Pretenţii. Sentința nr. 3344/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3344/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 3344/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civila
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3344
Ședinta publică din data de 09.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: SILVIA LEANCĂ
Grefier: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta A. DE P. . contradictoriu cu pârâții R. D. și R. L. R..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.03.2015 și ulterior la 09.03.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014, reclamanta A. DE P. .>a chemat în judecată pârâtul RAETKI D., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3.559,66, din care 3.509,66 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iunie 2011-mai 2014, iar 50 lei fond de reparații, cheltuieli aferente imobilului apartament nr. 140, situat în București, sector 3, .. 11, ., . solicitat obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În motivare, reclamanta a arătat că încă din luna iunie 2012, pârâtul R. D. a început să nu mai achite cheltuielile de întreținere ale imobilului pe care îl ocupă, A. de P. fiind obligată să recurgă la tot felul de artificii pentru a-și achita obligațiile contractuale cu furnizorii de apă, gaze, electricitate, gunoi, etc.
Deși a fost somat în nenumărate rânduri, punându-i-se în vedere că aceste cheltuieli sunt achitate din banii celorlalți propriatri și că se plătesc penalități de întârziere furnizorilor, pârâtul a continuat să nu achite sumele datorate pentru plata cheltuielilor de întreținere ale imobilului pe care îl ocupă, manifestând indiferență.
Reaua-credință a pârâtului și sumele mari de întreținere pe care le au restante, au determinat promovarea prezentei cereri de chemare în judecată.
Reclamanta a mai arătat că la avizierul blocului sunt afișate pe servicii și apartamente cheltuielile de întreținere, astfel ca cei care locuiesc în . în timp util.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 192-194 C.pr.civ., Lg. 230/2007, Normele Metodologice aprobate prin Hot. Guv. Nr. 1588/2007 și art. 451-453 C.pr.civ.
În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosar înscrisuri(filele 6-90).
În urma adresei emisă de instanță a fost comunicat de către DITL Sector 3 istoric de rol fiscal pentru imobilul în litigiu, situat în București, sector 3, .. 11, ., ., iar la data de 03.12.2014, reclamanta, prin apărător, a depus la dosar extras de Carte Funciară, emis de O.C.P.I. pentru imobilul menționat.
În urma comunicării cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor însoțitoare, pârâții nu au formulat întâmpinare sau vreo altă apărare.
La data de 19.12.2014, reclamanta a depus la dosar cerere completatoare prin care a arătat că înțelege să se judece în prezenta cauză și cu numita R. L. R. alături de pârâtul R. D..
În urma comunicării cererii completatoare, pârâta R. L. R. nu a formulat întâmpinare sau vreo altă apărare.
Analizând inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Potrivit relațiilor comunicate de DITL Sector 3 București, f. 111-1112, pârâții R. D. și R. L. R. figurează ca și plătitori de impozit pentru apartamentul nr. 140, impunerea fiind efectuată în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 1339/25.06.2008 și a declarației pe proprie răspundere.
La dosar a fost depus și extras de informare eliberat de OCPI din care rezultă că pârâții sunt înscriși in CF ca fiind proprietarii apartamentului 140.
În ce privește cotele de întreținere aferente perioadei iunie 2011-mai 2014, urmează a se avea in vedere valorile cotele indicate în liste de întreținere, f. 19-77.
Potrivit celor de mai sus, din însumarea cotelor de întreținere lunare se constată că debitul reprezentând cote de întreținere pentru apartamentul nr. 140, pentru perioada iunie 2011-mai 2014 se ridică la suma de 3.507,66 lei, și nu la cea de 3.509,66 lei cum a indicat reclamant în cererea de chemare în judecată.
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 coroborat cu art. 12 pct. B lit. c din Norma Metodologică de aplicare a acestei legi, proprietarii de apartamente au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari.
Astfel, se va reține că în sarcina pârâților, care deține un drept de proprietate asupra apartamentului, în baza art. 46 din Legea nr. 230/2007, este instituită o obligație legală de plată a cotelor de contribuție conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari.
In raport de probele administrate se va reține că reclamanta a făcut dovada deținerii împotriva pârâților a unei creanțe certe, lichide si exigibile in valoare de 3.507,66 lei reprezentând cote de întreținere pentru perioada iunie 2011-mai 2014.
Instanța urmează a reține că prin Hotărârea Generală a Asociației de P. din 13.03.2014 s-a decis constituirea unui fond de reparații. Astfel, in temeiul art. 45 si art. 46 din Legea nr. 230/2007, urmează a reține că pârâții au obligația de a achita și suma de 50 lei, reprezentând contravaloarea fondului de reparații.
În temeiul art. 453 C.proc.civ și art. 451 C.proc.civ, va dispune obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 616,86 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din care 600 lei reprezentând onorariu de avocat și 16,86 lei reprezentând cheltuieli legate de introducerea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. DE P. . sediul în București, .. 11, ., identificată prin C.I.F._, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la av. Alexei Delimart, în București, sector 3, ., ., . în contradictoriu cu pârâții R. D. și R. L. R., ambii cu domiciliul în București, sector 3, .. 11, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.507,66 lei, reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere neachitate pentru lunile iunie 2011-mai 2014, plus a sumei de 50 lei, reprezentând contravaloarea fondului de reparații.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 616,86 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din care 600 lei reprezentând onorariu de avocat și 16,86 lei reprezentând cheltuieli legate de introducerea cererii de chemare în judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.03.2015.
P., Grefier,
S. L. M. P.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3285/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3551/2015. Judecătoria... → |
---|