Contestaţie la executare. Sentința nr. 6000/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

De la data acordării imprumutului si pana in prezent subsemnații am achitat din valoarea creditului acordat de B. suma de aproximativ 26.000 CHF.

Precizam ca intimata a fost informata in mod repetat de subsemnați cu privire la imposibilitatea achitării ratelor de credit ca urmare a modificării dramatice a cursului de schimb valutar a francului elvețian.

Desi ne-am văzut pusi in situația de a nu ne putea onora integral obligațiile asumate către intimata, mereu am incercat sa achitam măcar o parte din datoria devenita exigibila.

Totuși, in ciuda eforturilor noastre de a achita contravaloarea ratelor scadente intimata a inteles sa rezilieze contractului si sa declare astfel creditul anticipat, ajungând sa fim urmăriți silit pentru suma de 77.091.05 CHF.

I) Cu privire la rezilierea contractului

In opinia noastră manifestarea de voința a paratei de a rezilia contractul este una abuziva si contrara prevederilor contractuale. Astfel, art. 5.12 din Contract prevede expres "in cazul întârzierii la plata, Banca va trimite împrumutatului o notificare prin scrisoare recomandata, prevenindu-l asupra consecințelor incalcarii Contractului", de asemenea art. 5.13 stipulează ca "in cazul in care, in termen de 30 de zile de la primirea notificării, împrumutatul nu-si executa obligațiile, Contractul se considera reziliat de plin drept si întreaga suma a ratelor de credit cu dobânzile aferente devine exigibila. "

Menționam ca subsemnații nu am primit niciodată vreo notificare din partea băncii, pe de alta parte dreptul conferit băncii de a rezilia unilateral contractul si de a declara exigibil anticipat intregul credit, împreuna cu dobânzile, penalitățile si toate costurile aferente este, fara putința de tăgada, o clauza abuziva.

Astfel, dispozițiile contractuale la care am făcut trimitere conferă băncii dreptul de a rezilia unilateral contractul în cazul neindeplinirii obligațiilor asumate cu privire la întârzierea la plata, indiferent de gravitatea neindeplinirii și fara a indica expres cazurile care atrag rezilierea.

Formularea este generica si practic banca poate identifica oricând o ipoteza care sa se încadreze in art 5.13, pentru a atrage rezilierea contractului. Prin această clauza se aduce grava atingere solidarismului contractual, care pretinde concilierea intereselor pârtilor si presupune o justa repartiție intre părți a sarcinilor, riscurilor si profiturilor generate de contract, mai precis echilibrului contractual.

Pentru a concilia interesele părților consideram ca, conținutul contractului trebuie sa răspundă efectiv exigentelor principiului proporționalității și principiului coerentei, iar părțile sunt datoare la un comportament de natura a permite celuilalt sa isi atingă scopurile pentru care a încheiat contractul.

Practic, prin clauza respectiva, riscul contractual este disproporționat, iar riscul pe care consumatorul trebuie să il suporte este semnificativ mai mare decât riscul pe care trebuie sa il suporte banca. Aceasta deoarece riscul de incetare a contractului este considerabil si depinde exclusiv de voința unilaterala a paratei.

II) In ce privește convertirea creditului acordat la cursul de schimb avut in vedere de parti la data incheierii contractului:

In aceasta ipoteza va rugam sa aveți in vedere ca la momentul incheierii contractului cursul valutar al francului elvețian era unul stabil si bine cotat din punct de vedere economic.

De fapt, cursul stabil al francului elvețian a fost aspectul determinant pentru care subsemnații am incheiat contractul de imprumut in aceasta moneda.

Pe parcursul derulării contractului francul elvețian s-a apreciat ., astfel ca raportat la moneda de schimb naționala, valoarea acestuia s-a dublat, aspect cu consecințe grave asupra subsemnaților in ceea ce privește posibilitatea de indeplinire a obligațiilor de plata a ratelor lunare, cu riscul de a fi pusi in imposibilitatea de executare fortuita a contractului incheiat.

Clauzele de efectuare a plaților in moneda creditului, cu suportarea exclusiva a riscului valutar de către subsemnați nu au fost negociate direct cu aceștia, contractul incheiat având un conținut prestabilit si impus consumatorilor, aceștia exprimându-și adeziunea la contractul tipizat fara a avea posibilitatea de a influenta natura lor.

In aceste condiții, apreciem ca intimata nu a acționat cu buna credința, aceasta având obligația de a explica riscurile incheierii unui astfel de contract, de a pune Ia dispoziție subsemnaților informațiile necesare, astfel incat aceștia sa aiba posibilitatea de a evalua corect riscurile la care se expun si consecințele economice intervenite ca urmare a incheierii unui astfel de contract.

Având in vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile si în vederea asigurării unei angajări in deplina cunoștința de cauza a consumatorului in contractele de credit, este instituita in sarcina operatorului economic - banca, care are o poziție dominanta in raport cu consumatorul, obligația informării in mod complet, corect și precis a celui din urma cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) si implicit cu privire la implicațiile îndatorării si la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar, astfel cum reiese din O.U.G. 50/2010.

In cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați sa ofere consumatorilor informații complete, corecte și precise asupra drepturilor și obligațiilor ce le revin.

Aceste obligații instituite in sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar, sunt menite sa protejeze interesele consumatorilor care sunt expuși riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor si intereselor legitime prin contractarea unor servicii/produse in lipsa unei informații reale cu privire la acestea.

In lipsa informării in mod complet, corect și precis a subsemnaților cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit, aceștia nu au avut posibilitatea de a determina consecințele economice ale clauzelor contractuale in baza unor criterii clare și precise.

Având in vedere obligația de transparenta contractuala instituita in sarcina operatorilor economici, care se circumscrie exigentelor de informare si protecție inerente dreptului consumatorului, in scopul garantării dreptului acestuia de a înțelege prevederile sj efectele pe termen lung ale contractului pe care il încheie, fiecare beneficiar al unui credit in valută trebuie sa cunoască riscurile pe care si le asuma prin contractarea unui asemenea produs.

Omisiunea paratei de a informa subsemnații asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen care era previzibil pentru experții financiari ce activează in cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF- ul este o monedă instabila, iar la momentul încheierii contractului valoarea acestei monede era la un minim istoric, in opinia noastră constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționată in dreptul european și național întrucât este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformata a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.

Dezechilibrul major care rezulta dintr-un astfel de contract de adeziune consta in imposibilitatea consumatorului de a cunoaște si anticipa mărimea obligațiilor sale. Art. 1 din Legea nr. 193/2000 prevede ca orice contract încheiat intre comercianți si consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie sa cuprindă clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

II) Cu privire la clauzele abuzive stipulate in Contract

Va rugam sa observați faptul ca atat suma împrumutata, cat si dobânda si comisioanele percepute pentru credit sunt plătite de asemenea, in franci elvețieni la cursul de schimb din momentul plații, determinând astfel, pe fondul dublării valorii de schimb a francului elvețian, un dezechilibru major intre drepturile și obligațiile asumate de catre parti.

Clauzele cu privire la modificarea dobânzii oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fara ca noul nivel al dobânzii sa fie negociat cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat.

Conform art. 1 lit. a) din anexa Legii nr. 193/2000, in principiu o clauză care da dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii in mod unilateral nu este abuziva, cu condiția ca acest lucru sa se faca in baza unui motiv întemeiat, prevăzut in contract si totodată cu condiția informării grabnice a clientului care sa aibă, de asemenea, libertatea de a continua sau rezilia imediat contractul.

Prin „motiv prevăzut in contract" in sensul legii se înțelege o situație clar descrisa care sa ofere clientului posibilitatea sa stie de la inceput ca, daca acea situație se va produce, va trebui sa suporte o dobânda mărita.

Motivul trebuie sa fie suficient de clar arătat, mai precis clauza trebuie sa fie previzibila.

In cauza, motivul calculării dobânzii in funcție de costul surselor de finanțare si evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancara din România este una abuziva, creând un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.

Pe de alta parte comisionul de administrare credit perceput de parata nu este definit in mod expres in niciuna din clauzele contractului de credit, acesta fiind doar cuantificat procentual, respectiv, 0.10% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, si ulterior de 1.5 RON/luna stabilit prin Actul adițional încheiat. In opinia noastră stabilirea ulterioara a unui comision de administrare plătibil in moneda naționala echivalează cu o recunoaștere din partea paratei a obligațiilor disproporționate dintre parti, fiind de altfel absurd ca creditul sa fie plătibil in moneda contractării si comisioanele aferente in moneda naționala.

Caracterul abuziv al comisionului de administrare, precum si a celorlalte comisioane percepute de intimata, rezida si din faptul ca nu s-a menționat in convențiile încheiate care sunt riscurile pentru care se percepe acest comision.

Plata unui astfel de comision pe întreaga durata a contractului se ridica la o suma considerabila, fiind de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile pârtilor, in detrimentul consumatorilor.

Perceperea de catre banca a acestor comisioane doar pentru punerea la dispoziție a creditului este nejustificata, având in vedere faptul ca aceasta activitate de creditare se derulează . legal, intimata fiind o instituție financiara autorizata care desfășoară cu titlu profesional activități ce constau in acordarea de credite in cont propriu.

In nici una din clauzele convenției nu se specifica care va fi destinația finala a comisioanelor in sensul ca nu este menționat daca aceste sume percepute sunt o garanție a unui posibil risc nedeterminat sau se restituie împrumutatului de catre banca la achitarea integrala a creditului.

Pentru a nu fi abuzive, in opinia noastră aceste clauze ar trebui sa descrie un motiv intemeiat care sa determine aplicarea lor. Formulările cuprinse in clauzele analizate nu oferă posibilitatea reala unui observator independent sa aprecieze asupra temeiniciei acestora.

In realitate aceste clauze oferă băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat.

In vederea inlocuirii clauzelor abuzive se impune revizuirea efectelor contractului incheiat prin înghețarea cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul incheierii contractului, respectiv calcularea si plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea in lei a francului elvețian de la data incheierii contractului.

Având in vedere considerentele anterior dezvoltate rugam onorata instanța ca prin hotărârea ce o va da sa:

•constatați ca rezilierea Contractului este abuziva si pe cale de consecința sa repuneti părțile in situația anterioara rezilierii, precum si anularea formelor de executare incepute in dosarul nr. 394/2014 aflat pe rolul B.E.J.A. V. B. - A. S.;

•obligați intimata la convertirea creditului acordat Ia cursul de schimb avut in vedere de parti la data incheierii contractului

•constatați caracterului abuziv si nulitatea absoluta a clauzelor prevăzute in art. 4.1, art. 4.3, art. 4.5, art. 4.6, art. 4.7, art. 4.9, art. 4.11 lit. b), d) si e), art. 5.1, art. 5.11, art. 5.12, art. 5.13 si art. 8.5 teza a IlI-a;

•obligarea intimatei la restituirea tuturor sumelor percepute in mod abuziv, inclusiv dobânda aferenta datorata de la data incasarii si pana la data restituirii efective;

•obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata;

In temeiul art. 242 alin. 3 C.pr.civ. solicitam judecarea cauzei si in lipsa.

In drept, ne întemeiem cererea pe dispoz. C.civ, C.pr.civ, OUG 50/2010 si ale Legii 193/2000.

Probe: in susținerea prezentei intelegem sa ne prevalam de proba cu inscrisuri si expertiza contabila.

Anexam prezentei: Contractul de credit ipotecar HL13088/02.07.2007; Actul adițional nr. 1/12.08.2011; Incheierea/28.10.2014 comunicata de B.E.J.A; Contract de ipoteca HL13088; Graficul de rambursare.”

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 03.07.2014, intimatul s-a adresat B. V. B. – A. S. cu cerere de executare silită împotriva contestatorilor, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit ipotecar nr. HL13088/02.07.2007, în vederea recuperării creanței constând în credit restant, dobânzi restante și penalizatoare și comisioane.

Cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul B. V. B. – A. S. sub nr. 394/2014 (numărul dosarului de executare).

Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită împotriva contestatorilor, executarea silită desfășurându-se prin poprire și asupra imobilului ipotecat.

Referitor la titlul executoriu, instanța reține că prin contractul de credit ipotecar nr. HL13088/02.07.2007, intimatul a acordat contestatorilor un împrumut în cuantum de_ CHF, în vederea cumpărării imobilului situat în București, .. 7, ., durata creditului fiind de 396 luni, calculată de la data efectuării primei trageri din credit.

Potrivit 4.1 din contract, pentru perioada cuprinsă între data primei trageri din contul de credit și 12 luni, rata dobânzii este fixă. După această perioadă, dobânda curentă se calculează în funcție de indicele de referință stabilit de bancă pentru creditele ipotecare acordate în CHF. Indicele de referință al băncii pentru creditul ipotecar se stabilește în funcție de costul resurselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România, se publică în presă și se afișează la sediile unităților teritoriale ale băncii.

Potrivit art. 4.3 din contract, pe parcursul derulării creditului, cu excepția perioadei menționate la art. 4.1, nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de bancă.

Potrivit art. 4.5 din contract, în cazul modificării nivelului ratei dobânzii, noua rată a dobânzii se va aplica automat la valoarea soldului creditului existent la data modificării acesteia.

Potrivit art. 4.6 din contract, în cazul în care urmare a comunicării noului nivel al dobânzii de către bancă, împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat, comisionul de administrare și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră că împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii.

Potrivit art. 4.7 din contract, dobânda și comisionul de administrare se calculează și se încasează lunar la scadențele stabilite, odată cu rata de credit (principal), direct din contul curent al împrumutatului. Formula de calcul a dobânzii este: produsul dintre soldul creditului, rata dobânzii procentuale și numărul de zile scurse de la data scadenței anterioare, împărțit la 360 zile. Formula de calcul a comisionului de administrare este: produsul dintre soldul creditului, rata anualizată a comisionului de administrare și numărul de zile scurse de la data scadenței anterioare împărțit la 360 zile.

Potrivit art. 4.9 din contract, pentru plata cu întârziere a ratelor de credit (principal), împrumutatul va plăti băncii o dobândă majorată al cărei nivel se stabilește cu 3.00 p.p pe an peste dobânda curentă prevăzută în art. 4.1 – 4.9, după caz.

Potrivit art. 4.11 lit. b, d, e din contract, pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti următoarele comisioane: b) comisionul de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului; d) commission de rambursare anticipată de 2,50% calculat la suma plătită anticipat, care poate fi modificat oricând de către bancă pe întreaga perioadă de creditare; e) alte comisioane stabilite de bancă pentru orice modificări ale condițiilor de creditare inițiale, solicitate de către client.

Potrivit art. 5.1 din contract, rambursarea ratelor lunare se va face în valuta în care s-a acordat creditul, la o dată de scadență stabilită de împrumutat, începând cu luna următoare acordării creditului.

Potrivit art. 5.11 din contract, împrumutatul autorizează banca să debiteze automat conturile sale în lei/valută deschise la bancă cu sumele datorate conform prezentului contract, pe măsură ce acestea devin scadente. Până la limita sumelor datorate, împrumutatul autorizează banca să facă în numele și pe contul său orice operațiune de schimb valutar necesară pentru conversia sumelor deținute de împrumutat în conturile sale curente în moneda prezentului contract. Ordinea de îndestulare a băncii este mai întâi din contul în lei/valută alocat prezentului contract, dacă există disponibilități suficiente în acest cont. împrumutatul se angajează prin prezentul contract, în mod expres față de bancă, să nu își exercite dreptul la compensații referitoare la orice depozit pe care împrumutatul îl deține la bancă în legătură cu alte tranzacții decât cele pentru care s-a acordat creditul din prezentul contract.

Potrivit art. 5.12 din contract, în cazul întârzierii la plată, banca va trimite împrumutatului o notificare prin scrisoare recomandată, prevenindu-l asupra consecințelor încălcării contractului.

Potrivit art. 5.13 din contract, în cazul în care, în termen de 30 zile de la primirea notificării prevăzute la art. 5.12, împrumutatul nu își execută obligațiile, contractul se consideră reziliat de plin drept și întreaga sumă a ratelor de credit cu dobânzile aferente devine exigibilă.

Potrivit art. 8.5 a treia liniuță (teza a III-a) din contract, banca are dreptul să rezilieze unilateral contractul printr-o notificare scrisă, fără preaviz sau altă formalitate, în cazul neexecutării de către împrumutat a oricărei obligații asumate prin prezentul contract; rezilierea acționează de plin drept, fără a fi necesară punerea în întârziere a împrumutatului, cu respectarea formalităților anterior prevăzute în acest scop în prezentul contract; la data rezilierii contractului, obligațiile de plată ale împrumutatului devin exigibile.

Contestatorii au criticat executarea silită și au solicitat anularea acesteia, invocând doar nelegalitatea titlului executoriu (clauzele abuzive cuprinse în titlul executoriu) și a rezilierii acestuia. Analizând situația de fapt prin prisma dispozițiilor ce reglementează clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, instanța reține următoarele:

În accepțiunea art.4 din Legea nr.193/2000, clauza abuzivă este acea clauză inserată în contract care, nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși s-au împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Apoi, este considerată clauză nenegociată direct cu consumatorul (astfel cum apare el definitiv la art.2 alin.1 din Legea nr.193/2000) acea clauză stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze asupra naturii ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil (art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000).

Prin cererea de chemare în judecată, contestatorii au contestat dobânda curentă, comisionul de administrare lunară, comisionul de rambursare.

Instanța apreciază că nu trebuie omisă manifestarea de voință a părților la momentul încheierii contractului și nici împrejurarea că în costul total al creditului sunt incluse dobânda, comisioanele și alte taxe/costuri obligatorii cunoscute de părți și că debitorii consumatori s-au obligat să restituie valoarea totală plătibilă în care se includ suma împrumutată și costul total al creditului.

Atât dobânda, cât și comisioanele intră în costul total al creditului, iar contestatorii au fost de acord cu prețul contractului.

Or, potrivit articolului 4 alin.6 din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Dobânda contractuală și comisioanele contestate fac parte din prețul contractului, iar contestatorii au fost de acord cu acest preț al contractului, pe care nu l-au considerat disproporționat de mare la momentul încheierii convenției de credit.

Referitor la clauzele care reglementează dobânda curentă, în opinia instanței, nu se poate susține că modificarea dobânzii curente contractuale se realizează fără acordul consumatorilor contestatori, câtă vreme această posibilitate este prevăzută în contractul dintre părți și deci asumată de părți prin semnarea contractului. Contestatorii și-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobândă, nemaifiind vorba deci de o modificare unilaterală, abuzivă, în sensul reglementat de Legea 193/2000, ci de o modificare realizată cu acordul prealabil al împrumutaților, acord exprimat în acest sens la semnarea contractului. Atât timp cât contestatorii au semnat contractul de credit și au stabilit împreună cu reprezentantul băncii condițiile speciale aferente acestuia, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind astfel obligatorii pentru ambele părți.

În ceea ce privește crearea unui dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, instanța reține că trebuie luată în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul precum și toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului. Astfel, trebuie stabilit un rezultat obiectiv al clauzei, acela al creării unei disproporții a prestațiilor greu suportabilă de către consumator, iar din punct de vedere subiectiv, trebuie încălcată cerința bunei credințe.

Cu privire la buna credință, instanța are în vedere că potrivit considerentului 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.

Pentru a stabili existența unui astfel de dezechilibru, instanța va lua în considerare obiectul contractului care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă de timp în schimbul prețului, care în cauză este format din dobândă. Pe de altă parte, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar potrivit art. 4 alin. 6 Legea 193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Astfel, trebuie să existe și un nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului care nu poate profita de această calitate pentru a obține beneficii referitoare la preț.

Instanța reține de asemenea că, potrivit punctului 1 lit. a din Anexa Legii 193/2000, sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Cu toate acestea, prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul căror un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

În speță, analizând prevederile contractuale referitoare la dobânda curentă pe care contestatorii le-au acceptat prin semnarea contractului, instanța reține că acestea stabilesc în mod expres faptul că banca poate schimba dobânda în funcție de costul resurselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România. Schimbarea ratei dobânzii nu se realizează în mod discreționar de către furnizorul de servicii bancare.

Astfel, politica de dobânzi a unei bănci are în vedere costul resurselor de creditare, stabilit în funcție de mai multe elemente (indici obiectivi, care nu pot fi controlați de către bancă): indicele de referință Libor CHF care este influențat de situația lichidității pe piață, costul cu rezervă minimă obligatorie care reprezintă o parte din pasivele băncii, blocată în conturi deschise la BNR unde rata de dobândă remunerată este foarte mică, de cele mai multe ori sub nivelul ratelor de piață și costurile de lichiditate care acoperă riscul de lichiditate pe care banca și-l asumă și este menit să acopere diferența de scadență între creditele pe termen lung acordate clienților și scadența pe termen scurt a surselor de finanțare corespondente. La toate acestea se adaugă și aprecierea substanțială a francului elvețian, care nu poate fi imputată băncii.

Față de aceste aspecte, instanța apreciază că în cauză nu se poate reține existența unui dezechilibru în detrimentul consumatorilor contestatori și nici reaua-credință a băncii intimate, care a respectat stipulațiile contractuale, motiv pentru care clauzele referitoare la dobânda curentă invocate de către contestatori nu pot fi considerate ca fiind abuzive.

În ceea ce privește dobânda penalizatoare prevăzută de art. 4.9 din contract, instanța reține că sintagma „exprimate într-un limbaj ușor inteligibil” folosită de legiuitorul național, cât și cea folosită în norma comunitară „exprimate în mod clar și inteligibil” are în vedere situația în care clauza este clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu. În cauza dedusă judecății, părțile au stabilit, prin acordul lor de voință, dobânda penalizatoare aplicabilă în cazul plății cu întârziere a ratelor de credit, art. 4.9 din contract fiind redactat în mod clar și inteligibil. Or, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel cum prevăd art.969 Cod civil.

In ceea ce privește comisioanele contestate, acestea fac parte din prețul contractului, iar contestatorii au fost de acord cu acest preț al contractului, pe care nu l-au considerat disproporționat de mare la momentul încheierii convenției de credit.

Clauza privind perceperea unui comision de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului nu este abuziva întrucât, după acordarea creditului (pe parcursul derulării contractului), comisionul este perceput de banca intimată pentru activitatea de gestionare și supraveghere a contului deschis pe numele contestatorilor (de ex., furnizarea informațiilor solicitate în situația interogării contului de către contestatori, eliberarea de extrase de cont, etc.).

Referitor la comisionul de rambursare anticipată de 2,50% calculate la suma plătită anticipat, instanța reține că rațiunea perceperii lui este clar determinată în contract, și anume în cazul rambursării anticipate, fiind evident că, într-o atare situație, profitul estimat al băncii, rezultat din plata dobânzilor, este redus. Totodată, acest comision a fost clar determinat printr-o cotă procentuală aplicabilă la valoarea sumei rambursate, îndeplinind astfel condiția de a fi clar și inteligibil.

Este adevărat că, odată cu . OUG nr. 50/2010, perceperea unui astfel de comision în cazul creditelor cu dobândă variabilă a fost interzisă, inclusiv în cazul contractelor aflate în curs de derulare (art. 95 rap. la art. 68 lit. c din OUG nr. 50/2010). Însă, aceste dispoziții legale nu atrag nulitatea absolută a clauzelor contractuale, nulitate care poate fi analizată doar raportat la legislația în vigoare la momentul contractării. În realitate, prin OUG nr. 50/2010 s-a impus obligația modificării contractelor aflate în curs de executare, în ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată. Dacă, în contra prevederilor legii, banca ar percepe sume cu titlu de comision de rambursare anticipată, împrumutații au dreptul să refuze achitarea unor atare sume sau să solicite restituirea lor, în caz de plată. Totodată, în temeiul OUG nr. 50/2010, împrumutații au posibilitatea să solicite băncii încheierea unui act adițional la contractul de credit prin care să fie eliminat în mod expres comisionul de rambursare anticipată, iar în caz de refuz, pot intenta acțiune în justiție în acest sens. În schimb, nu este fondată cererea contestatorilor împrumutați de constatare a nulității absolute a acestei clauze contractuale întrucât, astfel cum s-a argumentat anterior, nulitatea nu poate fi raportată decât la legislația în vigoare la data încheierii contractului, legislație care, în cazul de față, nu interzicea un atare comision.

Mai reține instanța și faptul că nici comisionul de administrare lunară a creditului nu era la data încheierii contractului de credit și nu este nici în prezent interzis de legislația națională și de cea comunitară.

Comisionul de administrare a creditului este permis în mod expres și de art. 36 alin. (1) din OUG nr. 50/2010.

Potrivit art. 36 alin. (1) din OUG nr. 50/2010, "Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, dupa caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor."

Aceste comisioane contestate au fost clar determinate în contract, îndeplinit astfel condiția de claritate și fiind stabilite într-un limbaj ușor inteligibil. Prin semnarea contractului de credit, contestatorii și-au asumat obligația de a suporta comisioanele în cuantumul prevăzut în contract.

Totodată, referitor la cele două comisioane contestate, instanța constată că debitorii contestatori nu au indicat în concret modul în care s-a produs pretinsul dezechilibru contractual în raporturile cu banca intimată și în ce a constat acest dezechilibru.

Cu privire la alte comisioane pe care le-ar putea stabili intimatul (art. 4.11 lit. e din contract), instanța constată că acestea depind strict de diverse modificări ale condițiilor de creditare inițiale, solicitate de contestatori. Instanța apreciază că o astfel de clauză nu este abuzivă, banca neputând fi obligată să accepte orice modificări propuse de împrumutați și să presteze orice servicii fără o contraprestație din partea clienților împrumutați.

În ceea ce privește clauzele cuprinse în art. 5.11 și art. 5.12 din contract, instanța constată că aceste clauze sunt clare și inteligibile și au drept scop întărirea disciplinei contractuale din partea împrumutatului și asigurarea recuperării de către bancă a creditului acordat.

În privința celorlalte clauze referitoare la declararea scadenței anticipate, instanța reține că în temeiul principiului libertății contractuale care guvernează materia contractelor civile, părțile pot stipula clauze exprese prin care să prevadă rezoluțiunea de drept în cazul neexecutării obligațiilor de către una dintre ele, prevederile art. 1020-1021 cod civil din 1864 neavând caracter de ordine publică.

Este posibil ca în ipoteza neîndeplinirii unor obligații declararea scadenței anticipate să apară ca fiind disproporționată, însă doar acest argument nu este suficient pentru a constata caracterul abuziv al acestor clauze atât timp cât unele obligații asumate de contestator pot avea caracter fundamental pentru cealaltă parte. În cazul incidenței unui astfel de caz, se justifică pe deplin decăderea debitorului din termenul de grație prin declararea scadenței anticipate a creditului și perceperea de dobânzi penalizatoare până la momentul achitării sumelor datorate de către împrumutați. Prin urmare, aceste clauze nu au caracter abuziv, neexistând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar exigențelor bunei-credințe. Modul în care la un moment dat a fost aplicată sancțiunea rezilierii este supus controlului judiciar în funcție de situația concretă, contestatorii păstrând posibilitatea sesizării instanțelor judecătorești cu privire la acest aspect.

În speță, declararea scadenței anticipate a fost realizată de intimat în momentul în care contestatorii au înregistrat întârzieri la plată mai mari de 30 zile calendaristice (aspect recunoscut chiar de către contestatori și dovedit de notificările depuse la dosarul de executare – filele 106, 107 față-verso), încălcând astfel prevederile esențiale ale contractului de credit ipotecar. În cauză, contestatorii nu au administrat probe concludente din care să rezulte contrariul. Dimpotrivă, aceștia au recunoscut că nu au mai achitat ratele la timp și integral.

Prin urmare, clauzele contractuale privitoare la declararea scadenței anticipate nu prezintă un caracter abuziv, neexistând un dezechilibru contractual și neputând fi reținută reaua-credință a băncii.

În ceea ce privește solicitarea contestatorilor de convertire a creditului acordat la cursul de schimb avut in vedere de parti la data încheierii contractului, instanța reține următoarele:

Contractul de credit este o specie a contractului de împrumut de consumație, iar în cazul acestuia este aplicabil principiul nominalismului monetar, consacrat de prevederile art. 1578 din Codul civil de la 1864, care prevăd că Obligația ce rezultă din un împrumut de bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plății.

Instanța mai reține că acordarea creditelor în valută a fost și este permisă de lege, împrumutații fiind cei care evaluează oportunitatea contractării unor astfel de credite și moneda în care să fie acordate. În mod evident, contestatorii nu au fost obligați de către intimat să contracteze creditul în franci, având deplina libertate de a încheia sau nu contractul de credit. În măsura în care ofertele băncii nu erau conforme solicitărilor contestatorilor, aceștia nu trebuiau să încheie contractul de credit.

Prin urmare, acceptând oferta băncii, care implica acordarea creditului în franci elvețieni, contestatorii și-au asumat restituirea creditului în aceeași monedă, astfel încât nu mai pot solicita, ulterior, intervenția instanței pentru modificarea acestui element contractual. De altfel, moneda creditului este un aspect esențial al contractului de credit, cu consecințe directe asupra cuantumului și formulei de calcul a dobânzii. A accepta solicitările contestatorilor ar însemna ca instanța să modifice un contract în curs, cu privire la un element fundamental, fără ca vreo dispoziție legală să o îndrituiască să procedeze astfel. Solicitarea contestatorilor este cu atât mai nefondată cu cât, dacă ar fi admisă, ar determina imposibilitatea de derulare în continuare a creditului, în condițiile în care formula de calcul a dobânzii este dependentă de indicele Libor, aplicabil francilor elvețieni. Nu în ultimul rând, s-ar rupe echilibrul contractual, întrucât, în mod evident, moneda creditului a determinat și modul de stabilire a dobânzii aplicabile, în condițiile în care cuantumul dobânzii diferă în cazul creditelor în lei, față de cel al creditelor în valută.

Instanța mai reține că riscul valutar este o noțiune general cunoscută. Orice consumator, chiar și cel mai puțin diligent, are cunoștință de faptul că este posibilă modificarea cursului valutar, iar în momentul contractării unui credit în valută, își asumă riscul aferent. Dacă, pe parcursul derulării contractului, modificările cursului valutar sunt atât de însemnate încât determină o sarcină excesiv de împovărătoare pentru împrumutat, acesta poate face uz de efectele teoriei impreviziunii în contracte. Clauza contractuală care reglementează moneda creditului nu poate fi considerată însă abuzivă, întrucât motivele de nulitate se raportează la momentul încheierii contractului, iar nu la elemente care survin pe parcursul derulării acestuia.

Nu în ultimul rând, dacă s-ar admite susținerile contestatorilor, ar însemna că este interzisă acordarea oricărui credit în valută, deși astfel de credite sunt permise de lege și în mod frecvent contractate. Faptul că moneda contractului de credit dedus judecății este una aparținând unui stat care nu este membru al Uniunii Europene, nu are nicio relevanță, nefiind ilegală acordarea unui credit într-o astfel de monedă.

Concluzionând, instanța apreciază că nicio dispoziție legală internă sau de drept internațional aplicabilă nu interzice acordarea unui credit în valută, iar în măsura în care contestatorii au acceptat oferta băncii în acest sens, nu pot uza ulterior de forța coercitivă a unei instanțe judecătorești, pentru a determina modificarea acestui element esențial al contractului, impunându-și propria voință în detrimentul cocontractantului. Semnând contractul de credit în deplină cunoștință de cauză, contestatorii și-au asumat pe deplin consecințele contractării unui credit în franci elvețieni, iar evoluția ulterioară a acestei monede transpune problema pe planul teoriei impreviziunii (teorie care nu reprezintă izvor de drept, nu este unanim acceptată în doctrină și nu a fost aplicată în jurisprudența constantă a instanțelor), iar nu al clauzelor abuzive.

Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază nefondat acest capăt de cerere.

În cauza dedusă judecății părțile au stabilit, prin acordul lor de voință, moneda creditului, comisioanele și dobânda aplicabilă contractului de credit pe parcursul derulării lui, precum și modul de declarare a scadenței anticipate a creditului. Or, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel cum prevăd art.969 Cod civil.

Libertatea contractuală alături de forța obligatorie a contractului și de efectul relativ al contractelorreprezintă corolare ale autonomiei de voință, noțiuni și principii extrem de caracterizate în ordinea de drept continentală. De aici s-a dedus că o persoană nu poate fi supusă niciunei alte legi decât aceea pe care și-a dat-o sieși, iar unica sursă a obligației contractuale este voința părților. Consacrat prin dispozițiile art. 969 Cod civ. (aplicabile în causa pendinte), principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.

Raportat la datele concrete ale prezentei spețe, instanța observă faptul că debitorii contestatori, prin formularea cererii introductive, au urmărit să modifice prețul contractului de credit.

Față de principiile autonomiei de voință și forței obligatorii a contractului, o astfel de cerere apare ca inadmisibilă, contestatorii neputând solicita și obține concursul forței coercitive a instanței pentru revizuirea prețului contractului. Comisioanele și dobânda comercială reprezintă prețul contractului de credit, preț care nu poate fi determinat în mod arbitrar de un terț, fie el și instanța de judecată.

Intervenția instanței în mecanismul contractual și modificarea unui element esențial al acestuia, mai precis a prețului contractului, înfrânge forța juridică obligatorie a convențiilor legal încheiate. Dând curs cererii formulate de către contestatori, instanța nu ar face decât să afecteze echilibrul contractului în ceea ce are el esențial: prețul (costul total al creditului).

Veniturile rezultate din dobânzile și comisioanele reglementate prin contractul de credit - asupra cărora părțile și-au manifestat voințele juridice în deplină libertate și cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile. De aceea lipsirea băncii de contraprestațiile legal stabilite în contractele aflate în derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietății în înțelesul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanță fiind asimilate, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu noțiunea de bun.

Pe cale de consecință, apreciind că executarea silită se desfășoară în temeiul unui titlu executoriu valabil încheiat de părți și că actele de executare au fost legal întocmite, pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatori ca neîntemeiată.

Asupra cererii de suspendare a executării silite, instanța reține că solicitarea este rămasă fără obiect, în condițiile în care cauza se află la momentul procesual al soluționării pe fond a contestației la executare, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, din redactarea cărora rezultă că instanța poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare.

În baza art. 719 alin. (6) NCPC, instanța va dispune înaintarea către B. V. B. – A. S. a recipisei de consemnare nr._/1/10.02.2015 emisă de CEC Bank, în valoare de 7400 lei (cauțiunea indisponibilizată urmând a servi la acoperirea creanțelor stabilite prin titlul executoriu).

În baza art. 716 alin. (2) NCPC, instanța va obliga contestatorii (părți interesate) la plata către B. V. B. – A. S. a sumei de 248 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorii C. C. C., CNP –_, cu domiciliul în sector 3, București, INT. CIOPLEANU I., nr. 12, C. A., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, INT. BABENI, nr. 1, ., . cu intimatul B. SA, cu sediul în sector 2, București, .. 6A, număr în registrul comerțului J_, C._, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Dispune înaintarea către B. V. B. – A. S. a recipisei de consemnare nr._/1/10.02.2015 emisă de CEC Bank, în valoare de 7400 lei.

Obligă contestatorii la plata către B. V. B. – A. S. a sumei de 248 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. M. C. R.