Pretenţii. Sentința nr. 2887/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2887/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 2887/2015
Dosar._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI – Sectia Civila
Sentinta civila nr. 2887
Sedinta publica de la 02.03.2015
Instanta compusa din:
P.: I. DARZEANU
GREFIER: G. D.
Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile, formulata de reclamantul C. A. TITAN AL SA in contradictoriu cu paratul M. D. M., având ca obiect pretentii.
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica de la 23.02.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta si cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 02.03.2015, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamant, C. – A. prin ., în contradictoriu cu pârâtul, M. D. M., s-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 344,35 lei reprezentând chirie restantă și penalități aferente intervalului mai 2009 – februarie 2014.
În motivarea cererii se arată că părțile au raporturi juridice privind folosința terenului din București, . 33, sectorul 3, în suprafață de 22 mp conform contractului de închiriere 4263/14.06.2006, terenul fiind corespunzător locuinței deținute în proprietate de către pârât în urma cumpărării conform Legii 112/1995 cuantumul chiriei fiind de 3,08 lei pe lună scadentă în ultima zi a fiecărei luni în caz contrar urmând a fi calculate majorări de 0,5% .
În drept, a invocat articolele 1817, 1830 și 1831 din Codul civil din 2009.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Probatoriul administrat în cauză este alcătuit din înscrisuri.
Analizând dosarul cauzei, cu prioritate, asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/10.04.1958, „Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”, iar în art. 3 alin 1 coroborat cu art. 7 alin. 1 al aceluiași decret se arată că termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Astfel, instanța reține că termenul de prescripție a început să curgă la data când cuantumul lunar al chiriei a devenit scadent, pentru fiecare lună calculându-se un termen distinct, respectiv în intervalul 31.05.2009 – 31.07.2011, perioadă în care reclamantei i s-a născut dreptul la acțiune, drept ce s-a stins prin prescripție în termenul legal de 3 ani, termen împlinit anterior depunerii prezentei cereri de chemare în judecată, cel mai târziu pentru luna iulie 2011 la data de 31.07.2014.
Având în vedere cele expuse mai sus, constatând că acțiunea a fost formulată la data de 28.08.2014, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata debitului și penalităților pentru perioada mai 2009 – iulie 2011, potrivit art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/10.04.1958 și va respinge cererea în privința plății sumelor aferente acestui interval ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, se constată că între părți a fost încheiat contractul de închiriere pentru suprafețele locative cu destinația de locuință 4263/14.06.2006, obiectul actului juridic fiind folosința asupra cotei indivize de teren de 19,02% aferentă locuinței din . 33, apartamentul 5, termenul închirierii fiind luna aprilie 2009.
La data de 14.06.2006, Departamentul Economic din cadrul Primăriei Municipiului București a întocmit fișa de calcul pentru stabilirea cuantumului chiriei pentru suprafața de 22 mp de teren închiriat, rezultând o sumă lunară de 3,08 lei.
Conform articolului 5 din contract, pârâtul avea obligația de a achita chiria cel târziu în ultima zi a lunii pentru care se efectuează plata, în caz contrar urmând a se calcula majorări de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere fără ca penalitățile să poată depăși valoarea chiriei pentru fiecare lună în parte.
Potrivit articolului 969 din Codul civil din 1864, ”Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”. Din fișa de calcul a debitului aflată la filele 5 și 6 din dosar rezultă un cuantum total de 178,03 lei chirie și penalități pentru lunile august 2011 – februarie 2014.
Potrivit articolului 662 din codul de procedură civilă din 2010:
”(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
(4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului.”
Creanța de care se prevalează reclamanta îndeplinește condiția certitudinii, întrucât prin efectul tacitei relocațiuni reglementate de articolul 1437 din Codul civil din 1864 contractul de închiriere semnat inițial de părțile cauzei, în 2006 și cu efecte până în luna aprilie a anului 2009, supraviețuiește chiar și după încheierea termenului, cu menținerea obligației de plată a chiriei la nivelul stabilit de părți, distincția apărând la nivelul duratei, în cadrul tacitei relocațiuni considerându-se că raporturile se prelungesc pe o durată nedeterminată, fiind la latitudinea părților alegerea momentului când să pună capăt raporturilor juridice.
Caracterul lichid, rezultă din obligația pârâtului de a plăti o sumă de bani drept contraprestație pentru folosința apartamentului determinată concret prin fișa de calcul, fiind îndeplinită și condiția exigibilității pentru că termenul de plată a chiriei era stabilit pentru ultima zi a lunii în curs.
Așadar, rezultă că înscrisurile pe care își întemeiază reclamanta dreptul de creanță sunt consecința unor raporturi juridice care au avut loc între părți și în urma unor obligații executate efectiv de către reclamantă, pârâtul neaducând niciun mijloc de probă în sens contrar sau în contestarea cuantumului.
În aceste condiții, dat fiind faptul că în cauză raportul obligațional creat este unul contractual, atâta vreme cât pârâtul nu a făcut dovada intervenirii unei cauze de forță majoră sau a unui caz fortuit care să îl exonereze de răspundere, dovada existenței creanței făcută de către reclamantă generează două prezumții: prezumția de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contract, în speță cea privind plata facturilor fiscale emise de reclamantă și prezumția de culpă în ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor.
Dând eficiență acestor prezumții, instanța apreciază că se impune obligarea pârâților la plata pretențiilor bănești solicitate de către reclamantă, având în vedere dispozițiile normative care stau la baza răspunderii contractuale, articolul 969 din Codul civil din 1864, dispoziții conform cărora convenția are față de părțile între care a intervenit efecte obligatorii, similare legii, precum și dispozițiile speciale din materia vânzării potrivit cărora cumpărătorul are obligația de plată a prețului bunurilor dobândite.
Asupra capătului de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere, instanța reține că potrivit articolului 1082 din Codul civil din 1864 pârâții datorează penalități de întârziere fără să fie necesară constatarea că au fost de rea-credință în neexecutarea obligațiilor față de A., penalitățile fiind de 0,5% pe zi, plafonate la nivelul chiriei lunare.
Astfel încât, ținând seama de considerentele anterior expuse, instanța va admite, în temeiul articolului 969 din Codul civil din 1864, cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamant, C. – A. prin ., în contradictoriu cu pârâtul, M. D. M. și va dispune obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 178,03 lei reprezentând contravaloarea chiriei restante și a penalităților, sume aferente intervalului august 2011 – februarie 2014.
Asupra cheltuielilor de judecată, instanța constată că potrivit art. 453 din Codul de procedură civilă, are dreptul la acordarea acestora cel căruia i s-au admis pretențiile, cu condiția să existe cerere expresă în acest sens, urmând a se lua act că acestea nu au fost solicitate în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru intervalul mai 2009 – iulie 2011, invocată din oficiu de către instanță.
Respinge ca prescrisă cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata chiriei și a penalităților aferente intervalului mai 2009 – iulie 2011.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulata de reclamantul C. A. TITAN AL SA - sector 3, București, MINTULEACA, nr. 14 in contradictoriu cu paratul M. D. M. - sector 3, București, V. L., nr. 33, cnp_.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 178,03 lei, chirie și penalități aferente intervalului august 2011 – februarie 2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a se formula cerere de apel la această instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2.03.2015.
P. GREFIER
I. D. G. D.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2997/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2875/2015.... → |
|---|
