Contestaţie la executare. Sentința nr. 2914/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2914/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 2914/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2914
Ședința publică din data de 03.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. D.
Grefier: E. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulata de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimata M. M., având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 17.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei,, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 16.07.2014, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimata M. M., a formulat contestație la executare împotriva Somației nr. 39/2014, a Încheieri din data de 26.06.2014 emise în dosarul de executare nr. 39/2014, a Încheierii din data de 16.04.2014 privind încuviințarea executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._/301/2014, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, anularea actelor de executare mai sus-menționate .
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului de a cere și de a efectua executarea silită în temeiul Sentinței penale nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2006, având în vedere că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la dat de 04.06.2009, data rămânerii irevocabile a sentinței penale, astfel că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 04.06.2012. pentru acest considerent, contestatoarea a solicitat admiterea excepției prescripției și anularea actelor de executare silită și a executării înseși. Totodată contestatoarea a solicitat și anularea încheierii de încuviințare emisă în cauză de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._/301/2014.
Un alt motiv de nelegalitate invocat de contestatoarea a fost acela al încălcării prevederilor OG 22/2002 care instituie un regim special și derogatoriu de la normele generale întrucât nu i-a fost acordat debitorului termenul de 6 luni de la comunicarea somației pentru executarea obligației de plată. Instituțiile publice nu pot efectua decât acele cheltuieli care au fost prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli, buget aprobat prin hotărâre a Guvernului și care face parte din bugetul propriu. Sumele preluate de la CNVM nu au fost prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli al AAAS. Dispozițiile legale speciale constituie o normă de protecție de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.
Așadar termenul de 6 luni este perioada in care instituțiile pot face rectificări bugetare în vederea introducerii în titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorării titlurilor executorii.
Cu privire la solicitarea de anulare a Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, contestatoarea a învederat că aceasta este nelegală, întrucât executorul judecătoresc a stabilit nelegal suma reprezentând onorariu de executare, fără să prezinte un mod de calcul detaliat al acestei sume solicitate și temeiul legal al acesteia. P. onorariul de avocat pretins și pentru onorariul de expert, creditorii trebuiau să obțină un titlu executoriu separat, pe calea unei acțiuni în pretenții, întrucât acestea reprezintă în fapt cheltuieli de judecată și nu cheltuieli de executare, astfel că acestea nu pot fi pretinse pe calea executării silite prin includerea lor în cheltuieli de executare, deoarece au un caracter juridic distinct.
În privința celui de-al patrulea motiv al contestației, s-a contestat valoarea despăgubirilor stabilite prin somație, întrucât executorul judecătoresc nu a ținut cont de criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin Decizia penală nr. 164 A pronunțată de Curtea de Apel, în sensul că valoarea la zi a sumei investite la data de 24.05.2000, în loc de sumele efectiv investite la data achizitionării, așa cum a impus Curtea de Apel, respectiv valoarea despăgubirii urmează a se calcula la valoarea efectiv investită la data achizitionării. De asemenea, contestatoarea a mai precizat că nu se poate verifica dacă executorul judecătoresc a ținut cont și de unitățile de fond care au fost răscumpărate
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 714 și urm. NCPC.
În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri, f. 12-21.
La data de 12.11.2014 intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a solicitat instanței respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare intimata a învederat că executarea silită s-a efectuat în baza unei hotărâri judecătorești, respectiv Sentința civilă nr._/17.12.2004 TMB și nu în baza Sentinței penale nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București, investită cu formulă definitivă și executorie, greșit indicată în petit.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, intimata a arătat că în lipsa stabilirii și plății unei cauțiuni este inadmisibilă pronunțarea asupra acestei cereri. Mai mult, învederează că, în raport de vechimea titlului executoriu respectiv Sentința civilă nr._/17.12.2004, este evidentă intenția contestatoarei de a tergiversa executarea silită.
Prin întâmpinare intimata a mai solicitat respingerea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită ca neîntemeiată, având în vedere că titlul executoriu, sentința civilă nr._/17.12.2004 pronunțată de Tribunalul București este definitivă și irevocabilă, debitoarea angajându-se să plătească voluntar întregul debit, fiind somată colectiv de Asociația FNI Romania să plătească. Mai mult, s-a mai arătat că Tribunalul București, față de volumul mare de părți civile, a dispus eliberarea titlurilor executorii începând cu luna noiembrie 2013 și în extras, astfel că excepția prescripției de a cere executarea silită este neîntemeiată.
Intimata a mai solicitat și respingerea cererii de a se constata nulitatea executării silite față de prevederile art. II din Legea nr. 113/2013, întrucât în cauză este vorba despre o subrogație legală a debitoarei AAAS în drepturile fostei debitoare CBVM și nu de o dispariție a celui obligat solidar la plată.
De asemenea, s-a mai solicitat respingerea cererii de nelegalitate cu referire la prevederile OG nr. 22/2002 ca neîntemeiată întrucât CNVM nu a făcut nici un demers pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, ba mai mult debitoarea a beneficiat de un termen de 1 an si ceva până a fost redactată decizia 2098 de la ICCJ, aceasta fiind pronunțată în luna iunie 2009, iar redactarea a fost finalizată în septembrie 2010, astfel că avea timp suficient în acest timp să își procure fondurile necesare. Totodată s-a mai învederat că debitoarea nu a avut intenția să plătească, întrucât nici în bugetul pe anul 2010 și nici în bugetul pe anul 2011 nu a prevăzut cheltuieli cu executarea sentinței penale nr. 423/2007 sau a celei comerciale_/17.12.2004.
Prin întâmpinare intimata a invocat excepția tardivității introducerii contestației la executare referitor la încheierea din data de 26.06.2014 în dosarul nr. 39/2014, față de împrejurarea că se referă la cheltuieli de executare, atacabilă la instanță cu acțiune în termen de 5 zile, actul fiind comunicat la data de 10.07.2014.
În apărare, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 17.02.2015, instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC a încuviințat proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Sentinta civilă nr._ pronunțată la data de 17.12.2004 de Tribunalul București – Secția a VI a Comercială, în dosar nr. 5079/2001 rămasă definitivă la data de 18.10.2006 (f.34-45) debitoarea A. pentru Valorificarea Activelor Statului a fost obligată la plata sumei de 3350,32 lei către creditoarea M. M..
La data de 24.03.2014, creditoarea M. M. a solicitat punerea in executare a titlului executoriu mai sus menționat in vederea recuperării sumei de 3350,32 lei, cererea fiind inregistrată pe rolul B. P. C. sub numărul 39/2014. Prin Încheierea din data de 16.04.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2014 Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită a debitoarei prin toate formele de executare.
Ulterior, B. P. C. in temeiul art. 669 alin. 3 NCPC, ale art. 39 alin. 1 Legea nr. 188/2000 și ale OMJ nr. 2550/C/2006 a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 835,44 lei, conform Încheierii din 26.06.2014 (f. 53).
La data de 26.06.2014 a fost emisă somația (f.52), comunicată la data de 10.04.2014 (f.54), prin care i s-a pus in vedere contestatoarei să achite suma de 4185,76 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare. La data de 15.07.2014 a fost emisă adresa de înființare a popririi la tertul poprit Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publică a Municipiului București și Banca Comercială Română (f.55-56).
În conformitate cu prevederile art. 711 NCPC împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 443 se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Astfel cum rezultă din analiza textului legal menționat anterior, contestația la executare este un mijloc procedural special creat pentru etapa executării silite, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori uneori chiar și anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Prin contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar, se solicită anularea executării silite din dosarul nr. 39/2014 al B. P. C. pentru următoarele motive:
- Prescripția dreptului de a cere executarea silită;
- Mentionarea gresita in incheierea de incuviintare a titlului executoriu;
- Nerespectarea prevederilor OG 22/2002;
- Cheltuielile de executare au fost stabilite în mod nelegal de către executorul judecătoresc;
- Valoarea despăgubirii este mai mare decât cea investita.
Cu privire la primul motiv al contestației, respectiv prescripția dreptului de a cere executarea silită, instanța reține că acesta este neîntemeiat astfel că nu poate conduce la anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr. 39/2014. P. a decide astfel instanța are în vedere faptul că potrivit art. 405 alin. 1 Codul de procedura din 1865 (aplicabil in privinta prescripției) dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani dacă legea nu prevede altfel iar conform alineatului 2 termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. În prezenta cauză instanța constată că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 18.10.2006 și s-a împlinit la data de 18.10.2009. Creditorii au depus cererea prin care au solicitat începerea executării silite împotriva debitoarei la data de 24.03.2014.
Cu toate acestea, instanța reține că dispozițiile interne ale Codului de procedură civilă referitoare la prescripție trebuie interpretate prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului . În aceeași ordine de idei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că ,, dreptul la o instanță,, garantat de art. g din Convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți (Cauza Hornsby c Greciei).
Acest principiu are o și mai mare importanță în contextul litigiilor în care au figurat, ca pârâte autoritățile statului, în situația în care ar putea refuza să se supună unor hotărâri judecătorești date în contra lor, în litigii implicând determinarea drepturilor și obligațiilor civile. Același lucru este valabil și pentru instituțiile de drept public care sunt asimilate, în dreptul intern, într-o mare măsură, statului (Cauza Vasilopoulou c Greciei).
Primul caz în care Curtea a arătat că nu este necesară o procedură de executare silită pentru ca administrația să execute o hotărâre judecătorească este Oneryildiz c Turciei în care s-a reținut că ,, reclamantul nu a solicitat niciodată plata despăgubirii. Totuși Curtea consideră că având în vedere durata excesivă a procedurii la care participase, nu i s-ar putea imputa reclamantului faptul că nu a deschis în plus o procedură de executare silită,,.
Curtea a mai reținut în cazul Metaxas c Greciei faptul că nu este oportun să se ceară unei persoane, care a obținut o creanță contra statului în urma unei proceduri judiciare, să inițieze procedura execuțională pentru satisfacerea creanței sale.
În concluzie, și în situația în care, în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul, omisiunea sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 din Convenție cât și art. 1 Protocol 1 (Cauza Ș. c României).
Ori, în cauza de față, după un litigiu a cărui desfășurare s-a întins pe o durata mare, intimata a omis să plătească într-un termen rezonabil dreptul de creanță recunoscut judiciar pentru ca mai apoi să se apere invocând prescripția dreptului de a cere executarea silită implicând lipsirea de forță juridică a hotărârii judecătorești pronunțate, respectiv Sentința civile nr._/2004. Prin urmare, instanța reține că față de prevederile art. 6 din Convenție care au aplicabilitate directă în dreptul intern, în speță nu se poate reține prescrierea dreptului de a cere executarea silită a creditoarei.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al contestatiei, instanța reține că in Incheierea de incuviintare a executării silite a fost menționat in mod corect titlul executoriu constând in Sentinta civilă nr._/17.12.2004 nefiind vorba despre Sentinta penală nr. 423/20.03.2007 astfel cum in mod eronat susține debitoarea.
În privința nerespectării termenului de 6 luni, instanța reține că potrivit art. 2 OG 22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Aceste dispoziții ce au un caracter special față de cele cuprinse în codul de procedură civilă în privința executării obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice nu sunt aplicabile ope legis. Dimpotrivă, incidența lor este condiționată de dovedirea faptului că instituțiile publice se află în imposibilitatea executării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
În prezenta cauză, contestatoarea s-a limitat să invoce lipsa lichidităților pentru plata sumelor ce se cuvin intimaților în temeiul titlului executoriu fără însă a face în vreun fel dovada celor susținute în condițiile în care potrivit art. 249 NCPC cel care face o susținere în cursul judecății trebuie să o și dovedească. Mai mult, instanța reține că de la data începerii executării silite împotriva contestatoarei și până la soluționarea prezentei contestații au trecut aproximativ 4 luni, timp în care aceasta nu a făcut dovada demersurilor pentru obținerea fondurilor necesare în vederea îndeplinirii dispozițiilor titlului executoriu.
Referitor la faptul că executarea silită a titlurilor împotriva instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, instanța reține că și această susținere este nefondată. P. a decide astfel, instanța are în vedere faptul că din prevederile art. 2 OG 22/2002 se degajă obligația contestatoarei de a întreprinde toate demersurile pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, fără ca neincluderea sumelor în buget să constituie o cauză de exonerare sau de amânare de la plată. Din moment ce exista un titlu executoriu împotriva sa, contestatoarea avea obligația să îl aducă la îndeplinire ceea ce presupune și organizarea bugetului în mod corespunzător astfel că nu poate să își invoce propria lipsa de diligență și pasivitate pentru a obține anularea executării silite.
În continuare, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Instanța reține că prin hotărârea pronunțată în cauza Sacaleanu c. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât s-au executat cu întârziere hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate împotriva unor instituții publice bugetare, din cauza refuzului Trezoreriei Statului de a plăti respectivele sume.
Cu privire la violarea art.6 (“Dreptul la un proces echitabil”) paragraful 1 CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art.6 din Convenție. Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat parte la Convenție ar permite ca o hotărâre judecătorească să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Mai mult, Curtea a amintit că administrația constituie un element al statului de drept, interesul ei identificându-se cu acela al unei bune administrări a justiției, iar dacă administrația refuză sau omite să execute ori întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii își pierd orice rațiune de a exista. Atunci când autoritățile sunt ținute să acționeze pentru executarea unei hotărâri judecătorești și omit să o facă, această inerție angajează răspunderea statului pe terenul art.6 din Convenție. Curtea a amintit că o autoritate a statului nu poate invoca lipsa de resurse pentru a nu-și onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească.
De asemenea, în cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Astfel cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în cauza Angelov contra Bulgariei (cererea nr._/98, hotărârea din 22 aprilie 2004) încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului întrucât hotărârea tribunalului regional pronunțată împotriva unei instituții publice a fost executată cu o întârziere de aproape 2 ani, iar motivele invocate de Guvern, cum ar fi lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica o asemenea întârziere. Astfel de hotărâri au mai fost pronunțate de Curtea Europeana si împotriva Greciei care avea in legislația interna reglementari care confereau o imunitate de executare silita instituțiilor publice.
Instanța reține că intimatul este titularul ai unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României) iar refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al acestuia, astfel cum este garantat și protejat de Convenție. Prin urmare, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
Condiționarea efectuării plății din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată este neconformă cu dreptul de proprietate al intimaților și, prin urmare încalcă prevederile Convenției și jurisprudența CEDO. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimați la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimaților, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea încălcării de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
Referitor la cheltuielile de executare, instanța reține că potrivit art. 669 alin. 2 NCPC cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit afară de cazul în care creditorul renunță la executare, situație în care vor fi suportate de acesta sau când legea prevede altfel. Cheltuielile de executare sunt enumerate la alineatul 3 al aceluiași articol, în categoria acestora fiind incluse următoarele: taxele de timbru necesare declanșării executării silite, onorariul executorului judecătoresc stabilit potrivit legii, onorariul avocatului în faza de executare silită, onorariul expertului, traducătorului și interpretului, cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuielile de transport și alte cheltuieli prevăzute de lege sau necesare desfășurării executării silite.
Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare,formulată de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta.
Prin Încheierea din data de 26.06.2014 s-au stabilit următoarele sume cu titlu de cheltuieli de executare: 20 lei taxa de timbru; onorariu executor de 415,44 lei (TVA inclus), 300 lei onorariu de avocat și 100 lei onorariu expert contabil (f. 53).
Analizând cheltuielile de executare instanta reține că acestea sunt dovedite prin inscrisurile aflate in dosarul de executare nr. 39/2014 fiind . astfel incât nu se impune cenzurarea lor de către instanta cu excepția onorariului de expert contabil care nu se justifică având in vedere că o astfel de sumă nu a fost achitată de creditoare deoarece in speță nu a fost efectuat nici un raport de expertiza contabilă. Prin urmare, in condițiile in care nu există o dovadă care să ateste suportarea de către creditoare a sumei de 100 lei onorariu expert contabil, instanta apreciază că aceasta nu poate fi pusă in sarcina debitoarei motiv pentru care va anula in parte toate actele de executare in privinta acestei sume.
Instanța va înlătura și apărarea contestatoarei cu privire la modul greșit de calcul al despăgubirilor intrucât executorul judecătoresc a respectat dispozițiile titlului executoriu conform căruia contestatoarea a fost obligată la plata sumei de_ lei respectiv 3350,32 lei.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea contestației, instanța reține că, potrivit art. 718 alin.1 NCPC., „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.” Față de faptul că la acest termen de judecată a fost soluționată contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Raportat la dispozițiile art. 453 alin.1 NCPC, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța urmează a lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimata.
În temeiul art. 716 alin. 2 NCPC, instanța va obliga contestatoarea la plata către B. P. C. a sumei de 34 lei reprezentând contravaloare cheltuieli xerocopiere dosar de executare (f. 28).
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte contestatia la executare formulata de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, C. R11795573, cu sediul în sector 1, București, . S., nr. 50 în contradictoriu cu intimata M. M., cu domiciliul procesual ales în sector 6, București, ., ., .> Anulează în parte toate actele de executare din dosarul nr. 39/2014 al B. P. C., în ceea ce priveste suma de 100 lei onorariu expert contabil.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Ia act că intimatii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Obligă contestatoarea la plata către B. P. C. a sumei de 34 lei reprezentând cheltuieli pentru xerocopierea dosarului de executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. DumbrăveanuElena A.
Red./Dact.: A.M.D./E.A./ 14.05.2015/ 5 ex.
Comunicări:
Grefier.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2951/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
