Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 362/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 362/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 362/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
Secția Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 362
Ședința din Camera de Consiliu din data de 19.01.2015
Instanța constituită din :
Președinte: R.-C. L.
Grefier: E.-C. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul A. M.-I. în contradictoriu cu pârâta R. R., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu a răspuns reclamantul, prin apărător, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu disp. art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța își verifică din oficiu competența și, prin raportare la art. 1027 coroborat cu art. 107 Noul Cod de Procedură Civilă constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cauză, având în vedere că nu s-a invocat de către pârâtă necompetența Judecătoriei Sectorului 3 București.
Față de dispozițiile art.238 Cod procedură civilă, raportat la actele și lucrările din dosar, instanța estimează durata cercetării procesului la 3 luni.
Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Reclamantul, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Constatând că proba cu înscrisuri este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC și art.237 pct. 7 NCPC, încuviințează pentru reclamant proba solicitată.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de părți este admisibilă potrivit legii și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC și 237 pct. 7 NCPC, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat, în baza art. 392 Noul Cod de procedură civilă instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin apărător, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei, diferență de achitat, în cuantum de 5000 lei. Solicită totodată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă de timbru.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul instanței la data de 12.06.2014, sub nr._, reclamantul A. M.-I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. R., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea împrumutului neachitat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 20.03.2010 a încheiat cu pârâta un contract de împrumut al cărui obiect l-a constituit suma de 7500 lei.
De asemenea, reclamantul a arătat că pârâta s-a obligat să-i restituie suma împrumutată în 30 de luni de la data semnării contractului, respectiv câte 250 lei/lună începând cu 20.03.2010 până la data de 20.08.2012. Până la data învestirii instanței cu prezenta cerere, pârâta a restituit doar suma de 2500 lei.
Pentru aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art.969 și art.1584 cod civil de la 1864, OG nr.13/2011, art.1025 și urm.Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: contract de împrumut de consumație (fila 10), carte de identitate a reclamantului (fila 11), extras de cont din perioada 01.03._11 (fila 12-14).
Cererea a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar (fila 4).
La data de 21.07.2014, prin serviciul registratură, pârâta a depus formularul de răspuns prin care a arătat că nu acceptă pretențiile formulate de reclamant.
În motivarea cererii, pârâta a menționat că respectivul contract de împrumut de consumație nu este real, banii de care se face vorbire în contract nu i-a primit niciodată.
In continuare, pârâta a precizat că foaia de hârtie numită contract de împrumut nu are dată certă, nu există martori trecuți și nu a fost încheiată la un notar public.
Pârâta a mai arătat că la data de 02.02.2010 era angajată a firmei . SRL, firmă condusă de reclamant. Reclamantul i-a adus această hârtie numită „contract”, pe care a pus-o să o semneze la sediul prietenei sale, doamna avocat A. J., spunându-i acesteia că este o formalitate, profitând de calitatea sa de șef și de starea emoțională a pârâtei legată de boala incurabilă a surorii sale.
De asemenea, pârâta a susținut că nu a primit niciodată banii menționați în contract.
În susținerea cererii, pârâta a depus, în copii, următoarele înscrisuri: contract de împrumut de consumație, notificare, contract de cesiune de creanță, certificat de deces, contract de cesiune de părți sociale, declarații.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamant, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
Instanța reține că între reclamant și pârâtă a fost încheiat un contract de împrumut de consumație atestat de avocat A. J., în temeiul căruia pârâta a primit suma de 7500 lei, cu titlu de împrumut.
De asemenea, conform contractului încheiat pârâta s-a obligat să restituie împrumutul în rate egale de câte 250 lei/lună, împrumutul acordându-se pe o perioadă de 30 luni, începând de la data de 20.03.2010 și până la data de 20.08.2012.
Având în vedere dispozițiile art. 6 alin. 1, 2, 5 din Codul civil în vigoare din 01.10.2011, contractul de împrumut, fiind încheiat la data de 02.02.2010, este guvernat de legea civilă în vigoare la data încheierii acestuia, respectiv Codul civil din 1864.
În consecință, instanța reține că între părți au existat raporturi contractuale, iar, potrivit art. 969 C.civ., convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 970 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.
Din contractul de cesiune de creanță din data de 04.04.2011 (fila 28 din dosar), instanța constată că reclamantul a transmis dreptul său de creanță provenind din contractul de împrumut de consumație atestat sub nr.2546/02.02.2010, Cabinetului de Avocat „D. D.”, în calitate de cesionar. Conform art.3 din contractul de cesiune de creanță, datoria reclamantului față de Cabinetul de avocat D. D., în sumă de 7500 lei, s-a stins în totalitate și definitiv prin compensare cu creanța cedată prin acest contract.
De asemenea, din notificarea depusă la fila nr.27 din dosar, instanța constată că cesionarul a notificat-o pe pârâtă cu privire la contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 04.04.2011 și i-a solicitat acesteia ca în termen de 3 zile de la primirea notificării să procedeze la achitarea debitului în cuantum de 7500 lei.
Totodată, instanța constată că reclamantul a depus la dosar actul adițional nr.1 la contractul de cesiune de creanță susținând că a intervenit rezoluțiunea contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 04.04.2011.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada existenței obligației de plată a pârâtei către acesta.
Rezoluțiunea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii contractului.
Potrivit art.1021 Cod civil, rezoluțiunea nu operează de drept, partea îndreptățită trebuie să se adreseze instanței judecătorești cu o acțiune în rezoluțiune.
Rezoluțiunea convențională intervine doar atunci când părțile au stipulat în contractul încheiat anumite clauze contractuale exprese privind rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, ce poartă denumirea de pacte comisorii.
Instanța constată că în contractul de cesiune de creanță din 04.04.2011 nu a fost stipulat nici un pact comisoriu expres, iar actul adițional nr.1 la contractul de cesiune de creanță constituie un înscris pro causa produs de reclamant în încercarea de a dovedi o situație de fapt care nu corespunde realității. In cuprinsul acestui act adițional nu se face nicio mențiune cu privire la repunerea părților în situația anterioară. Deși în art.1 părțile au menționat rezoluțiunea contractului de cesiune de creanță, instanța constată că în realitate ar fi vorba de o încetare a contractului, nefiind vorba de rezoluțiunea contractului, întrucât aceasta este o sancțiune care, indiferent că este judiciară sau convențională, intervine în cazul unei neexecutări culpabile a obligațiilor contractuale.
De asemenea, pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat întrucât el este un terț față de convenția între cedent și cesionar. Dar, pentru ca cesiunea să fie opozabilă terților, inclusiv debitorului cedat, trebuie îndeplinite anumite formalități, respectiv notificarea sau acceptarea cesiunii făcută de debitorul cedat. Întrucât pârâta a fost notificată de cesionar aducându-i-se la cunoștință schimbarea creditorului, aceasta a devenit debitoarea cesionarului și nu mai poate plăti în mod valabil cedentului.
Instanța apreciază că actul adițional nr.1 transmis prin fax la dosar este un înscris pro causa prin faptul că poartă o dată foarte apropiată datei la care a fost încheiat contractul de cesiune de creanță, iar reclamantul nu a adus la cunoștința instanței existența contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 04.04.2011, actul adițional fiind transmis prin fax ca urmare a depunerii la dosar de către pârâtă a contractului de cesiune de creanță.
Astfel, instanța apreciază că prin contractul de cesiune de creanță din 04.04.2011, a avut loc transferul creanței deținute de reclamant către cesionar. Creanța a trecut în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, cesionarul Cabinet de Avocat D. D. devenind creditor în locul reclamantului, preluându-i toate drepturile. Potrivit art.3 din contractul de cesiune de creanță, „debitul reclamantului față de Cabinet de Avocat D. D., în sumă de 7500 lei, se stinge în totalitate și definitiv prin compensarea cu creanța cedată prin prezentul contract și nu mai sunt pretenții reciproce derivând din creanțele cedate”.
Instanța nu va lua în considerare înscrisul denumit „Act adițional nr.1 la contractul de cesiune de creanță”, pe care îl consideră ca fiind un înscris „pro causa”.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 1031 raportat la art. 453 C.pr.civ., reclamantul fiind în culpă procesuală, instanța va respinge și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. M. I., CNP_, cu domiciliul ales la SCA I. și O. în București, sector 3, .. 3, ., . cu pârâta R. R., CNP_, cu domiciliul în București, sector 2, ., .>
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în terme de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R.-C. LUCAELENA-C. T.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 397/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 368/2015. Judecătoria... → |
|---|
