Contestaţie la executare. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 17401/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI - Secția Civila

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședinta publică din data de 04.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L.

GREFIER: R. T.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, în contradictoriu cu intimata G. C. N., având ca obiect „contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanta invoca din oficiu exceptia perimarii cererii de chemare in judecata si ramane in pronuntare pe exceptie.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 05.03.2014 sub numarul de mai sus, contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimata G. C. N., a formulat contestație in dosarul de executare nr. 135/2014 aflat pe rolul B. D., Cosoreanu si D., prin care a solicitat instantei sa dispuna suspendarea executarii silite, suspendarea tuturor actelor de executare silita dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP, anularea incheierii din data de 20.02.2014 intocmita de executorul judecatoresc, anularea executarii silite dispusa in dosarul de executare.

In drept, a invocat art. 650 al. 1 si 2 C., art. 700, art. 711 C., Legea nr. 9/1998 HG 22/2002, OUG 80/2013.

Prin incheierea din data de 21.11.2014, instanta a suspendat judecarea prezentei cauze în baza art. art. 242 alin.1 C.proc. civilă pentru neîndeplinirea obligației stabilite de instanță în sarcina contestatorului de a achita contravaloarea costurilor legate de transmiterea dosarului de executare.

Prin Decizia nr. 1255R/21.05.2015, Tribunalul București a respins ca nefondat recursul formulat de contestatoare împotriva încheierii de suspendare a judecății.

În conformitate cu dispozitiile art. 416 C.pr.civ orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a ramas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 pr.civ perimarea se poate constata și din oficiu,

Având în vedere că în cauza de fața nu s-a mai indeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite excepția perimarii invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea de față.

Pentru aceste motive

In numele Legii

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR (CUI_) cu sediul in Sector 1, București, Calea Floreasca, nr. 202, în contradictoriu cu intimata G. C. N. cu domiciliul in Calarasi, ., ., ., J. Călărași.

Prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, va fi comunicată executorului judecătoresc.

Cu drept de recurs la instanța ierarhic superioară în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.12.2015.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI