Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 1397/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1397/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1397/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 1397
Sedinta publica din data de 06.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. I.
Grefier: A. C.
Pe rol judecarea cauzei formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR in contradictoriu cu intimatii D. L. A., D. A., D. C., D. A., I. G., B. M., I. A., Z. A., R. P., C. T., B. S. și DIVII S., având ca obiect contestatie la executare și suspendare executare.
Dezbaterile pe fondul cauzei, au avut loc în ședința publică din 23.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea data, când instanta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.02.2015, când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2014 contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimatii D. L. A., D. A., D. C., D. A., I. G., B. M., I. A., Z. A., R. P., C. T., B. S. și DIVII S. a formulat contestație la executare în dosarul de executare nr. 691/2014 aflat pe rolul B. D., C.& Asociații, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea executării silite dispusă prin dosarul de executare nr. 691/2014, anularea încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare de către B. D., C.& Asociații, suspendarea executării silite dispusă prin dosarul nr. 691/2014, întocmit de către B. D., C.& Asociații, în temeiul art. 700 alin. (1) și (3) Cod proc. Civ., până la soluționarea contestatii la executare și suspendarea popririi înființate în dosarul nr. 691/2014 asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.
In motivare, contestatoare a arătat că prin somația emisă în dosarul nr. 691/2014 și înregistrată la aceasta cu nr._/RG/16.04.2014, B. D., C.& Asociații a înștiințat-o că are de achitat intimaților suma de_,10 lei, reprezentând totalul compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 1699/01.08.2007 emisă de Comisia Județeană Tulcea și validată prin Decizia nr. 1235/08.12.2011 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și cheltuieli de executare în cuantum de_,1 lei.
Contestatoarea a sustinut ca somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 în sensul că articolul 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, urmărirea silită se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar potrivit art. 2, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
De asemenea, a precizat ca în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăti dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Contestatoarea a susținut că, în procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice, această fază procesuală are un conținut atipic, derogator de la dreptul comun care îl reprezintă normele Codului de procedură civilă.
In aceste condiții, a menționat faptul că prevederile art. 3 din ordonanța amintită stabilesc în mod expres că „în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie."
A mentionat ca, modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin deciziile emise de către Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților este prevăzută de art. 38 alin. (5) și (6) din H.G 753/1998, modificată și completată prin H.G. nr 1277/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, potrivit cărora „(..) compensațiile bănești se achită astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei. c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei. Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează potrivit prevederilor art. 5 din H.G.nr.286/ 2004".
Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 conform cărora achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. In acest sens, dispozițiile legale mai sus amintite, prevad ca: "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...).
Prin folosirea sintagmelor „în funcție de disponibilitățile bănești” sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat”, legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii. Această interpretare este singura în măsură a da valoare prevederii legale stipulate la art. 22 alin.1 din Legea 500/2002. Ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalității de tratament.
Contestatoarea a mai arătat că în data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG 10/2014, iar potrivit art. 2 din actul normativ anterior menționat „începând cu data intrării în vigoare a prezentei OUG se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului Ministru în temeiul Legii 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele ANRP care coordonează aplicarea Legii 9/1998, Legii 290/2003 și Legii 393/2006”.
În ceea ce privește încheierea de actualizare a sumei de_,31 lei reprezentând valoarea totală a compensațiilor stabilite prin Decizia nr. 1235/08.12.2011, contestatoarea a precizat că din analiza acestuia a constatat că B. D., C.& Asociații a actualizat această sumă cu indicele de inflație, pe perioada octombrie 2007 -februarie 2014.
Potrivit dispozițiilor art. 34 din HG. nr. 753/1998 modificată și completată prin H.G. 1277/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin Hotărârea nr. 1699/01.08.2007a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului C. s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către ANRP.
Având în vedere faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă, la data emiterii Deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 38 alin. 5 lit. a) din H.G nr. 753/1998, modificată și completată prin H.G. nr. 1277/2007 potrivit cărora "suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează, potrivit prevederilor art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a Municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior."
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, legiuitorul a stabilit calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior.
A menționat că onorariul de avocat de 1000 lei solicitat pentru îndeplinirea formalităților de executare este nepotrivit de mare față de munca îndeplnită.
