Pretenţii. Sentința nr. 2576/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2576/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2576/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Secția Civila

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2576

Ședinta publică din data de 25.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: SILVIA LEANCĂ

Grefier: M. P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta E. V. LEASING SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PRIME INSOLV PRACTICE SPRL CU SEDIUL ALES LA SCPA M. SI ASOCIATII și pe pârât G. V., având ca obiect „rezoluțiune contract”.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.02.2015 și ulterior la 25.02.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.06.2014 sub numărul_, reclamanta E. V. LEASING SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PRIME INSOLV PRACTICE SPRL în contradictoriu cu pârâtul G. V. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate intervenită rezilierea contractului de leasing financiar nr. 381/08.10.2007 încheiat între G. V. și . IFN SA, în prezent E. V. LEASING SRL în faliment, să se dispună obligarea debitorului G. V. la plata sumei de 21.366,06 lei în contul debitoarei falite deschis la BRD Sucursala G., reprezentând contravaloare rate leasing neachitate, conform contractului de leasing financiar nr. 381/08.10.2007 și obligarea debitorului la predarea autoturismului marca Opel Astra Classic 2 cu nr. de înmatriculare_, . WOLOTGF488G018364 împreună cu talonul și cheile de contact.

În fapt, a arătat că la data de 08.10.2007 între . IFN SA, în calitate de locator și G. V., în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 381/08.10.2007, obiectul contractului fiind finanțarea de către locator a echipamentului – autoturism marca Opel Astra Classic 2, . WOLOTGF488G018364 și transmiterea dreptului de posesie și folosință către utilizator în schimbul plății avansului și a ratelor de leasing, în conformitate cu legislația în vigoare și cu prevederile acestui contract. Conform cap. 2 din contract, valoarea inițială a echipamentului era de 10.463,87 euro, valoarea finanțată de locator era de 7973,47 euro, iar dobânda la valoarea finanțată era de 7,5%/an.

Conform art. 10.1 și 10.2 din contract, locatorul își rezervă dreptul să rezilieze contractul unilateral în orice moment, printr-o notificare (scrisoare de reziliere) în cazul în care acesta nu își respecta total/parțial obligațiile asumate prin contract . Potrivit art. 3.1 din contract, utilizatorul avea obligația de a plăti avansul, ratele și valoarea reziduală, conform graficului de rambursare prevăzut în Anexa nr. 1. Astfel cum rezultă din fișa cont client, ultima încasare s-a înregistrat în data de 09.08.2009. În cazul rezilierii contractului de către locator, utilizatorul are obligația de a restitui echipamentul la locul indicat de locator prin scrisoarea de reziliere în termen de 3 zile de la primirea acesteia.

A menționat că după data ultimei plăți efectuate, respectiv 09.08.2009, în încercarea de a evita rezoluțiunea contractului, a somat debitorul în repetate în vederea plății ratelor restante aferente contractului de leasing financiar. La data de 22.06.2011 prin notificarea nr. 73, a solicitat pârâtului să achite debitul restant în contul de insolvență, în termen de 5 zile de la primirea adresei, neîndeplinirea obligației de plată în termenul arătat în notificare, urmând să atragă rezilierea contractului, recuperarea debitului restant și a bunului ce face obiectul contractului. Potrivit dispozițiilor contractuale, rezilierea se face fără somație, fără notificare și fără îndeplinirea vreunei alte formalități. Astfel că la data expirării celor 5 zile prevăzute în notificarea nr. 73/22.06.2011, reclamanta a procedat la rezilierea contractului de leasing, fără nicio formalitate, debitorul având obligația de a achita ratele de leasing restante și de a restitui bunul ce formează obiectul contractului.

Având în vedere că pârâtul nu a dat curs solicitării de a achita ratele restante și de a restitui bunul ce formează obiectul contractului, cele 5 zile de la notificarea nr. 73/22.06.2011 au expirat și a intervenit rezilierea contractului de leasing financiar.

A mai precizat că, dacă instanța va aprecia că pentru fiecare rată în parte curge câte un termen de prescripție, solicită obligarea debitorului la plata sumelor restante aferente lunilor mai-noiembrie 2011 și la predarea autoturismului marca Opel Astra Classic 2, . WOLOTGF488G018364 număr de înmatriculare_ .

În motivare, a solicitat proba cu înscrisuri (filele 6-46) și proba cu expertiză contabilă.

La termenul din data de 05.12.2014 instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește ratele scadente anterior datei de 03.06.2011.

La termenul din data de 06.02.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei de interes cu privire la capetele 2 și 3 ale acțiunii.

La data de 06.02.2015, reclamanta a comunicat copii de pe graficul de rambursare la contractul de leasing, borderoul de predare la poștă a scrisorii de reziliere din data de 13.09.2012, facturile fiscale emise și neachitate în perioada aprilie 2010-noiembrie 2011.

Asupra excepția lipsei de interes cu privire la capetele 2 și 3 ale acțiunii, excepție invocată din oficiu de către instanță, se rețin următoarele:

Prin formularea capetelor 2 și 3 ale acțiunii s-a solicitat obligarea debitorului G. V. la plata sumei de 21.366,06 lei în contul debitoarei falite deschis la BRD Sucursala G., reprezentând contravaloare rate leasing neachitate, conform contractului de leasing financiar nr. 381/08.10.2007șiobligarea debitorului la predarea autoturismului marca Opel Astra Classic 2 cu nr. de înmatriculare_, . WOLOTGF488G018364 împreună cu talonul și cheile de contact.

Astfel cum a susținut reclamanta între reclamanta E. V. LEASING IFN SA și pârâtul G. V. s-a încheiat la data de 08.10.2007 contractul de leasing financiar prin care pârâtului i s-a oferit spre utilizare autoturismul Opel Astra Classic 2. Prin contract s-a transmis dreptul de posesie și de folosință către pârât, in schimbul plății avansului și a ratelor de leasing în conformitate cu legislația în vigoare și cu prevederile din contract.

La art. 15.4 din contract se prevede că acesta constituie titlu executoriu. De asemenea, la art. 15.5 s-a menționat că dispozițiile contractului se completează cu toate prevederile legale, care reglementează contractul de leasing, precum și că acesta constituie titlu executoriu conform OG nr. 51/1997. Contractul a fost întocmit în temeiul disp. OG nr. 51/1997.

Potrivit disp. art. din OG nr. 51/1997 (în vigoare la data încheierii contractului dar și în prezent), „Contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.”

În raport de aceste dispoziții legale care guvernează raportul contractual dintre părți se va reține că reclamanta deține deja un titlu executoriu împotriva pârâtului-debitor și care constă în însuși contractul de leasing financiar nr. 381/08.10.2007.

Prin urmare, prin formularea prezentei acțiuni, reclamanta urmărește obținerea unui nou titlu executoriu deși deține deja un titlu executoriu atât cu privire la sumele neachitate de către pârât cât și cu privire la restituirea bunului (art. 10.3 din contract).

În drept, potrivit art. 32 alin. 1 lit.d) C.proc.civ, se prevede că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes, această cerință fiind cumulativă pe lângă cele de a avea capacitate procesuală, în condițiile legii, calitate procesuală și de a formula o pretenție.

De asemenea, potrivit art. 33 C.pro.civ, se prevede că „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.”

Sancțiunea încălcării condițiilor de exercitare a acțiunii civile în ce privește interesul este prevăzută la art. 40 alin.1 C.proc.civ. și constă în respingerea cererii ca lipsită de interes.

Față de cele de mai sus, instanța urmează a admite excepția lipsei de interes cu privire la capetele 2 și 3 ale acțiunii, și pe cale de consecință va respinge capetele 2 și 3 ale acțiunii, ca fiind lipsite de interes.

Față de soluția pronunțată asupra excepției lipsei de interes cu privire la cererea valorificată pe capătul 2 al cererii de chemare în judecată, urmează a se respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește ratele scadente anterior datei de 03.06.2011, ca rămasă fără obiect.

Asupra fondului, și anume asupra cererii valorificate pe capătul 1 al cererii de chemare în judecată, se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 3.5 din contractul de leasing s-a prevăzut că în caz de neplată a ratei de leasing într-un interval de 15 zile de la data emiterii facturii Locatorul va aplica Utilizatorului penalități de întârzieri în cuantum de 0,15% pe zi calendaristică de întârziere, din suma neachitată la scadență, dar nu mai mult de 30 de zile. Cu 5 zile înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, Locatorul va notifica în scris utilizatorul privind rezilierea contractului printr-o scrisoare de reziliere. După această ultimă dată contractul se reziliază, cu obligația Utilizatorului de a plăti Locatorului rata neplătită împreună cu penalitățile de întârziere. Sumele deja plătite pana la această data nu vor fi returnate de către Locator Utilizatorului, iar echipamentul se va restitui Locatorului pe cheltuiala Utilizatorului. Rezilierea se face fără somație, notificare, fără intervenția instanței judecătorești și fără îndeplinirea altei formalități legale de reziliere.

Potrivit disp. art. 10.1.3, reclamanta și-a rezervat dreptul de a rezilia contractul în cazul în care pârâta nu-și îndeplinește total sau parțial obligațiile contractuale asumate.

În raport de dispozițiile de mai sus, precum și din fișele de cont depuse la filele 24-35, se va reține că pârâtul a înregistrat debite la plata ratelor de leasing începând cu rata aferentă lunii decembrie 2007.

În perioada 01.01._10, pârâtul a mai făcut plăți parțiale, ultima plată efectuată fiind din 09.08.2010, f. 29.

În perioada 01.01._11 pârâtul a făcut nicio plată.

Se va reține că în ce privește obligația de plată a ratelor de leasing, această obligație a pârâtului izvorăște din dispozițiile contractului, în acest sens fiind întocmit graficul de rambursare însușit de către pârât.

Pârâtul nu a făcut dovada că și-ar fi îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în baza art. 3.1, deși acestuia îi revenea sarcina de a proba că și-a executat obligațiile izvorâte din contract.

Față de cele de mai sus, instanța urmează a constată că reclamanta a făcut dovada existenței situației premise ce permite activarea clauzei privind rezilierea de drept a contractului printr-un pact comisoriu de gradul IV.

Voința de rezilierea a contractului a fost manifestată de reclamantă prin adresa nr. 73/22.06.2011, fila 44 și prin scrisoarea de reziliere din 14.09.2012, f. 19.

Se va reține că rezilierea a intervenit ca urmare a neexecutării în mod culpabil de către pârât a obligațiilor contractuale și că rolul comunicării scrisorii de reziliere a fost doar acela de a informa pârâtul.

Având in vedere incidența pactului comisoriu de ultim grad, disp. art. 1021 C.civ, precum și manifestarea de voință neechivocă din reclamantei, instanța urmează a constata rezilierea contractului de leasing financiar nr. 381/08.10.2007 încheiat între reclamanta . IFN SA și pârâtul G. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția lipsei de interes cu privire la capetele 2 și 3 ale acțiunii, excepție invocată din oficiu de către instanță.

Respinge capetele 2 și 3 ale acțiunii, ca fiind lipsite de interes.

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește ratele scadente anterior datei de 03.06.2011, ca rămasă fără obiect.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta E. V. LEASING SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PRIME INSOLV PRACTICE SPRL, cu sediul ales la SCPA M. si Asociatii - sector 3, București, ., ._ în contradictoriu cu pârâtul G. V., cu domiciliul în sector 3, București, ., ., ., CNP:_.

Constată ca fiind reziliat contractul de leasing financiar nr. 381/08.10.2007 încheiat între reclamanta . IFN SA și pârâtul G. V..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.02.2015.

P., Grefier,

S. L. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2576/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI