trecerea prin groapa din carosabil este evidentă.
În privința vinovăției pârâtului, aceasta rezulta din întregul material probator administrat în cauză, unitatea administrativ teritorială respectiv Sectorul 3 București, făcându-se vinovat de nerespectarea obligatiilor legale ce-i reveneau in calitate de administrator al arterei în discuție.
Având în vedere că reclamanta s-a subrogat în dreptul de a recupera prejudiciul suferit de persoana păgubită prin plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat de pârât, precum și faptul că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese că responsabil de producerea accidentului este pârâtul Sector 3 reprezentat de primar și că valoarea despăgubirilor este de 4.166,51 lei, instanța va obliga pârâtul Sector 3 prin Primar la plata către reclamantă a sumei de 4166,51 lei reprezentând despăgubiri.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, instanța reține că în materia răspunderii civile delictuale este aplicabil principiul reparării integrale a prejudiciului potrivit căruia sunt supuse reparării atât paguba efectivă (damnum emergens), cât și câștigul nerealizat de cel prejudiciat ca urmare a faptei ilicite (lucrum cesans).
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 506,64 lei reprezentând dobânda legală corespunzătoare sumei datorate de la data plății despăgubirilor și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 01.02._14 precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale corespunzătoare, în continuare, de la data de 30.06.2014 până la plata integrală a debitului.
Conform dispozițiilor art. 1523 alin. 2 lit. e NCC, debitorul se află de drept în întârziere atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale.
În ceea ce privește dobânda penalizatoare, trebuie avute în vedere disp. art. 1.535 NCC conform cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dar și dispozițiile art. 1 alin.3 și art.3 din OG nr. 13/2011 care stabilesc dobânda penalizatoare.
Față de dispozițiile legale anterior enunțate, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 506,64 lei reprezentând dobândă legală aferentă debitului principal, de la data de 01.02.2012 până la data de 30.06.2014.
Raportat la faptul că prejudiciul constând în lipsa de folosință a sumei de 4.166,51 lei continuă să se producă în patrimoniul reclamantei, instanța va obliga pârâtul să plătească către reclamantă dobânda legală aferentă debitului principal, în continuare, de la data de 30.06.2014 până la achitarea efectivă a debitului.
În temeiul art. 453 alin.1 NCPC, având în vedere că pârâtul este partea care a pierdut procesul, instanța reține culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, motiv pentru care va admite cererea privind cheltuielile de judecată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 337,11 lei reprezentând taxa de timbru (f. 40), a sumei de 744 lei onorariu de avocat (f. 78) și 1000 lei onorariu expert (f. 98).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului L. Sector 3, invocată prin întâmpinare.
Respinge cererea in contradictoriu cu pârâtul C. L. Sector 3, cu sediul în sector 3, București, .-4, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Admite în parte cererea formulata de reclamanta . GROUP SA, J40/_/2001, CUI_, cu sediul ales în sector 3, București, .. 3, ., . cu pârâtul U. A. TERITORIALA SECTORUL 3 REPREZENTATA DE PRIMAR, cu sediul în sector 3, București, .-4.
Obligă pârâtul Sector 3 prin Primar la plata sumei de 4166,51 lei reprezentând despăgubiri și a sumei de 506,64 lei reprezentând dobândă legală aferentă debitului principal, de la data de 01.02.2012 până la data de 30.06.2014.
Obligă pârâtul Sector 3 prin Primar la plata în continuare a dobânzii legale aferente debitului principal, de la data de 30.06.2014 până la achitarea efectivă a debitului.
Admite cererea privind cheltuielile de judecată.
Obligă pârâtul la plata sumei de 337,11 lei reprezentând taxa de timbru, a sumei de 744 lei onorariu de avocat și 1000 lei onorariu expert.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei sentințe, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. DumbrăveanuElena A.
Red./Dact.: A.M.D./E.A./10.11.2015/ 5 ex.
Comunicări:
Grefier.
← Pretenţii. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|