Pretenţii. Sentința nr. 5229/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5229/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 5229/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5229
Ședința publică din data de 20.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: LILIANA MARIETA VLADESCU
GREFIER: F. C. Ș.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta A. DE P. TITAN în contradictoriu cu pârâții U. A. și U. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta, prin consilier juridic, și pârâtul U. A., lipsind pârâta U. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Pârâtul U. A. învederează instanței că urmează să plătească.
Instanța, în prealabil, în conformitate cu disp. art. 131 și art. 94 alin.1 lit. j) Cod proc. civ., apreciază că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze. Constată că pârâții achiesează la pretențiile deduse judecății.
Reclamanta, prin consilier juridic, depune la dosarul cauzei dovada că pârâții au achitat suma de 2000 lei și solicită a se lua act de cererea adițională. Mai depune la dosarul cauzei actualizarea debitului până la zi și comunică pârâtului două exemplare.
Pârâtul U. A. este de acord să plătească până în luna ianuarie 2016, inclusiv.
Nemaifiind cereri prealabile sau probe de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii, în sensul de a se dispune obligarea pârâților la plata cotelor de întreținere în sumă de 1162 lei și penalizărilor de întârziere în cuantum de 15,07 lei, precum și penalizărilor în cuantum de 252,55 lei.
În conformitate cu disp. art. 394 Cod proc. civ., instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la data de 10.12.2014 sub nr. _ pe rolul Judecătoriei sector 3 București, ASOCIAȚIA DE P. TITAN prin reprezentant legal S. M. ,in calitate de președinte, a chemat in judecată pe pârâții U. A. și U. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa dispună obligarea paratilor la plata sumei de 4300,84 lei reprezentând cote intretinere restante către asociație pe perioada oct.2012-iulie 2014 precum si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.
In motivarea cererii reclamanta prin reprezentant legal susține că, in fapt, paratii sunt proprietari si locatari ai apartamentului nr. 10 din condominiul administrat de reclamantă si, desi sunt titluarii acestei proprietati imobiliarare individuale, refuză să achite cotele de întreținere inregistrand restante începând cu anul 2012, in prezent, acumulând un debit in suma totala de 4300,84 lei lei reprezentând cote întreținere către asociație
.Reclamanta mai arata ca incepand cu anul 2012 paratii nu au mai achitat vreo suma de bani către asociație desi au beneficiat de utilități si au fost somati verbal in mai multe rânduri cu privire la faptul ca asociația reclamantă intâmpină dificultăți financiare in ceea ce privește plata furnizorilor din vina proprietarilor restantieri.
In drept, cererea se intemeiaza pe disp. art.194 c.p.c. si Legea 230/2007, HGR 1588/2007.
In dovedire, reclamanta a solicitat conform art.254 c.p.c. proba cu inscrisuri si orice alte probe ar rezulta ca necesare si utile din dezbateri.
In acest sens, depune la dosar centralizator cu datoriile inregistrate de catre parati, incheierea de acordare a personalității juridice a asociației reclamante, fisa debitor, liste lunare de plată, certificat de inregistrare fiscală, proces verbal al Adunării Generale .
In cauza, desi paratii au fost legal citat cu mențiunea de a depune intâmpinare conform art.205 c.p.c acestia nu a depus intampinare .
Analizând actele si lucrările de la dosar instanța retine ca prin cererea introductiva reclamanta ASOCIAȚIA DE P. TITAN prin reprezentant legal S. M. ,in calitate de președinte, a chemat in judecată pe pârâții U. A. și U. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa dispună obligarea paratilor la plata sumei de 4300,84 lei reprezentând cote intretinere restante către asociație pe perioada oct.2012-iulie 2014 precum si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.
Prin cererea aditionala inregistrata reclamanta a solicitat si obligarea paratilor la plata sumei de 1162,82 lei cote intretinere restante pe perioada septembrie 2014 –ianuarie 2015, 15,07 lei penalizari de intarziere calculate de furnizorii de utilitati pe perioada oct.2014-dec.2014 si suma de 252,55 lei penalizari in cuantum de 0,2% pe zi, calculate de reclamantă pe perioada aug.2014-februarie 2015.In concluzie solicita obligarea paratilor la plata sumei totale de 3528,88 lei, din care, suma de 3261,26 lei cote intretinere restante pe perioada septembrie 2013 - ianuarie .2015, suma de 15,07 lei penalizari de intarziere la furnizori pe perioada ian.2014-mai .2014 si suma de 252,55 lei penalizari in cuantum de 0,2% calculate in sistemul propriu de penalizari pe perioada august 2014- februarie 2015. .
Instanța retine ca pretențiile reclamantei sunt dovedite cu listele de plata depuse la dosarul cauzei pentru perioada in care se solicita obligarea paratului la plata ,liste care au inclusă atât data afișării la loc vizibil cât si data plații, fiind semnate pentru legalitate de către președinte, cenzor si administrator .