Contestatoarea a susținut că, în fapt, continuarea procedurii de executare silită demarată prin dosarul de executare nr. 691/2014 poate crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri al ANRP, motiv pentru care a solicitat nulitatea expresă a dosarului de executare nr. 691/2014.
În drept, a invocat dispozițiile art. 711, și următoarele C.proc. civ, art. 700 alin. (1) și 3) C.proc. civ., Legea nr. 9/1998, H.G. nr. 1277/2007, H.G. 286/2004, OUG 10/2014.
În susținerea acțiunii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 9-16).
Potrivit art. 223 alin. (3) din codul de procedură civilă a solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
La data de 03.11.2014 intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare.
În motivare, intimatii au precizat că i-au trimis contestatoarei la data de 01.03.2012 toate documentele necesare în original astfel cum erau menționate în comunicarea pentru efectuarea plății, însă nu a dat nici un răspuns la această cerere, iar la data de 19.10.2012 i-au trimis contestatoarei o notificare prin care i-au solicitat suma menționată în Hotărârea nr. 1699/01.08.2007 validată prin Decizia nr. 1235/08.12.2011, fiind și ultima încercare de soluționare amiabilă a acestui litigiu. Au mai arătat că față de toate încercările de soluționare amiabilă a drepturilor ce li se cuveneau și reaua credință a contestatoarei, în data de 20.02.2014 au formulat la B. D., C.& Asociații cerere de executare silită prin care au solicitat punerea în executare a Deciziei nr. 1235/08.12.2011 emisă de ANRP, formându-se dosarul nr. 4134/20.02.2014.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002, intimații au arătat că nu s-a dovedit de către contestatoare lipsa disponibilităților bănești sau că ar fi luat măsuri sau ar fi efectuat demersuri pentru a asigura existența în bugetul propriu a sumelor necesare îndeplinirii obligației stabilite prin titlu executoriu sau că intenționează să întreprindă astfel de acțiuni, ori are un plan ce îi va permite plata creanțelor.
Au mai precizat că în speță au fost respectate disp. HG 753/1998 având în vedere că de la emiterea Deciziei nr. 1235/08.12.2011 au trecut mai bine de 2 ani, timp în care contestatoarea nu a respectat aceste prevederi legale, cererea lor de executare silită privind întreaga sumă fiind întemeiată.
Intimați au precizat că cel de al treilea motiv al contestației la executare invocat este neîntemeiat în condițiile în care aceștia au formulat cererea de încuviințare a executării silite anterior intrării în vigoare a OUG nr. 10/2014.
Totodată au menționat că onorariul de avocat, față de valoarea creanței și volumul de muncă presupus de activitatea desfășurată efectiv în legătură cu punerea în executare a titlului executoriu nu este disproporționat.
În drept, au invocat dispozițiile art. 205 Codului de procedură civilă.
În probațiune, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. (f. 119-125)
La data de 05.12.2014 s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, copia dosarului de executare nr. 691/2014 al SCPEJ D., C.& Asociații (filele 130-155).
La termenul din 23.01.2015 instanța a pus in discutia contradictorie a partilor excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierii din data de 14.04.2014 invocata din oficiu, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și a rămas în pronunțare pe excepția invocată și pe fond.
La data de 05.02.2015 intimații au depus concluzii scrise prin care au reiterat cele invocate prin întâmpinare,
Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac inutilă, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului cu privire la excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierii din data de 14.04.2014, invocată din oficiu, instanta retine urmatoarele:
În fapt, prin încheierea din data de 14.04.2014 emise în dosarul de executare nr. 691/2014 înregistrat pe rolul SCPEJ D., C.& Asociații s-au stabilit cheltuieli de executare in cuantum de_,1 lei și s-a actualizat creanța principală cu indicele de inflație pe perioada octombrie 2007-martie 2014 rezultând suma de_,1 (fila 140), iar potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 136 încheierea menționată mai sus i-a fost comunicată contestatoarei data de 16.04.2014.
În drept, potrivit art. 714 alin. 2 din Codul de procedura civila „Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare.”
În condițiile art. 181 alin.1 pct. 2 din Codul de procedura civila, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că după ziua în care a primit încheierea emisă de executorul judecătoresc, debitorul trebuie să aibă la dispoziție 5 zile libere (așadar, 5 zile calendaristice integrale), înăuntrul cărora are posibilitatea de a formula contestația la executare.
În ziua imediat următoare expirării celor 5 zile libere nu mai este însă posibilă depunerea contestației la executare, întrucât aceasta este ziua în care a expirat termenul imperativ prevăzut de lege. De altfel, prevederea legală conform căreia nu se ia în calcul ziua când s-a sfârșit termenul se referă la stabilirea datei la care termenul se împlinește și nu la ultima zi în care se poate efectua actul de procedură, acesta fiind anterioară zilei în care a expirat termenul.
O altă interpretare, în sensul că și în ziua imediat următoare expirării celor 5 zile libere ar fi posibilă depunerea contestației la executare, ar prelungi nejustificat termenul stabilit, de la 5 la 6 zile libere, neavând suport în litera legii.
În cauză, încheierea emisă în data de 30.04.2014 a fost comunicată contestatoarei la data de 16.04.2014 (fila 136). De la data de 16.04.2014 a curs termenul de 5 zile în care contestatoarea putea formula contestația, termenul împlinindu-se la data de 22.04.2014, ora. 00.00, iar ultima zi în care contestația putea fi formulată a fost data de 21.04.2014.
Se observă că prezenta contestație la executare a fost depusă pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 la data de 24.04.2014 (f.1) după expirarea termenului de 5 zile prevăzut în mod imperativ de disp.art. 714 alin. 2 din Codul de procedura civila.
Față de cele expuse, în temeiul art. 714 alin. 2 din Codul de procedura civila va admite excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierii din data de 14.04.2014, invocată din oficiu și va respinge ca tardivă contestația la executare formulată împotriva încheierii din data de 14.04.2014.
Pe fondul cauzei, instanța reține că prin Hotărârea nr. 1699/01.08.2007 a Instituției Prefectului-județul Tulcea, Comisia Județeană Pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și validată prin Decizia nr. 1235/08.12.2011 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților au fost acordate despăgubiri în cuantum de_,31 lei creditorilor DIVRI STAVRE, D. N., I. G. B. M., I. A., Z. A., R. P., C. T., B. S. și DIVII S.(f. 151, 152).
Conform certificatului de moștenitor nr. 19/04.02.2014 emis de Societatea Profesională Notarială Buradatencu, moștenitorul defunctului DIVRI STAVRE este D. L. A. (f. 148), iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 35/29.02.2012 emis de BNP Buradatencu moștenitorii defunctului D. N. sunt D. A., D. C. și D. A. (f. 147).
La data de 20.02.2014, creditorii –intimați D. L. A., D. A., D. C., D. A., I. G., B. M., I. A., Z. A., R. P., C. T., B. S. și DIVII S. au formulat cerere de executare silită prin care au solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 1235/08.12.2011 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru recuperarea sumei de_,31 lei reprezentând valoarea totală a compensațiilor, actualizată cu rata inflației, fiind format dosarul de executare nr. 691/2014 al SCPEJ D., C.& Asociații. (f. 155)
Prin încheierea pronunțată la data de 04.04.2014 în dosarul nr._/301/2014 (f. 143), Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită.
În cadrul dosarului de executare, executorul judecătoresc a emis la data de 14.04.2014, încheierea prin care a actualizat creanța cu rata inflației pentru perioada octombrie 2007-martie 2014 rezultând suma de_,1 LEI și a stabilit cheltuieli de executare in suma de_,1 lei.
La data de 14.04.2014, executorul a întocmit și somația și adresa de înființare a popririi comunicată către terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București și(f. 135-138).
În drept, conform art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Instanta retine ca debitoarea a invocat, pe calea prezentei contestatii, următoarele motive de nelegalitate a actelor de executare :
- executarea silită a titlului executoriu se desfășoară cu încălcarea dispozițiilor OG 22/2002, ce reglementează expres procedura executării obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
- despăgubirile stabilite prin deciziile emise de către Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se achită beneficiarilor în funcție de disponibilitățile bănești și în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat cf. disp. art. 5 din HG nr. 286/2004.
- executarea silită este nelegală fata de disp. OUG nr. 10/2014.
- încheierea de actualizare a sumei de_,31 lei reprezentând valoarea totală a compensațiilor stabilite prin Decizia nr. 1235/08.12.2011, cu indicele de inflație, pe perioada octombrie 2007 - februarie 2014 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. 5 lit. a din HG nr. 753/1998.
- onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.
Examinand motivele de contestatie invocate in cauza dedusa judecatii prin prisma situatiei de fapt mai sus retinute, instanta retine ca acestea sunt nefondate.
1. În ceea ce privește apărarea contestatoarei privind încălcarea prevederilor OG nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, respectiv faptul că executorul judecătoresc nu a respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul său de la data comunicării somației de plată, instanța retine următoarele:
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 2 si 3 din OG 22/2002, se retine că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somatia de plată comunicată de organul competent de executare si aceasta doar în situatia în care executarea creantei nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri. Prin urmare, termenul de 6 luni este operabil doar în situatia lipsei de fonduri, aspect particular care nu a fost dovedit în cauza de contestatoare.
Totodată se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 din Constituția României („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr.22/2002, dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Instanta mai retine că, prin Deciziile nr. 529/11.10.2005, nr. 161/22.04.2003, Curtea Constituțională a României a statuat ca dispozitiile OG 22/2002 sunt constitutionale, reținând că acest act normativ are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității lor, precum și faptul că OG nr. 22/2002 consacră, în materia executării creanțelor față de instituțiile publice, un regim derogatoriu de la dreptul comun, atât prin aceea că instituie restricții în urmărirea fondurilor bănești ale acestora, cât și pentru că limitează o atare urmărire exclusiv la fondurile bănești. Prin Decizia nr. 127/2008, instanța de contencios constituțional a constatat că procedura de executare a obligațiilor de plată apaținând instituțiilor publice se desfășoară într-un termen rezonabil, iar prin Decizia Decizia nr.188/2010 si nr. 190/2010, Curtea Constituțională a României a statuat, cu privire la acte normative similiare, edictate în materia executării creanțelor față de stat și instituțiile publice, că eșalonarea plății creanțelor este impusă de rațiuni economice.
Însă, aceste dispozitii trebuie interpretate nu numai prin raportare la normele constitutionale, ci si la cele ale Convenției europene, avand in vedere că, potrivit art. 11 și 20 din Constituție, tratatele privind drepturile omului au prioritate față de dreptul intern.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată chiar de contestatoare), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, întinse pe termene care nu satisfac cerința termenului rezonabil.
De altfel, nu este singura dată când Curtea Constituțională a României are aprecieri contrare celor ale Curții Europene asupra compatibilității legislației interne cu dispozițiile Convenției. În Cauza D. P. contra României (2007), se apreciază că instanța constituțională română „a ajuns la concluzia compatibilității legii naționale cu art.8 din Convenție și cu principiile care se degajă din jurisprudența Curții (Europene) în materie. Această concluzie este desigur în contradicție cu aprecierile Curții”, această situație fiind „regretabilă”, fiind vorba despre „o eroare de aplicare sau de interpretare a jurisprudenței Curții de către judecătorul constituțional național.” (paragrafele 101 și 102 din Hotărâre).
Între aplicarea OG nr 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative care prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art.11 alin.2 și art.20 din Constituția României, revizuită în 2003.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr. 22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
Totodată, instanța mai reține că potrivit art. 2 din O.G nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
În cauza de față instanța constată că, în dosarul de executare ce face obiectul prezentei contestații la executare a fost emisă somația la data de 14.04.2014 (f. 137,138).
Astfel, a fost emisă în prealabil o somație de plată care să fie comunicată contestatoarei prin intermediul organului competent de executare, cum se prevede prin art. 2 din O.G nr. 22/2002.
Scopul comunicării somației este acela de a da posibilitate debitoarei, în cazul în care executarea nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, să facă demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată, într-un termen de 6 luni. Însă dispozițiile OG 22/2002 nu trebuie interpretate în sensul că debitoarea beneficiază de termenul de 6 luni prin efectul legii. Este necesar ca debitoarea să invoce lipsa fondurilor pentru a putea fi aplicabil termenul respectiv și să efectueze demersurile pentru obținerea acestora. În lipsa unei astfel de precizări, creditorul este îndreptățit să pornească executarea potrivit dreptului comun.
În cauza de față nu a fost dovedită lipsa de fonduri, aceasta nu a fost invocată – nerăspunzându-se somației creditorilor. Chiar reținând că în speță contestatoarea nu și-a executat obligațiile din lipsa fondurilor (deși nu a fost dovedita această împrejurare), se observă că debitoarea contestatoare nici nu a făcut dovada demersurilor realizate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor deși somația emisă la data de 14.04.2014 i-a fost comunicată la data de 16.04.2014.
2. În privinta celui de-al doilea motiv al contestatiei, instanța reține că intimații sunt titulari al unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimații au o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatilor, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența C.E.D.O. fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care autoritatea statală, a recunoscut în patrimoniul intimaților un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
În acest sens, condiționarea efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație”) este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimaților și, prin urmare, neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO), motiv pentru care instanța înlătură ca neîntemeiată această apărare. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimați la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimaților, ce impune o cenzură din partea judecătorului național.
În ceea ce privește lipsa disponibilităților bănești instanța apreciază că dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului, însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica refuzul sine die de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă lungă de timp, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
În consecință, instanța apreciază că nu poate fi primită nici această critica de nelegalitate formulată de contestatoare.
Totodată trebuie menționat că dreptul la despăgubiri a fost recunoscut încă din anul 2007, iar creditorii nu au solicitat imediat executarea silita ci au asteptat trecerea unui interval de 7 ani pana la momentul sesizării executorului judecătoresc.
3. Referitor la aplicabilitatea O.U.G. nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 și din Legea nr. 290/2003, instanța reține că dispozițiile acestui act normativ au intrat în vigoare la data de 14.03.2014, ulterior formulării cererii de executare silită de către intimați (20.02.2014). Pe de altă parte, în conținutul actului normativ este indicat faptul că, începând cu data intrării în vigoare, se suspendă, pe o perioada de 6 luni, plata voluntara a despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de catre seful Cancelariei Primului-Ministru in temeiul Legii nr. 9/1998, si, respectiv, prin deciziile de plata emise de catre vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006.
Este vorba de plata voluntară a despăgubirilor. Or, intimații au înregistrat cererea de executare silită, fiind demarată executarea silită împotriva contestatoarei anterior intrării în vigoare a OUG 10/2014, astfel că nu mai este vorba de executarea voluntară a obligației de plată, nefiind aplicabile aceste dispoziții legale în prezenta cauză.
4. Cu privire la contestarea cuantumului onorariului de avocat solicitat în faza executării silite și sumei solicitate cu titlu de actualizare creanță, instanta observă că acestea au fost stabilite prin încheierea din 14.04.2014, or astfel cum s-a arătat mai sus contestația îndreptată împotriva acestei încheieri a fost tardiv formulată, motiv pentru care nu va analiza pe fond aspectele criticate de contestatoare.
In concluzie, constatând că debitoarea contestatoare nu a făcut dovada unor situații obiective de natura a justifica neachitarea creanțelor cuvenite intimatilor, ca acestia detin un „bun” in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventie, iar imposibilitatea de a obtine executarea unui creante recunoscute inca din anul 2007 constituie o ingerinta in dreptul lor la respectarea bunurilor, in temeiul art. 719 Cod procedură civilă va respinge contestatia la executare ca neintemeiata.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 718 Cod procedură civilă ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea”. Avand in vedere ca cererea dedusa judecatii a fost solutionata, instanta in temeiul art 718 alin 1 Cod procedură civilă urmeaza sa respinga aceasta cerere ca rămasă fără obiect.
Față de principiul disponibilității și față de disp. art. 453 alin. 1 Cod procedura civila, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția tardivității formulării contestației la executare împotriva încheierii din data de 14.04.2014, invocată din oficiu.
Respinge ca tardivă contestația la executare împotriva încheierii din data de 14.04.2014.
Respinge în rest contestația la executare formulata de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR –CUI_- sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 in contradictoriu cu intimatii D. L. A.- CNP_, D. A.- CNP_, D. C.- CNP_, D. A.- CNP_, I. G. –CNP_, B. M., I. A.- CNP_, Z. A.- CNP_, R. P. CNP_, C. T.- CNP_, B. S.- CNP_ ȘI DIVII S.- CNP_, toti cu domiciliul procesual ales in sector 5, București, ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in 10 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțata în ședință publică, astăzi, 06.02.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. I. A. C.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1396/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1539/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
