Pretenţii. Sentința nr. 9230/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9230/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 9230/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9230
Ședința publică din data de 24.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte – P. D. O.
Grefier – T. C. N.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta A. DE P. . contradictoriu cu pârâtul PATIZOR V. I., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 17.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24.06.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 27.02.2015, sub nr. _ , reclamanta A. DE P. . contradictoriu cu pârâtul PATIZOR V. I., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 9.008,19 lei din care suma de 6.028,80 lei reprezintă cote de întreținere restante iar suma de 2.979,39 lei reprezintă penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente cotelor de întreținere neachitate la timp.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul în calitate de proprietari al apartamentului nr. 267 din Blocul B2, .. 1, sector3, nu au achitat cotele de întreținere începând cu luna august 2011.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 46 și art. 50 din legea nr. 230/2007.
În susținerea acțiunii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f.6-96 ).
La termenul de judecată din data de 20.05.2015, reclamanta a depus în ședință publică cerere adițională prin care a modificat atât perioada pentru care solicita obligarea pârâtului la plata cotelor restante, respectiv 01.08._15, cât și suma totală, respectiv suma de_,22 lei, din care 6459,30 reprezintă cote restante și suma de 3698,92 reprezintă penalități.
Legal citat pârâtul nu a depus întâmpinare.
La termenul din 17.06.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din coroborarea extrasului de pe listele lunare de plată a cotelor de contribuție depus de către reclamantă, precum și din adresa nr._/04.05.2015 emisă de Primăria Sectorului 3 București, Direcția Impozite și Taxe Locale de la f. 113 - 124, instanța reține că pârâtul Pazitor V. I. este proprietarul apartamentului nr. 267 situat în condominiul discuție.
Instanța amintește că, potrivit art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Conform dispozițiilor art.25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată..
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Cu titlu preliminar, din materialul probator administrat în cauză, instanța constată că pârâtul nu și-a achitat cotele restante la întreținere pe o perioadă care depășește termenul de 90 de zile cerut de dispozițiile mai sus menționate, respectiv din luna august 2011, conform cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.
În acest sens, instanța constată că reclamanta a făcut dovada prin listele de plată pentru lunile august 2011 – februarie 2015 (f. 25 – 96, f. 128 – 130 și f. 135 - 144), a căror valoare probatorie este stabilită de dispozițiile art. 51 alin 2 din Legea 230/2007 existenței obligației pârâtului de a plăti cotele de întreținere lunare, fapt recunoscut de altfel de către pârâtul Pazitor V. I. la termenul de judecată din data de 17.06.2015.
Din probele mai sus menționate și ținând cont de regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat sarcina probei se împarte între debitor și creditor, în sensul că, creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea și întrucât pârâtul în speță nu a făcut proba debitului, instanța constată că pârâtul nu și-a executat obligația de plată a cotelor de întreținere datorate pentru perioada 01 august 2011 – 28 februarie 2015, acumulând un debit total de 6.459,30 lei.
De asemenea, referitor la plata penalităților, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin.(1) din legea 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Din Hotărârile Adunării Generale a Asociației de P. din data de 02.04.2011 (f. 12 -15), respectiv din data de 25.03.2012 (f. 16 – 18), instanța reține că neachitarea în termen a cotelor de întreținere se penalizează cu 0,2% pe zi de întârziere, penalizarea urmând a fi aplicată din cea de-a 46-a zi de restanță, cuantum care nu îl depășește pe cel prevăzut de dispoziția legală mai sus menționată.
În speță, instanța constată că penalizările aferente perioadei în care cotele de întreținere nu au fost achitate, totalizează suma de 3.698,92 lei.
Din aceste considerente, instanța, în temeiul art. 46 si art. 50 din Legea nr. 230/2007, va admite acțiunea astfel cum a fost modificată, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.158,22 lei compusă din suma de 6.459,30 lei reprezentând cote restante de întreținere aferente perioadei 01.08.2011 – 28.02.2015 și din suma de 3.698,92 lei reprezentând penalități aferente.
Totodată, în baza principiului disponibilității care guvernează acțiunea civilă, instanța va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea astfel cum a fost modificată formulată de reclamanta A. DE P. . fiscal_ cu sediul în sector 3, București, .. 1, .>în contradictoriu cu pârâtul P. V. I., CNP_, cu domiciliul ales în Ploiești, ., .. B, ., jud. Prahova.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.158,22 lei compusă din suma de 6.459,30 lei reprezentând cote restante de întreținere aferente perioadei 01.08.2011 – 28.02.2015 și din suma de 3.698,92 lei reprezentând penalități aferente.
Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.06.2015.
Președinte Grefier
P. D. O. T. C. N.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9232/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9228/2015.... → |
---|