Paratii, desi a fost legal citati nu a formulat intampinare prin care sa invoce eventuale apărării sau excepții la cererea reclamantei, in cauză, întâmpinarea fiind obligatorie, sancțiunea nedepunerii întâmpinării rezida din disp.art.208 c.p.c. potrivit cu care, nedepunerea întâmpinării in termenul prevăzut de lege atrage decăderea paratului din dreptul de a mai propune probe si de a invoca excepții, in afara celor de ordine publică, daca legea nu prevede altfel.
De altfel, paratul U. A., prezent la dezbateri a achiesat la pretentia concreta dedusa judecatii conform cererii aditionale prin care reclamanta si-a modificat pretentiile initiale.
Instanța mai retine ca paratii nu s-au conformat obligației legale instituita de disp.art.25 din HGR nr.1588/2007 potrivit cu care, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu ,vor fi achitate de aceștia, dupa caz, in termen de maxim 20 zile de la data afișării listei de plata, dată care trebuie inscrisă in lista de plata respectivă, desi reclamanta a făcut dovada întocmirii si afișării listelor lunare, acestea având înscrise mențiunile obligatorii referitor la data afișării si data scadentei precum si a conformității listelor cu dispozițiile art.32 alin.2 teza a II a potrivit cu care, lista de plata se semnează de administrator si de un membru al comisiei de cenzori si se aproba de președinte prin semnătura si aplicarea ștampilei asociației, persoanele semnatare certificând si răspunzând de corectitudinea listei de plata. Aceste cheltuieli lunare la care sunt obligati sa contribuie si paratii in calitate de coproprietari ai apartamentului pe care il ocupa sunt afișate la loc vizibil fiind menționata scadenta obligației de plata, calculul fiind efectuat in detaliu pe serviciile facturate de furnizori iar sumele fiind defalcate in raport de criteriile legale.
Astfel, potrivit art.32 alin.1 din HGR1588/2007 privind normele metodologice de aplicare a Legii 230/2007, toti proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit alin.3 al art.32, nici un proprietar de apartament sau de spațiu cu alta destinație decât cea de locuința nu poate fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei parti din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau spațiului cu alta destinație decât cea de locuința ori in alte situații.
Instanța mai retine ca paratii, in calitate de proprietari a . reclamantei care nu a fost tăgăduita de parati, nu au făcut dovada achitării cotelor de contribuție la cheltuielile lunare către asociație asa cum au fost stabilite prin listele lunare de plata, in termen de max 20 zile de la data afișării listei de plată, imprejurare in care reclamanta a perceput si calculat penalizări de intârziere de 0,2% pe zi conform art.,49 alin.1 din Legea 230/2007 in condițiile stabilite si aprobate de comitetul executiv al asociației iar pentru perioada pe perioada oct.2014-dec.2014 penalizarile stabilite in sarcina paratilor prin listele de plata sunt cele percepute de furnizorii de utilitati si care vor fi suportate de catre prioprietarii restantieri proprortional cu restantele inregistrate, in speta, paratii datorand suma de 15,07 lei .
In raport de aceste motive instanța va admite acțiunea, conform art.25-32 din HGR 1588/2007 si Legea 230/2007 si va obliga paratii la plata sumei de 3261,26 lei cote intretinere restante pe perioada septembrie 2013 - ianuarie 2015, la plata sumei de 15,07 lei penalizari de intarziere la furnizori pe perioada ian.2014-mai .2014 si la plata sumei de 252,55 lei penalizari in cuantum de 0,2% calculate in sistemul propriu de penalizari pe perioada august 2014- februarie.
Vazand si disp. art.453 cp.c. va obliga paratii la 500 lei cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea modificata de reclamanta A. DE P. TITAN – C._, cu sediul procesual ales în București, Oficiul Postal 4 Bucuresti - C.P. 13 în contradictoriu cu pârâții U. A. și U. M. ambii domiciliați în București, Sold S. M., nr. 5, ., ..
Obliga paratii la plata sumei de 3261,26 lei cote intretinere restante pe perioada septembrie 2013 - ianuarie 2015.
Obliga paratii la 15,07 lei penalizari de intarziere la furnizori pe perioada ian.2014-mai 2014 si la plata sumei de 252,55 lei penalizari in cuantum de 0,2% pe zi de intarziere, calculate in sistemul propriu de penalizari, pe perioada august 2014- februarie 2015.
Obliga paratii la 500 lei cheltuieli de judecata.
Cu apel,
pronunțată în ședință publică astăzi 20.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. F. C. Ș.
Red.Jud.L.M.V.
Tehn.F.C.Ș..13.05.2015
3com.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5288/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5274/2015.... → |
---|