Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5288/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5288/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 5288/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5288

Ședința publica din data de 21.04.2015

Instanța constituita din :

Președinte - N. C.

Grefier - N. D.

Pe rol se afla soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCURESTI în contradictoriu cu pârâtul M. S., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuire amendă.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează lipsa de procedură cu pârâtul, dovada procedurii de citare fiind restituită la dosar cu mențiunea „destinatar mutat”, după care,

Instanța apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâtul pentru acest termen de judecată, reținând faptul că la data de 12.01.2015 procedura de comunicare a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor către pârât a fost legal îndeplinită conform dovezii de la fila 51 la domiciliul la care a fost citat si pentru acest termen, reținând că potrivit art. 172 Cod procedură civilă, partea care si-a schimbat domiciliul in cursul procesului are obligația de a aduce la cunostiinta instanței acest lucru, in caz contrar, procedura de citare pentru aceeași instanța fiind valabil îndeplinita la vechiul loc de citare.

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale prin prisma art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 astfel cum a fost modificat prin OG nr. 17/2014 și reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 23.09.2014 sub nr. _ , reclamanta D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCURESTI în contradictoriu cu pârâtul M. S. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale stabilita prin procesul verbal . nr._/.10.07.2012, cu prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea sesizării, reclamanta a arătat că paratul nu a achitat amenda contravenționala mai sus menționata iar în urma demersurilor efectuate de organele fiscale în baza O.G. nr. 9/2003 a rezultat că nu există posibilitatea executării silite.

In drept, a invocat art.9 alin.3 si art. 39 ind. 1 din OG nr.2/2001si a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.

In probațiune a solicitat înscrisuri, depunând in acest sens un set de înscrisuri aflate la f.7-46.

Reclamanta a atașat in copie fisa nr.1878/22.09.2014, copia procesului-verbal de contravenție menționat, adrese primărie, somații de plata, titluri executorii, proces verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr.II E /_/24.12.2013, nota de constatare, procese verbale întocmite executare, proces verbal de constatare a insolvabilității(f.7-46).

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Paratul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in fata instanței pentru a-si preciza punctul de vedere.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma art.248 C.p.civ., instanța reține următoarele:

Potrivit art.248 alin. 1 C.proc.civ instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

In aceste conditii instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiei necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sector 3, excepție de procedură, absolută si peremptorie. Instanța are în vedere că și faptul că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.126 C.proc.civ. (care prevede posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri si la late drepturi de care acestea pot sa dispună) combinată cu dispozițiile art.129 alin.2 pct.3 si art.130 alin.2 C.proc.civ (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura) se desprinde concluzia că în litigiile care nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul cererii de înlocuire amenda contravenționala cu munca in folosul comunitatii), competența teritorială este de ordine publică.

Potrivit art. 9 alin. 3 și art. 391 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor in cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Instanța retine ca art.9 alin.3 din OG nr.2/2001 a fost modificat prin Ordonanța nr. 17/2014 in vigoare de la 30 august 2014, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 629 din 27 august 2014 iar prezenta cerere de chemare in judecata a fost înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 23.09.2014, după . acestui act normativ.

În fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._/.10.07.2012 (f.9), emis de reclamanta, paratul M. S., cu domiciliul în București, ., sector 4, a fost sancționat contravențional, în baza art.3 pct.3 din Legea nr.61/1991, cu amenda în cuantum de 100 de lei.

Conform înscrisurilor depuse la dosar, domiciliul paratului este pe raza teritoriala a Judecătoriei Sectorului 4 București, in ., sector 4.

Pe cale de consecință, instanta apreciază întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 3 București prin prisma art.9 alin.3 din OG nr.2/2001 urmând să o admită prin prisma domiciliului paratului, care se afla pe raza teritoriala a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCURESTI, cu sediul în București, ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. S., cu domiciliul în București, ., sector 4, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.04.2015

Președinte Grefier

N. C. N. D.

C.N./4EX.

03.06.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

., sector 5 București

Telefon/fax:_/_

DOSAR NR._

Emisa la: 29.04.2015

Operator de date cu caracter personal nr._ și_.

CĂTRE,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 5288 din data de 21.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 3 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, privind pe reclamanta D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCURESTI, în contradictoriu cu pârâtul M. S., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuire amendă, în favoarea JUDECATORIEI SECTORULUI 4 BUCUREȘTI, motiv pentru care vă înaintăm dosarul cu numărul de mai sus, conținând …….. file, compus din 1 volum.

Vă mulțumim,

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. C. N. Debreteni

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5288/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI