Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4502/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4502/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 4502/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Sectia Civila

Sentința civilă nr. 4502

Sedinta publica din data de 03.04.2015

Instanta constituita din:

P.: S. L.

Grefier: M. P.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect muncă în folosul comunității privind pe petenta D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCURESTI în contradictoriu cu intimatul N. B..

La apelul nominal facut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Din oficiu, instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București și rămâne în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 06.10.2014, petenta D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCURESTI în contradictoriu cu intimatul N. B. a solicitat instanței, ca în temeiul art. 9 al. 3 din O.G. nr. 2/2001 să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată prin procesele-verbale nr. E/_/25.04.2012, C/_/21.11.2010, C/_/13.07.2010 cu sancțiunea obligatorie a prestării unei activități în folosul comunității a contravenientului N. B..

În dovedirea cererii, petenta a depus la dosar înscrisuri.

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La termenul din data de 03.04.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, prin prisma excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

În primul rând se va reține că pentru a se aprecia asupra competenței/necompetenței teritoriale a instanței investite cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată trebuie avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată de la momentul investirii instanței și dispozițiile legale în vigoare la data înregistrării cererii.

Având in vedere cele de mai sus, se va reține că potrivit disp. art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma în vigoare la data de 04.10.2014 se prevedea că „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Astfel cum rezultă din relațiile DEPABD fila 61, pârâtul are domiciliul în București, Int. B. nr. 2, sector 4.

Având în vedere că Judecătoria Sectorului 4 București este instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, față de considerentele arătate, în temeiul art. art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, forma în vigoare la data de 04.10.2014, și art. 130 alin. (2) C.., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și va dispune declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată din oficiu de instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCURESTI, cu sediul în București, sector 5, ., . cu intimatul N. B., cu domiciliul cunoscut în București, sector 4, ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată in ședință publică, azi 03.04.2015.

P., Grefier,

S. L. M. P.

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

., sector 5

Operator de date cu caracter personal: nr._ și nr._

Nr. fax._

Emisă la

CĂTRE,

Judecătoria Sector 4 București

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 4502 pronunțată la data de 03.04.2015 în dosarul cu nr. _ , având ca obiect muncă în folosul comunității privind pe petenta D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICIPIULUI BUCURESTI în contradictoriu cu intimatul N. B.., s-a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sector 3 București și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe (conținând 1 volum – de file) spre competentă soluționare.

Președinte, Grefier,

S. L. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4502/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI