Revendicare mobiliară. Sentința nr. 2578/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2578/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2578/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2578

Ședința publică din data de 25.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: LILIANA MARIETA VLADESCU

GREFIER: F. C. Ș.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta I. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul A. I. D., având ca obiect „revendicare mobiliară”.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 23.02.2015.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 01.08.2013 pe rolul Judecătoriei sector 3 București reclamanta . a chemat in judecata pe paratul A. I. D. solicitând obligarea paratului la restituirea si lăsarea in deplina proprietate si posesie a bunului mobil monitor marca Astro Wave, bun pe care îl evaluează provizoriu la suma de 5000 lei conf. art.194 c.p.c..

In motivarea cererii, arata ca paratul a fost angajatul . SA denumita anterior . SA in perioada 18.05._10 in baza CIM nr.1419 îndeplinind funcția de director creație. Raportul de munca al paratului cu angajatorul a încetat prin acordul părților la inițiativa salariatului. Ulterior încetării raportului de muncă intre parat si angajator a continuat un raport profesional prin intermediul . așa cum rezulta din contractul de prestări servicii, colaborare care a încetat la data de 04.05.2013. Arata ca atât reclamanta . cat si angajatorul paratului, . SA denumita anterior . SA, sunt societăți membre ale trustului I. Media Group.

Data fiind relația de afiliere dintre reclamantă si angajatorul paratului, făcând parte din același grup Media, reclamanta a pus la dispoziția paratului la data de 27.11.2017 pe baza de proces verbal si bon de mișcare a mijloacelor fixe bunul mobil marca Astro Wave pe tot parcursul exercitării atribuțiilor de serviciu in baza raportului de munca pe care paratul îl avea cu angajatorul. După încetarea raportului de muncă bunul mobil a ramas in detenția pârâtului .

Reclamanta susține ca bunul mobil a fost dobândit prin achiziție intracomunitara conf. facturii nr.3481/26.09.2007 anexa 5* emisa de furnizorul din Marea Britanie, prețul de achiziție fiind de 7626 euro.

La momentul încetării raporturilor de colaborare cu . paratul nu a restituit bunul reclamantei acesta aflându-se si in prezent in posesia sa.

In drept, cererea se întemeiază pe disp.art-563 si urm. din codul civil in vigoare la data semnării contractului .

În dovedire solicita proba cu înscrisuri, martori si expertiza tehnica de specialitate.

Depune la dosar contract individual de muncă, decizie de încetare a contractului de munca cu angajatorul . SA, contract de prestări servicii încheiat intre . SA, în calitate de beneficiar, si ., în calitate de prestator, notificare intenție de denunțare unilaterală a contractului de prestări servicii, proces verbal de predare primire a echipamentului in litigiu către pârât, bon de mișcare nr.5087 din data de 27.11.2007 de primire a echipamentului de către parat, factura din data de 26.09.2007 de achiziționare a bunului mobil.

În cauză, reclamanta și-a completat acțiunea cu indicarea numelui și adresei martorului în persoana numitului G. P. F., cu solicitarea probei cu interogatorul paratului cu indicarea obiectului expertizei tehnice prețuitoare bunuri mobile.

In cauza, paratul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a acestei instanțe, excepția lipsei calității procesuale active, a lipsei calității procesuale pasive și a tardivității cererii de chemare în judecată în raport de disp. art. 283 alin. 1 lit. c teza II din Codul Muncii.

Pe fond, arată că nu a avut niciodată raporturi juridice cu . si a avut întotdeauna convingerea ca obiectele pe care le folosea prin grija angajatorului sau Antena TV Group SA sunt ale angajatorului sau. Factura în cauză nu face dovada dreptului de proprietate asupra camerei, iar cererea reclamantei este o acțiune oblică mascată, reclamanta trebuind să dovedească că este proprietarul bunului. Reclamanta nu dovedește in niciun fel caracteristicile tehnice ale Astro Wave monitor, ., numere de identificare si nici modul în care a ajuns in posesia pârâtului.

În drept, se invocă art.205-208 cp.c.

În dovedire, se solicită proba cu înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiza.

Prin încheierea interlocutorie de la termenul din 13.01.2014 instanța s-a pronunțat conf. art.248 cpc asupra excepțiilor invocate si anume excepția de necompetență materială, excepția lipsei de calitate procesuala activa a reclamantei si pasiva a paratului, si asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepții pe care le-a respins constatând ca acțiunea de față este o acțiune reala neavând ca izvor un raport juridic decurgând dintr-un contract de munca astfel că, dreptul material la acțiune nu poate fi supus prescripției speciale decurgând din aplicarea disp. art. 283 din codul muncii iar, in ceea ce privește îndeplinirea condiției generale de exercițiu a oricărei acțiuni civile respectiv a legitimării procesuale a titularului dreptului subiect afirmat cat si a celui chemat in proces ca fiind obligat prin raportul juridic dedus judecății, instanța este investita in cauză cu o acțiune reala in cadrul căruia reclamantul tinde sa dovedească ca este titularul dreptului real dedus judecății iar această condiție generală de exercițiu a acțiunii civile nu poate fi examinata decât strâns legat de fondul dreptului dedus judecății si nu pe cale de excepție.

In cauza au fost administrate proba cu interogatoriu, proba cu declarația martorului G. P. F. si expertiza tehnica si o noua expertiza tehnica efectuata de un alt expert .

Analizând actele si lucrările de la dosar, instanța retine ca prin cererea introductiva reclamanta . a chemat in judecata pe paratul A. I. D. solicitând obligarea paratului la restituirea si lăsarea in deplina proprietate si posesie a bunului mobil monitor marca Astro Wave, bun pe care îl evaluează provizoriu la suma de 5000 lei .

In cauză, întrucât situația juridica –facta praeterita- a luat naștere sub imperiul vechiului cod civil, o lege ulterioara nu poate sa aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situațiilor juridice anterioare, indiferent daca legea noua ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condițiile necesare fiind astfel aplicabile disp.art.6alin.2 din noul cod civil potrivit cu care, actele si faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea in vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

In speță, din înscrisurile de la dosar, respectiv procesul verbal de predare primire si bon de mișcare, instanța retine ca bunul mobil a ajuns în detenția legitima a paratului la data de 27.11.2007 iar reclamanta . a făcut dovada dreptului sau de proprietate asupra bunului mobil cu factura nr.3481/26.09.2007 –fila 28 din dosar.

Instanța reține că prin notificarea nr.1667/05.04.2013 societatea cu care paratul a avut colaborare a fost pusa in întârziere cu privire la denunțarea contractului de prestări servicii .

Paratul avea obligația de a preda bunul mobil ce face obiectului litigiului de față la data încetării contractului de munca cu angajatorul sau – întrebarea de la pct. 5 din interogatoriu - asa cum rezulta din refuzul paratului de a se prezenta si de a răspunde la interogatoriu, instanta facand aplicarea art, 358 cp.c. , acesta nu s-a conformat obligației de a restitui acest bunul mobil instanța va constata ca pârâtul nu justifică un titlu pentru a-si conserva si deține bunul mobil datorita precarității posesiei sale fiind obligat să îl restituie adevăratului proprietar de la care l-a dobândit si care a servit exercitării funcției încredințate pe perioada cat paratul avea calitatea de prepus al terțului angajator . SA, după cum rezulta din procesul verbal de predare primire emis de către reclamantă.

Acțiunea petitorie prin intermediul căreia reclamanta a solicitat să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului si sa fie obligat paratul posesor nepoprietar sa îl restituie nu este un act de dispoziție cu un act de conservare prin care se urmărește evitarea unei pierderi materiale sau dispariția unui drept – în speță, paratul nefiind in drept sa invoce posesia de buna credința care sa valoreze titlu de proprietate in favoarea sa fiind un detentor precar.

In cauza a fost administrata proba cu expertiza tehnica si o noua expertiza din concluziile căreia instanța reține ca valoarea bunului mobil la data sesizării instanței este de 20.311 lei.

In raport de aceste motive instanța conf. art. 480-481vc. Civ., va admite cererea si va obliga paratul sa restituie reclamantei bunul monitor marca Astro Wave .

Văzând și disp. art.451-454 c.p.c. va obliga paratul la 1855 lei cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamanta I. P. S.R.L. - CUI RO_, J40/_/1994, cu sediul procesual ales în București, ., ., ., sector 4.

Obligă paratul A. I. D. - CNP_, domiciliat în București, L. R., nr. 46-58, ., ., sa restituie reclamantei bunul monitor marca Astro Wave.

Obliga paratul la 1855 lei cheltuieli de judecata.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sector 3 Bucuresti.

Pronuntata in sedinta publica azi, 25.02,2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. V. F. C. Ș.

Red.Jud.L.M.V.26.02.2015

Tehn.F.C.Ș../2com.03.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare mobiliară. Sentința nr. 2578/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI