Pretenţii. Sentința nr. 6444/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6444/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 6444/2015

Dosar. _

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI – Sectia Civila

Sentinta civila nr. 6444

Sedinta publica de la 11.05.2015

Instanta compusa din:

P.: I. DARZEANU

GREFIER: G. D.

Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile, formulata de reclamanta A. DE P. . in contradictoriu cu paratul G. M., având ca obiect pretentii.

Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica de la 20.04.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta si cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 27.04.2015,04.05.2015 si 11.05.2015, cand a hotarat urmatoarele:

INSTANTA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, Asociația de proprietari ., în contradictoriu cu pârâtul, G. M., s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 5.690,31 lei reprezentând cote întreținere februarie 2013 – aprilie 2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta indică faptul că pârâtul nu și-a mai achitat cotele de întreținere din februarie 2013, potrivit articolului 46 din Legea 230/2007 toți proprietarii având obligația să plătească lunar cheltuielile comune în maximum 20 de zile calendaristice, astfel cum dispune articolul 49 din același act normativ.

De asemenea, se mai arată că lunar are loc afișarea cotelor de întreținere la avizierul blocului, proprietarii aflând în timp util cuantumul obligațiilor pe care le au de executat.

În drept, au fost invocate Legea 230/2007 și normele de aplicare a acesteia.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că în intervalul februarie 2013 – aprilie 2014 a achitat întreținere în cuantum de 6.900 lei, iar în intervalul iulie 2014 – octombrie 2014, 1.600 lei. De asemenea, arată că are o situație financiară dificilă.

Probatoriul reprezentat în cauză este alcătuit din înscrisuri constând în listele de întreținere pentru intervalul februarie 2013 – aprilie 2014, documentația aferentă dobândirii personalității juridice a asociației de proprietari, statutul asociației de proprietari, proces-verbal de stabilire a cuantumului penalităților.

Analizând dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Potrivit evidențelor depuse de reclamantă, pârâta a înregistrat costuri aferente cotelor de întreținere în sumă de 4.837,26 lei în intervalul februarie 2013 – aprilie 2014, corespunzătoare apartamentului numărul 51, ., ., sector 3, București, acesta având calitatea de proprietar susceptibil de a fi chemat în prezenta cauză raportat la dispozițiile articolului 50 din Legea 230/2007.

Cu privire la cotele de întreținere solicitate de reclamantă, instanța constată că potrivit art.46 din Legea nr.230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor asociației de proprietari.

Totodată, conform art.49 alin.2 din același act normativ termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Astfel, articolul 49 alineatul (1) din Legea 230/2007, acordă asociației de proprietari facultatea de a stabili propriul sistem de acordare a acestora cu limitarea nivelului acestora la 0.2% pe zi de întârziere și cu interdicția de a nu fi aplicate astfel încât să rezulte un total acestora care să depășească obligația principală.

În măsura în care unul dintre proprietari este nemulțumit de suma fixată ca și cotă de contribuție, este în drept să conteste, potrivit art. 12 din Hotărârea 1588/2008.

Potrivit articolului 662 din codul de procedură civilă din 2010:

”(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.

(4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului.”

Potrivit articolului 1615 din Codul civil din 2009, obligațiile se sting prin plată, în acest sens, atașat întâmpinării regăsindu-se chitanțe de plată în cuantum de 8.500 lei, plățile succesive fiind efectuate în intervalul 19.02 – 19.12.2013 (6.900 lei) și 19.02 – 16.10.2014 (1.600 lei), astfel cum rezultă din filele 70 – 72 din dosarul cauzei.

De asemenea, la solicitarea instanței formulată la termenul de judecată din data de 23.02.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei un desfășurător al încasărilor de la partea pârâtă, astfel cum rezultă din cuprinsul filelor 88 și 89 din dosarul cauzei. Aceste înscrisuri nu atestă însă că plățile au stins debite anterioare, de asemenea constatându-se că în evidențele asociației de proprietari figurează debite stinse în cuantum de doar 1.930 lei, pentru restul de 6.570 lei neexistând precizări de natură să înlăture concluzia că sumele achitate în intervalele arătate în paragraful precedent nu au stins debitele indicate în cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele anterior expuse instanța va dispune în temeiul articolului 1615 din Codul civil din 2009 respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată avându-se în vedere că sumele achitate anterior introducerii acțiunii depășesc cuantumul debitului principal solicitat în cuprinsul acțiunii.

Asupra cheltuielilor de judecată, instanța constată că potrivit articolului 453 alineatul (1) din Codul de procedură civilă din 2010, are dreptul la acordarea acestora, la cerere, cel căruia i s-au admis pretențiile, urmând a se dispune respingerea solicitării reclamantei întrucât pârâtul nu este partea care a pierdut procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta A. DE P. ., cu sediul ales - sector 3, București, SPL. INDEPENDENTEI, nr. 2J, . in contradictoriu cu paratul G. M. - sector 3, București, AL.SURAIA, nr. 3, ., ., ca neîntemeiată.

Cu drept de a se formula cerere de apel la această instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.05.2015.

P., Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6444/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI