Plângere contravenţională. Sentința nr. 2461/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2461/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 2461/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SENTINTA CIVILA NR. 2461

Ședința publică din data de 24.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. D.- G.

GREFIER: T. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta M. C. LORY SRL în contradictoriu cu intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cuprinsul căruia se învederează că petenta nu a indicat numele și adresa martorilor de care înțelege să se folosească în dovedirea celor solicitate și nici teza probatorie, măsură dispusă prin încheierea de ședință din data de 27.01.2015, după care,

Pentru a da părților posibilitatea să se prezinte, în temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța dispune strigarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.

La a doua strigare în ședință publică au lipsit părțile.

Instanța constată că la termenul din data de 27.01.2015 instanța a încuviințat pentru petentă proba testimonială și aceasta a fost citată pentru termenul de astăzi cu mențiunea de a indica numele și adresa martorului spre a fi citat precum și teza probatorie.

Având în vedere că citația a fost comunicată petentei la data de 03.02.2015 și nici până în prezent aceasta nu a indicat numele și adresa martorului, ținând cont și de dispozițiile art. 254 alin. (4) lit. a C. potrivit căruia ”în cazul amânării cauzei, partea este obligată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a administra proba încuviințată să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviințarea probei, când se cere proba cu martori”, instanța decade pe petentă din proba testimonială.

Nemaifiind alte probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 22.07.2014 sub nr._, petenta . SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimate D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICPIULUI BUCUREȘTI, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 01.07.2014.

În fapt, la data de 25.06.2014, conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare_ a prezentat bonul fiscal nr. 10/25.06.2014, agentul de poliție constatând faptul că numele conducătorului auto nu corespunde cu numele inscripționat pe bonul fiscal, conform prevederilor legale în vigoare.

Petenta a arătat că nu este vinovată de săvârșirea contravenției, având în vedere că, în realitate, conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare_ era staționat cu motorul pornit și luminile de avarii în funcțiune, în momentul în care agenții din carul Poliției locale i-au cerut documentele autoturismului și au pornit aparatul de taxat de pe bordul autoturismului, setându-l prin funcția strat/stop să emită un bon fiscal.

Autoturismul nu funcționa în regim de taxi, fiind ocupat de către conducătorul auto și o altă persoană, aceștia având indicația societății de a se prezenta la service-ul auto pentru a efectua reparații tehnice necesare ale autoturismului respectiv. Totodată, în momentul constatării presupusei contravenții, autoturismul nu avea montat nici un dispozitiv tehnic în funcțiune pentru a putea fi folosit la transportul în regim taxi.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea plângerii și anularea procesului verbal contestat.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 31 din OG 2/2001.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Cererea a avut anexate înscrisuri: înștiințare nr. SCTUP/513/02.07.2014, proces verbal contestat, (f. 6, 7).

Petenta nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 21.10.2014 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea plângerii s-a arătat că la data de 25.06.2014, petenta a fost sancționată contravențional din cauza faptului că în urma controlului efectuat la ora 09:55 la intersecția dintre .. Unirii, conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare_, echipat taxi, a prezentat la control bonul fiscal nr. 10/25.06.2014 și s-a constatat faptul că numele șoferului, respectiv F. F. A., nu se regăsește în cuprinsul bonului fiscal, conform prevederilor legale. Prin aceasta au fost încălcate dispozițiile art. 42 lit. e din Legea nr. 38/2003.

S-a mai arătat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2/2001. Petenta nu face dovada contrarie a situației de fapt reținută în actul constatator și nici nu invocă vreo cauză care să înlăture caracterul contravențional al faptei.

Intimata a mai arătat că procesul verbal face dovada a situației de fapt, până la proba contrară, probă ce trebuie făcută de către petent și au fost respectate criteriile generale de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. (3) din OG 2/2001, aceasta fiind proporțională cu gardul de pericol social al faptei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C., OG 2/2001 și Legea nr. 38/2003.

Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Întâmpinarea a avut anexate înscrisuri: proces verbal de contravenție nr._ și_, adresa nr. 5785/C/10.10.2014, bon fiscal, informații petentă, raport din 27.06.2014, proces verbal nr. 1189/30.06.2014, certificat ONRC cu privire la petentă, adresă nr. SCTUP/513/02.07.2014 și confirmare de primire (f. 24-38).

Petenta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor.

Intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța a încuviințate pentru părți proba cu înscrisuri iar pentru petentă și proba testimonială cu un martor.

La termenul de astăzi petenta a fost decăzută din proba testimonială, având în vedere că nu indicat numele martorului în termenul ce i-a fost acordat în acest sens.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 01.07.2014 (f. 35), petenta . SRL a fost sancționată contravențional în temeiul art. 55 pct. 4 lit. a din Legea nr. 38/2003, cu amendă în cuantum de 5000, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 42 lit. e din același act normativ.

În fapt s-a reținut că, urmare a controlului din data de 25.06.2014 efectuat la intersecția dintre . cu ., șoferul taxiului cu numărul de înmatriculare_, domnul F. F. A. a prezentat bonul fiscal nr. 10/25.06.2014 și s-a constatat faptul că numele șoferului, respectiv F. F. A., nu se găsește în cuprinsul bonului fiscal, conform prevederilor legale. La momentul controlului, respectiv 25.06.2014, șoferul taxiului_, domnul F. F. A., a prezentat copia autorizației taxi nr. 303 emisă de Primăria Orașului Voluntari pe numele . SRL.

Plângerea a fost introdusă pe rolul instanței la data de 22.07.2014, în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul verbal fiind comunicat la data de 08.07.2014, astfel cum rezultă din confirmarea de primire de la fila 37.

Conform art. 34 alin. (1) din OG 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța va verifica îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.

Examinând procesul-verbal și prin prisma motivelor de nulitate ce pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că acesta este legal, neidentificându-se niciuna dintre deficiențele procesului-verbal care să îi atragă ineficacitatea, în conformitate cu dispoziția legală antemenționată.

Totodată, petenta nu a invocat niciun motiv de nulitate a procesului verbal de contravenție din cele prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității relative.

Referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei, astfel cum a fost reținută de agentul constatator.

Potrivit art. 42 lit. e din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, bonul client trebuie să conțină elementele precizate în normele legale în vigoare, precum și următoarele elemente: e) numele taximetristului. Articolul 55 pct. 4 lit. a din același act normativ prevede următoarele: constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei aplicabilă transportatorilor autorizați pentru nerespectarea prevederilor art. 141 alin. (3) și (4), art. 48 și 49, precum și pentru utilizarea de aparate de taxat nefiscalizate sau care funcționează cu încălcarea prevederilor prezentei legi.

Astfel, instanța constată că agentul constatator a indicat un temei de drept corect atunci când a precizat textul de lege care prevede drept contravenție fapta reținută în sarcina petentului, respectând astfel principiul legalității care trebuie să guverneze încheierea oricărui act de autoritate.

În consecință, referitor la cerința legalității, instanța constată că aceasta este îndeplinită.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din acest act normativ rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Prezumția de temeinicie a fost consolidată prin probele propuse de către intimată și prin care aceasta a dovedit faptul că aparatul de taxat montat pe autoturismul taxi cu numărul de înmatriculare_ funcționa cu încălcarea prevederilor art. 42 lit. e din Legea nr. 38/2003, având în vedere că bonul fiscal nr. 10 depus de către aceasta la dosar și despre care se face mențiune în cuprinsul procesului verbal, nu conține numele șoferului.

Petenta nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal, cu toate că i s-a oferit cadrul procesual să facă acest lucru, instanța încuviințând probele propuse prin cererea de chemare în judecată. Aceasta s-a limitat la a face afirmații care însă nu au fost probate și deși s-a încuviințat proba testimonială cu un martor, aceasta nu a indicat instanței numele și adresa martorului, pentru a putea fi citat și audiat.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 conform cărora sancțiunea ce se aplică trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului. Instanța reține că sancțiunile nu sunt un scop în sine, ele trebuind să tindă spre un scop preventiv. Potrivit art. 55 pct. 4 lit. 1 din Legea nr. 38/2003, fapta reținută în sarcina petentei se sancționează cu amendă de la 5000 lei la 25.000 lei.

Instanța apreciază că amenda aplicată a fost individualizată în mod corect de către agentul constatator, fiind aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege, având în vedere pericolul concret al faptei săvârșite de către petentă care, în calitatea de profesionist activând în domeniul transportului în regim de taxi, prestând un serviciu public, avea obligația să respecte toate dispozițiile prevăzute de lege.

Pentru toate aceste motive instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională, formulată de petenta M. C. LORY SRL cu domiciliul în sector 3, București, ., ., . în contradictoriu cu intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SI CONTROL A MUNICPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în sector 5, București, ., ..

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.02.2015.

Președinte, Grefier,

T. D.- G.T. A.

Red./DGT

Dact./AT

26.03.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2461/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI