Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 2741/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2741/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2741/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civila nr. 2741
Ședința publică din data de 27.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D.-F. L.
Grefier: V.-A. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimații S. E. și S. N. A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, procedând la verificarea și stabilirea competenței, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata procesului la 1 zi.
Instanța, în temeiul art. 258 coroborat cu art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.
Instanța constată terminată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Examinând cauza de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2014, sub nr. de mai sus, contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimatii S. E. și S. N. A., a formulat contestație la executarea solicitând: anularea executării silite în dosar de executare nr. 281/2014, suspendarea tuturor actelor de executare silită, suspendarea executării silite dispuse prin dosarul nr. 281/2014 pana la solutionarea contestatiei la executare, restabilirea situatiei anterioare si intoarcerea executarii silite.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 14.08.2008, instituția Prefectului Judetului A.-Comisia pentru aplicarea legii nr. 290/2003 a emis Hotararea nr. 45/2008 prin care s-a stabilit cu titlu de despagubiri suma de 185.655,45 lei.
S-a mai arătat că prin înștiințarea din 04.08.2014 B. R. G. a înștiințat A. Națională pentru restituirea proprietăților despre infiintarea popririi asupra conturilor detinute la tertul poprit Trezoreria Municipiului Bucuresti pana la concurenta sumei de_,63 lei, reprezentand compensație actualizată stabilită prin hotărârea menționată mai sus.
Contestatoarea a criticat modalitatea de plata a despagubirilor si a invocat prevederile art. 18 alin. 5 din HG 1120/2006, conform carora achitarea acestor compensatii este conditionata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie.
S-a mai aratat ca prin folosirea sintagmelor « in functie de disponibilitatile banesti » sau in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, legiuitorul a prevazut tocmai acea situatie in care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despagubirilor acordate potrivit legii.
Contestatoarea a invederat ca ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plata fara acoperire bugetara si are drept efect acordarea despagubirilor cu proritatate anumitor persoane, in detrimentul celor aflati la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminarii si egalitatii de tratament.
Contestatoarea a invocat prevederile OUG nr. 10/2014 care la art. 2 prevede că începând cu data intrării în vigoare, se suspendă pe o perioadă de 6 luni, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, repectiv a Municipiului București, pentru aplicarea legii nr. 290/2003.
S-a adăugat faptul că B. H. FLORETINA G. a încălcat prevederile OG 22/2002, întrucât aceste dispoziții stabilesc că în procesul executării silite a creanțelor împotriva instituțiilor publice această fază are un conținut atipic, derogator de la dreptul comun reprezentat de Codul de procedură civilă.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711 și următoarele Cod proc. Civ., Legea nr. 290/2003, H.G. nr. 1120/2006.
In baza art. 223 alin. 3 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
In dovedirea cererii s-a solicitat proba cu inscrisuri.
S-au anexat cererii, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, potrivit art. 150 C.proc.civ. inscrisuri (filele 8-20).
La data de 28.11.2014, intimații au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
In motivare, intimații au arătat că titlul executoriu reprezentat de hotărârea nr. 45/2008 este anterior intrării în vigoare a OUG 10/2014, astfel că efectele Ordonanței nu sunbt aplicabile titlului executoriu. Au mai învederat că nu sunt aplicabile nici prevederile OG 22/2002 motivat de faptul că debitoarea-contestatoare nu a făcut dovada că neexecutarea obligației de plată a fost determinată de lipsa disponibilităților bănești.
La solicitatea instanței, Biroul Executorului Judecatoresc R. G. (citat in continuare B.) a comunicat in copie actele dosarului de executare silită nr. 281/2014 (filele 41-117).
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 10.06.2014 a fost înregistrată pe rolul B. cererea de executare silită formulată de creditorii S. E. și S. N. A. a titlului executoriu reprezentat de Hotararea nr. 45/14.08.2008 a Comisiei Judetene pentru aplicarea legii nr. 290/2003 pentru plata sumei de 185.655,45 lei (f. 43)
Prin Încheierea din 10.06.2014, B. a admis cererea creditorilor, a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 281/2014 (fila 54).
B. a formulat si depus cerere de încuviințare a executării silite la Judecătoria Sectorului 3 iar prin Încheierea din Sedinta din camera de consiliu din data de 24.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosar nr._/301/2014 s-a admis cererea formulată de petentul B. și s-a încuviințat executarea silită in dosar de executare nr. 281/2014 pentru realizarea creantei de 185.655,45 lei, împotriva debitorului AUTORITATA N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în baza titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. Hotărârea nr. 45/14.08.2008 (fila 58).
Prin Incheierea din 04.08.2014, B. a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silita, de 9486,91 lei (fila 63).
În drept, Conform art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar, alineatul 3 al aceluiași articol, statueaza ca dupa inceperea executarii silite, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare si anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, daca a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.
În continuare instanța va analiza, pe rând motivele invocate de contestatoare prin cererea introductivă.
Contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în calitate de instituție publică, pe calea contestației la executare a invocat:
Modalitatea de plata a despagubirilor respectiv inexistenta fondurilor disponibile
OUG nr. 10/2014 art. 2 privind suspendarea a despagubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, respectiv a Municipiului Bucuresti ipentru aplicarea legii nr. 290/2003
Nerespectarea OG 22/2002
Onorariu de avocat ca fiind nepotrivit de mare
Cu privire la prima critica, potrivit art. 10 alin. (2) din legea nr. 290/2003, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1).
Se mai reține că potrivit art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea legii nr. 290/2003, compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei; b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei; c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Instanța reține, analizând coroborat dispozițiile antemenționate, că în cauză, contestatoarea debitoare avea obligația, raportat la cuantumul despăgubirilor recunoscute în favoarea intimatilor creditori (prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea nr. 45/14.08.2008 în cuantum de 185.655,45 lei, să facă aplicarea art. 18 alin. 5 din HG 1120/2006, în sensul de a plăti în primul an, adică în anul 2008 40% din suma, iar în al doilea an, consecutiv, respectiv în anul 2009, procentul rămas de 60% din sumă, or in anul 2014 creditorii intimati demareaza procedura executarii silite pentru obtinerea întregii creanțe, desi obligatia de plata trebuia indeplinita inca din anul 2008.
Instanta urmeaza a respinge ca neintemeiata apărarea privind insuficiența resurselor financiare ale contestatoarei. Asupra acestei sustineri se apreciază că dificultățile economice ale autorităților publice pot justifica amânarea sau eșalonarea plății creanțelor asupra statului, însă insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica refuzul sine die de a-și îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioadă lungă de timp, este de natură a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo probă în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
Totodată, instanța reține că intimatii sunt titularii unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimatii au o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimatilor, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența C.E.D.O. fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care autoritatea statală a recunoscut în patrimoniul intimatilor un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
În acest sens, condiționarea efectuării plății („în limita sumelor aprobate anual cu această destinație”) este constatată de judecătorul național ca neconformă cu dreptul de proprietate al intimatilor și, prin urmare, neconvențională (neconformă cu prevederile Convenției și cu jurisprudența CEDO), motiv pentru care instanța înlătură ca neîntemeiată această apărare. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimati la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimatilor, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea constatării de către CEDO a unei noi încălcări de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
În ce privește motivul legat de nerespectarea OG 22/2202, instanța reține că art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive întrucât Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conchis că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art. 6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Dispozițiile derogatorii ale O.G. nr. 22/2002 (cu modificările ulterioare) dar și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile relative la dreptul de proprietate asupra unui „bun” și la dreptul de desdăunare civilă fiind raporturi juridice de drept privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, invocată chiar de contestatoare), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.”
De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Însă, amânările, eșalonările edictate de stat în favoarea instituțiilor sale, coroborate de atitudinea debitorilor-instituții de stat, care stabilesc din ce în ce mai multe conturi cu destinație specială în care virează sumele de bani pentru a scăpa executării silite promovată de creditorii statului, iar prin aceasta întocmind liste de așteptare cu creditorii care trebuie să-și satisfacă creanțele determină parcurgerea unor proceduri anevoioase, întinse pe termene care nu satisfac cerința termenului rezonabil.
Între aplicarea OG nr. 22/2002, cu modificările ulterioare și a altor acte normative prevăd amânări și eșalonări în achitarea unor creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile – titluri executorii, ce vizează creanțe ce reprezintă un „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, pe de-o parte și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, pe de altă parte, instanța este obligată să dea curs celor din urmă, conform art. 11 alin.2 și art. 20 din Constituția României.
În concluzie, ori de câte ori se invocă prevederile O.G. nr. 22/2002 sau ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor, pentru a se bloca sau amâna executarea silită, acest impediment nu va fi luat în considerare.
De altfel, având în considerare considerentele expuse mai sus referitoare la respectarea drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciază că anularea executării silite pentru nerespectarea art. 2 din O.G nr. 22/ 2002 ar contraveni dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.
In ce priveste cea de a treia apărare invocată de contestatoare, prevalandu-se de . OUG nr. 10/2014, instanta retine ca potrivit art. 2 in forma in vigoare la data depunerii cererii de executare silita de creditori pe rolul B. „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicareaLegii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicareaLegii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Cu toate acestea pentru motivele pentru care se apreciaza ca nu sunt aplicabile prevederile OG 22/2002, instanta va respinge si acesta apărare ca neintemeiata.
In ce priveste cererea de intoarcere a executarii silite, fata de solutia cu privire la primul capat de cerere privind contestatia la executare, instanta in temeiul art. 722 C.proc.civ., constatand ca nu a fost desfiintata executarea silita, instanta va respinge cererea ca neintemeiata.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 718 C.proc.civ., ,,Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice instanța competentă poate suspenda executarea”.
În acest sens, instanța reține că s-a solicitat de către contestatoare suspendarea executării silite dispuse prin dosarul de executare nr. 281/2014. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 718 alin. 1 din Codul de procedură civilă, numai până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită se poate suspenda executarea. Or, instanța a soluționat contestația la executare, astfel încât cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare apare ca rămasă fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de dispozitiile legale interne menționate pentru a nu executa o hotărâre judecătorească și că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare si incidență directa in speță, iar celelalte motive invocate nu au temei legal, instanța va respinge prezenta contestatie, ca neîntemeiată.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, CUI_, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1 în contradictoriu cu intimații S. E. și S. N. A., ambii cu domiciliul ales în București, .. 45-47, ., sector 1, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de întoarcere a executării, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a cauzei, ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2015.
Președinte, Grefier,
D.-F. L. V.-A. G.
Red./Dact. LDF și GVA/5 ex./08.07.2015
Comunicat părților, 3 ex., azi,………………………………..
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2704/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 30/2015. Judecătoria... → |
|---|
