Pretenţii. Sentința nr. 405/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 405/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 405/2015
Dosar. _
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI – Sectia Civila
Sentinta civila nr. 405
Sedinta publica de la 19.01.2015
Instanta compusa din:
P.: I. DARZEANU
GREFIER: G. D.
Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile, formulata de reclamanta L. M. in contradictoriu cu paratul B. S. P. D., având ca obiect pretentii.
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica de la 12.01.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta si cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 19.01.2015, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, L. M., în contradictoriu cu pârâtul, B. Ș. P. D., s-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 7.847,3 lei, reprezentând plată nedatorată, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată din prezentul dosar.
În susținerea cererii, se arată că prin sentința civilă 6673/16.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 6 București s-a dispus atribuirea în natură în beneficiul reclamantei a bunului imobil partajat cu obligarea acesteia la plata către fostul soț a sumei de 104.885 lei, cu titlu de sultă.
Ca urmare a imposibilității achitării sultei a fost declanșată urmărirea silită imobiliară în cadrul dosarului 45/2011 al B. Ș. P. D., aducându-se în atenția prezentei cauze încasarea de către executor a cheltuielilor de executare fără ca acestea să fie anterior achitate de către creditor, ceea ce atrage incidența instituției plății nedatorate.
Se învederează că raportat la textele din codul de procedură civilă din 1865 privind executarea silită și la prevederile OMJ 2550/2006 creditorul este cel obligat să achite cheltuielile de executare silită, reținerea lor de la debitor urmând a fi efectuată numai în cazul în care anterior ele au fost efectiv achitate întrucât creditorul este cel care își asumă riscul executării silite.
Reclamanta precizează că sunt îndeplinite condițiile pentru restituire întrucât suntem în prezența unei plăți, legea nefăcând distincție după cum este sau nu efectuată benevol, cheltuielile de executare nu au fost achitate efectiv de creditor iar între reclamantă și pârât nu există un raport juridic obligațional, iar reținerile nu au un temei juridic.
În drept, a invocat articolul 194 din Codul de procedură civilă din 2010.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând că reclamanta a formulat critici împotriva cheltuielilor de executare pe calea contestației la executare și că potrivit articolului 37 din Legea 188/2000, creditorul este doar obligat să avanseze cheltuielile, acestea fiind însă întotdeauna în sarcina debitorului urmărit.
Probatoriul administrat în cauză este reprezentat de actele de executare efectuate în cadrul dosarului 45/2011 al B. Ș. P. D. și extrase de pe portalul instanțelor de judecată privind litigiile anterioare desfășurate între părți.
Analizând dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă 6673/16.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 6 București s-a dispus sistarea stării de devălmășie dintre reclamantă și fostul soț al acesteia, atribuirea în totalitate a bunurilor în beneficiul reclamantei și obligarea acesteia la plata sultei către P. M. în sumă de 104.885 lei.
La data de 11.02.2011, Judecătoria Sectorului 6 București a încuviințat executarea silită împotriva reclamantei pentru suma de mai sus și cheltuieli de executare.
Potrivit articolului 992 din Codul civil din 1864: ”Cel ce din eroare sau cu știință, primește ceea ce nu îi este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.”.
De asemenea conform articolului 993 din același act normativ: ”Acela care din eroare crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului.”. nu este aplicabil în cauză Codul civil adoptat în 2009, întrucât ultima plată a fost efectuată înainte de data intrării sale în vigoare, 1.10.2011.
Astfel, condițiile acestei instituții juridice, presupun plata unei datorii care să nu fi existat între persoana care a efectuat plata și cea care a primit-o și plata să fie făcută din eroare, respectiv cu credința greșită a persoanei care a achitat suma de bani, că are calitatea de debitor.
De asemenea, astfel cum s-a reținut constant în doctrină și în practica judiciară, trebuie să fim în prezența unei plăți ca mijloc de stingere a obligațiilor, astfel cum rezultă și din articolul 1092 și următoarele din Codul civil din 1864, aceasta presupunând executarea voluntară a obligației, iar nu pe calea executării silite.
Or, în prezenta cauză se constată că această condiție nu este îndeplinită de vreme ce suma a fost realizată de către pârât în cadrul executării silite inițiate în baza titlului executoriu prin care s-a dispus sistarea stării de devălmășie.
În al doilea rând, cu privire la caracterul nedatorat al sumei reținute, trebuie precizat că potrivit articolului 3731 alineatul (3) din Codul de procedură civilă din 1865: ”În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege, dispozițiile art. 3711 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător. Încuviințarea executării silite este de drept valabilă și pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.”
De asemenea, în condițiile articolului 399 din același act normativ:
”(1) Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
(2) Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
(21) De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
(3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.”
În final, articolul 3717 prevede următoarele:
”(1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
(3) Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
(4) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul-verbal constituie titlu executoriu.”
Prin urmare, din textele legale sus citate se constată că sumele reprezentând cheltuielile de executare sunt datorate în baza procesului-verbal stabilit de executorul judecătoresc, acesta constituind titlu executoriu care este valorificat în același dosar de executare în cadrul căruia se efectuează valorificarea drepturilor creditorului.
Astfel, din analiza considerentelor cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta nu urmărește de fapt restituirea în urma unei plăți efectuate în absența unui raport juridic, întrucât acesta din urmă este desfășurat în baza articolului 3717 din Codul de procedură civilă din 1865. Se observă că ceea ce vizează reclamanta prin prezenta acțiune este restituirea cheltuielilor de executare ca urmare a reanalizării legalității procesului-verbal prin care pârâtul le-a stabilit inițial atunci când a fost efectuată executarea silită pentru plata sultei.
Or, din această perspectivă trebuie precizat că reanalizarea legalității nu este posibilă întrucât în cadrul executărilor silite legea de procedură a stabilit o cale de atac separată pentru debitor, respectiv contestația la executare, din textele citate anterior rezultând că doar pentru hotărârile judecătorești nu pot fi primite critici de nelegalitate și netemeinicie, pentru orice alte titluri, inclusiv un titlu precum procesul-verbal de cheltuieli de executare, debitorul având libertatea să supună atenției judecătorului în contestația la executare, toate criticile de legalitate pe care le consideră întemeiate.
Prin urmare, ținând seama de considerentele de mai sus, având în vedere că raportul obligațional este determinat de regulile procedurale privind executarea silită și că procesul-verbal de cheltuieli de executare nu poate fi analizat decât în calea contestației la executare, se constată că nu suntem în prezența unei plăți nedatorate, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, L. M., în contradictoriu cu pârâtul, B. Ș. P. D., urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
În planul cheltuielilor de judecată, se constată că articolul 453 din Codul de procedură civilă stabilește că dreptul la acordarea lor aparține părții care a câștigat procesul, rezultând astfel că solicitarea reclamantei pe acest aspect este neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta L. M., cu domiciliul ales - sector 1, București, ., ., . cu paratul B. S. P. D. - sector 3, București, N. VODA, nr. 2, ., ., ca neîntemeiată.
Cu drept de a se depune cerere de apel la această instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2015.
P., Grefier,
I. D. G. D.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 370/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 397/2015.... → |
|---|
